1,199 matches
-
administrative și pastorale importante. Valoarea profesorilor și curio zitatea elevilor au reprezentat motorul unor noi evoluții. În secolul al XII-lea, chiar topografia școlilor pari ziene a devenit mai complexă. Unii profesori au Început să predea pe malul stîng al Senei, tot În mediul insti tuțiilor ecleziastice, dar În afara jurisdicției cancelare, autoritatea impusă de episcop controlului școlilor. Acesta reprezintă embrionul universității. Rezultatul este o structură complexă de autoguvernare, Întemeiată pe norme scrise: profesorii, cu participarea studenților, controlau conținutul Învățămîntului, metodele didac
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
lui Napoleon în 1800, dar proiectul nu s-a materializat și Fulton s-a apucat să construiască primele vase acționate de un motor cu aburi (vapoare). În luna august 1803, o astfel de ambarcație a fost lansată cu succes pe Sena, după care Fulton s-a reîntors pentru scurt timp în Anglia și s-a stabilit în cele din urmă în Statele Unite. În America a construit primele vapoare cu zbaturi. În 1833, un francez, Brutus de Villeroi, a experimentat un submersibil
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
străine, care, fiind cunoscute și folosite de multă vreme la noi, au forme adaptate și impuse de tradiție, se scriu (și) cu grafia tradițională: Atena, Creta, Bitolia, Copenhaga, Catalonia, Gasconia, Florența, Londra, Nipru, Nisa, Praga, Provența, Varșovia, Plevna, Rin, Ron, Sena, Tamisa, Viena, Belgrad, Moscova, Salonic, Cracovia, Groenlanda, Loara, Lisabona, Marsilia, Norvegia, Polonia, Sardinia, Tirana etc. Numărul acestora este neînsemnat în comparație cu masa numelor străine scrise și pronunțate ca în limba de origine sau cum și le transcrie țara de origine (în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
iliră, traco-dacă ori slavă), dar limba care l-a preluat și l-a transmis celorlalte este, foarte probabil, romîna. Dîmbovița Este numele rîului, lung de 286 de kilometri, afluent de dreapta al Argeșului, care străbate Bucureștiul (fiind un fel de „senă“ sau „tamisă“ a capitalei noastre), și al județului care are reșe dința la Tîrgoviște. De la hidronim, prin polarizare, au fost formate Dîmbovicioara (pîrîu, afluentul său de stînga, și două sate în județele Argeș, respectiv Dîmbovița), Cheile Dîmboviței (numite și Cheile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
limbă cu totul decât cea franceză. Dacă ar fi strămutat vreo minune pe la anul 400 d. Hr. pe locuitorii de la Dunăre în Gallia și pe cei din Gallia la Dunăre, astăzi s-ar vorbi franțuzește la Dunăre și românește la Sena” (II, 252). 2) După baza de articulație, care reduce trecerea latină > română la unele transformări fonetice, un teritoriu restrâns și cât mai izolat de alte fenomene etnolingvistice trebuia să asigure puritatea acestei treceri. Totodată Philippide urmărea reducerea spațiului cucerit de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de degetele ei lungi delicate, schimbând întruna colile de desen, profit de nopțile libere pentru a vedea Parisul, imediat după lăsarea întunericului, după ce Mireille pleacă, cobor cele trei etaje ale imobilului într-o străduță strâmtă ce dă direct pe cheile Senei, rătăcindu-mă de nenumărate ori, încep să cunosc această parte a orașului nocturn pe care o puteam străbate cu piciorul, lumea de noapte mișunând vie în chiar inima bătrână a metropolei, ies din stațiile de metrou negri înalți, binefăcuți, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
îi pot desprinde din umbrele nopții, femei în fuste scurte, fardate excesiv, așteptând la margine de drum ca portiera unei mașini să se deschidă farmecelor lor, jandarmi patrulând cel puțin câte doi și batteau-mouches plutind strălucitor pe undele blânde ale Senei, pe chei îndrăgostiți încolăciți de dorinți firești ori contrare firii, absida iluminată de la Notre-Dame, la Cité, și pe tăblițele bine marcate ale străzilor citesc noapte de noapte itinerarul meu neobișnuit, Rue Danton, Saint-André-Des-Arts, Rue Dauphine, Pont-Neuf, Quai d’Horloge, Saint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
întoarsă de la mare, cu pielea arămie, catifelată, fremătând vie sub atingerea mâinilor mele, nepăsător la amenințarea apropiatelor examene, rugând-o ore în șir să-mi vorbească despre Paris, ce căutai la Paris, vederea, adusă de ea, cu toamna pe cheiurile Senei, o am aici cu mine, prinsă într-o pioneză deasupra ciobului de oglindă în care mă bărbieresc, ce căutai la Paris, și ori de câte ori privesc vederea luată de pe cheiul din Île Saint-Louis, în față, peste Sena, absida de la Notre-Dame și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ea, cu toamna pe cheiurile Senei, o am aici cu mine, prinsă într-o pioneză deasupra ciobului de oglindă în care mă bărbieresc, ce căutai la Paris, și ori de câte ori privesc vederea luată de pe cheiul din Île Saint-Louis, în față, peste Sena, absida de la Notre-Dame și, în prim-plan pe chei, cu crengile coborâte peste ape, un copac uriaș cu frunza aurie, totul sub un cer El Greco fără tensiune, dar încărcat de nostalgie, ce căutai la Paris, îmi răsună în urechi ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și le povestesc de Paris, ce căutai la Paris, nu le-am spus chiar totul, despre Mireille cea cu degete delicate am păstrat tăcerea, L’Île St. Louis și le promit copiilor poze, le-am desenat pe tablă Notre-Dame, cheiurile Senei, un copac cu frunze albe de cretă aplecat peste malurile adânci ale Senei și după primul cuvânt franțuzesc pe care l-am rostit astăzi a urmat al doilea, Au revoir, la prima oră mai merge, dar la următoarele?! La ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
chiar totul, despre Mireille cea cu degete delicate am păstrat tăcerea, L’Île St. Louis și le promit copiilor poze, le-am desenat pe tablă Notre-Dame, cheiurile Senei, un copac cu frunze albe de cretă aplecat peste malurile adânci ale Senei și după primul cuvânt franțuzesc pe care l-am rostit astăzi a urmat al doilea, Au revoir, la prima oră mai merge, dar la următoarele?! La ora de desen cu clasa a șasea n-am avut probleme, doar că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fac un romancier și un cititor deopotrivă, cu roluri interschimbabile, și anume tribulațiile lui U. Jugo de la Raza (nume sub care, potrivit chiar explicațiilor lui Unamuno, se ascunde însuși autorul): acesta, rătăcind prin fața șirului de tarabe ale buchiniștilor de pe cheiurile Senei, găsește o carte care, de la început, îi oferă un avertisment fatidic și înspăimântător: cine o va citi va muri odată cu ultimul ei cuvânt. Cum să continue și cum să-l scoată pe eroul său din această provocare metafizică ineluctabilă? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pentru a se descoperi, pentru a trăi în sine însuși, pentru a fi el însuși. Sau mai bine zis pentru a evada din eul său necunoscut și de necunoscut până și lui însuși. U. Jugo de la Raza, rătăcind pe malurile Senei, de-a lungul cheiurilor, printre tarabele buchiniștilor, dă peste un roman care, de cum a început să-l citească înainte chiar de-a-l cumpăra, îl cucerește neobișnuit de intens, îl scoate din sine, îl introduce în personajul romanului - roman al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
roman al unei confesiuni autobiografico-romantice -, îl identifică cu acel altul, îi dă, în sfârșit, o istorie. Lumea grosolană a realității veacului dispare din fața ochilor săi. Când, pentru o clipă, și-i ridică de pe paginile cărții, și-i ațintește către apele Senei, i se pare că apele acelea nu mai curg, că sunt cele ale unei oglinzi încremenite și își îndepărtează ochii îngroziți de la ele, reîntorcându-și-i la paginile cărții, ale romanului, ca să se regăsească în ele, ca să trăiască în ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în care citește următoarele cuvinte profetice: „Când va ajunge la sfârșitul acestei istorii dureroase, cititorul va muri odată cu mine“. Jugo de la Raza simți atunci că literele cărții i se ștergeau din fața ochilor, ca și cum i s-ar fi anihilat în apele Senei, ca și cum el însuși s-ar fi anihilat în ele; simți o fierbințeală în ceafă și frig în tot corpul, picioarele îi tremurară și-n minte îi apăru spectrul anginei pectorale de care fusese obsedat cu ani în urmă. Cartea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
macabru al autorului să pună acolo cuvintele acelea, dar erau cât pe ce să mă omoare. E peste puterile mele. Și când, ca să mă-ntorc aici, am trecut podul Alma - podul sufletului! -, m-am simțit îndemnat să mă arunc în Sena, în oglindă. A trebuit să mă agăț de parapet. Și mi-am amintit alte ispite similare, vechi acum, și fantezia aceea cu sinucigașul din născare pe care mi l-am imaginat că trăise aproape optzeci de ani cu dorința permanentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu dorința permanentă de se sinucide și luându-și viața în gând zi de zi. Asta e viață? Nu; n-o să mai citesc cartea asta... și nici alta, indiferent a cui o fi; n-o să mă mai plimb pe malurile Senei, unde se vând cărți.“ Bietul Jugo de la Raza nu putea însă trăi fără acea carte; viața, existența intimă, realitatea, adevărata sa realitate îi erau definitiv și irevocabil legate de cele ale personajului din roman. Dacă totuși ar continua să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
continua să-l citească, trăindu-l, risca să moară când avea să moară personajul romanesc; dar dacă nu l-ar mai citi, dacă nu ar mai trăi cartea, oare ar trăi? Și după aceea se plimbă din nou pe malurile Senei, trecu încă o dată pe dinaintea aceleiași tarabe cu cărți, aruncă o privire de imensă iubire și de imensă groază către volumul fatidic, apoi contemplă apele Senei și... învinse! Sau fu învins? Trecu fără să deschidă cartea și zicându-și: „Cum va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mai trăi cartea, oare ar trăi? Și după aceea se plimbă din nou pe malurile Senei, trecu încă o dată pe dinaintea aceleiași tarabe cu cărți, aruncă o privire de imensă iubire și de imensă groază către volumul fatidic, apoi contemplă apele Senei și... învinse! Sau fu învins? Trecu fără să deschidă cartea și zicându-și: „Cum va continua istoria asta? Cum se va sfârși?“ Era însă convins că într-o bună zi n-avea să mai poată rezista și că va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
trebuit să urmeze a fost că într-o bună zi bietul Jugo de la Raza n-a mai putut rezista, a fost învins de istorie, adică de viață sau mai bine zis de moarte. Trecând pe lângă taraba cu cărți de pe cheiurile Senei, a cumpărat cartea, și-a vârât-o în buzunar și a rupt-o la fugă de-a lungul fluviului, spre casă, ducând cartea cum duci un lucru de furat, temându-te ca nu cumva să-ți fie și ție furat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
suflarea, simțea că-i lipsește aerul și vedea ivindu-i-se vechiul și aproape stinsul spectru al anginei pectorale. A trebuit să se oprească și atunci, privind în toate părțile pe cei ce treceau și privind mai cu seamă apele Senei, oglinda fluidă, a deschis cartea și a citit câteva rânduri. A închis-o însă numaidecât. Reîntâlnea ceea ce, cu ani în urmă, numise dispneea cerebrală, poate maladia X a lui Mac Kenzie, ba chiar i se părea că simte o furnicătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cartea, a stins lumina și-a încercat, după ce și-a făcut din nou cruce, să adoarmă, să înceteze a se mai visa. Imposibil! Din când în când trebuia să se scoale ca să bea apă; îl bătu gândul că bea din Sena, oglinda. „Oare am înnebunit? - își repeta -, dar nu, căci când cineva se întreabă dacă e nebun, atunci nu este. Și totuși...“ Se ridică, aprinse focul în șemineu și arse cartea, reîntorcându-se după aceea în pat. Și izbuti în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
citește]. Când s-a trezit a doua zi de dimineață, în patul său de agonie spirituală, se simți liniștit, se sculă și contemplă o clipă scrumul cărții fatidice a vieții sale. Și scrumul acela i se păru, ca și apele Senei, o nouă oglindă. Chinul i se reînnodă: cum avea să se sfârșească istoria? Și se duse pe cheiurile Senei ca să caute alt exemplar, știind totuși că n-avea să-l găsească, și de ce n-avea să-l găsească. Și suferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se sculă și contemplă o clipă scrumul cărții fatidice a vieții sale. Și scrumul acela i se păru, ca și apele Senei, o nouă oglindă. Chinul i se reînnodă: cum avea să se sfârșească istoria? Și se duse pe cheiurile Senei ca să caute alt exemplar, știind totuși că n-avea să-l găsească, și de ce n-avea să-l găsească. Și suferi că nu-l putea găsi, suferi de moarte. Se hotărî să întreprindă o călătorie prin lumile astea ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Dumnezeu; poate Acesta avea să-l uite, avea să-i lase istoria. Și până una, alta, merse la Luvru ca să o contemple pe Venus din Milo, pentru a se elibera de obsesie, dar Venus din Milo i se păru, ca Sena și ca scrumul cărții pe care o arsese, altă oglindă. Se hotărî să plece, să călătorească pentru a contempla munții și marea, și lucrurile statice și arhitectonice. Și între timp își spunea: „Cum se va termina istoria aceea?“ Așa ceva îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]