1,145 matches
-
Intransigența, Împreună cu frățiorul lor mai mic, Vigilența, formau o trinitate masculină, iar muncitorul dur, intransigent și vigilent era mascota noastră. În etica de tip comunist, conservatoare și cu reprimări sexuale, acest muncitor „tare“ implica, În egală măsură, o condiție mîndră, semeață. Făcînd totul pentru idealul său, el și-a cîștigat un loc permanent În Utopia. Pe Wakefield Îl doare capul de la teama cumulativă care emană din aceste rămășițe contorsionate ale unei lumi Încă pline de energie negativă. Îi vine În minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pescari. Unele erau de apă, Altele erau de vânt; Însă, de o vreme-ncoace, Foarte multe nu mai sunt; Dar făină tot se face. O spun eu, să se priceapă. Înflorește timpuriu, Fructele-i se coc târziu. Boabe roșii și semețe, Pentru urși ispititoare, Acre-dulci, mirositoare, Care cresc pe niște bețe. Într-o liniște mult calmă, Eu vă spun numai atât: Mărgeluțe roșioare Și plăcut mirositoare, Prăpădite de la gât Pe sub arbuștei de-o palmă. Rânduită ca ostașii Adunați pentru paradă - Marinari
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
vadă pe Gaston, care se uita la el prin geamul murdar al ușii. După ce se fumă țigara, azvârli mucul pe jos și-l călcă cu pantofii lui de vară de culoare crem. Gaston a rămas cu privirile fixate pe umerii semeți, ceafa subțire, fața albă și nasul drept. Endō s-a șters la gură cu batista. L-a văzut deseori cu batista la gură în cele două zile pe care și le-au petrecut împreună în Sanya. La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
viteză. O adiere plăcută pătrundea prin fereastră. Băieții și fetele de la fermele pe lângă care treceau făceau cu mâna pasagerilor. Takamori și Tomoe, care stăteau la fereastră cu coatele rezemate de geam, priveau la norii albi pufoși ce pluteau deasupra piscurilor semețe ale munților. Piscul din mijloc, care se înălța deasupra tuturor celorlalți, se numea Hakutaka - „Șoimul Alb“. Chiar sub el se afla Mlaștina Mare. Nici fratele, nici sora nu-și puteau lua privirile de la munte, care avea o strălucire uluitoare. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
n-a fost acolo. Locul nimeni nu-l cunoaște Căci nimeni și nimic, de merge acolo, Nu se mai întoarce. L-am descântat cu viața în miez negru de noapte Când ceasurile bat a clopote deșarte Și am plătit amarnic semeața cugetare. De mi-ai călcat tărâmul, ți-e veșnică prinsoare. Naufragiat Afară plouă și-n mine asemeni. Plouă de zile, zile și nopți, Plouă de-ți picură cerul pe creștetul gol. Și apoi iar începe. Uneori mi se pare că
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
privit-o pe Lea cu bunăvoință. Deși era încă răvășit după întâlnirea cu Rahela, n-a putut să treacă ușor peste ochii Leei. Nu era doar înaltă, ci și bine făcută și puternică. Fusese binecuvântată cu un piept bogat și semeț, iar pulpele sculpturale i se vedeau bine când se mișca pentru că poalele fustelor, ca un făcut, parcă nu-i ajungeau niciodată la pământ. Avea brațe ca ale unui bărbat tânăr, dar mersul era al unei femei cu șolduri unduitoare. Lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pot. Pentru prima dată îmi dădeam seama că tatăl meu era bărbat. Vedeam că era nu doar înalt, dar și bine făcut, cu umerii largi și talia îngustă. Deși pe atunci probabil trecuse de patruzeci de ani, spatele îi era semeț, avea aproape toți dinții și privirea îi era limpede. Tatăl meu era un bărbat frumos, îmi dădeam seama. Tatăl meu era demn de mama mea. Descoperirea nu mă făcea însă fericită. Când s-au întors spre corturi, Lea și Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Marie fermecătorul ei caracter. Arthus Îi făcu să aștepte destul de mult În salon. O senzație de neliniște se degaja din marea Încăpere austeră. Lucas o puse pe seama șirului de portrete care, de ambele părți, păreau că fac de gardă. Privirile semețe ale strămoșilor Kersaint Îi fixau cu aroganță de pe Înaltele lor cornișe. Pentru a mai destinde atmosfera, Fersen o Întrebă pe Marie ce știa despre acele trufașe personaje. Ea arătă spre una din pînze, portretul În picioare al unui tînăr ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fi acționat puterea privirii lui sau chemarea mută pe care aceasta o conținea? O văzu totuși Întorcîndu-se scurt, aplecîndu-se spre Însoțitorul ei căruia Îi șușoti cîteva cuvinte Înainte de a veni către el. O privi cînd se apropia. Cercetă amănunțit portul semeț, tenul sidefiu, ochii mari și verzi, buzele pline și bine conturate, pieptul rotund și dulce, coapsele arcuite. PÎnă și o pînză de sac i-ar fi pus În valoare curbele senzuale ale trupului. În clipa aceea, o dori violent. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
în picioare, dar Kano îl opri cu un gest: — Cât timp va dura până să ne aduci răspunsul? Ezită: — O lună... Poate două... — Două luni! acceptă Kano. Dacă în două luni nu pleacă albii, Kano va începe războiul. Se întoarse, semeț, către grup: Kano va începe războiul, repetă el. Nimeni nu răspunse, pentru că toți păreau a fi de acord și pentru că un yubani era un om liber și avea tot dreptul să facă război, dacă asta era voința lui. Fata îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
oprit în poarta unei case modeste, dar îngrijite și au așteptat să apară cineva, deoarece un dulău mare și alb le-a anunțat prezența. După câteva clipe și-a făcut apariția un bărbat ce părea foarte înalt, cu capul dat semeț pe spate, cu o mustață stufoasă ce-i încadra gura luminată de un zâmbet sincer. Era Ioniță Scipione Bădescu. Fără nici o introducere, Mihai Eminescu i s-a adresat prietenește, zâmbind: Hei, om bun! Ne primești și pe noi de popas
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
perspectivă prin ochelarii de soare enormi și negri pe care îi purta în orice încăpere -, cu cât un material era mai complicat din punct de vedere juridic, cu atât era mai important. Refuzul Amandei de a se documenta și disprețul semeț cu care trata noțiunea de calomnie erau catalogate de Janice ca „jurnalism al primelor impresii“, artă în cuvinte, ceva unic pentru revista ei. Acest argument, oricât de ingenios era el, nu prinsese niciodată la Alice. Așa cum nu prinsese, conform explicației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fotografie în Figură 11] Item attendentes qualiter Antonius Iohannis de Rinaldeschis, civis Florentinus, de presenti anno et mense, cum ludisset în civitate Florentie, et în taberna qua dicitur "El Ficho", et non nullos argenteos perdidisset, discessit, et per viam blasfemavit semeț ipsum et nominem gloriose virginis matris Mărie, et usus fuit verbis quae pro meliori tacentur, et cum transisset per quemdam viam quae dicitur "via di Sancta Maria Alberighi", et în căpițe dicte vie existeret 188 figură virginis matris Mărie, animo
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
fighure, în eius maximum obrobrium ac vilipendium, et în verecundiam cristiane fidei. Et qualiter volentes prefati Octo eum capi facere, videns eorum familiam, accepit quemdam gladium, et cum ipso se ferivit în pectore, cum cisura cârniș et sanguinis effusione, volens semeț ipsum, dicto diabolico impetu ductus, interficere, prout predicta [128v] omnia et singula constant et apparent per eius confessionem, et predicta et quodlibet predictorum, commisa, facta et perpetrată fuerunt per dictum Antonium, locis, modis, formis, et temporibus suprascriptis, contra 191 formăm
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
străjuit de conifere ce urcau până departe, unde privirea lui nu mai putea pătrunde. Călca pe iarba moale, întrebându-se de ce este atât de verde și fragedă. Nici nu a observat că ajunsese la poalele unui versant ce se ridica semeț, asemenea unui munte crescut din valurile mării. Spre stânga lui, pădurea de conifere era deasă, în timp ce, pe partea dreaptă, parcă în ciuda vegetației bogate de alături, muntele își arăta originea milenară prin stâncile și pietrele uriașe de diferite culori și structuri
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
păr, de care nu înceta să fie atât de mândră și, după ce i-l zeifică, umplându- și cu el bolul din lemn de trandafir al pipei, Cabinetul întreg preschimbat în dormitor, se populă de un miros de santal. Atât de semeț, dens, corporal, pe speteaza căruia aproape ți-ai fi putut suspenda o eșarfă. Dar taximetristul nu suspendă nici o eșarfă. Ba chiar mai mult, durîndu-l fix în cot pe dânsul de mireasma ei de santal, își luă avânt și sări, ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-se de colțuri de piatră ce răsăreau prin iarbă și prin tufișe, bolovanii în urma urmelor rumpeau șirurile de oameni din vale {EminescuOpVII 216} sau, repezindu-se de pre câte - un vârf de stâncă, cădeau în întreaga lor greutate pe capetele semeților. De după șirul al doilea de bolovani se-ntinsese puștele și unde vedeau ființe de oameni, într-acolo pocneau. - Tomo! zise bătrânul ce luase comanda asupră-i, scuturând sabia lui cea bătrână pe care-o atârnase la coapsă. Tomo! Tu fugi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sale de răspândire. Emblematică pentru una dintre religiile care respectă natura ni se pare ritualul rugăciunii islamice. În timpul rugăciunii, trupul credinciosului evocă rând pe rând, munții, animalele și plantele. Statul în picioare (poziția inițială, startul rugăciunii) are drept referință statura semeață a munților, dar omul își manifestă respectul și smerenia concentrându-se asupra punctului de pe pământ, pe care îl atinge cu capul atunci când se va prosterna. Urmează înclinarea bustului care o evocă pe cea a animalelor și prosternarea ce are model
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale. De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
De aceea, cum circulă prin noi toți nu numai pădurile Ci chiar și casele, vulcanii, vitele, corăbiile, orașele CÎnd noi toți, buni sau răi, suntem ca niște conducte prin care circulă De la buruiana umilă pînă la vulturul ca o carte semeață... (Petre Schlemihl, XII) E „Înfrățirea unanimă” invocată Într-o altă secvență a aceleiași cărți, și al cărei agent transformator rămîne, În ultimă analiză, „slova” poetică, magia cuvîntului care - ni se spune În Petre Schlemihl, XIV - departe de a fi „un
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
față; În veci eu după ele eram neobosit; În goan-ostenitoare ele mi-era povață, Dar să le-ajung vreodată În veci mi-a fost oprit. Fantome de nădejde, ființe-aeriene Și fără de amestic cu cele pămîntene! Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-ntraripam. Ele zîmbea la rîvna-mi ș-Îmi Împuta-ndrăzneala, Poruncitorul deget Îmi arăta greșala. Nebun d-a mea rușine mai repede zburam”, dar explicația este, din fericire, tulbure, imaginile sînt fugitive, dragile ființe” ale poetului se aburesc, pier În văzduh
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se aburesc, pier În văzduh (văzduhul visului), și mesajul de la suprafața versurilor se Întunecă. Ce este, Încă o dată, acest sfînt nesațiu, acest delir mare, dar nalta Înfocare, dar, mai cu seamă, cum să citim versul: „Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-nțraripam”?! De citit Îl putem citi În litera alegoriei, dar ceva rămîne neexplicat, o temă nouă, scăpată de rația poetului, se substituie temelor repetate, alegorizate În poem. Este tema zborului și, În subtext, este tema hrăpirii, aceea care definește impetuozitatea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
operele bune ar putea apărea mai ușor. Erezie estetică clasicistă, Încredere fanatică În gramatică, Îngrijorare (de Înțeles) În fața anarhiei limbajului: „Avem un dialect bun, ușor și Înmlădios; În el fieșce cuvînt nu e ca la voi legat, cu un articol semeț, cu un pronume ciudat, Pronume-articole lungi care sufletul ți-l scot și seamănă cînd pîșesc cu suita unui despot. Dar ce mai mult să vorbesc?”... Anarhismul dialectului nu-l Împiedică Însă să scrie mult și, dacă ținem seama de compoziția
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de ceață... Fiind un poet de structură romantică, Bolintineanu iubește ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ritmică a unghiului liric... Poemul (publicat În Convorbiri literare, 1872) Începe cu povestirea unui vis (Visul lui Albert) Într-un limbaj care epuizează nuanțele trufiei și ale grandorii: falnic, gigantic, imnător, un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, trufaș, semeț, ușor... Cele opt părți ale poemului au o desfășurare epică prin alternanță. După visul nesăbuit al craiului leșesc urmează prezentarea oștilor, cu insistență asupra simbolismului genealogiei („Toporski veteranul ce poartă barbă albă”, „Zeiusko neîmpăcatul”, „Biela cel nalt”, Gorow și Zablatovski
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și cum se numea nobilul călăreț din fort, Petrache nu aflase și nimeni nu putuse să-i spună. Cei ce transformaseră fortul în muzeu îl găsiseră acolo și hotărâseră că e bine să-l lase așa, pentru a-și întâmpina semeț vizitatorii. Doar că vizitatorii nu se prea înghesuiau să urce pe cărarea pieptișă, până sus, la fort, iar călărețul rămăsese în singurătatea lui, opintindu-se să-și strunească în zăbală armăsarul și arătând cu sabia strâns ținută în pumn într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]