2,190 matches
-
ai vărsat-o. Iar eu cred c-am să mai iau un Dixie. — Trebuie neapărat să plec, o refuză tânărul, cu un suspin. In orice caz, îți mulțumesc. — Pe-o noapte ca asta? se miră doamna Reilly. Nu lua-n samă ce-a zis Ignatius. De ce nu stai să vezi spectacolu’? Tânărul rostogoli ochii spre cer. — Zău așa, își întrerupse blonda tăcerea. Mai vezi și tu funduri și țâțe. — Mamă, interveni rece Ignatius, am impresia că tu îi încurajezi pe oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mamă. Încetează! — Dacă știam că ești așa de crud, dom’le, nu-ți ascultam țicnelile alea despre drumu’ cu autobuzu’ Greyhound. — Ridică-te, mamă. — Chiar arăți ca un țicnit mare de fapt, continuă Darlene. Ar fi trebuit să-m’ dau sama. Uite numa’ cum plânge săraca maică-ta. Darlene îl împinse pe Ignatius ca să se ridice de pe scaun, dar îl făcu să se răstoarne peste mama lui care se opri brusc din plâns și gemu: — Cotu’ meu! — Ce se petrece aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spus bine. Și el ce-a răspuns? — Că nu vrea să se judece. Vrea s-ajungeți la o-nțelegere acum. — Maică Doamne! urlă Ignatius în partea din față a casei. Ce insultă sfruntată adusă bunului gust! — Nu-l lua-n samă, îl sfătui doamna Reilly pe polițistul speriat. Așa face tot timpu’ cât se uită la televizor. O „înțelegere“? Asta-nseamnă că vrea niște bani, nu? — A adus chiar un antreprenor să evalueze paguba. Uite, a scris aici suma. Doamna Reilly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mea-i periculoasă. — Ai putea fi ucis. — Uneori n’arestez pe nime’ toată ziua. Alteori, pe cine nu trebe. Cum a fost cu bătrânu’ ăla-n față la D.H. Holmes. Din vina mea, domnu’ Mancuso. Mi-aș fi putut da sama că Ignatius e de vină. Așa-i el. To’ timpu-i spun: „Ignatius, uite, pune pe tine cămașa asta bună. Pune pulovărul ăsta frumos, pe care ți l-am cumpărat eu.“ Da’ nu m-ascultă. Nu-i el unu’ s-asculte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cum îl prezintă adepții lui”), salutînd delimitările mai recente ale unor foști adepți marinettiști precum G. Papini („Il mio futurismo“) și Ruben Dario („Letras“). Interesantă, deși discutabilă, rămîne observația sa privind filiația futurismului italian: „Ei și-au dat într-adevăr samă că literatura a rămas prea mult timp în Italia departe de curentele regeneratoare din alte țări și că o modernisare a ei, în toate direcțiile, se impunea. Sub sugestiuni din Franța, dînșii au însemnat în programul lor cîteva idei juste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-i lipsește: “un burduf de bivol plin cu bani, să-l deie pusnicului Dănilă”. Dar “norocul” nu-i poate surâde pentru mult timp păgubosului Dănilă și, constatării sale sarcastice: “Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în samă, să-ți vie cu banii de-a gata la picioare și să te facă putred de bogat”, i se contrapune o nouă provocare născută din predestinarea da a fi “cel dăruit de Dumnezeu”. El nu putea fi abandonat în “lucrarea
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari împluți cu paie. Oricât de neplăcut să fi fost spectaculul pentru simțul estetic al călătorului meu, el avu o influință salutară asupra eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicîndu-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută a tânărului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dracu știe, cu interes ori așa numai la un portret a lui Dibici-Zabalkanski atârnat în afumatul părete. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumei, ce nu-l asculta, samă că se scursese a 12-a oară a nopții. Dionis se porni spre casă. Afară ploaia încetase și, prin mrejele și valurile de nouri negri - vineți, luna trecea palidă și rece. În mijlocul unei grădini pustii, unde lobodele și buruienele crescuse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
friguroasele nopți de iarnă, crede cineva cumcă el, redus până la culmea mizeriei, devenea trist? Așa era elementul său. O lume întreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. El băga de samă că gândirile lui adesa se transformau în șiruri ritmice, în vorbe rimate, și atunci nu mai rezista de-a le scrie pe hârtie... mai ales garafa goală era în stare de a-l umplea de cugetări melancolice... Ah! garafa pântecoasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ea va fi atotștiutoare și-ți va spune ce trebuie să faci; când te vei muta tu în firea ei, atunci vei fi tu atotștiutor și în orice caz nu mai ai nevoie de mine. Dar vei fi băgat de samă o împrejurare: cartea mea, cetind-o în șir, rămâne neînțeleasă.... dar orideunde-i începe, răsfoind tot la a șeptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare șir. Aceasta e o taină pe care nici eu n-o pricep, și se zice
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frumosu-i! ș-așa, când spune prostii, îmi place ș-așa - gândi tot ea. Apoi nu mai gândi nimic sau Dumnezeu știe ce - destul, după ce tăcu mult fără s-asculte, zise cam întins și cam ca și când n-ar fi băgat de samă: Tu, Ermil, - și speriată de ceea ce spusese, nu mai zise nimic. Fața ei era roșie de rușine. El stătu pe loc, îi strânse mâna și zise încet: - Mai zi o dată. - Nu. - Nu? Mă supăr... s-o știi. - Tu... repetă ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
taci, copilo... ah! floarea vieții mele, îngere! Glasul lui tremura de emoțiune, el plângea de amor... Ea-i cădea mereu cu capul pe sân - părea că adormise în brațele lui. "Ce frumoasă este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea nins de razele lunei, cari se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de care nu-și da sama și numai luna lunicînd printre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea nins de razele lunei, cari se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da sama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trictrac a jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de ploaie și de frig. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limba sa metalică, spre-a da lumei, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte - o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbră pe perete: Ioan, neci acea umbră de marmură ce îmbla: Toma. - Toma, zisei eu încet, eu mă duc... noapte bună. Cată să nu-nnebunești. Ieșii și mă dusei acasă la mine. Deși Toma rămânea același, dar eu băgam de samă că el se ruina din [zi] în zi. In una din zile însă eu luai frumoasa deciziune de-a compune cât se va putea de serios mina mea, în sine cam mucalită și nededată de-a fi funebră, și a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
interior cum îi place pentru acest biped îmbrăcat în negru și omul lor e gata. "E un nebun", zice cutare. "E fantast ", zice cutare. "Așa! vrea să treacă de original ", zice un al treilea - și toate aceste individualități croite pe sama mea, atribuite mie, nu au a împărți cu mine nimic. Eu sunt ce sunt, destul că sunt altceva decât ceea ce cred ei. Lauda lor nu mă lingușește, pentru că ei laudă o individualitate care nu-i identică cu a mea - batjocura
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cei mai săraci ai cătunului nostru... Nu-mi aduc aminte de mama decât ca de-o ființă palidă, un înger care mi-a descântat copilăria cu glasul ei dureros și suferitor. Eram încă mic când, într-o zi, băgai de samă că mama nu mai vrea să-mi răspundă, căci ea adormise, galbenă, cu furca-n mână și cu buzele ce zâmbeau abia. O gândire adâncă părea că o coprinsese; eu o trăgeam din când în când încet de mânică; dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
satul întreg... unii din ei plângeau; eu priveam la ei, dar nu știam ce să cuget. Mai văzusem adeseori oameni țepeni întinși pe câte - un pat ce-i ziceau năsălie, purtați pe sus între cântece și plâns, și băgasem [de samă] că, de câte ori trecea o nuntă așa de tristă pe lângă casa noastră, mamei îi curgeau din ochi lacrimi mari, dar nu știam de ce... Veni noaptea... Oamenii ce stau în casă se jucau d-a cărțile, dar mama sta tot întinsă, tot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Capul tău e ud, zic eu, căci, fierbinte fiind, s-a topit zăpada pe fruntea [ta]. Cu vorbele astea mi-am luat căciula mea de blană din cap și i-am pus-o lui, apăsîndu-i-o peste ochi, căci băgasem de samă că lumina se reaprinsese. Apoi, apucîndu-l cu amândouă mînile de subsuori, îl ridicai, îl apucai strâns de-un braț și-ncepui s-alerg iute cu el până ce intrarăm în stradele orașului... astfel încît, amețit, orbit si dus cu sila, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei ființe nedibace... Ochii săi erau uscați și necapabili de-a plânge... privirea țintea fixă asupra sicriului, încît părea că toată espresiunea durerei celei adânci se concentrase în capul său pe jumătate nebun și-n ochii săi turburi și fără samă. Înainte ca purtătorii să depună corpul în sân [ul ] său cel adânc de lut, bătrânul, ca prin instinct, făcu un semn, capacul se ridică, și din fundul sicriului prea mare vedeai pare-că o umbră albă, părul în dezordine, fața de-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mult după aceea veni și tată-meu, care auzise de la fată că venisem acasă. El mă strânse în brațele [sale]. Capul său era mai alb, creții de pe frunte și brazdele din fața mai adânce, iată toată schimbarea ce-o băgai de samă la el - destul însă ca ochii să mi se împle de lacrimi. Am stat mult acasă, într-o atonie monotonă și moartă, între grinzile casei găsisem o carte cu scoarțe de piele roase de molii, cu mărginile roșii -- în ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și să arunce scântei cu pară. Apropiai de foc un scăunaș scund, luai dintr-un colț al bordeiului coasa tatei și șezând pe scăunaș începui, la lumina focului de vreascuri, c-un cuțit de brâu, să cioplesc cu băgare de samă coasa și s-o prefac în lance. Făcui ca coasa să steie drept în vârful mânerului și-apoi, luând o cute de piatră, începui a o freca de ascuțișul și mai cu deosebire de vârful coasei, până ce se ascuți ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pământ. Cât oi fi zburat astfel nu știu, numai deodată simții cumcă calul poticnește una ș-apoi începe a merge mai încet și mai greu, suflând greu cu nările și gura pline de spume. Fără s-o fi băgat de samă, eu ieșisem din munți și mă aflam pe șes. Până aicea mersesem ca prin somn. Câte făcusem până acuma, toate le făcusem pe neștiute, dominat de-o dorință pe care eu singur nu mi-o puteam defini, de-un impuls
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răspîndindu-le în tot întinsul podului, le dedei foc. Mă scoborâi iute și, fiindcă ușa de la tindă era cu cheia în ea pe dinafară, o trăsei în clanță și întorsei cheia, fără ca cei morți beți în casă să poată băga de samă ceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ieșire. Dar, c-o furie supraumană, eu adusei o claie întreagă de paie sub fereastră și apoi, ridicând poarta cea mare a curței din țâțâni, o trântii peste fereastră, iar sub ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]