2,312 matches
-
Aerul de taină (1995), cuprinzând spovedanii unde tendința de clasicizare a formulei lirice se întâlnește cu aceea de purificare estetică a mesajului. Cartea include și câteva notabile poeme închinate limbii române. Poetă lirică prin excelență, R. practică și satira (ciclurile Satire, Fata morgana, Spini rătăcitori) și manifestă o predilecție aparte pentru epigramă. Împreună cu criticul Vasile Coroban a editat, prefațat și comentat opera lui V. Alecsandri (I-IV, 1958-1959). Este și autoarea unei ediții de Opere alese din A. S. Pușkin (I-III
ROSCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289373_a_290702]
-
scurte poeme, „Revista literară și științifică”, „România literară”, „Timpul”. Ca publicist, el adoptă, în studiile sale sociale și economice, o atitudine conservatoare. În literatură, în românește, R.-R., care în tinerețe nu își poate stăpâni pornirile vindicative, se afirmă cu satira Domnul Kanitferstan, extras din jurnalul unui trândav (1877). Victima este V.A. Urechia, înfățișat drept un plagiator, un farsor, un om cu o moralitate dubioasă. „Poema” de inspirație byroniană Radu (1878) e închinată celor „ce după idealuri zadarnic au umblat
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
și nemângâiat, pribeagul, care dorise țării lui o grabnică mântuire de „obedele străine”, se consacră luptei pentru libertate. Ocolită de lirism, scrierea, adesea nebuloasă, incoerentă, are și dezavantajul unei exprimări impure. Într-un alt poem, tipărit postum, Ivan („Flacăra”, 1913) - satiră a regimului țarist -, eroul e un amoral, seducător frenetic și fără nici un scrupul, dedându-se plăcerilor, cu voluptăți perverse. În alte poeme (Răzbunare, „Convorbiri literare”, 1892, Muza tragediei, „Flacăra”, 1913), dincolo de maniera declamatorie, ura este simțământul ce se descătușează, precum și
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
scrupul, dedându-se plăcerilor, cu voluptăți perverse. În alte poeme (Răzbunare, „Convorbiri literare”, 1892, Muza tragediei, „Flacăra”, 1913), dincolo de maniera declamatorie, ura este simțământul ce se descătușează, precum și o neînduplecată dorință de răzbunare. Mai izbutită la R.-R. se dovedește satira, scriitorul fiind un observator malițios și inteligent. În Satira jocului („Flacăra”, 1913), el realizează câteva tipuri - cămătarul, senatorul pehlivan, „un poețel simbolic”, „o văduvă trezită”, un gazetar vândut, un cartofor ș.a.m.d. -, care îi prilejuiesc ironii crude pe seama acestei
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
poeme (Răzbunare, „Convorbiri literare”, 1892, Muza tragediei, „Flacăra”, 1913), dincolo de maniera declamatorie, ura este simțământul ce se descătușează, precum și o neînduplecată dorință de răzbunare. Mai izbutită la R.-R. se dovedește satira, scriitorul fiind un observator malițios și inteligent. În Satira jocului („Flacăra”, 1913), el realizează câteva tipuri - cămătarul, senatorul pehlivan, „un poețel simbolic”, „o văduvă trezită”, un gazetar vândut, un cartofor ș.a.m.d. -, care îi prilejuiesc ironii crude pe seama acestei „lumi nalte”, cu „spoiala ei de moravuri”. Broșura polemică
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
elegii care îl amintesc foarte clar pe Lamartine, dar și fabule inspirate de La Fontaine și de Florian. Un caz grăitor e cel al lui Gh. Asachi: structură prin excelență clasică, elev al lui Canova la Roma, autor de fabule și satire, va fi atras și de Ossian, Thomas Gray sau Adam Mickiewicz, iar dramele sale istorice vădesc - îndeosebi în privința personajelor negative - afinități cu narațiunile romantice (Malaspina din Petru Rareș, spre exemplu, seamănă destul de bine cu Campo-Basso din Quentin Durward al lui
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
mediilor și al caracterelor (lumea teatrului, a filmului și a televiziunii), ca în Vărul șarpelui cu clopoței (1978), umorul cu conotații religioase și politice, ca în proza din Audiență în cer (1983) sau din Cercul virtuos (1986), umorul negru, autoironia, satira, grotescul dau naștere unei proze cu implicații uneori profunde. Schițele din Pastile contra prostiei înregistrează situații comice, aceeași idee fiind reluată în romanul Întrerupătorul (1991), unde un director de întreprindere recurge la pastilele doctorului Pap Esculap pentru a-i „vindeca
SALEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289448_a_290777]
-
secol XVIII, el dedică versurile femeii, pentru care nutrește un cult. Poetul e un epicureu - Ceasurile de mulțumire (1843) este titlul unicului său volum. În spiritul lui Béranger, izvodește un cântec ușor, sprințar, susținut de refrene, cu unele inflexiuni de satiră socială. Este o lirică simplă, de oarecare grație, uneori didactică, slăvind fericirea în mijlocul naturii, în mediul pastoral sau chiar în sărăcie. În afara unor versificări prolixe pe subiecte din „romanțuri” străine, R. a tradus și a imitat (sau prelucrat) din Byron
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
epocă R. s-a bucurat, ca poet, de mare popularitate. Stihuiri ale sale sunt transpuse în alte limbi ori incluse de Anton Pann în Spitalul Amorului, făcând, până la urmă, și prozeliți (Costache Caragiali, G. Sion ș.a.). La 1848 circulau și satirele lui politice, un fel de fiziologii. În calendarele sale (din 1847, 1848) se mai găsesc o seamă de articole și povestiri. Opiniile literare ale lui R. se situează pe linia programului de la „Dacia literară”. El cere unei opere să fie
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
într-un act, care s-au pierdut: Băcălia ambițioasă (jucată în ianuarie 1846) și Jignicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Național (jucată în februarie, același an), care nu era doar o „scenă de haiduci”, ci, după spusele autorului, și o satiră a melodramelor ce invadaseră scena. A făcut și prelucrări de vodeviluri franțuzești. Lucrarea Șezătorile la țară s-a pierdut, la fel ca și Réflexions politiques, écrites dans la prison d’Edimburg. Miezul ideilor sale despre literatură stă - în spiritul „Daciei
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
în Teatru, 1968) și Leana vrăjitoarea (în Teatru, 1968) evocă evenimente și personalități din secolul al XIX-lea; Javra pământului (1942) așază în centrul acțiunii figura enigmatică a lui Rasputin; Neliniștea Doamnei (nepublicată) abordează problema maternității; Morișca (1937) este o satiră socială inspirată de realități românești interbelice; Pelina (în Teatru, 1963) rememorează momente ale răscoalelor țărănești din 1907 ș.a.m.d. După 1945 L. încearcă o aliniere la cerințele literaturii realist-socialiste, producând scrieri lipsite de valoare dramatică și literară, câteva dintre
LUCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
G.R. Derjavin, și Lauda lui Dumnezeu, versiune la Oda lui Derjavin, ce fusese tradusă și de Costache Negruzzi, cât și poezii din Lermontov, numeroase fabule, după I. A. Krâlov și I. I. Hemnițer. S. a imitat într-un dialog o satiră a polonezului Ignacy Krasicki, folosită și de Gh. Asachi în Soția la modă, în timp ce Pompoasa audiență la Satana a miniștrilor guvernământului din iad este o adaptare după Satira universală de Osip Senkowski. Cele câteva poezii originale ale lui S. nu
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
Krâlov și I. I. Hemnițer. S. a imitat într-un dialog o satiră a polonezului Ignacy Krasicki, folosită și de Gh. Asachi în Soția la modă, în timp ce Pompoasa audiență la Satana a miniștrilor guvernământului din iad este o adaptare după Satira universală de Osip Senkowski. Cele câteva poezii originale ale lui S. nu sunt, firește, lipsite de ecouri ale lecturilor sale. Gh. Asachi îl influențează în direcția ocazională și patriotică (Imnul lăutei românești, Sentinela taberii de la Copou la 1834), Pușkin în
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
S. este unul din primii scriitori români care a utilizat posibilitățile oferite de fructificarea cultă a folclorului: „Să descopăr uzurile și eresurile poporului”. Și, cu toate că nu l-a citat în Epigonii, se pare că Eminescu i-a cunoscut scrierile. Câteva satire (Dialogul unui holtei cu un boiernaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam, Cum era educația nobililor români în secolul trecut, când domnea fanarioții în țară) sunt de fapt mici comedii („dialoguri”), bazate pe observația și pictura de moravuri
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
asupra scriitorului C. Stamati, RI, 1929, 7-9; Densusianu, Lit. rom., II, 40-51; Artur Gorovei, Contribuții la biografia lui Constantin Stamati, AAR, memoriile secțiunii literare, t. V, 1930-1931; Eufrosina Dvoicenco, Viața și opera lui C. Stamati, București, 1933; Eufrosina Dvoicenco, O satiră polonă imitată de Asachi și Stamati, București, 1938; Eufrosina Dvoicenco, Completări la „Viața și opera lui C. Stamati”, PL, 1939, 4; Călinescu, Ist. lit. (1941), 229-232, Ist. lit. (1982), 242-245; G. Bezviconi, Costache Stamati. Familia și contemporanii săi, pref. Artur
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
farisei, monahii trăiesc sincer - dar cu efecte ilare din cauza contrastului între aspirațiile nobile și modalitățile derizorii alese spre a le împlini - condiția ascezei, lupta între spirit și trup. Acolo unde prozatorul abandonează asemenea personaje, propice scrisului său, zâmbetul face loc satirei brutale, cinice, cu apel la șarjă, la indiscreție, iar rezultatele sunt modeste, acuză lipsa de gust, vulgaritatea. De valoare mai scăzută se arată și scrierile pe subiecte laice. Spre a-și asigura existența, sub pretextul criticării unor moravuri, S. produce
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
exercitată în numele publicului, al schimbului de opinii, se optează pentru aprecierea exigentă a oricărei scrieri, indiferent de poziția socială a autorului ei. Cele mai multe versuri incluse în cuprinsul jurnalului (pagini de proză apar cu totul sporadic) sunt ocazionale, mai cu seamă satire politice, fabule, cuplete comice, ode festive, prin care autorii răspund prompt la evenimentele legate de înfăptuirea Unirii și de lupta pentru realizarea unor reforme sociale. Dintre poeții de seamă ai epocii publică, destul de rar, V. Alecsandri (Hora Unirei), Gr. Alexandrescu
STEAUA DUNARII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289894_a_291223]
-
Bieții comedianți grupează piese în care S. a investit mult, fără satisfacția unor rezultate artistice pe măsură. Sâmbăta amăgirilor, unde un cățel este ridicat, în joacă, la rangul de canis divinus, „ultimul vlăstar al unei nobile rase”, Dacia 1301, o „satiră fantastico-științifică” având drept personaj titular o vacă ținută într-un garaj, Bieții comedianți, care numără printre eroi o capră „răbdătoare și misterioasă”, au toate un umor discutabil. Autorul își hibridizează textele, compune aceste comedii-eseu cu procedee și tehnici dramatice divergente
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
sa, adică ispitele, conflictele, circumstanțele care îl abat de la buna exercitare a profesiei - Pragurile submarine (1968), O problemă de familie (1977), Un om insuportabil (1984) etc. Piesa cea mai reușită din serie rămâne Moartea ultimului golan (1975), și aceasta o satiră destul de facilă a arivismului, însă personajul central, un tânăr snob preocupat și de teoretizarea metodelor inteligenței sociale, se reține. Când scrie teatru pentru copii - Taina băiatului timid (1969), Teză la limba română (1973) ș.a -, S. dublează accentul moralizator și
STOENESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289942_a_291271]
-
rar în creația dramaturgului, fără accente de înduioșare și „cumsecădenie duioasă”. Sunt puse în scenă conflicte legate de corupția pe scară mare în mediile ministeriale și politicianiste interbelice. Oarecum comparabilă cu Ultima oră a lui M. Sebastian, piesa rămâne o satiră forțată, impecabil construită, net superioară, de pildă, textului lui Tudor Șoimaru din Afaceriștii, care ilustra în epocă aproximativ aceeași tematică. Patriotica română a fost însă un fel de ultimă „sechelă” a iscusinței dobândite în maniera interbelică bulevardieră, fiindcă în 1948
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
angajat la „Gazeta literară” și „Luceafărul”. Ulterior devine liber profesionist. Mai colaborează la „România literară” și „Tribuna”. Debutează în 1946 în paginile ziarului „Victoria”, condus de N. D. Cocea, cu Scenariu pentru un film care nu va fi turnat niciodată, satiră politică la adresa lui Iuliu Maniu, în contextul alegerilor din acel an. Primul volum, Eu, Tică și alții..., incluzând povestiri pentru copii, îi apare în 1954. Cuprinzătoare, însă mult prea marcată structural și stilistic de gazetărie, activitatea lui S., înainte de toate un
STOIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289945_a_291274]
-
partea în versuri, cîntată de regulă de Filosofie, are menirea de a confirma, prin intermediul poeziei, rezultatele la care ajunsese discuția desfășurată anterior. Folosirea prozimetrului era veche în literatura romană, dar de obicei nu era utilizat în opere filozofice (apărea în Satirele Menippee ale lui Varro și în Satyriconul lui Petroniu); totuși, în vremuri mai apropiate, îl folosise Marțian Capella pentru a da o formă literară propriei filozofii în Nupțiile Filologiei și ale lui Mercur: această scriere este prozimetrul cel mai recent
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
numea Trilogia burgheză. Reprezentată, într-o primă formă și sub titlul Cuibul de viespi, la Teatrul „Regina Maria” în stagiunea 1929-1930, piesa va suferi câteva modificări, publicului oferindu-i-se varianta definitivă în spectacolul Naționalului bucureștean din primăvara anului 1933. Satiră vizându-i pe latifundiarii ciocoi, ajunși la opulență prin arendășie și negoț cu cereale, Gaițele supune unui comentariu caustic atmosfera de calpă solidaritate familială și de suficiență grobiană în care se complac membrii clanului Duduleanu. Indivizi cu pretenții ridicol aristocratice
KIRIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287715_a_289044]
-
ce frizează deseori absurdul, în teatrul lui pot fi remarcate apetențe pentru formule dramatice și mai diferite. De la piesele de factură polițistă la cele abstracționiste, de la dramele problematice la farse, de la parabole poetice la comedii cu subiect rural sau la satire virulente, nimic nu i-a rămas străin, autorul reușind în textele adunate în Sechestrul (1972, în colaborare cu Mircea Zaciu), Teatru (1972), Fântâna cu patru adevăruri (1980) să le abordeze pe toate. Câteva piese i-au fost reprezentate (Pe-o
REBREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
mai violente. Ceea ce și-a propus dramaturgul, a reușit: „Am vrut să exprim ceea ce contemporanii noștri simt, au simțit și au gândit în acești șase ani care au trecut de la suspectul decembrie ’89. Asta a fost intenția mea. Este o satiră fierbinte, tragică, cu un ochi râdem, cu celălalt plângem.” Eroarea lui a fost aceea de a crede că vorbește în numele tuturor contemporanilor. SCRIERI: În plină zi, București, 1959; Casa, București, 1962; Dimineață de toamnă, 1962; Călăul cel bun, București, 1965
REBREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]