1,227 matches
-
german, spre exemplu, sintetic exprimat în formula: Deutsche über alles -, dublat de mitul "supraomului" (de tip arian) a fost unul dintre motivele care au dus la declanșarea celui de-al doilea război mondial. Victima cuplată printr-o stranie relație de simbioză, între două (sau mai multe) persoane distincte, ocupă un loc aparte în instituirea relațiilor de comunicare mincinoasă. O logică a lui și/și face ca minciuna să fie prezentă la ambii poli ai comunicării, cum se întîmplă în cazul cuplurilor
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
formelor de cunoaștere alternative, ci au și inspirat politica dusă de Washington în timpul Războiului Rece, cu tot excesul de putere pe care aceast lucru l-a provocat. Din acest punct de vedere, teoria era văzută ca având o relație de simbioză cu practica, iar critica discursului Relațiilor Internaționale era considerată esența analizei de susbstanță (Price și Reus-Smit 1998). Constructivismul Sfârșitul Războiului Rece a produs o reconfigurare majoră a dezbaterilor în cadrul discursului dominant american al teoriei relațiilor interna-ționale, favorizată de afirmarea unei
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
terorismul amenință nucleul dur al statului. Prin urmare, eradicând terorismul și minimizând protestele violente se depășește spectrul unei stări naturale "hobbesiene"... În Japonia, pe de altă parte, interacțiunea intimă dintre normele sociale și legale dezvăluie un stat ce trăiește în simbioză cu societatea sa și care nu este ușor de subminat. Eliminarea terorismului și limitarea protestelor violente erau sarcinile comunității "groțiene"... Invers, implicarea activă a Germaniei în evoluția normelor legale internaționale arată o concepție de apartenență la o comunitate "groțiană" internațională
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a ajuns la concluzia că rapoartele nu guverneză numai muzica, ci și celelalte genuri de frumusețe. Pentru pitagoricieni, rapoartele și proporțiile controlau frumusețea muzicală, frumusețea fizică și frumusețea matematică. Înțelegerea naturii era la fel de simplă ca înțelegerea proporțiilor matematice. Această filozofie - simbioza dintre muzică, matematică și natură - a condus la prima reprezentare pitagoreică a planetelor. Pitagora susținea că Pământul se afla în centrul universului, iar Soarele, Luna, planetele și stelele se învârteau în jurul lui, fiecare corp ceresc fiind țintuit în interiorul unei sfere
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
căsnicie furtunoasă, dezbinată de neînțelegeri și care, totuși, suportă situația deoarece nici unul dintre parteneri nu dorește să se despartă de celălalt. Pentru a extinde comparația în sfera vegetalului, am putea afirma că acest două componente trăiesc într-un fel de simbioză antagonistică. Deși relația este extraordinar de complexă, din suita abundentă și mereu crescîndă a experiențelor sistemelor politice și economice se pot desprinde, în opinia mea, cinci concluzii importante. Primele două vor fi prezentate în acest capitol, iar celelalte trei în
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
lor la aceste limbi se face nu pentru a indica sursa împrumutului, ci pentru a contura specificul limbii române în contextul general de evoluție a limbajului uman și de constituire a limbilor. Perceperea limbii române ca fenomen viu, născut din simbioza traco-latină în ambianța etnolingvistică est europeană, cu rădăcinile în constituirea și evoluția globală a limbajului și a limbii, este principiul care orientează evaluarea critică a tradiției etimologice. PRESCURTĂRI ac. - acuzativ adj. - adjectiv alb. - albanez arh. - arhaic arm. - armenesc arom. - aromân
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și cum putem vorbi de împrumuturi lexicale autohtone (nu slave, albaneze, maghiare, turcice) în limba română. Științific însă, lexicul de bază al limbii române reprezintă prelucrarea fonetică și gramaticală specifică a tot ce experiența lingvistică autohtonă și latină aducea în simbioza celor două popoare. Eliberați de copleșitoarea încărcătură fonematică, morfematică și semantică pusă de neogramatici în psihicul omului primitiv, etimologii pot aborda acum istoria cuvântului de la simplu la complex, de la interjecții și onomatopee la sistemele fonetice și gramaticale care satisfac toate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Traian, când spațiul dacic devine instantaneu romanic, cu limba latină în locul limbii autohtonilor, care sunt scoși din istorie, și anul descălecatului Moldovei de către Dragoș, când romanitatea și latinitatea la est de Carpați devin moldovenești. Substituirea procesului de romanizare realizat în simbioză cu autohtonii, prin data primului descălecat, înseamnă stoparea romanității și latinității la nivelul la care acestea se aflau la data cuceririi, căci „acești romani de Ulpie Traian în Dachia descălecați tot aceiași (sunt cu) românii care și până astăzi într-
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
românii sunt din rămășițele romanilor care au rămas în Dacia, ducând o viață gospodărească, nu ostășească, și că numai legiunile, nu și colonii deopotrivă, au fost strămutați de către Aurelian” (HMV, p. 213). Cantemir se complăcea în confundarea latinei populare din simbioza traco-latină cu latina medievală folosită până târziu ca lingua franca a culturii europene. Din această poziție falsă el aprecia că latina își continuă existența, în timp ce limba autohtonilor despre care vorbeau cronicarii polonezi, nefiind constatabilă actualmente, nu poate fi luată în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și estul Europei, spațiu văzut în continuitatea euro afro asiatică a materialului lingvistic. Colonizările și administrația romană în acest spațiu au avut ca efect suprapunerea pe sistemul lingvistic autohton, de factură aglutinantă, a sistemului lingvistic indoeuropean, flexionar și morfematic. În urma simbiozei celor două sisteme lingvistice a rezultat, pe întreg spațiul tracic, baza traco-latină a romanității orientale, în care cele două sisteme lingvistice au avut aport diferențiat: unul, cel tracic, preponderent lexical, altul, cel romanic, preponderent gramatical în sensul morfematizării lexemelor. Din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbii române. În al treilea rând, procesul de contopire a limbilor tracă și latină în baza traco-latină înseamnă totodată anihilarea ca entități aparte atât a limbii trace cât și a limbii latine: expresia lingvistică vie, în neîntreruptă devenire, din epoca simbiozei etnice, devine baza autohtonă a romanității orientale. La această bază se raportează analiza etimologică prin marca: cuvânt autohton sau românesc. Cărare, cuvânt autohton înrudit etimologic cu cale: lat. callis „cărare făcută de animale, potecă”, alb. kaloj „a trece, a parcurge
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a rămas în esență preponderent latină” (Ib.). Așadar, autohtonii au „zdruncinat” aspectul fonetic al limbii, în timp ce esența limbii, care cuprinde latura semantică, inclusiv cea gramaticală, a limbii latine a avut de suferit în măsură nesemnificativă și redresabilă. Rezultatul specific al simbiozei dintre spirit și materie este denumit de W. von Humboldt principiul alcătuirii limbii care, presupunând și înglobând forma limbii în toată complexitatea formală și semantică a acesteia, constituie latura perenă care structurează gândul. Astfel, pe parcursul procesului de degradare a latinei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au supus în perioada lărgirii Latiului inițial al Romei? Componența fonetică, lexicală, derivativă, morfologică și sintactică a limbii române este specifică ei în toate detaliile sale ca rezultat al prefacerilor etnolingvistice din jumătatea de est a Europei, prefaceri determinate de simbioza traco-latină prin care elementul trac și cel latin duc fibrele limbii române în adâncurile euro-afro-asiatice ale limbajului uman. Este însă de reținut încercarea lui Maior de a duce în antichitate fondul vechi nelatin de cuvinte al limbii române, fond care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fi de folos cunoașterii științifice. 3) Elementele „nelatine” ale limbii române sunt o categorie fictivă datorată viziunii tradiționale în care ea este percepută ca o continuitate a latinei. Consecința fatală a fost anularea constituirii ei ca limbă vie în procesul simbiozei traco-latine, proces în care atât latina cât și traca au dispărut ca limbi aparte. Pe ruinele lor a apărut o limbă cu totul nouă, astfel încât a spune că latina a împrumutat cuvinte de la autohtoni ca să se constituie ca română este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
română se înscrie în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei, evoluții cauzate de cucerirea de către romani a acestui spațiu, urmată de integrarea lui administrativă în imperiu și de colonizarea lui cu populație latină. A avut loc în consecință simbioza traco-latină care a pus în contact două formule de limbă: limba aglutinantă a autohtonilor și limba flexionară a latinilor. Ambele limbi erau constituite pe continuitatea globală, mai mult sau mai puțin evidentă, sau chiar mascată, a materialului lingvistic, numai că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a arătat a fi total detașat de principiul bazei fiziologice și psihologice a profesorului său, bază care ar fi preluat latina, căci vorbește despre „compromiterea oarecum definitivă a latinismului” încă la începuturile Academiei Române și de constituirea limbii române „în epoca simbiozei slavoromanice, care a început în a doua jumătate a secolului al VI-lea și în secolul următor”, plătind astfel și el tributul cuvenit orientării neogramatice. I. Iordan nu numai că nu l-a putut urma pe Philippide în cercetarea istoriei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de evoluția limbii, nu pun formarea acesteia în dependență de constituirea neamului ca fenomen etnolingvistic. Presupunând existența „neamului nostru” - ca sânge și ca limbă a autohtonilor - din cele mai vechi timpuri, S. Pușcariu vorbește de „îndelungatul contact cu vecinii și simbioza cu alte neamuri”, ambele intersectări „lăsând urme adânci în limba noastră, unele dintre aceste urme, continuă el, ajutându-ne chiar să ne lămurim asupra epocii străromâne și a patriei noastre primitive”. Autorul scoate în evidență cu litere aldine cuvântul „Vecinii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
epocii străromâne și a patriei noastre primitive”. Autorul scoate în evidență cu litere aldine cuvântul „Vecinii”, întrucât sub acest titlu el îngrămădește tot ce, existând în limba română, nu poate fi explicat prin latină (p. 255-316). În felul acesta cuvântul „simbioză” care urmează în citat și care presupune amestecul de sânge, despre care am vorbit mai sus, ca expresie a structurii heteroglote, în viziunea neogramatică, a lexicului limbii române, rămâne o vorbă goală. Autorul subliniază mereu puritatea latină a limbii române
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trebuie să ne închipuim că înlocuirea elementelor lexicale latine prin cele slave (avena cu ovăz, avica cu gâscă, finis cu sfârșit, honor cu cinste, nudus cu gol, semita cu potecă etc.) s-ar fi întâmplat într-o anumită epocă de simbioză intensă cu slavii și de bilingvism româno-slav. Împrospătarea limbii cu cuvinte de origine slavă este un proces de lungă durată și înlocuirea termenului vechi prin cel nou a urmat după o epocă de coexistență a celor două cuvinte sinonime”; „Evident
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
e aproape inexistentă în fonologie și morfologie”; „Influența slavă se manifestă mai mult cantitativ decât calitativ, ea nu e la începutul, ci la sfârșitul epocii de formare a limbii române și nu s-a exercitat numai în sens orizontal, prin simbioză de la popor la popor, ci în mare parte în sens vertical, de la slavul cuceritor la românul autohton”. Ungurii, a căror limbă moștenește dovezi clare ale structurii aglutinante a limbii autohtonilor din jumătatea de est a Europei, se crede că au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Privită din prezent spre trecut, limba română se înscrie, ca etapă ultimă, în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei cauzate de cuceririle romane în această zonă. La baza acestor evoluții se află simbioza dintre sistemul aglutinant al zonei și sistemul flexionar al limbii latine. Prin componentele tracă și latină de la baza sa, limba română, ca și celelalte limbi evoluate zonal și specific spre indoeuropenizare în jumătatea de est a Europei, se înscrie în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în idiomurile sud-dunărene, înlocuite cu împrumuturi recente” (p. 364). Astfel s-a ajuns la sacrificarea lexicului „împrumutat” al limbii române, etichetat ca neesențial pentru spiritul latin al acesteia, și la anularea personalității fonetice și gramaticale rezultate din constituirea ei în simbioza traco-latină. Tot ce este aparent nelatin în română este atribuit perioadei dialectale de după secolul al VIII-lea și destinat „să formeze obiectul volumului următor”, al treilea din ILR. Acest volum rămâne irealizabil datorită faptului că „româna comună” este, cum se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
genealogic indoeuropean cu arborele genealogic pelasg, care s-a ramificat pe spațiul euro-afroasiatic, acoperind și peninsula italică, unde latina cultă rămâne suspendată ca o ramificație artificială a limbii grecești. Și această soluție este nerealistă întrucât eludează constituirea limbii române în simbioza traco-latină, componentele căreia înscriu rădăcinile acestei limbi în baza naturală a limbajului uman și în continuitatea globală a materialului lingvistic. Gheorghe D. Scraba (18?? - 1940) a scris o filozofie a limbii române, pe care o prezintă ca bază teoretică și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
române și a poporului care o vorbește dincolo de contactul etnolingvistic daco-latin contravine adevărului istoric. La fel de inadecvat este să vorbești de înrudirile pe care limba română le are cu limbile atestate în vechime. Fără a exclude contactele dintre limbi, împrumuturile și simbiozele, este de avut în vedere continuitatea materialului lingvistic care explică apropierile dintre limbi distanțate în timp și spațiu. Aceste apropieri i-au permis lui Scraba să arate că limba română nu este nici latină și nici dacă. Ea nu este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin retragerea la locul ei a latinității și prin recuperarea elementului autohton, ceea ce reprezintă un pas important făcut de gândirea istorică românească neoficială. Dar Scraba nu a putut depăși tradiția neogramatică în privința adevăratei istorii a limbii române, care începe odată cu simbioza traco-latină, ce s-a înfăptuit pe spații largi în jumătatea de est a Europei, și din care au rezultat, alături de romanitatea orientală, și alte fenomene etnolingvistice. El a rămas la convingerea că slavii, maghiarii și turcicii au venit ulterior pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]