2,090 matches
-
din taxi. Desert Rose Își luă geanta goală și telefonul și țâșni afară. Cele două femei alergară prin ploaie, printre mașini, spre trotuar, până la o zonă verde, și abia când ajunseră acolo Îndrăzniră să se Întoarcă. Ca prin vis, văzură semaforul făcându-se verde și taxiul dispărând. Prea târziu, nu puteau să mai vadă numărul de Înmatriculare. Căzură extenuate pe iarba udă. — Dumnezeule! — Ce nemernic! M-a apucat de fund! Te-a apucat de fund? Desert Rose se uită la ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
urmărească pe domnul doctor Westcott la sfârșitul programului. Poate că n-ar fi trebuit să-i spună numele lui. Fără a avea habar de suspiciunile asistentei, Henrietta zâmbea îndreptându-se spre parcare. Simțea deja cum se țese o idilă. La semaforul de la intrarea în Woodbury, chiar peste drum de primărie, două pușlamale care spălau parbrize, dușmanii dintotdeauna ai Henriettei, stăteau la pândă cu bureții lor soioși. Fiindcă era prea târziu ca să recurgă la tactica ei obișnuită de-a porni ștergătoarele de îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
când opriră la următoarea intersecție. — Ar fi fost plăcut, dar mi-am amintit că am ceva de făcut. — La ora asta? Privirirea lui Miriam o căută pe a lui Jack. — Mda. Coborî repede din mașină înainte să se schimbe culoarea semaforului. Ne vedem mâine. Mulțam că m-ai condus. Miriam porni în trombă, dădu colțul și puse o frână violentă. Își smulse cerceii și pantofii cu toc înalt pe care-i purtase pentru că îi subțiau picioarele și îi aruncă în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
TALE, proclama posterul uriaș lipit pe cel mai mare panou din Woodbury, POT FI O COMOARĂ PENTRU ALTCINEVA. OFERĂ-LE LA SCHIMB PE GRATIS ÎN PRIMUL NUMĂR DIN FAIR EXCHANGE, ZIARUL LOCAL CARE ÎȚI POATE ADUCE PROFIT. Fran aștepta la semafor, exaltată și epuizată, sperând din tot sufletul că riscul pe care și-l asumase cumpărând acel spațiu publicitar și, mai mult chiar, hotărând, în pofida sfaturilor tuturor, să ofere anunțuri gratuite în primul număr, avea să dea roade. Oamenii cu finanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lumina puternică a soarelui de amiază. Plouase mărunt dimineață, dar s-a înseninat brusc. Ca întotdeauna, șirurile de mașini inundau strada încă umedă care lega Poarta Sakurada a Palatului Imperial de Yūrakuchō. Când convoiul de mașini s-a oprit la semafor, trecerea de pietoni a fost inundată de oameni grăbiți. Mă întreb dacă poliția poate să-l găsească pe Gaston, spuse Tomoe. Și-a dus mâna pâlnie la ochi pentru a se feri de lumina puternică a soarelui. Era o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tare slab... Toată viața mea a trebuit să fiu atent. E o problemă... Din ochii lui inexpresivi s-au prelins, pe fața-i uriașă, două-trei lacrimi mari. La revedere, Tomoe-san. Te iubesc cu adevărat. S-a întors și a plecat. Semaforul de la intersecție s-a făcut verde și a traversat. Trupul lui uriaș s-a pierdut în mulțime. „Tomoe, nu ești în stare să recunoști un om adevărat.“ I-au venit brusc în minte cuvintele lui Takamori și-i reverberau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fapt, cînd s-a Întîmplat asta mai exact? Un taxi ia În viteză curba și se oprește. În vreme ce persoana dinăuntru se dă jos și plătește, mă reped la mașină și Înșfac mînerul portierei. Odată porniți la drum și ajunși la semaforul din Gloucester Place, un vag sentiment de neliniște mă cuprinde, o senzație pe care n-am mai Încercat-o niciodată și care mi-e complet străină. Scotocesc prin geantă după agendă și o frunzăresc cu gesturi furioase, pînă ajung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mai rămase nimic, doar punctele roșii ale ceasului de deasupra oglinzii retrovizoare, care arătau 5.47, și lampioanele de pe malul fluviului lung și Întins ca o masă de biliard, și o lumină hipnotică galbenă ce se oglindea pe parbriz - un semafor legănat de vânt, care se bălăngănea pe cerul plin de nori. Meri zări o patrulă de poliție alb-albastră și Ago Încetini. Pentru o clipă, Zero Își imagină că ofițerul avea să Întindă paleta. Cineva luase numărul mașinii, iar acum toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
despre el. Ciudat, dar gândul acesta nu-l Înspăimânta. Dimpotrivă, aproape că-și dorea să fie descoperit, arestat, judecat. Pentru că făcuse ceva important. Era cineva - În această opacitate scârboasă a lumii. Însă mașina de poliție rămase În urmă, pierdută printre semafoarele galbene - nici un control de documente, nici o revelare a faptului că tânărul Zero aparține unei familii importante, nici un telefon către părinții neîncrezători - fiul meu? dar cum e posibil? trebuie să fie o greșeală, e un băiat obișnuit, atât de cuminte -, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
born to die.“ Emma Încercă să deschidă fereastra, dar era blocată. Reuși doar să vadă un lung șir de mașini și camioane paralizate pe strada Boccea. Autobuzul Înainta cu o lentoare descurajantă. În douăzeci de minute, abia trecuseră de două semafoare. Tot acest timp pierdut. Viața care trece astfel - un șir fără legătură de momente care nu Înseamnă nimic. Dar imediat ce avea să facă rost de bani va repara motocicleta și chinul acesta urma să se sfârșească. Pe motocicletă avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sensului vieții și Îi părea rău că nu Întâlnise pe nimeni care să aibă curajul de a i le da. Se Întorseseră la Roma târziu, și Valentina pierduse meciul, iar aceea fusese ultima dată când se Încrezuse În mama ei. Semaforul roșu. Emma era Încastrată Între aparatul de taxat și picioarele ei. Dacă tu nu vii, o bâzâia mângâindu-i genunchii, nici noi nu mergem la Castelfusano. Vreau să stăm puțin Împreună, Valentina, Înțelegi? — Ce prostii, răspunse ea Încăpățânată. Mâine mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de eczeme de balcoane și ghivece. Camionul de gunoi care Înșfacă hămesit tomberoanele verzi, le ține o clipă ridicate ca pe niște bucățele de mâncare În fața gurii sale căscate - apoi le devorează conținutul și Îl digeră În pântecele lui uriaș. Semafoare verzi și pancarte galbene, autobuze În manevră, autobuze oprite la peroane. Case de bilete automate, dar care nu funcționează niciodată. ROND CORNELIA. Capăt de linie. Coborâră. Un fluviu de oameni se Îndreptă spre trotuar, cufundându-se apoi În tunelul metroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Între acestea erau și Aris și Maja - sigilați În Smartul ei, un borcănel argintiu cu albastru, parfumat de odorizantul cu esență de vanilie - erau ca o globulă roșie, printre alte milioane de mașini, În traficul acela gâtuit, opriți Între un semafor și o intersecție, Între bulevardul Tiziano și esplanadă, Între cele două maluri ale fluviului. — De ce mergem să vedem casa asta din Aventino? o Întrebă Aris. — Pentru o prietenă, Îi răspunse Maja - și, pentru a schimba vorba, se interesă despre activitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sărbătoriseră acolo nunta de argint. Eu Însă, aveam un ideal: să fiu altfel decât ei. Nu frecventam astfel de localuri, iar persoanele care mergeau În astfel de locuri Îmi repugnau. — De ce-mi spui toate astea? Întrebă Aris sâcâit. Privea semaforul roșu - umbra violetă a norilor care mângâiau ruinele palatelor imperiale de pe Palatino. Cine știe, poate că spera să o vadă În ea pe fata aceea care fusese de demult și care poate mai exista Încă, undeva În sufletul ei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Emma părea implacabilă, și chiar izbucni În râs la un moment dat, toate astea erau ridicole, iar ea se săturase și spuse că totul se sfârșise și Îl părăsi. Nu stau cu nimeni, Antonio, Îi spuse. Își dori ca următorul semafor să fie roșu, căci trebuia neapărat să coboare din mașină. Greșise când acceptase să-i vorbească. Antonio nu reușea să se gândească la copii, la pensia alimentară, la ședințele cu psihologul și la condițiile pe care i le impuseseră judecătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe ea. Chipul lui bronzat, ochii lui negri apăreau din mulțime pe neașteptate - În magazine, În supermarketuri, În autobuze, În vagonul de metrou. Apărea o clipă și apoi dispărea lăsându-i o neliniște mută, și, uneori, impresia că avea halucinații. Semaforul era roșu, dar Antonio tăie intersecția. Intră cu toată viteza În pasajul subteran, băgă În a cincea și intră pe șoseaua de centură care sufocă Roma, ca un inel prea strâns. — Ești iarăși cu dentistul? Ce morală mai are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Emma simți un miros de ulei rânced, de lubrifiant, și văzu un Springfield Armory 1911-A1 - preferata lui, singura pe care o păstra În seif, ascunsă după Ninfee de Monet. Antonio luă un plic de șervețele cumpărate În dimineața aceea de la semafor din milă pentru un bătrân indian, Închise torpedoul ascunzând astfel Springfield-ul, dar știind că ea Îl văzuse, știind că ea știa că aceasta era ultima lor Întâlnire. Îi Întinse un șervețel de hârtie. Emma Încerca să deschidă ușa, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dădu seama că dacă fata Îl părăsea, el avea să rămână singur cu sine Însuși și cu Emma. Nu cheltui toți banii ăștia. Te conduc eu, Îi spuse. Sarah Îngână: — Dacă Îți face plăcere. Pe drum fata privea cu nerăbdare semafoarele, ambuteiajul interminabil, harta Romei. Tibrul desena un S sinuos Între cele două maluri galbene. Apoi Începu să răscolească printre casetele Emmei de pe bord - și Antonio Începu să Înjure un motociclist nevinovat reprima impulsul de a-i spune să nu pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
când reîncep cursurile, mă voi Întoarce la Roma. Dar el nu se Întoarse. Coborî pe peron. Ușile automate se Închiseră și mecanicul de pe peron ridică mâna, făcând semn celui din locomotivă, pentru a da semnalul de plecare. În capătul peronului, semaforul era roșu. Sarah lovea cu pumnul În geam. Îi spunea ceva, dar Antonio nu reușea s-o audă. Gura ei se mișca. Îi părea că stă să plângă. Îi fu milă de ea. Își lipi mâna de fereastră și fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dar Antonio nu reușea s-o audă. Gura ei se mișca. Îi părea că stă să plângă. Îi fu milă de ea. Își lipi mâna de fereastră și fata - pe partea cealaltă - o lipi pe a ei peste a lui. Semaforul se făcu verde. Rămaseră astfel - cu palmele lipite, dar despărțite de geamul prăfuit. Apoi trenul se desprinse de lângă peron. Mâna lui lăsase pe sticlă un halo lucios, ca o răsuflare. Pentru câteva clipe, Antonio alergă după tren, după fată, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pădurile din Maine, și după granița Canadei, după miile de pistrui de pe pielea ei. Apoi trenul acceleră și Antonio rămase pe ultima fâșie de peron. Sute de șine treceau paralele peste câmpia Întinsă a gării - printre vagoane de marfă abandonate, semafoare, ruine, clădiri albe și turnuri despre care nimeni n-ar fi știut să spună la ce foloseau. Și În aceeași clipă În care trenul dispăru spre Porta Maggiore, fata dispăruse pentru el, nu mai avea posibilitatea de a alege, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o implorase - Întoarce-te la mine, Întoarce-te la mine, Emma, Întoarce-te la mine, Întoarce-te la mine, nu pot să trăiesc fără voi. Ea se eliberase din strânsoarea lui și se ridicase, iar dintr-un autobuz oprit la semafor, ochii pasagerilor Îi urmăreau și ea simțea În gură gustul sângelui ei și al salivei lui, iar Antonio Îi răsucea brațul și o strângea și o durea și Îi repeta mereu Întoarce-te la mine, Întoarce-te la mine, Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Antonio. Îi prinse mâna, iar Kevin nu și-o retrase. Tati avea o mână mare, aspră și puternică. Ținut de mâna lui puternică traversară Piața Esedra - obligând mașinile să frâneze, căci pe tati nu-l durea nici În cot de semafor și trecea pe unde avea chef. În jurul gării Termini roiau drogații și traficanții, iar tati o luă și pe Valentina de mână. Îi ținu strâns, căci voia să-i apere de străinii aceia care le puteau face rău. În strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tresărind fericită de fiecare dată cînd citesc pe plăcuțele străzilor că ne apropiem tot mai mult de locul În care vrem să ajungem. SW3... SW11... SW4 ! În sfîrșit ! SÎntem În Clapham. Aproape am ajuns... Shit. Am prins alt roșu la semafor. Aproape că nu mai pot sta liniștită pe scaun Și șoferul se mulțumește să stea pur și simplu pe locul lui placid, ca și cum n-ar avea nici cea mai mică importanță. OK, e verde ! Hai ! Pornește ! Dar el demarează relaxat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
asta cu ideea clară de a mă folosi de tine. Nu-nțeleg cum de are chiar atîta tupeu, să-mi spună asta. — Ba da, evident că asta ai făcut ! spun, smulgîndu-mi brațul din mîna lui și apăsînd nervoasă butonul de la semafor. Evident că asta ai făcut ! Nu nega că nu despre mine ai vorbit În interviul ăla. Nu nega că la mine te-ai gîndit. Simt că mă străbate un nou val de umilință. Fiecare detaliu era despre mine. Fiecare nenorocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]