2,879 matches
-
său particular, cuceritor: dificila arie a cavalerului Des Grieux din opera Manon Lescaut de Giacomo Puccini și aria lui Lenski din opera Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski. Ar fi de subliniat agilitatea vocii sale și în registrul mediu, mișcarea scenică, firescul interpretării, dotarea excepțională a acestui tînăr tenor despre care va trebui să auzim mai des. În general, recitalul a cuprins lucrări revelatoare pentru tehnica vocală, care exprimă aspectele principale ale unui spectacol de acest fel, cele muzicale, cele ale
Un filon prețios pentru viitorul apropiat – Recitalul studenților și masteranzilor de la secția de Canto și Artele Spectacolului Liric a Universității de Muzică București – by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/4552_a_5877]
-
calitatea înregistrărilor era proastă), încât s-o compar cu urmașele ei de azi. În schimb, interpreți pe care-i divinizam (de la Tito Schipa, la Franco Corelli, Giuseppe di Stefano, Mario Lanza, Placido Domingo ori Luciano Pavarotti) îmi par, ca prezente scenice, priviți acum, simple caricaturi. Probabil voi supără pe mulți, dar marea, deprimanta dezamăgire o reprezintă pentru mine Pavarotti. Nu vocea, desigur, ci incapacitatea lui șocantă de a interpreta. Impasibil că o stâncă, cu o fată opaca, pare, indiferent de rol
Seara târziu, după spectacol by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4561_a_5886]
-
uluitor din preistoria operei în contemporaneitatea ei cea mai seducătoare. Acesta e și atuul decisiv al generației de cântăreți de azi: talentul actoricesc. Apropierea de teatru și de film e atat de mare, încât granițele dintre genuri se șterg. Inexpresivitatea scenica deprimanta, statismul vechilor cântăreți sunt înlocuite de un dinamism excepțional. Antrenați (pentru că, da, e vorba de mult efort fizic, de dobândirea unor tehnici speciale de respirație și multe alte secrete) să cânte în orice poziție, purtați pe brațe, cu capul
Seara târziu, după spectacol by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4561_a_5886]
-
calitatea înregistrărilor era proastă), încât s-o compar cu urmașele ei de azi. În schimb, interpreți pe care-i divinizam (de la Tito Schipa, la Franco Corelli, Giuseppe di Stefano, Mario Lanza, Placido Domingo ori Luciano Pavarotti) îmi par, ca prezențe scenice, priviți acum, simple caricaturi. Probabil voi supăra pe mulți, dar marea, deprimanta dezamăgire o reprezintă pentru mine Pavarotti. Nu vocea, desigur, ci incapacitatea lui șocantă de a interpreta. Impasibil ca o stâncă, cu o față opacă, pare, indiferent de rol
Seara târziu, după spectacol by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4562_a_5887]
-
uluitor din preistoria operei în contemporaneitatea ei cea mai seducătoare. Acesta e și atuul decisiv al generației de cântăreți de azi: talentul actoricesc. Apropierea de teatru și de film e atât de mare, încât granițele dintre genuri se șterg. Inexpresivitatea scenică deprimantă, statismul vechilor cântăreți sunt înlocuite de un dinamism excepțional. Antrenați (pentru că, da, e vorba de mult efort fizic, de dobândirea unor tehnici speciale de respirație și multe alte secrete) să cânte în orice poziție, purtați pe brațe, cu capul
Seara târziu, după spectacol by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4562_a_5887]
-
din tine însuți. La vedere. Din acumulările conștiinței. Totul e foarte, foarte pe muchie de cuțit. Și din text, și din tușa lui Afrim. Ca să se elibereze, cumva, tensiunea, a ales să introducă o muzică de bar lascivă, o mișcare scenică dinamică, chestiuni recognoscibile stilului său. Mi s-a părut că este aici un fel de supapă eliberatoare. Ca atingerea îngerului păzitor. Poate și de asta a multiplicat și îngerul din text la patru. Ca să dea pregnanță poveștilor dar și o
Ghid de folosire by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5656_a_6981]
-
un anume rafinament sonor, de o sensibilă comunicare, o muzică ce se bazează pe raportarea unor idiomuri ce provin din zone geografice și spirituale diferite, toate reunite sub imperiul melancoliei, al unei viziuni ce apropie gestul muzical de cel teatral scenic. Inițiativa îi aparține tânărului muzician Alexandru Solonaru, conducătorul formației „ProPuls”. Este un grup de tineri muzicieni profesioniști, instrumentiș ti ce provin din diferitele instituții muzicale bucureștene; dispun cu toții de experiența, de responsabilitatea actului artistic. În sfârșit, pentru a menționa performanțele
Momente și evenimente muzicale bucureștene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5670_a_6995]
-
Takashi Okita, Vlad Mărculescu și Raul Oprea. Un adevărat mănunchi de talente, excelent puse în valoare. Printre toți acești interpreți, Bianca Fota conturează adecvat, cu mijloace moderne, o Julietă gracilă, uneori tristă și totuși dornică de viață, desenând în spațiul scenic un personaj care se impune, cu excepția scurtului moment final, care pretinde o mai atentă introspecție a scenei respective. Recenta premieră a Baletului Operei Române din București este o realizare coregrafică împlinită dar, mai mult decât atât, ea evidențiază o bună
Salt stilistic spectaculos by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5833_a_7158]
-
anume superficialitate a percepției proprie unui public care - și atunci ca și acum - apreciază aspectul epic, succesiunea evenimentelor, frumuseț ea melodică și mai puțin conținutul spiritual al dramei lui Goethe. Fervoarea credinței, sacrificiul Margaretei înving răul, aduc mântuirea. Autorii producției scenice, Andreas Reinhardt și Kristina Siegel, s-au rezumat la o tratare sobră bazată pe module în mișcare, pe un decor absolut sumar; continuând această idee, spre exemplu, celebra scenă de balet, Noaptea Walpurgică, a fost lăsată deoparte. În rolul titular
La Viena, opera iese în stradă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5562_a_6887]
-
de emisie vocală în prima scenă a operei; dispune de o pronunție impecabilă în limba originară, de un timbru solar, limpede, ce favorizează un registru acut calitativ la care are acces de o manieră absolut lejeră; dispune de o mișcare scenică dezinvoltă care a inclus chiar și o tumbă de 360 de grade, executată la sfârșitul celui de al treilea tablou; a făcut-o la limita posibilă a unor dimensiuni corporale greu de imaginat în urmă cu câțiva ani, ...când apărea
La Viena, opera iese în stradă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5562_a_6887]
-
în compania fostei sale soții, soprana Angela Gheorghiu. O voce minunată de bariton, expresiv colorată timbral, este cea de care dispune Adrian Eröd în rolul Valentin. O soprană de serviciu în rolul Margaretei, un bas potrivit din punct de vedere scenic și nesatisfăcător în plan vocal, în rolul Mefisto, au completat distribuția acestui spectacol în bună parte agreabil, bine condus de dirijorul francez Alain Altinoglu; sosit de la Montpellier. O zi mai târziu, spectacolul Parsifal avea să împlinească semnificația sfintei zile a
La Viena, opera iese în stradă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5562_a_6887]
-
spectacolul Caligula, în regia lui László Bocsárdi, montat pe scena Teatrului Național din Craiova. Prilej pentru a se reîntâlni cu textul splendid al lui Camus și pentru a urmări evoluția unui actor tânăr de o forță și de o expresivitate scenică deopotrivă impresionante - Sorin Leoveanu. Performanța sa aici, într-o partitură dificilă, este memorabilă și se cere subliniată ca atare. De asemenea, trupa atât de valoroasă a teatrului din Craiova își demonstrează încă o dată valoarea și îl secondează cu interpretări remarcabile
Ochiul by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5568_a_6893]
-
relație unii cu alții, să se străduiască a crea tipologii caracterologice comice. Ingenioasă a fost și scenografia spectacolului aparținând lui Cătălin Ionescu-Arbore și Vlad Osiac, care au introdus apă pe scenă pentru a ne sugera Veneția. Interpreții își adaptează jocul scenic mediului existent. Decorul este foarte sugestiv, restrâns doar la câteva elemente vii, colorate, ce amintesc de o Veneție în carnaval: pontoane, ferestre cu mușcate. Efectele de lumini contribuie în plus la farmecul spectacolului. Sub raport muzical, s-a apelat la
I Quatro Rusteghi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5605_a_6930]
-
expozeu despre creația contemporană a timpului, despre Schoenberg, Alban Berg, Webern; explica și exemplifica... D. Av. - Era sfârșitul anilor ’50 ! O.L.C.- A fost o senzație! Un interes cu totul ieșit din comun. Era perioada în care se reluau lucrările scenice ale lui Prokofiev. Am asistat la repetiția generală a operei Război și Pace. Am avut șansa de a mă fi format într-un mediu profesional deosebit de prielnic. D. Av. - Cine v-a îndrumat în mod nemijlocit? O.L.C. - L-am
OCTAVIAN LAZĂR COSMA: „Compozitorii generației enesciene și post-enesciene au luptat pentru afirmarea unei identități românești.“ by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5064_a_6389]
-
perimetre relativ independente, unele în lumină, altele în întuneric. Perspectiva centrală, de videast, îl determină să evite diagonalele”; „În materie de preferințe repertoriale, Purcărete s-a simțit mai apropiat de clasic. Textele clasice i se par mai potrivite limbajului său scenic.” (...) „Purcărete își asumă cu responsabilitate calitatea de regizorautor. O face prin lectura scenică, prin remodelarea unui text în acord cu maniera proprie de a-l înțelege”; Purcărete nu e din categoria regizorilor încrîncenați, care ține cu tot dinadinsul ca el
Criticul ca o fantomă pirandelliană by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5077_a_6402]
-
îl determină să evite diagonalele”; „În materie de preferințe repertoriale, Purcărete s-a simțit mai apropiat de clasic. Textele clasice i se par mai potrivite limbajului său scenic.” (...) „Purcărete își asumă cu responsabilitate calitatea de regizorautor. O face prin lectura scenică, prin remodelarea unui text în acord cu maniera proprie de a-l înțelege”; Purcărete nu e din categoria regizorilor încrîncenați, care ține cu tot dinadinsul ca el să aibă dreptate. E un artist de echipă, pentru care teambuilding-ul e esențial
Criticul ca o fantomă pirandelliană by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5077_a_6402]
-
o premieră, After all - gândită de Vava Ștefănescu, ca un dialog între două artiste ale dansului, fiecare o personalitate, cu o plastică corporală aparte. Un dialog întru totul inedit însă, întrucât el avea loc între corpul concret, în desfășurare spațială scenică directă, al lui Carmen Coțofană și imaginea, de pe pelicula filmată, a corpului Vavei Ștefănescu, care, de-a lungul ultimilor ani, a evoluat în diferite spații scenice, de la Cluj și de la București. În acest ultim sens, am asistat la o succintă
La urma urmei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5622_a_6947]
-
întru totul inedit însă, întrucât el avea loc între corpul concret, în desfășurare spațială scenică directă, al lui Carmen Coțofană și imaginea, de pe pelicula filmată, a corpului Vavei Ștefănescu, care, de-a lungul ultimilor ani, a evoluat în diferite spații scenice, de la Cluj și de la București. În acest ultim sens, am asistat la o succintă retrospectivă, After all, fiind invitați să rememorăm și să vedem, , ce iese la iveală din toate aceste imagini filmate, ce miez creativ reușesc să contureze. Dar
La urma urmei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5622_a_6947]
-
mers mână în mână cu cel al regizorului Mihai Mănuțiu. Și nu numai în piesele selectate pentru această retrospectivă After all, ci, în ansamblul creației lor, opera celor doi artiști, ambii aparținând, dar în mod felurit, marii și cuprinzătoarei arte scenice, este de cele mai multe ori greu de gândit fără aportul celuilalt. Am mai putea aminti doar câteva lucrări pe care am avut prilejul să le vedem, precum scenariile originale după textele biblice din Cântarea Cântărilor sau din Experimentul Iov sau Odihna
La urma urmei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5622_a_6947]
-
dar își caută parcă forța și din întâlnirea, uneori brutală, cu solul și se încarcă, când și când, alternativ, când cu fervoare, când cu un dramatism, epurat însă de orice îngroșare. Aceleași frângeri se puteau regăsi și în mișcarea concretă, scenică, a lui Carmen Coțofană, dar fără nuanța lor ușor ezitantă, mai directe, alternând, pe alocuri, și cu unele rotunjiri, cu o undă fină de feminitate și, punctual, cu puțin umor. În scenografia lui Adrian Damian și costume gândite de Paul
La urma urmei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5622_a_6947]
-
corp...” - și urmează rețeta. Și rețeta folosită a dat roade. A rememora o parte din propria creație, dar nu doar evocând-o, ci scoțând-o din sertarele în care s-a așezat și punând-o să se confrunte cu imagini scenice noi și cu noi contexte - cea mai incitantă confruntare fiind cea cu virtuțile plastice ale unui alt corp - înseamnă de fapt a o recrea, așa cum s-au petrecut lucrurile în ultimul spectacol al Vavei Ștefănescu, After all.
La urma urmei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5622_a_6947]
-
ne-o apropie pe Pînă Bausch și modelul ei creativ într-un mod inspirat și original, prin patru piese ale unor artiști români, gândite în spiritul Pinei, creatoarea conceptului de teatru - dans și cea mai prestigioasă reprezentanta a acestei forme scenice. Alegerea a fost fericită, căci cel mai frumos fel de a evocă memoria unui creator - a Pinei Bausch în acest caz - este acela de a crea în spiritul lui, dovedind că a deschis un drum viabil, pe care pot merge
Pina Bausch redivivus by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5488_a_6813]
-
opera Don Giovanni de Mozart, într-o nouă montare, în exclusivitate cu masteranzi și studenți ai Universității Nationale de Muzică. Recunoaștem că acest demers al operei a comportat și unele riscuri, pentru că unii dintre interpreți nu au încă o experiență scenică complexă, că vocile lor sunt încă crude, deci au de dat un dificil examen cu acest spectacol. Mărturisesc că am participat la premieră cu inima strânsă de perspectiva unor eventuale accidente de ordin muzical, dar la finele spectacolului am fost
L’ELISIR D’AMORE de Gaetano Donizetti - premieră la Opera Națională București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/4510_a_5835]
-
are toate atuurile de a deveni o soprană valoroasă, pentru că este inteligentă, artistă și are farmec. Belcore a fost baritonul Șerban Vasile, pe care-l mai văzusem interpretând dificilul rol al lui Evgheni Oneghin. Este un bariton cu reale calități scenice, cu o voce care-i permite abordări repertoriale diverse, fără a eluda, însă, o anumită exigență stilistică. Să sperăm că va evolua frumos și firesc în viitoarele spectacole. Decanul de vârstă al spectacolului este basul Mihnea Lamatic. El aduce cu
L’ELISIR D’AMORE de Gaetano Donizetti - premieră la Opera Națională București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/4510_a_5835]
-
ori. În Gianetta, soprana debutantă Rodica Vică a avut o prestație onestă în rolul episodic respectiv, contribuind și ea la reușita spectacolului. Ca de fiecare dată, corul, sub îndrumarea înțeleaptă și profesionistă a maestrului Stelian Olariu a asigurat prin prezența scenică și muzicală succesul serii. Noua premieră a Operei Naționale, L’elisir d’amore, este un spectacol viu, colorat și extrem de tineresc, care suntem siguri, va cuceri, în timp, mai ales publicul tânăr al operei care frecventează din ce în ce mai mult spectacolele instituției
L’ELISIR D’AMORE de Gaetano Donizetti - premieră la Opera Națională București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/4510_a_5835]