1,649 matches
-
ușa. Iat-o plină de viață, cu un zâmbet care îi traversează toată fața... mai târziu am încercat să descopăr ce văzuse și cum o afectase. John Self întins pe burtă, cu un picior îndoit sfios, tulburat, dar jenat, în timp ce scotocea printr-un vraf de lucrări ale vechilor maeștri desfăcute ca un evantai. Oricum, iată ce a spus: — Te-am încuiat în casă. Unde e cheia pe care ți-am dat-o? Ești un tip greu de intuit, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pahare de whisky - da, asta e, îți iei amarul - și am format numărul Martinei până când degetul meu crăpat a început să sângereze. Nici un răspuns. Nici un răspuns. Ocupat. Ocupat. Sunetul ăla ticălos. Ocupat, ocupat, ocupat. Și în timp ce zăceam mototolit la bar, scotocind după ultimii bani, așa cum fac bețivanii de obicei, am auzit ceva ce n-am crezut niciodată că mi-ar face vreo plăcere, mi-am auzit propriul nume - John Self - rostit pe pagerul localului. M-am dus la telefonul roz. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un țipăt fără sunet. S-a tras încet înapoi până când s-a împiedicat de cufăr. — Doamnă O’Toole, îi spuse stafia. Nu vă simțiți bine? Arătați ca moartea. A cuprins-o groaza. A deschis capacul cufărului și a sărit înăuntru. Scotocind agitată în el, a găsit ce căuta. îl ridică: un crucifix mic, din lemn, mâncat de carii. A rostit: — Apage me, Satanas. — Dolores, a spus stafia. E în regulă, Dolores. Pleacă, a spus Dolores O’Toole. Nu ești aici. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
te teme. Marea se ridica, ondulându-se, peste marginile plutei lor șubrede, apoi cădea la loc. Se ondula și cădea la loc, iar bătrânul elefant mascul veghea trupul elefănțelului tânăr și bătrân. — Am ceva de mâncare, spuse Vultur-în-Zbor, oarecum surprins. Scotocise în buzunarul pantalonilor săi jerpeliți și găsise doi biscuiți vechi. îi dădu unul lui Virgil Jones, care-și ascundea goliciunea în dosul hainei vechi a lui Vultur-în-Zbor. Mâncară încet. — Spune-mi Vultur-în-Zbor, zise Vultur-în-Zbor și apoi adăugă: Virgil. Se uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
insulta pe buze. Virgil îl privi, iar ochii lui erau cei ai unui om înfrânt. — O vom găsi, spuse el pe un ton sec. Nu poate fi departe. Nu cred că e chiar atât de priceput. Trebuie doar să mai scotocim puțin. E clar că e pe-aici. O vom găsi. — Da, spuse Vultur-în-Zbor, întorcându-se spre casa neagră. în pragul ușii stătea o siluetă, acoperită din cap până-n picioare de un văl negru, cu o ferestruică la nivelul ochilor. — M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ceva pentru sine. Din când în când se oprea, închidea ochi și strângea din pleoape până când stropi de umezeală începeau să-i curgă pe la colțuri, iar el rămânea cu gândurile paralizate. Apoi deschidea ochii, clătina din cap și continua să scotocească iar poarta continua să-i alunece printre degete. Liv spuse: — își închipuie că eu nu am căutat niciodată Poarta? își imaginează că am trăit aici degeaba? Am tot atâtea motive să-l urăsc pe Grimus ca și el. Crede oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din K. Tu ce vezi? Eu văd un om ce vânează umbre. Tu ce vezi? Vino înăuntru, Virgil! strigă ea. Poate că am ascuns Poarta în casă! Vino și caut-o! Virgil Jones continua să strângă din dinți și să scotocească dintr-un loc gol în alt loc gol. Poate că nici n-o auzise. — E timpul, spuse ea, întorcându-se către Vultur-în-Zbor. E timpul să afli totul despre Virgil Jones. Era de mult timpul să afli ce mare prost ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vânătăi și buzele încă petcetluite, O’Toole a zis: — Nu-l omorî, omule. Nu încă. Peckenpaw i-a dat drumul lui Grimus. Care s-a clătinat în timp ce sângele îi curgea șiroaie, dar a rămas în picioare. Păsările țipau în copac. — Scotociți casa, a spus Flann O’Toole. Atunci Cale-Bătută Peckenpaw și P.S. Moonshy au intrat în Casa Grimus, dar nu au găsit nimic. Au distrus totuși tot ce au putut și când au ieșit, colecția secretă a lui Grimus zăcea țăndări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
căror vieți le distrusese el. Media, una dintre numeroasele ființe față de care eul-Vultur se simțea responsabil. Vina resimțită pentru recentele evenimente era însă acolo. Eu luptam pentru insulă. El lupta pentru el însuși. Și a pierdut. Dincolo, Peckenpaw și Moonshy scotoceau prin casă. Eu, eul-Vultur, vorbeam cu Media. Eul-Grimus se ascunsese înăuntrul meu, devenind o durere ce îmi zvâcnea în ceafă. — Am de gând să distrug Trandafirul, a spus eul-Vultur. Nu o să spun că nu există nici un risc. Ne-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uita în jur după haină. — Poate că ar trebui să nu îți mai placă așa de mult. Poate ai să te simți mai puțin vinovat. Privirea plină de ură reveni. Dacă numai atât ești în stare să spui... Începu să scotocească prin pat, sperând probabil să-și găsească haina în dezordinea de plăpumi și pături. În schimb, mă dezveli din greșeală; se holbă pentru câteva secunde, fascinat fără voia lui, după care aruncă păturile la loc ca și cum ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lipsă de fier. I-am întins geanta Belindei, care a înșfăcat-o brutal, cât pe ce să o rupă. —Bells, ce nepoliticos! exclamă Suki. Belinda ne-a întors spatele într-un mod ostentativ, grăbindu-se să deschidă săculețul și să scotocească prin el. — Poți să mă lași în pace treizeci de secunde, Suki? se plânse ea peste umăr. Am nevoie să fiu lăsată în pace. Suki, în mod surprinzător, o luă pe sora ei în serios. Desigur, draga mea, probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam și nici măcar nu o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe un timbru de demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Academiei. Aveam să fiu aproape arestat douăzeci de ani mai târziu, într-o seară tot din postul Crăciunului și tot pe lângă statuile de la Universitate. Așteptam în stația troleibuzelor, era sâmbătă, pe înserat. Mă uitam fix la o doamnă care tot scotocea după ceva în poșeta deschisă, nu găsea și mai-mai să-i răstoarne conținutul în zăpada mocirloasă de pe trotuar. Citisem nu demult cum își începea Vinea Lunatecii și mă amuza ideea că, după nu știu câte decenii, aș putea repeta și eu figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tablagiul a dat să-mi pună cătușele, iar gardistul îl ținea pe Bumbu în brațe. Profesorul dădea să-l sărute, șoptindu-i să aprindă lumina. Până la urmă lucrurile s-au lămurit. Mi-au luat totuși datele din buletin. L-au scotocit și pe Bumbu până i-au găsit buletinul. Apoi l-au urcat într-un taxi. Tablagiul și soldatul s-au întors la locul lor de la intrarea în „Trocadero“. Gardistul patriotic a rămas cu mine să aștepte să apară vreo mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doar bucuria înaintării, a descoperirii, îmbucurarea fiecărei clipe cu astfel de întâmplări, alinătoare. O femeie, o floare, un surâs, un măr, o șoaptă, o pierdere de nori, jocul luminii într-o fereastră, fluturarea unor steaguri pe un acoperiș, o bătrânică scotocind în poșeta ei ponosită și câte alte și alte astfel de sclipiri din minunea Lumii nu ne sunt date, tocmai spre a nu fi niciodată singuri. Femeia celor o sută de pași face parte din tainele acestei vieți în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apropiat. Coleg de cameră în studenție, părtaș la petreceri la el sau în alte case, cel care venea să-mi ceară să-i împrumut mai târziu cheia garsonierei spre a regula, chipurile, pe câte una agățată pe unde se nimerea. Scotocea, de fapt, printre hârtii, printre însemnări de tot felul. De parcă aș fi fost cine știe ce tăinuitor de perfide secrete. Bănuiam că o face. Nu înțelegeam de ce. Nu aveam, în fond, nimic de ascuns, nu urmăream ascensiuni nemaipomenite, nu am făcut altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag de un raft al bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer în piept. — Chiar nu mai cântă nimeni în noaptea asta? voi repeta nedumerit. Ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Învie și apoi moare-n fața ta. Zâmbetele și speranțele se sting odată cu bancnotele ce se evaporă din portmoneu... Totuși, orice s-ar Întîmpla, ferește-te să-ți vâri nasul În intimitatea unei femei... Ferește-te cât poți să-i scotocești agenda În care dorm ca Într-o criptă atâtea nume și atâtea numere de telefon! La ce bun? Cui i-ar folosi știința asta?! La ce să-ți Încarci memoria cu lucruri de prisos? Mai bine studiază-i mersul, felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
reflectau În geamuri. Compartimentele se lungiseră. Părea acum că trec două sau chiar trei trenuri unul lângă altul, adăpostind Înăuntrul lor aceleași scaune și aceiași călători, multiplicați la infinit. Alergând pe coridor, Noimann dădu peste conductorul de tren și se scotoci precipitat după bilet. Își aduse aminte Însă că, prinzând trenul În grabă, uitase să-și mai cumpere bilet. Conductorul Îi făcu semn să nu se agite. Noimann se grăbi să-și ducă mâna dreaptă la portofel; conductorul Îl liniști din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Nu era cazul. Ca să aibă inima-mpăcată, medicul Îi Întinse două bacnote de câte un milion. Conductorul Întinse mâna și le Îndesă În buzunar. Ca să fie sigur că nu va avea probleme, medicul Îi ceru totuși bilet. Conductorul Începu să se scotocească În tașcă, scoțând În cele din urmă de acolo două frunze pe care, după ce le perforă cu grijă, le Întinse medicului. „Țineți-le, pentru orice eventualitate”, Îl preveni el. „În caz că vine supracontrolul ce fac?” se neliniști Noimann. Conductorul Îl bătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aici. Azi am aflat și eu că Ana ta, pe care o tot cauți cu scrisori la Burlești, a devenit Învățătoare chiar aici În sat. De ce? Nu mă Întreba. Te voi ține la curent. Armată ușoară! Grințu. După asta se scotoci În buzunare de mărunțiș, puse pe masă două monezi de trei lei, luă Încă o carte poștală și-i scrise lui Zare. „Vei fi și unchi!“ Grințu. Ieși din curtea mânăstirii și puse cele două scrisori În cutia de poștă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
maltratate, cu echilibrul lor atât de precar? bă băieți uite ce e (noi știam ceva de la caporal da’ ne-am făcut că nu știm nimic) războiu s-a terminat, ăăăăăAAAăăăă, uraaaaaa, numai gamele pă tot ceru’, acuma ordinu e să scotocim pădurea din față fără foc dă armă. Este pauza meciului și vom fuma câte o țigară pe prispă. Poteci, poieni, ierburi Înalte, păsări, izvoare și mirosul Îmbătător al florilor de pădure. dincolo de pădure o șosea cu terasament Înalt, peste șosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
înfrângi oțelul; Doar cu o privire stavili pui zâmbirii, Sau cu-n gest îmi spulberi zariștile firii; Dacă am norocul să-mi întinzi un deget, Plin de bucurie, visez fără preget... Singur la o masă, alungând veninul Și printre hățișuri scotocind destinul, Alunec în apa-nvolburată-ntruna Să-mi alin durerea, pentru totdeauna...
DAC? AM NOROC by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83768_a_85093]
-
care ai văzut-o vreodată. Ochii mei s-au Îndreptat spre geanta mare de piele pe care femeia o ținea sub braț În timp ce-și comanda cafeaua. Când a venit momentul să plătească, a pus-o pe tejghea, a scotocit prin ea și a scos portofelul, apoi geanta a revenit sub braț. Elisa gemu destul de tare. Mie mi se părea o geantă ca oricare alta, doar că mai mare. —O, Doamne, e aproape insuportabil, e atât de uimitoare. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]