3,720 matches
-
se cuibărește mai bine În fotoliu și Închide din nou ochii. Și acum pentru că rîndurile se răresc, pentru că ei pleacă tot mai departe și pentru mai lungă vreme și iarna Își Înfige țurțurii Într-un creier Încă Îmbătat de vară, sfîșii pielea acestui măr și mușc pînă ce sîngele gingiilor mele pătrunde În carnea lui de zăpadă. Se apropie sfîrșitul unei cărți, Îl presimt ca pe sfîrșitul unei istorii, o civilizație obosită care capitulează În fața barbariei. Cuvintele se ghemuiesc cuminți În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
acela care va observa că pe malul de la nord nu apune soarele. La cererea publicului, puteam să aduc în fața pânzei și barca pe trei roți. Clientul putea să vâslească în ea, la unu optzeci de fundal, nu cumva să-l sfâșie cu vâsla. — O să umplu mânerul vâslei cu plumb - spunea adeseori Engelhard. Dar și așa, dacă nu erau prea mulți la coadă, Engelhard îi punea pe câte unii serios la treabă. Odată, după numai cinci minute de muncă fizică, o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup. Ce dinți mari ai, domnule lup. Arăta de parcă urma să mi-i înfigă în gât și să mă sfâșie fără să se mai gândească de două ori. Ochii îi sclipeau febrili. A urcat încet pe scară. Ajunsese aproape sus când s-a oprit, cu mâinile pe balustradă. Eu mă țineam în mâini și picioare, și fețele noastre erau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
murit, și-a luat viața! Nimeni nu îndrăznise s-o întrebe despre cine era vorba. Chelnerul a dat-o afară. Am rămas mută pentru restul serii. Noaptea am visat un animal care mă amenința cu vocea lui Nunu „Te voi sfâșia pentru că mi-ai distrus viața!“. Nunu îmi arătase alte feluri de a fi ale lui, feluri insuportabile. Cu toate că înainte de culcare îl sărutam, ca de obicei, urându-i noapte bună. La sfârșitul săptămânii eram mai liniștită, pentru că nimic rău nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
însămi ca un prizonier care nu se putea elibera de închisoarea lui de aer. Pentru că eu însămi o dorisem și creasem cu încântare. Nu-mi trecuse niciodată prin cap să-l pun pe soțul meu într-o închisoare. În timp ce mă sfâșiam cu întrebări de tot felul, rupând în bucăți hârtia cu pete de cerneală, l-am auzit deodată pe Sucki cântând. Aripile lui făceau un sunet de mic vârtej în zborul brusc care tăia aerul sufrageriei. Reușise să se strecoare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
sufragerie, privind galeș la „dansul păsării“, apoi, alunecând, studiase viața intimă din dormitor. Apoi își arătase brusc chipul în oglinda serii. Parcă bătea vântul în sufragerie, lumânările fluturau puternic și ceara albă curgea, făcând figuri ciudate pe masă. Mă simțeam sfâșiată de durere. Dar soțul meu era neobișnuit de vesel, cu părul lui proaspăt spălat lucind ca paiul de spice. Fața i se înroșise de bucurie - dansa acum „dansul păsării“ în genunchi, bătând mâinile în aer, caligrafiind cu ele munți înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ce se întâmplă, ce este sentimentul ăsta absolut nepotrivit care îi cuprinde treptat sufletul? Ce nume are spaima asta fioroasă care îi cotropește deodată intestinele, făcându-l să tremure ca și cum abia ar fi comis o crimă? Ce remușcări cumplite îi sfâșie ființa sub povara imaginilor câtorva sute de milioane de nevinovați dispărând? Și ce milă absolut ieșită din comun îi înjunghie inima, făcându-l să se îngrijoreze profund de sănătatea minții lui? Dumnezeule, el chiar voia să facă asta? Ha, ha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Urmă cravata. Căzu și aceasta, umilă, alunecând în infinit. Ce mai era de scos? Cămașa - ruptă cu ură, întrucât clipa a ceea ce voia să facă Clossettino îl aștepta să fie gol, cu nimic îmbrăcat în fața nimicului. Alba himeră textilă se sfâșie turbată, șerpuind veninos, agățându-se, încercând cu ultimele puteri să nu se despartă de umerii stăpânului. Apoi, demența Directorului întrecu orice așteptare. Labele păroase ale mâinilor sale prinseră catarama curelei, strâns, într-un jazz nebun, exact când ritmul audibil din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
am spus că eram, imperturbabil, am știut că în acele clipe vom muri, atât eu, cât și Maro, dar înainte de asta trebuie să recunosc că ardeam de dorința de a-i face un rău cât mai mare monstrului care-mi sfâșiase brațul. Cu singura mână ce îmi mai rămăsese întreagă am deschis fermoarul genții negre și urâte pe care nu uitasem s-o recuperez de sub scaun, bănuind, așa cum am spus, că înăuntru s-ar afla un femur de om. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dorința de a o termina cu viața nu e singur. Mai mult ca sigur că nenumărați dintre oameni tânjesc sau au tânjit cândva, poate, la aceleași lucruri, fiind pe deplin complici la această negură care ar fi în stare să sfâșie până și cea mai cumplită stâncă. Și mai cred că nimeni - nimeni! - dintre cei care au împărtășit vreodată nepotrivirea lor în acest univers înspăimântător nu poate fi lipsit de semeni aidoma lui, împărțind cu dărnicie și altora temeri a căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
e moartea asta care cuprinde sufletele tuturor celor vii, trăgându-le în negura neființei? Și care gest nepriceput și al cui anume a putut naște un calvar de o asemenea gravitate precum ivirea conștiinței supreme? Arătați-mi-l, ca să-l sfâșii, așa cum mi-a sfâșiat și el mie viața de acum, cu cine știe câte mii de ani în urmă. Ce Hermes Trismegistus necugetat a fost și din care timp a venit și a pus rasa noastră pe o asemenea fugă de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cuprinde sufletele tuturor celor vii, trăgându-le în negura neființei? Și care gest nepriceput și al cui anume a putut naște un calvar de o asemenea gravitate precum ivirea conștiinței supreme? Arătați-mi-l, ca să-l sfâșii, așa cum mi-a sfâșiat și el mie viața de acum, cu cine știe câte mii de ani în urmă. Ce Hermes Trismegistus necugetat a fost și din care timp a venit și a pus rasa noastră pe o asemenea fugă de sine, încât noi să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
greu de adus la îndeplinire acest lucru. Ba chiar imposibil, din câte îmi dă de înțeles făptura întunecată căreia sufletul meu îi este lăsat acum pradă. Hei, ce Meduză sau Gorgonă oribilă e nenorocirea asta care vrea acum să mă sfâșie ca pe un vierme? De ce nu pot s-o ucid și ce-i cu lipsa asta de vlagă, unde-mi sunt puterile și răutatea colosală pe care le aveam cândva, cu care puteam pune la respect până și pietrele? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe toți cei care privesc oroarea ființei mele. Aceasta a fost salvarea mea, Fiu al Omului, aceea ca eu să mor ca un câine turbat în fața acestor oameni cumsecade? Nu se poate! Dați-mi arme și sânge suficient încât să sfâșii, într-o ultimă încercare de revoltă, ordinea universului! Iar voi pregătiți cea mai severă și organizată exorcizare a lumii pentru ca demența din mine să se potolească ! Dar nu, nu poate fi așa, animale spumegânde ale lumii, nu aceasta este moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ei înșiși, pe mine mă lasă insensibil? Ba nu, iată, în sfârșit, frica aceea teribilă de care mă temeam sosește, neștiută... amintirea a ceea ce nu voi mai fi și greșeala stupidă de a-mi fi irosit viața în păcat mă sfâșie de-a dreptul, îmi bulversează hotărârea, dovedindu-mi cât de importantă era credința pentru a nu ajunge într-un astfel de moment prin remușcări teribile, care mă aruncă în convulsii turbate, de parcă osânda mea ar fi început deja de pe acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
hotărâre de nedescris, a reușit să... să ce?! Doamne, nu pot să privesc! Nici să spun nu pot... Să înșface diamantul din mâinile zeului înmărmurit? E posibil? Ce oroare!!... Ce hoț nenorocit... și ce urlete înfiorătoare se abat deodată-asupra nopții, sfâșiind tăcerea începutului de lume, răgete cumplite, dintre care, desigur, cel mai aprig și mai întunecat este cel al zeului coborât din carul stelar. Zeul tras pe sfoară. Doamne, cum să descriu ceea ce se-ntâmplă? Cuvintele nu urlă, o știu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să mă mișc, să mă întorc, să mă așez în altă poziție, dar, înghețat și încătușat cum e, corpul se teme să nu se destrame și să nu se prăbușească. Simt cum mă irită dorința de a rupe, de a sfâșia această încremenire plină de spaimă. Simt cum mă scoate din fire imposibilitatea de a-mi asculta voința. Dar iritarea este și ea mută și foarte adâncă. Și crește cu atât mai mult cu cât nici un gest nu o trădează. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ceasuri întregi, fără pauză; altădată, mă lua în stăpânire o spaimă obscură, o spaimă care creștea pentru că eu însumi nu știam de ce sau de cine mă tem; atunci, sub imperiul unei spaime animalice, stăteam ceasuri întregi pe vine lângă ușă, sfâșiat între dorința insuportabilă de a priza din cocaina pe care o lăsasem pe divan și conștiința pericolului la care mă supun dacă las ușa fără supraveghere, fie și pentru o clipă. Uneori - și acest lucru intervenea din ce în ce mai des în ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
durere ascuțită îi străbătu coșul pieptului tăindu-i răsuflarea. Se lovise de ceva, probabil un bolovan căzut din munte ori o cioată, iar acum simțea cum coastele îi pulsau. Gemu și își duse mâinile la locul dureros. Hainele nu erau sfâșiate și nici nu simțea sânge. Era murdar de noroi și plin de frunze veștede și ude, dar nu-și rupsese nimic. Se ridică în capul oaselor gâfâind. Privi în jur, căutând să zărească raza de lumină a lanternei pierdute. Întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la fiul său. Se întreba dacă și el se află undeva pe acolo. Poate că și Rândunel, rătăcit pe undeva în munți, se uita acum speriat la cerul scăldat în lumina ciudată a lunii. Nu mai putea suporta, durerea îi sfâșia inima. Sări în picioare și începu să se plimbe nervos în sus și în jos. Un vreasc trosni dincolo de liziera pădurii. Strugurel tresări și se opri în loc. Așteptă cu urechea ciulită să mai audă și alte zgomote. Poate că Burcilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Încerca să se întoarcă în așa fel încât să alunece cu picioarele înainte. Se temea ca în cădere să nu se lovească cu capul de vreun bolovan ori de cine știe ce alt obstacol. Muchiile ascuțite ale pietrelor îi întrau în carne, sfâșiindu-i pielea de pe picioare și spinare. Pe cât putea, căuta să își țină capul sus, ferindu-l de lovituri. Deși ținea ochii strâns închiși, de usturime, lacrimile îi șiroiau pe obraji. Agitându-se atât, consumase și bruma de aer pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se strădui, de data aceasta nu mai reuși să se apropie de nici unul dintre ei. Auzea vântul foșnind printre crengi și încercă să vadă frunzele tremurând. Zadarnic, nu mai era în stare să simtă vibrația naturii. Un regret imens îi sfâșia inima. Concertul se întrerupse brusc, cineva se apropia de locul unde se afla. Pași grăbiți veneau spre el. Comisarul era deja lângă remorca în care se afla containerul metalic. Umbla la zăvoarele oblonului din spate, încercând să le desfacă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să chibzuiesc cu toată tăria la grozăveniile trăirii pămîntene, la neajunsurile lumii, la miliardele de vieți care se sfîrșesc, la sălbăticiunile care se hăituiesc Între ele, la șerpii care le mușcă pe căprioarele tolănite la umbră, la lupii care-i sfîșie pe miei, la libelulele care-și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor cînd ne aduc pe lume, la puii de mîță azvîrliți de copii În apa rîului, la groaza peștilor În pîntecele balenei, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
le Îngînase Întruna În drum spre casă, precum un elev Înaintea examenului, dar stînd În pat, sprijinită În perne, Îl urmărea cu o privire obidită, Încerca să-i spună ceva care se finaliza cu un teribil muget. Atunci M.O., sfîșiat de regrete, se așeza lîngă ea, Îi lua mîna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi-a dat pe lîngă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngîna printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să afle imediat de pornirea-mi fatală. Cum m-a privit a Înțeles pe loc cu ce mă Îndeletnicisem: lîngă mine era mormanul de bucățele rupte de hîrtie. M-am ridicat de pe podea și i l-am Înapoiat. „L-am sfîșiat cu pioșenie“ am zis. Apoi i-am dat mapa cu fotografii. „Pe cele În care eram Împreună le-am distrus.“ Apoi l-am văzut o dată la o tribună unde citea o proclamație. Părea deja un om Înfrînt, care Își presimțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]