112,413 matches
-
cu voce alui groasă de bas, tuna: Metal oribil: revolver! Ești trăsura de unire Între viață și mister! Mă întrebi ce cred eu despre proza noastră de azi. Admir puterea de lucru a romancierilor, - se scriu multe romane. La sfârșitul secolului (XIX!) se scriau schițe, nuvele. Când a apărut, de pildă, romanul Dan al lui Vlahuță, Caragiale l-a cam luat peste picior, sfătuindu-l să scrie mai scurt - romanul e lucru complicat, monșer, - spunea - trebuie să mai învățăm. În schimb
Masa intelectualilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13513_a_14838]
-
în Apus. În drum spre Neptun mi-ați povestit istoria descoperirii faptului că primele două versuri ale Iliadei „Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse...” au fost fals traduse în toate limbile, descoperire făcută și demonstrată de un erudit albanez la începutul secolului XX. Intervenția dumneavoastră la colocviu a avut ca punct de referință tot Iliada. IK: Să ne ocupăm mai întîi de traducători. Pentru intrarea în circulație a unui autor, existența unui bun traducător este fundamentală. Eu am avut această șansă, am
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
nou în liteatura europeană? IK: Cînd am afirmat că Europa va avea și ea de profitat, m-am gîndit exact la acest fenomen. Balcanii sînt fostul teritoriu al unei vechi și mari literaturi. În urmă cu mai bine de un secol și jumătate, Lamartine a afirmat că literatura, poezia se va întoarce într-o bună zi acolo unde s-a născut. Desigur, este vorba de o metaforă romantică, dar și de un adevăr. În Balcani, tradiția epică este încă vie, trebuie
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
scriitor anti-establishment, inteligent, lucid, novator stilistic și tematic, fără odihnă, mereu în răspăr cu locurile comune și ideile de-a gata care bîntuie prin viața literară a timpului nostru. În buna tradiție a poeților cu un grăunte de nebunie din secolul trecut (Guillaume Apollinaire, Boris Vian, Raymond Queneau, Leonard Cohen sînt primele nume care vin în minte), O. Nimigean a scris la începutul anilor ’90 un scurt și destul de bizar roman pe care, din motive numai de el știute, l-a
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
rapidă la cererea publicului a reprezentat regula de bază a nașterii speciei. Pseudo-definiția oferită în context împacă rigoarea logică și realitatea textuală: făcînd un uz informal și „cutumier” al noțiunii, Toma Pavel numește romane toate operele care, de-a lungul secolelor, au fost salutate și citite drept romane (p. 44). Paradoxal și surprinzător continuă să fie autorul mai ales atunci cînd își formulează metoda de analiză. Ne-am fi așteptat, din partea strălucitului stilistician, să opteze pentru examinarea romanului sub specia construcției
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
la gîndirea care o animă)” (p. 46). Înarmat cu aceste adevăruri, Toma Pavel întreprinde o poetică a romanului în patru secțiuni dispuse cronologic: cea închinată romanului arhaic, de la alexandrini la romanul picaresc; apoi cea închinată trecerii la modernitate, petrecută în secolul al XVIII-lea în Anglia și Franța; secțiunea marelui roman clasic din secolul al XIX-lea; și, în fine, romanul contemporan, atras de sirenele modernității și mizînd pe „scriitură”, adică pe o trăsătură eminamente poetică. Fiecăreia dintre aceste secțiuni autorul
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
întreprinde o poetică a romanului în patru secțiuni dispuse cronologic: cea închinată romanului arhaic, de la alexandrini la romanul picaresc; apoi cea închinată trecerii la modernitate, petrecută în secolul al XVIII-lea în Anglia și Franța; secțiunea marelui roman clasic din secolul al XIX-lea; și, în fine, romanul contemporan, atras de sirenele modernității și mizînd pe „scriitură”, adică pe o trăsătură eminamente poetică. Fiecăreia dintre aceste secțiuni autorul îi dă cîte un titlu metaforic, pentru a sintetiza originalitatea celor patru mari
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
enorme, diverse, dar solidare între ele: La transcendance de la norme; L’enchantement de l’intériorité; La naturalisation de l’idéal; L’art du détachement. Cînd se vorbește despre roman, majoritatea exegeților au în minte specia ajunsă la maturitate în Anglia secolului al XVIII-lea și purtînd semnătura prozatorilor “clasici” Richardson, Fielding, Smollett, Sterne etc. Alții văd primul roman demn de acest nume în Don Quijote ori în La Princesse de Clèves, adică în secolul al XVII-lea. Cartea de față nu numai
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
în minte specia ajunsă la maturitate în Anglia secolului al XVIII-lea și purtînd semnătura prozatorilor “clasici” Richardson, Fielding, Smollett, Sterne etc. Alții văd primul roman demn de acest nume în Don Quijote ori în La Princesse de Clèves, adică în secolul al XVII-lea. Cartea de față nu numai că pune sub semnul întrebării acest adevăr preluat mecanic de multă vreme, dar pornește prin a reabilita romanul „arhaic”, „idealist”. Și o face nu doar prin preferințele de lector avizat (pe prima
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
Astreei, adică al capodoperelor alexandrine, medievale și pastorale, parcurse cu „infinită delectare”), ci și prin decelarea filonului lor prezent în literatura modernă. Pentru că unul dintre avantajele metodei lui Toma Pavel rezidă în evitarea soluțiilor de continuitate: aceleași forme romanești persistă secole la rînd, cuplul fericit-nefericit din Etiopicele atinge contemporaneitatea, spațiul medieval plin de primejdii și de coincidențe tragice constituie substanța Mizerabililor lui Victor Hugo, eroii pastorali își schimbă doar hainele în romanele lui George Sand, cavalerii idealiști ajung pînă în paginile
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
din Etiopicele atinge contemporaneitatea, spațiul medieval plin de primejdii și de coincidențe tragice constituie substanța Mizerabililor lui Victor Hugo, eroii pastorali își schimbă doar hainele în romanele lui George Sand, cavalerii idealiști ajung pînă în paginile lui Dostoievski. În „marele secol” francez, lectura preferată a publicului o reprezentau romanele cavalerești și pastorale. Ceea ce face originalitatea fiecăreia dintre cele patru vîrste ale romanului european este dat de geniul individual al marilor romancieri, fiecare dintre ei capabil să propună „o ipoteză substanțială asupra
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
asupra naturii și organizării unversului uman”. Reabilitarea spectaculoasă a romanului idealist-arhaic nu se face nici pe departe pe socoteala romanului modern. Capitolele secțiunii a treia (La naturalisation de l’idéal) desfășoară o suită de analize strălucite ale marilor romane din secolul al XIX-lea. Paginile închinate aici lui Balzac, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski, marilor prozatori germani și austrieci sînt eseuri fundamentale, sintetice și luminoase. Toma Pavel dă aici frîu liber aptitudinii sale pentru formulele emblematice neașteptate, de multe ori cu tentă paradoxală
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
și Dumnezeu se luptă, ca într-o moralitate medievală, să pună stăpînire pe sufletul personajului” (p. 333 - Dostoievski) etc. etc. Finalul cărții nu putea să nu fie în aceeași notă cu restul: în ciuda abundenței de romane contemporane, în ciuda faptului că secolul al XX-lea a fost considerat „secolul romanului” (faptul în sine este perfect valabil, dacă examinăm profuziunea romanescă din ultimele decenii), La pensée du roman constată decăderea speciei în secolul care tocmai s-a încheiat. Modernismul exacerbat, apropierea expresă a
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
moralitate medievală, să pună stăpînire pe sufletul personajului” (p. 333 - Dostoievski) etc. etc. Finalul cărții nu putea să nu fie în aceeași notă cu restul: în ciuda abundenței de romane contemporane, în ciuda faptului că secolul al XX-lea a fost considerat „secolul romanului” (faptul în sine este perfect valabil, dacă examinăm profuziunea romanescă din ultimele decenii), La pensée du roman constată decăderea speciei în secolul care tocmai s-a încheiat. Modernismul exacerbat, apropierea expresă a romanului de poezie, experimentele de toate tipurile
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
cu restul: în ciuda abundenței de romane contemporane, în ciuda faptului că secolul al XX-lea a fost considerat „secolul romanului” (faptul în sine este perfect valabil, dacă examinăm profuziunea romanescă din ultimele decenii), La pensée du roman constată decăderea speciei în secolul care tocmai s-a încheiat. Modernismul exacerbat, apropierea expresă a romanului de poezie, experimentele de toate tipurile (de la cel al lui Joyce la „noul roman” francez) i-au alterat acestei specii substanța. Regula nescrisă a romanului - inserarea eroului în lumea
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
încheiat. Modernismul exacerbat, apropierea expresă a romanului de poezie, experimentele de toate tipurile (de la cel al lui Joyce la „noul roman” francez) i-au alterat acestei specii substanța. Regula nescrisă a romanului - inserarea eroului în lumea celorlalți - se află, în secolul XX, pentru prima oară pusă în discuție. Estetismului agnostic i se suprapune postura narcisistă a personajelor principale, pentru care „lumea celorlalți” nu mai există. Rezultatul: abolirea legăturilor interumane, apoteoza scriiturii, explorarea universurilor interioare insondabile și, mai ales, declararea realității drept
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
disidenți de marcă față de această generală tendință (e de ajuns să ne gîndim la Thomas Mann, Mihail Bulgakov, romancierii sud-americani etc.), iar autorul se oprește cu delicii asupra operei lor. Nu e mai puțin adevărat însă că substanța ireductibilă a secolului se opune, într-un anumit fel, întregii tradiții romanești de pînă la el. Admiratorul Astreei are profunde rezerve față de spiritul romanului contemporan și constată că, la scara istoriei, acesta își trădează vocația primordială. O anumită art du détachement, proprie lui
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
de pînă la el. Admiratorul Astreei are profunde rezerve față de spiritul romanului contemporan și constată că, la scara istoriei, acesta își trădează vocația primordială. O anumită art du détachement, proprie lui Proust, Kafka, Joyce etc. nu s-a instaurat în secolul al XX-lea, crede Toma Pavel, fără riscuri majore pentru evoluția speciei. În ceea ce mă privește, sînt convins că cititorul volumului La pensée du roman poate discorda, în situații punctuale, cu aprecierile autorului; că acest cititor ar putea să nu
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
nu numai. Impresionant rămîne devotamentul și simțul datoriei, într-un fel, cu care regizorul și profesorul Valeriu Moisescu s-a implicat în inițierea și coordonarea seriei de volume ce formează colecția Maeștri ai teatrului românesc în a doua jumătate a secolului XX, serie deschisă acum cîțiva ani cu un volum Radu Penciulescu, continuată cu unul Crin Teodorescu și acum, după două nume de mari regizori, un mare scenograf, Paul Bortnovschi. Am scris despre fiecare în parte la timpul cuvenit. Cărțile acestea
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
fiecare în parte la timpul cuvenit. Cărțile acestea, ca și cele din colecțiile revistei Teatru coordonate de criticul Florica Ichim, sînt documente ce umplu goluri, pete albe din istoria teatrului. Generațiile care doar au auzit de marile personalități ale teatrului secolului XX, au șansa acum să recupereze destine, să cerceteze aplicat dimensiunile unor trasee artistice, tendințele, stilurile unor figuri cu emblemă în creația teatrală. Demersul pe un tărîm aproape neinvestigat la noi - scenografia - tratat de multe ori cu superficialitate de privitori
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
de la Coada Lacului. Din nou cîrcotașul demon: cu ce parșivă plăcere trec iar peste fantoma secată a lui Ilici! Geologica stîncă, vacile păscînd în acea Românie... eminamente agricolă, atît de urîtă de neamurile proaste care au stăpînit țara jumătate de secol și au maculat-o cu megalomaniile lor cincinale. Iarăși - destins - de-a lungul șerpuitor al Ozanei, pînă la... pînă la... Cum să ocolesc Humuleștii lui Creangă! Cobor și mă-nchin minunii de bujdă (soră cu cea din Țicău), mai proaspătă
Peste Ilici dus-întors by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13553_a_14878]
-
un moment important al scrisului Danei Dumitriu prin trecerea de la formula romanului „psihologic” din cărțile precedente - Migrații (1971), Masa zarafului (1972), Duminica mironosițelor (1977), Întoarcerea lui Pascal (1979), Sărbătorile răbdării (1980) - la modalitatea specifică romanului așa-zis „istoric”: reperul este secolul XIX, iar semnificația abordării sale epice este definirea momentului și a împrejurărilor în care „s-a deschis viața modernă a unei țări. O țară mică, «înghesuită între imperii»”. Dacă acestea sînt sensul și motivația generală ale proiectului narativ, mijlocul său
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
pe scena politică a veacului interesează atît pe istorici, cît și pe amatorii de literatură. O fie și fugară privire asupra vieții lui Ion Ghica dezvăluie o sumă de fapte pe cît de spectaculoase, pe atît de tipice pentru omul secolului XIX; o formație intelectuală dintre cele mai complexe pe atunci (a învățat greaca, apoi gramatica românească de la Heliade-Rădulescu, ia bacalaureatul în litere la Sorbona și un altul, în matematici, tot la Paris, absolvă Școala de mine, face și puțină boemă
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
sînt exclamații tipice în împrejurări tipice, punînd în valoare inconfundabila culoare a epocii. Elementul ordonator al haosului pe care îl instalează „politicianismul deșănțat” este activitatea lui Ion Ghica, omul politic reprezentativ pentru timpul-epocă al romanului; prințul de la Ghergani este omul secolului XIX, „jumătate feudal, jumătate capitalist”, crezînd, însă, „pînă la fanatism” în progres, intelectual subtil, cu lecturi și replică, politician abil, om echilibrat, analizîndu-și cu luciditate structura umană, reușind să se domine atît cît trebuie, puțin romantic, așa cum stătea bine unui
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
îi convine „sfîrîiala politică” pentru că aceasta este condiția „siguranței de sine”, se bucură de falimentul celor vechi pentru că de aici se ivesc avantajele sale, mizează pe liberali intuind că „istoria e de partea lor”; iar dacă prințul Ghica este „omul secolului XIX”, modelul viitor este milionarul Grigore Eliad-Cîrciumărescu, reprezentantul celor care „n-au contat pînă acum” pentru că nu au „arbore genealogic”, dar care sînt „cheia, fierul acela răsucit care deschide cămara”: înțelegerile roșilor cu albii (Panu-Ghica) constituie germenele coaliției „celebre” dintre
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]