9,019 matches
-
și nu prea complicată, am făcut rost de un meseriaș și am intrat în claia de căblăraie” (volvo-club.ro); „desfăcut, verificat bec, căblăraie, siguranțe” (daciaclub.ro). Destul de frecvent e și sticlăraie, cu două valori - colectivă și augmentativă -, după cum se leagă semantic de obiectul numărabil (sticla-recipient) sau de materie (sticla-material): „Cheful lui Adi s-a udat cu sticlăraie peste sticlăraie de vin” (zappy.ro); „afară, dacă nu mori înghețat (de frig), sigur te alegi cu ceva rupt, la ce sticlăraie e pe
Hârțogăraie, tăblăraie, căblăraie... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5452_a_6777]
-
vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre vechiul an și cel nou se miza pe funcția regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se încheie, o nouă viață se naște, aceea a noului an. În credința vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstițiul de
Ignatul: Tradiții și obiceiuri. De ce femeile nu trebuie să participe la tăierea porcului by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/54643_a_55968]
-
îl definea pornind de la latină („în același sens cu libert”) și ajungând la accepția curentă din franceză („care abuză de libertatea morală și duce o viață desfrânată: acel june e mare libertin; feminele libertine sunt desprețiate de toți oamenii”). Extinderea semantică actuală nu este însă susținută de vreun calc după sensurile mai vechi sau după cele intelectuale. Negativitatea poate fi anulată nu doar de complexitatea culturală și de contextul filosofic, ci și de ignoranța cotidiană: „La o emisiune cu vorbe și
Libertin by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5186_a_6511]
-
mai pretențios pentru «liber». Pronunțată cu mândrie, propoziția a sunat destul de amuzant, având în vedere că percepția curentă asupra libertinajului e mai degrabă negativă” (Lucia Terzea-Ofrim, recenzie la Didier Foucault, Histoire du libertinage, în Dilema Veche, 11.08.2010). Ambiguitatea semantică actuală e prezentă și în discursul modei: „în această primăvară, femeia Dior este o libertină șic, cu un aspect androgin, dar de o senzualitate irezistibilă” (apropo.ro); „O coafură funky colorată și foarte libertină. Perfectă pentru fetele care au păr
Libertin by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5186_a_6511]
-
faimos din sud, „Visul imaginației”(sic!). Pe lângă sumedenia de îndeletniciri nesuferite, românul are și una plăcută: pune rămășag pe amnezie. Cu mize mici. Astfel că, invers ca-n alte părți, marile interogații sunt înțelese ca fleacuri, iar bagatelele devin obeze semantic. Dacă vreți, cumva, o simfonie la solz de pește sau un oratoriu de taraf. O adunare de români, când se petrece, e întotdeauna mofturoasă. Când se întâlnesc doi români, e imposibil ca unul să nu pună condiții: „Vreau să pice
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
Când se simte absolvit de toate obligațiile, românul zburdă în libertate, bănănăie pur și simplu în spațiul decompresat. Atunci, e relaxat, devine sfătos, oferă dezinteresat „cadrul” (adăugând: „V-am dat cadru, vi-l păziți!”), înțelege orice problemă până în rărunchii ei semantici și se mișcă dezinvolt pe toate planurile, inclusiv cele înclinate. În mod neașteptat, la final recurge la sacrificiul suprem, mărturisind că și-ar da și cămașa de pe el. Singura. În acest fel, respectă și repetă, declarativ, un algoritm al generozității
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
a diferenția cele două omonime. Celelalte două sunt derivate cu un prefix tipic antonimelor (des- sau dé-). Polarizarea sensurilor unor cuvinte polisemantice sau a unor omonime nu e foarte frecventă în limbă, tocmai pentru că apar riscurile unor confuzii grave. Evoluția semantică poate conduce totuși la asemenea polarizări, cărora specializarea contextelor le limitează ambiguitățile. În română, a deservi și deservire sunt termeni destul de specializați, folosiți cu precădere în contexte descriptiv-tehnice (foarte frecventă e sintagma personal de deservire). Pentru sensul negativ nu se
Deservire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5403_a_6728]
-
sau din valorificarea resurselor autoscopice ale tehnicii mise en abîme, pusă în scenă cu ingeniozitate epică. Numele și referentul pe care îl desemnează se află într-o relație de ambiguitate, prin desemantizare sau resemantizare realizându-se de fapt o refuncționalizare semantică a entității onomastice. Bibliografia generală (1970), al doilea volum, are alura unei lucrări academice, cu citate, adnotări și referințe la autori reali sau fictivi, oarecum în stilul lui Borges. Autorul afirmă, în prefața la Bibliografie generală, că își propune să
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
secundare, de digresiuni și fapte relatate cu mai multă sau mai puțină obiectivitate. Se contopesc, în textura romanului, evenimente din vremea copilăriei și adolescenței, cu situații obișnuite din existența unor familii târgoviștene. Discursul narativ capătă, în acest fel, pluridimensionalitate, ambiguitate semantică și relevanță gnoseologică, fiind alcătuit din diferite registre, voci și dimensiuni ale scriiturii care caută să redea autenticitatea trăitului și a scrisului. Ficțiunea este, pentru Mircea Horia Simionescu, expresia supremă a libertății ființei umane, iar Toxicologia nu face decât să
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
ca un termen popular și ușor învechit să fie reactualizat; în cazul de față, vorbitorii par să asocieze conotațiile negative ale cuvântului (și faptul că acesta denumește o acțiune violentă) cu registrul argotic, deși japcă nu e specializat sau modificat semantic. Cu sensul „tâlhărie”, japcă este prezent și în Dicționarul de argou al limbii române al lui G. Volceanov (2006), alături de japcan „infractor periculos”; înregistrările nu atestă un caracter realmente argotic al celor două cuvinte vechi (cu sensurile lor vechi), dar
Japcă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5119_a_6444]
-
care, dar care trebuie acceptate că Rațiunea (gândirea) și Revoluția (acțiunea) să se contopească. Altfel spus, libertatea la Marx nu se poate concepe decât în răspăr cu conceptul de libertate negativă. Problemă pe care o pune Kolakovski din acest nod semantic este următoarea: cum conceptul de libertate negativă presupune o societate cu conflicte și dacă aceasta se identifică cu societatea împărțită pe clase, împărțirea neputându-se realiza decât prin intermediul proprietății private, atunci actul de violență-Revoluția-Acțiunea prin care se abolește proprietatea privată
Redarea demnității de a gândi by Cristian Robu-Corcan () [Corola-journal/Journalistic/5330_a_6655]
-
nesigură, a acționa la noroc”; (reflexiv, învechit) „a cuteza, a îndrăzni, a se încumeta”. Se observă că definiția actualizează scenarii cu orientare evaluativ pozitivă, bazate pe valori din sfera curajului. Desigur, definiția nu e suficientă pentru a acoperi toate trăsăturile semantice actuale ale verbului; lipsește exact uzul care ne interesează aici, accepția, curentă astăzi, în care nu mai contează atitudinea persoanei, ci doar pericolul situației („cuiva i se poate întâmpla în viitor lucrul neplăcut X”). Cu acest sens, verbul e folosit
A risca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5367_a_6692]
-
raportul dintre natură și istorie. Istoria, în context barthesian, înseamnă, pur și simplu, conștiința reflexivă prin care scriitorul ancorează în mod responsabil Limba în timp. Aici, scriitura e sinonimă cu limbajul, doar că noțiunea din urmă are deja o încărcătură semantică prea greu de dus (există limbaje de programare, de pildă, și astfel limbajul poate fi înțeles, pur și simplu, drept cod; Barthes voia să evite, prin recursul la scriitură, ambiguități de acest tip). Ei bine, pentru primul Barthes - ca și
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
rostirea românească (1987) are titlul Cumpăt, computer și cumpătul vremii. Istoria verbului a conta este scurtă, dar nu lipsită de interes; iar limitarea sa actuală la unele sensuri abstracte trebuie păstrată, chiar într-un spațiu internaționalizat, în care apropierea (formală, semantică și etimologică) de engl. count, fr. compter sau it. contare poate să-i păcălească pe traducători.
„Nu contează pauzele...“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5203_a_6528]
-
se intersectează, dar nu și monologurile lor, nu și semnificațiile. Vova și Mariana atribuie, spre exemplu, gesturilor partenerului cu totul alte semnificații decât cele reale, iar monologurile celor doi derapează unul pe lângă celălalt, într-un univers verbal agresiv, dar vid semantic. Scriitura lui Dumitru Crudu pune în scenă însă toată această problematică dureroasă a vieții oamenilor din Chișinău cu o naturalețe și cu un umor detașat care îl vor recomanda mai târziu drept un maestru al genului. (Care gen? Genul prozei
Un nou gen by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5210_a_6535]
-
dedicație e un clișeu destul de transparent al limbajului politic și jurnalistic actual. Pe lângă sensurile curente (de exemplu, cel în care dedicația e materializarea în scris a unei destinații: cărți cu dedicație) și fără legă tură cu cele adăugate prin calc semantic după termenul englezesc dedication (din cauza căruia dedicația e, tot mai des, un echivalent pentru „dăruire”: un profesionist cu dedicație), formula a că- pătat un sens ironic, fals eufemistic, cu referire la licitațiile sau deciziile trucate, orientate de la bun început în favoarea
Cu dedicație by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5215_a_6540]
-
al partidului. Folosirea substantivului „principiile” induce ideea că e vorba despre o știință exactă, nu despre un curent artistic ca oricare altul. „Călăuza” este un substantiv suficient de tare, dar i se aduce și calificativul „sigură”, ambele aflate în contradicție semantică cu sensul sintagmei „activitate creatoare”, redusă astfel la substantivul „activitate”, prin anularea sensului de libertate, capriciu, inedit, neașteptat pe care l-ar avea potențialul semic al adjectivului. Verbul este folosit la timpul prezent, persoana a III-a, indicînd siguranța vorbitorului
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5235_a_6560]
-
revistă, pe lângă metaforele animaliere (maimuță, pupăză) și cele ale "obiectului uzat" (boarfă, ștoarfă), și alte zone ale creativității metaforice sau metonimice și mai ales cuvintele pentru a căror evoluție nu mi se pare că s-ar fi găsit o explicație semantică mulțumitoare. În paradigma culinară, în care femeia e un produs de consum în genere conotat pozitiv, intră diverse "delicatese", mai ales dulciurile: bomboană, acadea, pralină, zaharină etc. Lucrările mai vechi înregistrau însă și alți termeni, a căror motivație e mai
Chiftea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6717_a_8042]
-
părea că substantivul chiftea e un termen peiorativ de uz general, folosit pentru persoane, obiecte și situații, inclusiv pentru bani, dacă sunt considerați ca prea puțini (din cauza inflației, suma insuficientă poate varia). Componenta depreciativă se poate explica prin unele trăsături semantice ale obiectului: mic, insuficient ("gările mici, cu peroane cât o chiftea", ziare.com., 22.03.2008), mărunțit și turtit ("Dacă mă prindea ăla atunci - mă făcea chiftea!",daciaclub.ro). În plus, cuvântul are un simbolism fonetic negativ (comparabil cu al
Chiftea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6717_a_8042]
-
cuvântul are un simbolism fonetic negativ (comparabil cu al verbului a chifti, considerat o formație expresivă) și o asemănare formală (și referențială) cu chiflă (de la care a putut împrumuta unele sensuri). nu prea mai are de-a face cu câmpul semantic al "femeii ușoare" - dar a fost oare într-adevăr specializat cu acest sens, sau își actualiza doar, în anumite contexte, valoarea depreciativă? Cu pârjoală lucrurile stau probabil altfel, pentru că termenul trimite, prin formă, la a pârjoli, sinonim intensificator al lui
Chiftea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6717_a_8042]
-
are de unde alege: variantele boarfă, borfet, borfetă îi stau la dispoziție, toate trei aplicabile unui referent feminin. În strânsă legătură cu boarfă trebuie discutat și termenul ștoarfă sau știoalfă, tot cu origine necunoscută, dar, după toate aparențele, cu o evoluție semantică similară. Dicționarul limbii române, Litera Ș, 1978, în înregistrează sub formele știolf, știoalfă,dar cu o mulțime de variante fonetice: ștoalfă, ștoarfă, știoarfă etc. și cu sensul de bază "obiect de încălțăminte sau de îmbrăcăminte uzat", din care s-au
Metafora obiectului uzat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6739_a_8064]
-
DEX și explicația "aer de superioritate, infatuare, semeție", indicând o accepție care pare să contrazică sensul principal al cuvântului. Cele două definiții din DEX sunt rău formulate prin generalizarea care atribuie cuvintelor condescendent și condescendență o orientare evaluativă pozitivă. Schimbarea semantică nu este justificată de etimologie: în franceză (de unde cuvintele au fost împrumutate în română), sensul familiei lexicale păstrează o componentă esențială: atitudinea binevoitoare dependentă de ierarhia socială, orientată de sus în jos. Același scenariu există și în engleză (unde condescension
Din nou despre condescendență by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6625_a_7950]
-
attitude or behavior", Merriam-Webster on-line). Raportul asimetric nu e o trăsătură neglijabilă a sensului celor două cuvinte, ci elementul său distinctiv; agravarea peiorativă se produce tocmai pentru că atitudinea (antipatică) de superioritate contează mai mult decât bunăvoința sau îngăduința manifestată. Confuzia semantică generează grave neînțelegeri în comunicare: cineva își poate imagina că e politicos când afirmă că i-a răspuns cu condescendență unui superior, în vreme ce acesta din urmă se poate simți profund ofensat de un asemenea tratament. Am mai scris asupra acestui
Din nou despre condescendență by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6625_a_7950]
-
cuvinte pompoase, unii au început să folosească pe condescendență în sens contrar celui etimologic" ("Capcanele" limbii române, p. 66). Eroarea fusese observată de Valeria Guțu Romalo, în Corectitudine și greșeală (1972, cu mai multe reeditări, ultima în 2008): "această modificare semantică supărătoare este consfințită de dicționarele curente" (p. 138) . Abuzul semantic aparține doar dicționarelor de după al doilea război mondial; cele mai vechi nu cuprindeau sensul generalizant. La ?ăineanu, în Dicționarul universal, condescendența era "fapta prin care se acordă ce s-ar
Din nou despre condescendență by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6625_a_7950]
-
sens contrar celui etimologic" ("Capcanele" limbii române, p. 66). Eroarea fusese observată de Valeria Guțu Romalo, în Corectitudine și greșeală (1972, cu mai multe reeditări, ultima în 2008): "această modificare semantică supărătoare este consfințită de dicționarele curente" (p. 138) . Abuzul semantic aparține doar dicționarelor de după al doilea război mondial; cele mai vechi nu cuprindeau sensul generalizant. La ?ăineanu, în Dicționarul universal, condescendența era "fapta prin care se acordă ce s-ar putea refuza", iar la Candrea, în Dicționarul enciclopedic ilustrat "Cartea
Din nou despre condescendență by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6625_a_7950]