1,355 matches
-
mă umilesc eu în fața țăranilor? ― Nu e umilință, tată! zise Grigore. Dragoș n-a săvârșit nici o crimă care să... ― Dragoșul tău e instigatorul sătenilor mei! spuse Miron grav. El mi i-a zăpăcit, mi i-a ațâțat și le-a scormonit toate nemulțumirile. Ce-ați făcut voi la orașe, a făcut el aici, încît mi-a distrus toată munca mea de treizeci de ani!... De altfel, dacă nu știai, află că eu am cerut, motivat, prefectului să mi-l ridice imediat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deschise gura să recunoască: ― Apoi... Îi curmă brusc șovăirea glasul lui Petre Petre, înveninat de imputare aspră: ― Dar dumneata de ce sudui copilul, nea Cristache?... Pentru că I-au bătut boierii? Și deodată fierberea izbucni din nou, ca flăcările dintr-un jăratic scormonit la timp. Trifon, care n-apucase a închide gura, continuă acum înfuriat: ― Apoi tălică se vede că tot spre ciocoime tragi, d-aia n-ai simțit în suflet și nu te doare când ne bate pe noi! Busuioc mirosi o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în râsete, iar după ce se mai depărtară puțin, unul dădu un chiot prelung și ascuțit, parcă să ridice toată lumea în picioare. În același moment noianul de flăcări de la răsărit se învolbură mai năprasnic, parcă glasul omenesc de aici ar fi scormonit temeliile jăraticului de acolo. O vâltoare de scântei se ridică în văzduh, risipindu-se într-o vijelie de stele căzătoare. Mici și îndărătnice stoluri de păsări de foc, scânteile se revărsau spre Amara în zbor sinuos, ca împinse de o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un băț noduros în mână. ― Stați, băieți, să nu plecați fără mine! strigă dânsul de-abia răsuflând. C-ar fi mai mare rușinea să lipsesc eu, când știți doar bine ce-am pățit cu... ― Apoi nici să stăm până te scormonești tălică... Îl întrerupse Nicolae, fără a-și sfârși nici el gândul. Numai când observă că ceata gata de drum se dublase, adăugă schimbând glasul: Nu mai veniți atâția degeaba, măi oameni, că n-avem lipsă! Ș-apoi sunt și acolo
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Și în clipa când zăgazul respectului s-ar rupe, n-ar fi socotită prezența lui ca o sfidare, ațâțând mai violente dezlănțuiri de furie?... Și-a întrerupt întrebările atunci, fiindcă i s-au părut primele simptome ale lașității. Numai lașitatea scormonește după argumente și considerente care s-o justifice. Ce va fi, se va vedea atunci când va fi să fie... Acuma Miron, plimbîndu-se prin odaie, auzea afară glasurile care-i spuneau că a sosit momentul hotărâtor. Lângă o fereastră, Isbășescu privea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vijeliei, nimeni nu I-ar fi recunoscut. După numai câteva clipe, cei ce se oțărau împrejurul bătrânului Iuga îl părăsiră unul câte unul, răcoriți sau flămânzi de alte fapte. Fără sprijinul țăranilor, Miron Iuga se prăbuși cu fața-n jos, scormonind pământul și mirosindu-i mai lacom ca totdeauna aroma dulce-amară, pentru ultima oară. Nimeni nu se mai sinchisea de dânsul. Țăranii, îmbrîncindu-se fără odihnă, treceau peste trupul lui, îl călcau în picioare, apăsîndu-i și frămîntîndu-l cu pământul în care își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-și întrerupse deloc țipetele de aramă... Zdrențele zgomotului împușcăturilor încă nu se risipiră și nici șuierul gloanțelor încă nu apucase a se potoli când din vălmășagul de oameni țâșniră stropi de sânge și urlete de durere. Multe trupuri se prăbușiră, scormonind pământul, care cu unghiile, care cu dinții, toate zvârcolite de chinuri ca niște râme zdrobite: "Aoleu!..." "M-a omorât, mamă!..." "Aoleu, fraților!..." M-a împușcat, oameni buni!..." În același moment mulțimea se întoarse înapoi, cuprinzând în fuga ei și pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dublă. Să-i zică primă de risc! De data asta, Compania ar face bine să ne plătească bine, de nu, plecăm la Ghildă. Nu ne mai murdărim mâinile degeaba. ― Păi, accentuă Brett. Plombarea numărului 3 ar trebui să țină. Parker scormoni într-un compartiment de plastic, scoase un minuscul cub întunecat, colorat cu verde și roșu pe fața superioară și se uită la difuzorul inofensiv... Ritmul era primitiv, nu prea studiat, iar sunetul își pierduse cu timpul precizia. Dar lui Dallas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
tare. S-au adunat și ceilalți. - Pe-aici să fie, spuse Ilaria. Așa a fost și de Sfântă Mărie. Săltă o piatră mare cu târnăcopul. - Ia vezi dumneata, Lixandre, spuse. Apoi întoarse capul înspre mine și-i dădui țigarea. Lixandru scormonea sub piatră. - Poate ne-o ajuta Dumnezeu și Maica Domnului, șopti una din femei, făcîndu-și cruce. - Binecuvîntează-ne, părinte, spuse Lixandru fără să ridice capul. Spune o rugăciune, să nu se mai afunde în pământ. - Să nu ne mai scape printre
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pungile de plastic și le-a pus pe trepte, numa atunci putea să-i cază jos portofelu. O ia repede din loc. Repede-repede. Iar dă colțu la bulevard, nenorocită zi, cu ghinioane peste ghinioane ! Merge ce merge, se oprește, se scormonește în țoașcă, până dă de hârtiuța unde-și ține medicamentele. Desface hârtiuța și scoate o bulină, atâta, o bulină numa, și-o înghite. Se duce greu pe gât fără apă, o-nghite greu, ca cloncanu când îi vâri grăunțe în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lăsat nici atâtica dintr-ale tale... Merge-ncet, cocârjată, cu pași mărunței - la ce să se uite dinainte, că tot nu vede d-aici până acolo. O fi, n-o fi portofelu... Se oprește, sprijină o mână încârligată de perete, scormonește-n țoașcă până dă de hârtiuța unde-și ține ea carbaxinu, desface iar hârtiuța, mai scoate o bulină, o-nghite. Asta parcă se duce mai ușor pe gât, c-așa-i, toate are un învăț al lor. E slab carbaxinu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
preț chiar în fața casei unde ești invitat (miros ei și când mergi la tine acasă, și când mergi în vizită, și când mergi la o damă), a început să se țigănească ! De emoție, desigur, nu mai găsești mărunțiș nicăieri ! Te scormonești prin toate buzunarele un timp ce îți pare nesfârșit. Cum, chiar tu, vestit pentru larghețea de mână, care ți-ai făcut un nume printre cei de nivelul tău, tocmai tu să pățești un asemenea afront ? ! Ai scos polul și i-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
specială stare de energie pe care o degajă orice catastrofă, mobilizându-i pe supraviețuitori prin frica unită cu bucuria că, deocamdată cel puțin, ei au scăpat. Camioane și căruțe cărau moloz. Ca să apuce din ce rămăsese, lume proastă și vagabonzi scormoneau prin dărâmături, pe care fluturau zdrențe, stofe sfâșiate, zburau hârtii. Ciocane și ferăstraie se auzeau din toate părțile, sub liniștitoarea impresie de stabilitate pe care o degajă totdeauna munca normală. Mergeam melancolic prin lumina, iarăși moale și caldă, a prânzului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
minte iarna aceea teribilă ? Ne-a prins fără lemne... în timpul acelei ierni de pomină am fost, țin minte, cu Muti la depozitul de lemne, ne-au lăsat să adunăm vreascuri, ce-om mai găsi, să le încărcăm într-o sanie. Scormoneam cu mâinile în zăpadă, până nu le am mai simțit, zile întregi n-am mai putut nici să le mișc, de umflate ce erau și de durere... Dar Muti, draga de ea, înțeleaptă, Muti - Mama Grachilor - ne-a ținut curajul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ascuns aici, când știi că Niki acum acum are să pice și întotdeauna se indispune când îl găsește în casă ? Nu, Niki nu-l agreează, pe bună dreptate ! Pentru că uite l pe acest domn cum își vâră degetul în gură, cum scormonește cu unghia într-o măsea și scoate de acolo un fir de carne. Oribil ! Ce lipsă de maniere ! Ce educație proastă ! Dar nu vei putea să mai spui nimănui, doar tu singură l-ai ascuns aici ! Asta nu-i filantropie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o fluturați prin față - cîteva chestii mici, subțiri, așa, mai mult de gust. La fiecare colț există tonete de zmrzlina - ce idee proastă! un cuvînt atît de țepos să numească această Înghețată enormă, al cărei gust vă face să vă scormoniți În zadar memoria afectivă după o referință. Magazine gigantice, pline cu haine, despre unele mărci ați auzit, despre altele nu - vă chinuiți să le țineți minte, ca să vă Îmbogățiți cultura de cetățeni ai sfîrșitului de mileniu. Probabil că cel mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a stat pe cap maistrului militar care administrează magazia să-mi găsească o uniformă potrivită, dar el nu poate face minuni. Se Învîrte printre saci, se duce În spate printre rafturi, de unde vine cu alt sac În care Începe să scormonească febril, bombănind. Ce dracu’ să-i fac dacă a mîncat tot cînd era mic? De unde ești, soldat? mă Întreabă, enervat că trebuie să muncească mai mult decît consideră că e cazul. — Din Craiova, răspund plat, bănuind că urmează o replică
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că-mi mănîncă creierul, după ce mi-a deschis țeasta cu un ferăstrău. Așa că orele serii mă prind Împărțind chinuit un pat cu Claudiu, Într-un salon a cărui capacitate a fost dublată. Toată lumea zîmbește cu gura pînă la urechi, toată lumea scormonește printr-o pungă de celofan gălăgios sau o cutie de carton, pentru ca mai apoi fie să ducă la gură ceva, fie să privească cu uimire un obiect, poate vestimentar, poate de uz gospodăresc. — ’ Ai mă băieți, zice una dintre cele
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mulți și cu cel unic, cât de puțină înțelepciune îi aduseseră, acum când gândurile i se metamorfozau în simțuri vii, iar aparența și realitatea se luptau între ele înlăuntrul carcasei lui, care părea uneori uriașă cât întreg universul și era scormonită de o durere tot atât de imensă. Punctul caracteristic al solipsismului, care ne scapă adeseori, constă în abolirea moralului. Așadar, dacă durerea care-l măcina părea a fi o durere spirituală, nu era el cumva victima unei erori? Cât de puțin îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
păcate pe care le-am săvârșit prin gând, vorbă sau faptă, împotriva divinei tale măreții, stârnindu-ți pe drept mânia și supărarea împotriva noastră. Ne căim din toată inima și suntem îndurerați pentru faptele noastre rele, a căror amintire ne scormonește sufletele, a căror povară e de neîndurat...“ Diane rostea molatic aceste cuvinte solemne și teribile, îngenuncheată în obscuritatea bisericii friguroase St. Paul din Victoria Park, la slujba de la opt dimineața (la care asistă foarte puțină lume). Rostise de nenumărate ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
surori, ci ca noi două. Ești singurul om care-i al meu și nu voi dori niciodată pe nimeni altcineva. Mă simt atât de bine cu tine. Îți voi fi totdeauna în preajmă, spuse Pearl. Ura asemenea conversații, care-i scormoneau propria-i teamă printr-o atingere directă și precisă, ca un deget întins ca să zgândăre o rană. — Eu nu cred că o să mă maturizez vreodată. O să mă târăsc într-o văgăună, o să mă afund în ea și o să dorm acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
săvârșise? Ce putuse el face care să-i dăuneze, să-l ofenseze, să-l irite, să-l zgândărească pe acest mare om - sau care să-l facă pe marele om să-și închipuie că fusese ofensat, iritat, zgândărit? Tom își scormonea conștiința, simțindu-se, totodată, prada unei imense, dar obscure remușcări. Unde, în purtarea lui nesăbuită, zăcea greșeala? Își închipuia oare John Robert că Tom îl încurajase pe George să... ori că-i spusese lui George că... Dar, aproape în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
țigănesc. Caută acolo! În direcția asta n-am căutat, îl sfătui Brian. Eu trebuie să mă duc după Gabriel. Pe Adam l-ai văzut? — Nu. Bine, bine! Tom se îndreptă spre stâncă și începu să caute fără tragere de inimă, scormonind nisipul zgrunțuros cu vârful piciorului. După un timp, se așeză pe marginea stâncii și începu să se uite la marea de un albastru închis, cu o crustă lucioasă de parcă ar fi fost emailată. Crestele valurilor erau albe, tivite cu spuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai demonic din boala mentală a lui Tom. Era atât de neobișnuit, atât de nefiresc pentru el să se simtă „furios“ pe cineva. Acum era supărat foc pe John Robert, pe Hattie, pe George, pe Emmma, pe el însuși. Își scormonea creierii căutând să înțeleagă în ce fel „planul secret al lui John Robert în privința lui și a lui Hattie ajunsese de notorietate publică. Era de neconcepuț ca Hattie să fi vorbit. El era de blamat că-i dezvăluise lui Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
apărut Bernadetei pentru prima dată pe 11 februarie 1858. Nu intenționez și nici nu se pot descrie trăirile interioare, îngenuncheat pe lespezile de piatră din fața grotei aparițiilor, unde mereu ard lumânări, unde curge apa izvorâtă după ce mânuțele Bernadetei au scormonit în pământ, la porunca Fecioarei, și mai ales unde mereu se roagă atâtea persoane, zi și noapte, atingându-și apoi fața, mâinile, capul, obiecte ale lor de pereții grotei, ca semn al comuniunii pe care vor să o aibă cu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]