936 matches
-
tuturor religiilor este frica de moarte. Își schimbă unii religiile ca pe partenerii de sex. În vremea inchiziției, nu mai puteai întoarce celălalt obraz pentru că, între timp îți lua capul. Omul contemporan se află în pierdere de pietate. Și de sacralitate. Omul contemporan vine spre Dumnezeu ca spre un sponsor. Oamenii i-au cerut lui Iisus ajutorul, după ce l-au bătut în cuie. Îmi păstrez toate pilele pentru Judecata de Apoi. Sintagma “aproapele nostru” duce în spate două milenii de creștinism
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
contemporan nu se mai poate întoarce în chilie decât ca turist. Dar mănăstirile sunt pline. Se pare că până acum, doar două cărți au schimbat lumea : Biblia și “Capitalul”. Evident, în direcții diferite. Pragmatismul exagerat îl scutește pe om de sacralitate. Modernismele mușcă lacom din dimensiunea sacră a vieții. Când vor să surpe o religie, cotropitorii îi distrug idolii și preoții. Căința poate fi marele pas spre mântuire. Mă îngrijorează lipsa de feed-back a Cerului. Numai credința îi mai dă omului
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
canonice ale existenței, în imediat, în biologic și mult mai puțin în transcendent. Când Nietzsche a spus: ,,Dumnezeu este mort!”, nu rostea o blasfemie ci ne avertiza tragic asupra unei eventualități cumplite: Cerul este gol! Deci lumea și-a pierdut sacralitatea. O pierdere - să recunoaștem - irecuperabilă. Personajele cărții lui Constantin Slavic se mișcă în acest orizont în care transcendența este doar o speranță frumoasă. Altminteri, viața ca trăire irepetabilă implică o largă paletă de bucurii dar mai cu seamă de nenorociri
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
devin perpendiculare și degajă așteptarea întregirii misterioase. Ca și în Cleopatra de la Chantilly, cu vipera înfășurată în jurul gâtului ? — Compoziția modernă, o dublură scindată a tabloului Simonettei, construită prin fracționarea planurilor ? Figura detașată pe fundalul tulbure și accidentat și-a pierdut sacralitatea în clipa în care s-a rupt : frumusețe atomizată acum... „dureros simulacru erotic“... așa va numi, explodând, studenta, în noaptea umedă, după premieră, această ciudată pânză a lui Braque, alăturată de unii portretului florentin. ...Cel care refuzase să permită tunderea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pământului meu (1972), Strigătul tăcerii (1974), Pasăre fără somn (1975) și Sfere albastre (1976) -, Ștefan Aug. Doinaș a găsit un „lirism autentic, întemeiat pe o mare încredere în limbaj”. Poezia se remarcă printr-o viziune clasicizantă, în care teme tradiționaliste - sacralitatea pământului natal, amintirea casei părintești, perindarea, însoțită de o ușoară nostalgie, a anotimpurilor, comuniunea cu înaintașii - sunt tratate în versuri limpezi, armonioase, în descendența lui St. O. Iosif și Ion Pillat. Marcată de o anume naivitate, îndeosebi în ce privește tehnica lirică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
Poeme de dragoste (1936) consacră dubla și rodnica metamorfoză a poemului în iubită, a iubitei în poem. Ea este „soră, prietenă, iubită”, „toamnelor logodnică”, „cântec”, „poemă lineară, perfectă și-armonioasă” (Îndoială). Erotismul ingenuu, adolescentin, uneori cu accente argheziene, capătă dimensiunile sacralității; apropierea „ne-carnală”, de multe ori imaginară, se convertește în pasionalitatea creației: „Cu pasul tău de stea și de vioară/ Te-aud trecând prin inimă și vis, / Te prind atent, te răstignesc pe manuscris, / Soră de seară și albă căprioară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
a da și a primi. Părintele Papacioc știe să umple golul terestru cu elementul divin, aceasta rămânând o necesitate a oricărui timp în analectele sacre ale pustiului. Prezența Logosului, a Cuvântului lui Dumnezeu devine o certitudine în această zonă a sacralității, a liturgicului, unde " Părintele umple cu Dumnezeu cotidianul aproapelui său, din prispa sa, de pe pragul său". Astfel, pustia românească se definește prin sobornicitate, concept esențial al tradiției patristice răsăritene. Readucând ființa umană în lucrarea de vindecare a mundus-ului, o taxonomie
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
expresiv condițiile dezastruoase în toate domeniile: administrativ, financiar, constituțional, militar și spiritual. Instituirea tetrarhiei (293), ca posibilitate politico-militară de a redresa Imperiul, prevedea absolutizarea monarhului care domnea din voință divină și nu populară; de aici și o ulterioară accentuare a sacralității dominus, exprimată prin forme exterioare de conotație rituală. Factorul religios nu putea fi ignorat de la reorganizarea Imperiului unde, absolutismul teocratic inaugurat de Dioclețian a vrut să atragă atenția asupra observării tradițiilor romane și să reia atmosfera creată cândva de cultele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dumnezeu a adresat-o tuturor oamenilor pentru a forma o singură națiune. Tocmai aceste idei erau cele care generau reacție în cei care dețineau puterea civilă: demitizarea bazelor propagandei imperiale fondate pe acea pace păstrată cu forța și înveșmântată de sacralitate aparentă. Rigorismul politic al lui Hipolit, despre concepția dualistă de opoziție dintre poporul lui Dumnezeu și imperiul văzut în manieră nefastă, era comun tuturor apologeților din acea perioadă și se reflecta în normele practice care trebuiau să funcționeze de ghid
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ideea numirii de joc (ludus) a unei crime, acuză oamenii că s-ar fi sustras umanității (humanitas) și implicit legăturii fraterne. Spre deosebire de alți scriitori creștini Lactanțiu folosește cu o frecvență majoră termeni de tipul omul și umanitatea: concepția sa despre sacralitatea vieții umane este mult mai distinctă și mai aprofundată. Textul ne spune că interdicția serviciului militar este dată nu atât de motivațiile idolatrice, cât mai curând de refuzul explicit al violenței; preocuparea sa antiidolatrică era depășită treptat de momentul istoric
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Moise, care a luptat împotriva lui Amalec nu cu sabia, ci cu rugăciunea (Exod 17, 11). Dacă vrem să înviem, să ne aruncăm în genunchi. Prin aceste cuvinte și altele asemănătoare, dalmatul căuta să-i trezească pe romani amintindu-le sacralitatea pământului lor, pe care până și dușmanii se temeau să-l calce, ca și cum amenințarea unei morți oculte ar fi apăsat asupra lor, dacă ar fi profanat locurile sacre ale măreței istorii romane: Armata romană, învingătoare și stăpâna lumii, este învinsă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de la Antiohia (303 p.Chr.) este o dovadă a acestei nedreptăți; episcopii nu puteau răspunde personal de răscoala spontană a maselor iritate. Dioclețian era foarte legat și profund devotat religiei zeilor Romei, fapt mărturisit chiar de el în rescriptul asupra sacralității matrimoniului. Întrucât religia romană inspirase legi drepte și sacre, decor și demnitate poporului roman, cauza principală a măreției Romei, a fost protejată permanent de zeii nemuritori ai acesteia. Asemenea multor romani iluștri, ca împărat simțea îndatorirea categorică și misiunea celestă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
industrializată, refuzându-le astfel oportunitatea de a-și moderniza economiile. Cu toate acestea, pentru actorii dominanți, liberul schimb este adesea lipsit de reciprocitate și constituie o armă ideologică folosită pentru reglementarea dezvoltării economice a societăților subordonate. Retorica lor, ce sprijină sacralitatea principiilor pieței, se potrivește arareori cu propria conduită economică. Această tendință, împreună cu schimbările fundamentale ale structurii economiei mondiale și ale formelor comerțului internațional, aduce unele îndoieli privind măsura în care liberalii pot explica globalizarea economiei mondiale exclusiv în propriii termeni
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sale, omul să-și retrăiască Întreaga existență, uneori până În cele mai mici și neînsemnate amănunte? Să fie oare o lege a firii ca măcar În aceste ultime clipe să fim cu adevărat obiectivi cu noi Înșine, adică justițiari? Simțim oare sacralitatea unei lumi de dincolo În așa măsură Încât resimțim, În aceste ultime clipe ale vieții, nevoia de a face pasul cel mare cu un suflet cât mai cinstit, cât mai neîntinat de false evaluări și credințe despre sine? Μ Ce
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
moartă decît spui tu... Mai ai o țigară? (ia una și o aprinde); Domnule, un conducător, fie el ministru, parlamentar sau ceva și mai mare... trebuie să-și cîștige un ceva..., nu știu cum să-i spun..., o aureolă... un fel de sacralitate, să-i spunem..., adică ceva care te face să-l iubești... să-l admiri...; după aia vine și respectul... și încrederea... Adică să știi că e un om, ca și tine, dar în același timp să crezi că e, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
moartă decît spui tu... Mai ai o țigară? (ia una și o aprinde); Domnule, un conducător, fie el ministru, parlamentar sau ceva și mai mare... trebuie să-și cîștige un ceva..., nu știu cum să-i spun..., o aureolă... un fel de sacralitate, să-i spunem..., adică ceva care să te facă să-l iubești... să-l admiri...; după aia vine și respectul... și încrederea... Adică să știi că e un om, ca și tine, dar în același timp să crezi că e
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
epocale dintre 1789 și 1793, echivalentul primei operații deconstrucționiste istorice ale cărei consecințe, În Franța, mai apar Încă și astăzi. Ceea ce numim postodernitate este una dintre ele : ideea imposibilității Revoluției și Încercarea de a umple locul gol rezervat irumperii unei sacralități așa-zicînd imanente - cu ceva. Antimodernitatea este replica franceză la postmodernitate, venită tîrziu, ce-i drept, dar articulat formulată. Discursul francez despre literatură este unul despre Occidentul contemporan, este unul despre noi. Iar literatura franceză ilustrată În acest volum stă mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fi literatura contradictorie? Pentru că, răspuns general, este expresia unei crize, cea datată la 1789, atunci cînd În locul conținutului sacru este așezat mereu un altul, cu conștiința faptului că ceea ce a fost Înlocuit era de neînlocuit, căci chiar În asta constă sacralitatea. La fel se Întîmplă deci cu literatura: o producție de texte normativă, În care poemul era tragedie, eglogă sau sonet, este pusă În scurt timp În chestiune În cele două categorii a priori ale sale: conținutul și forma. Cele patru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de moștenirea imensă a tradiției, susceptibil de a naște Însă una nouă. Scriitorii sînt mult mai prezumțioși decît scriitoarele. Primii sînt ființe istorice În mai mare măsură decît ultimele. Pentru ei, a scrie literatură este un act Încărcat de o sacralitate ezoterică și de exigențele ce decurg de aici. Ei fac parte din școli, au o viziune holistă a reprezentării lumii de către limbaj, au o conștiință acerbă a limbajului ca Lege ratificată cu fiecare nouă carte publicată. Pentru ele, a scrie
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
castitate pare a fi rodul unei transcrieri apocrife a diegezei biblice, în care hieroglifele originare, fie ele scene întregi ori personaje arhicunoscute, fie doar simboluri sau gesturi semnificative, sunt traduse într-un profan atrofiat, ce mai păstrează însă pregnant amintirea sacralității. Atitudinile hieratice își schimbă semnul, chiar pe măsură ce sunt descrise, devenind cópii grotești sau malefice ale celor originare, proiectate, așa cum sunt, pe un fel de ecran neoexpresionist, cu o imagistică în nuanțele întunecate cunoscute. Personajele umane ce se mișcă în acest
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întreaga soartă a umanului într-un inocent, dar teribil Șotron; maica Fevronia, ce-și pictează pe unghii apostolii, încercând în ceas de mister însăși reconstituirea Cinei de Taină (Fevronia). Toate personajele Centurii de castitate mai au amintirea unor crâmpeie de sacralitate, dar cea mai mare încărcătură de synderesis o poartă, cum e și firesc, Feofan (un straniu alter ego al poetului însuși), bătrânul pictor de biserici care, ajuns la vârsta senectuții, încearcă inutil să-și desfacă "propria centură de castitate,/ pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cuvintele. Ca fără de mine, fără de lume. Apoi trec în piatră, în cenușă și devin înțelegere a pietrei, a cenușii... Verbul, din care totu-i făcut, ascultă de verbul din blândul cuvînt..." (Carul Mare). Natura aparte a acestei lirici îmbibate de sacralitate a fost observată încă de la început de puținii comentatori statornici (și, fără excepție, de elită) ai lui Nicolae Ionel, acest "poet al entuziasmului" (Ștefan Augustin Doinaș), "poet al " prezenței ", (care) proclamă pe cont propriu, fără să mai țină cont de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
geamuri și oglinzi, Editura Contact International, Iași, 2011; Robia timpului, Editura TipoMoldova, Iași, 2012. Volume de eseuri: Dorință și sinapsă, Editura Contact Internațional, Iași, 1992; Dogma sau libertatea gândirii esențele arcului reflex noetic, Editura Junimea, Iași, 2007; Al treilea clopot sacralitatea arcurilor reflexe, Editura Timpul, Iași, 2009; Taine sau alegorii o incursiune subcorticală, Timpul, Iași, 2010. A tradus și publicat volume de poezie semnate de Luigi Attardi, Antonietta dell'Arte, Souleiman Awwad., Nail Chiodo. A publicat și 25 volume în domeniul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
smulse alunecării spre moarte, accidentalul transformat în transcendental, iată, până la urmă, însuși sensul vieții în care crede, obstinat, poetul, și cu care își învestește, lucid, și discursul liric, infuzat constant cu sintagme de gen, menite a așeza totul sub semnul sacralității. Ostentația afișării, pe alocuri, a unei forțe sau chiar agresivități de "tigru la bătrânețe" ori de "lup însingurat" nu ascunde altceva decât voința de a se recunoaște însemnat cu această capacitate vizionară, care-l face a trăi continuu într-o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nepereche" (Cu sânii frumuseții). Dar îndrăgostitul nu suferă niciodată din cauza distanței fizice față de obiectul adorării lui, ci din cauza imposibilității de a-și transforma actul discursiv într-un act genetic epurat de orice semn al materialității, așadar într-o formă de sacralitate pură. O Parabolă din Fiul lui Eros și alte poezii dezvăluie același sens de profunzime al texturii erotice marca Horia Zilieru: "Un mare amant un fluture boem/ eu l-am adus la dreaptă judecată/ să-l răstignești și smirna lui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]