KorAP: Find »[drukola/base=scund & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...87 >

2,171 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

privirea și a văzut că eram încă acolo. Mda, intră, a spus agasată, arătând spre o ușă închisă. Am bătut și am intrat cu cămașa mea mânjită cu tot în biroul domnului Coaster. Acesta era un cretin plin de el, scund și libidinos. De îndată ce m-am prezentat, a rânjit larg cu subînțeles și a spus: Hei, aud un accent cumva? —Mda. M-am uitat fix la fotografia lui împreună cu- după toate probabilitățile - soția și cei doi copii. —Britanic? Irlandez? —Irlandez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
să-și verse cafeaua. Aș dori să apuc să îmi cer scuze înainte de a pleca. Nu i-am aflat numele, dar vi-l pot descrie. (Am continuat rapid.) E înalt, cel puțin așa cred, deși eu una sunt atât de scundă încât oricine altcineva mi se pare înalt. Chiar și dumneavoastră. (La naiba.) Fața domnului Coaster a împietrit de îndată. Dar am continuat, trebuia. Cum să îl descriu pe bărbatul misterios? —E destul de palid, dar nu dezagreabil, nu ca și cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
nicicând „Sayonara“. —Mda, ok, sayonara, mi-a răspuns încă intrigat. Și dusă am fost. Ei bine, uneori câștigi, alteori pierzi și mai erau destui ca el. Oricum, preferam bărbații evrei și italieni; genul meu era mai degrabă tipul brunet și scund. Dar, în noaptea aceea, m-am trezit la 3 și 15 dimineața gândindu-mă la acest Aidan. Chiar crezusem că se formase o conexiune. Dar avusesem și alte întâlniri intense și lipsite de importanță în New York. Ca atunci când tipul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
petrecere să mă atingă, oricât de îngăduitor ar fi acest sistem. Mi-am croit drum prin camera aglomerată. Unde naiba era Jacqui? Am avut un acces de panică atunci când un alt tip cu nume care suna a Jocko, o chestie scundă și butucănoasă, mi-a aținut calea. De fapt, dacă mă gândesc bine, se poate să-l fi chemat chiar Butch 1. M-a tras de rochie și a întrebat obraznic: —Ce-i cu atâtea haine? Purtam o rochie neagră petrecută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Apoi eu și Aidan am fost lăsați singuri. Îți place petrecerea? a întrebat. Nu, am spus. E oribilă. —Mda. (A aruncat o privire în jur, ceva mai sus decât aria mea vizuală.) Ce să-ți placă? Tocmai atunci, un tip scund, brunet, care ar fi fost exact genul meu până să-l întâlnesc pe Aidan, s-a băgat între noi și a întrebat: Un’ te-ai dus, bătrâne? Ai dispărut pur și simplu. O expresie a trecut peste chipul lui Aidan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
au dus în grabă în sala de operații, încă nu știam că era pe moarte. Vedeam că este rănit, dar nici nu m-am gândit că nu îl pot vindeca. Faceți-l bine, l-am rugat pe chirurg, un bărbat scund, bronzat. — Îmi pare rău, a spus. Probabil că nu va supraviețui. Am rămas cu gura deschisă. Poftim? Cu o jumătate de oră în urmă mergeam să luăm cina în oraș. Și acum bărbatul ăsta bronzat îmi spunea că „s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Ieșind în stradă, n-am avut răbdare să mă opresc îndeajuns cât să chem un taxi și am mers pe jos tot drumul până la Central Park, ațâțată de o furie oarbă, amară, intrând în alți pietoni (cel puțin în cei scunzi) fără a-mi cere scuze și, în general, făcând New Yorkul de rușine. Cred că plângeam pentru că, la intersecția de la Times Square, o fetiță m-a arătat cu degetul și a zis: —Uite, mamă, o doamnă nebună. Dar se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
considera multe lucruri oribile. Mai ales în profesia ei; lucra în decorațiuni interioare și considera că toți clienții ei aveau gusturi execrabile. Hei, hei, mă ocup eu de asta, insistă Leon, nu foarte convingător. Raportat la înălțimea Danei, Leon părea scund, dolofan și nesigur. Sau poate chiar așa era. —Nu-i da bacșiș, Leon, l-a somat Dana. Leon. Nu-i. Da. Bacșiș. A venit pe un cu totul alt drum. Ignorând-o, Leon număra bancnote grijuliu. —Asta-i o porcărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
și trebuie să avem blestemata de discuție cu Totul despre sex de fiecare dată când avem o nouă slujbă. Urcă în mașină. Eu: Nu înainte de a-mi spune unde mergem exact. Și să nu vă închipuiți că, doar pentru că sunt scundă, puteți să-mi dați ordine. Știu Tae Kwan Do. (Mă rog, am fost la un singur curs cu mama.) El: A, da? Unde mergi? Pe strada Wicklow? Eu predau acolo, cum de nu te-am văzut până acum? Oricum, mergem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
care să te ferești, Tessie O’Grady, nu-i scapă nimic. Colin (vorbind pe neașteptate): O legendă în rândul mafiei din Dublin. Mr Big (încruntându-se): Dacă am nevoie de ajutorul tău... Apoi Mr „Big“ s-a ridicat. Chiar mai scund decât mă așteptasem. Picioare foarte scurte. Mr Big: Am o întâlnire acum. Colin aici de față o să vină să-ți aducă lucrurile mai târziu. Arma, alți bani, poze cu Detta, Racey, toate cele. Doar un lucru, domnișoară Walsh, dacă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Oh, frate, trebuie să ai grijă. A clătinat din cap compătimitor. Există mulți escroci care profită de persoanele vulnerabile. Leisl nu cere decât atâția bani cât să-și plătească chiria. Și uite-o chiar pe ea. Leisl era o femeie scundă, cu picioarele în paranteze, încărcată cu pungi de cumpărături, prin care am întrezărit o porție de lasagna congelată; lăsase picături de apă condensată în interiorul pungii. Părul ei ondulat era lăsat într-o parte. Din seria „Când permanentul o ia razna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
sinistră de violoncel la un casetofon și aprindea lumânări când a început să „curgă“ lumea. Veniseră și o tânără rotundă la față, care era probabil mai mică decât mine, dar arăta ca și cum abandonase orice speranță, un domn mai în vârstă, scund și elegant, cu părul pomădat și o serie de femei mai în vârstă, cu ticuri nervoase și cu rochii cu cordon în talie. Ce-i drept, una avea sandale interesante; arătau de parcă erau făcute din anvelope. Cu cât mă uitam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
dar deja erau două fete care așteptau pe banchetă. Nu le-am recunoscut de săptămâna trecută așa că m-am așezat lângă ele și am zâmbit rezervat. Peste drum băieții din South Pacific își vedeau de treabă. Când colo, un tip scund, arătos, a ieșit țanțoș- nu există o expresie mai potrivită - din camera noastră și i-a zis fetei de lângă ușă: —Eu sunt Merrill Dando, regizorul. Ai adus fotografiile-portret? Actrițe! N-aveau nimic de-a face cu gașca de ciudați. Bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
panică pentru că, după cină, în timp ce ne opriserăm afară, gândindu-ne unde să mergem apoi, Bărbații Adevărați, piliți, se războiau cu noaptea și răcneau că e devreme și că au de gând să joace Scrabble până în zori. Până și Leon cel scund și dichisit își lăsa capul pe spate și striga la nori. Erau toți într-o stare de frenezie, porniți să urle la lună și să trăiască fiecare clipă din plin. I-am băgat în sperieți, am zis cu voce tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

cincizeci de monede de aur, apoi, când am ieșit, secretarul mi-a făcut semn să-l urmez. Am străbătut un culoar până la o ușă joasă, prin care am trecut într-o curte mică. În mijloc era un cal, frumos, dar scund, pe care stătea călare o superbă călăreață cu pielea întunecată și cu chipul descoperit. — Această tânără sclavă este darul stăpânului pentru poemul tău. Are paisprezece ani și vorbește bine araba. Noi îi spunem Hiba. Apucă frâul și mi-l puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

devasta satul pierdut printre pădurile din Gallia Narbonensis. Rotocoale de fum negru se ridicau spre cer, împinse de un vânt prevestitor de rele. Prin perdeaua aceea deasă care acoperea totul, se contură tot mai clar silueta unui soldat roman. Era scund și îndesat, înspăimântător cu darda ce-i străpungea ochiul, o suliță înfiptă în umăr și alta în coapsă. El însă continua să înainteze încet, cu pași greoi, cu buzele crispate de durere și efort, cu dinții strălucind pe chipul mânjit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
calmul. — E o chestiune de structură fizică. Un retiarius trebuie să fie înalt și longilin - explică pe un ton afabil. Trebuie să alerge cu pași mari și să execute salturi lungi. Un secutor, dimpotrivă, nu contează dacă e înalt sau scund - trebuie să reziste pe distanțe lungi, să fie agil și să alerge cu pași mici. Nu uita că el aleargă la adăpostul scutului. O singură privire e de ajuns ca să-ți dai seama că tu te încadrezi în acest ultim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
răspunse. Trecu încet prin fața statuilor de lemn ce purtau armele gladiatorilor. Se opri îndelung în fața celei care avea armele lui Titus, apoi se așeză lângă Manteus. Privi în jur. Ochii i se opriră la ceasul acvatic pus pe o coloană scundă, lângă masă. Se uită la Manteus zâmbind. — Văd că ți-a mers foarte bine în ultima vreme. Ai câștigat de pe urma campionilor tăi. Manteus arătă spre ceas: — Chiar ieri l-am cumpărat. Nu-i așa că-i minunat? — Știu că trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui Titus. Viața veșnică... Zeul meu îmi dăruiește viața veșnică. Întotdeauna am încercat să lupt de partea Binelui... Deodată, o mână hotărâtă îndepărtă draperia de la intrare, dincolo de care se zărea cerul cenușiu din acea dimineață de noiembrie. Intră un bărbat scund, zvelt, înfășurat într-o paenula de lână. În urma lui mergea un servitor care ducea un sac mare. — Proculus! Errius Sartorius sări în picioare și veni în întâmpinarea maestrului. — Proculus... Moare, zise, arătând spre Antonius. Uită-te la el... Moare... — De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

face să crezi. E oricum o alinare. Trei fete evoluau pe scenă, acoperind tot spațiul tapetat cu oglinzi. Fata care dansa cu sânii dezveliți pentru mine și pentru individul roșcat, cu față de hermafrodit, aflat la două scaune de mine, era scundă, timidă, cu o înfățișare ce amintea de un cățel. Bun, hai să-i aruncăm fetei o privire ceva mai atentă. Pielea albicioasă arăta foarte palidă, izbind ochiul spectatorului, de parcă fata ar fi fost atacată de vreo erupție sau alergie. Avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Dintr-o dată, copiii găsesc o mare plăcere să ducă ponei cu liftul la etajele de sus și să-i călărească pe coridoarele și gangurile blocurilor de locuințe sociale, având ușile de la intrare și ferestrele de o parte și un zid scund și cerul nopții de cealaltă. E adevărat. De unde fac rost de ponei? Din grădinițele dintre blocuri, din canale? Drept în sus se duc, turnurile perversiunii. Și nici nu pare a fi o mare distracție. Lua-o-ar naiba. Cândva am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

un semn rău. Dacă am putut provoca moartea în momentul nașterii mele, ea urma să rămână pe umărul meu, ca un vultur, oriunde aș fi mers. Apoi, în ceea ce privește tenul meu, era știut că indienii axona sunt o rasă de oameni scunzi și cu pielea închisă la culoare. Pe măsură ce creșteam, devenea evident că eu, în mod inevitabil, urma să fiu înalt și să am pielea deschisă la culoare. Această aberație genetică - albeața - însemna că le era teamă și evitau orice contact cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
rădăcini, spuse el. Domnul Jones se ridică trudnic, ținându-se de pantaloni. Se mișcă prin cameră, clipind în direcția șemineului, acolo unde o oală mică atârna deasupra jarului scânteietor. — îl ține cald, spuseel, apoi adăugă: Blestemăție! Tocmai răsturnase o măsuță scundă, de răchită. La locul accidentului piesele unui puzzle mare se împrăștiară la întâmplare de jur împrejur. — Mare drăcovenie! continuă să înjure domnul Jones. Ziua în care mi-am spart ochelarii a fost una neagră pentru umanitate. Vă cer iertare pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
fi încheiat. ZECE în timp ce Virgil Jones și Dolores O’Toole pregăteau masa de seară, Vultur-în-Zbor n-a putut să nu observe ce echipă bună făceau cei doi în felul lor ciudat. Păreau să lucreze în planuri diferite ale încăperii - Dolores scundă și gârbovită, Virgil voluminos și drept. Pentru un moment Vultur-în-Zbor avu iluzia că ei se aflau de fapt la etaje diferite. Apoi îi trecu și zâmbi. în ciuda secretoșeniei lor, a îndărătniciei lor de a nu vorbi despre insulă, nu putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
chiar încarnarea zeului Axona. Și, dată fiind dimensiunea creaturii, adevărul însemna ceea ce credea Vultur-în-Zbor. Zeul Axona s-a ridicat de pe scăunel. Discipolul său și-a continuat cântarea până când zeul l-a întrerupt cu un gest scurt. Era un om destul de scund, dar privirea aprigă a ochilor săi crunți, cu pleoape grele, străpungea până și întunericul lugubru al templului. — Așadar, Născut-din-Moarte a ajuns într-un final la zeul său, a spus Axona și cuvintele lui au stârnit iarăși un fior în inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]