1,482 matches
-
sunt credincioși practicanți. În sfârșit, dacă vom birui ispitele ne vom agonisi mult folos duhovnicesc, diavolul făcându-se nouă pricină de multe bunătăți iar Dumnezeu se va slăvi prin noi: „... rabdă ispitele cu curaj și credință, și Dumnezeu se va slăvi prin tine<footnote Sf. Varsanufie și Ioan, op.cit., răspunsul 829, p. 688. footnote>”. Se va slăvi prin noi pentru că nu am făcut de ocară credința Lui în noi, arătând astfel cui aparținem și pe cine iubim când suferim atâtea pentru
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
făcându-se nouă pricină de multe bunătăți iar Dumnezeu se va slăvi prin noi: „... rabdă ispitele cu curaj și credință, și Dumnezeu se va slăvi prin tine<footnote Sf. Varsanufie și Ioan, op.cit., răspunsul 829, p. 688. footnote>”. Se va slăvi prin noi pentru că nu am făcut de ocară credința Lui în noi, arătând astfel cui aparținem și pe cine iubim când suferim atâtea pentru El. Așa cum am arătat mai sus, consimțirea cu ispita duce la păcat, iar păcatul repetat este
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
să nu săvârșim acea faptă, cu excepția cazului în care părinții sau prietenii nu sunt credincioși practicanți. În sfârșit, dacă vom birui ispitele ne vom agonisi mult folos duhovnicesc, diavolul făcându-se nouă pricină de multe bunătăți iar Dumnezeu se va slăvi prin noi: „... rabdă ispitele cu curaj și credință, și Dumnezeu se va slăvi prin tine<footnote Sf. Varsanufie și Ioan, op.cit., răspunsul 829, p. 688. footnote>”. Se va slăvi prin noi pentru că nu am făcut de ocară credința Lui în
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
sunt credincioși practicanți. În sfârșit, dacă vom birui ispitele ne vom agonisi mult folos duhovnicesc, diavolul făcându-se nouă pricină de multe bunătăți iar Dumnezeu se va slăvi prin noi: „... rabdă ispitele cu curaj și credință, și Dumnezeu se va slăvi prin tine<footnote Sf. Varsanufie și Ioan, op.cit., răspunsul 829, p. 688. footnote>”. Se va slăvi prin noi pentru că nu am făcut de ocară credința Lui în noi, arătând astfel cui aparținem și pe cine iubim când suferim atâtea pentru
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
făcându-se nouă pricină de multe bunătăți iar Dumnezeu se va slăvi prin noi: „... rabdă ispitele cu curaj și credință, și Dumnezeu se va slăvi prin tine<footnote Sf. Varsanufie și Ioan, op.cit., răspunsul 829, p. 688. footnote>”. Se va slăvi prin noi pentru că nu am făcut de ocară credința Lui în noi, arătând astfel cui aparținem și pe cine iubim când suferim atâtea pentru El. Așa cum am arătat mai sus, consimțirea cu ispita duce la păcat, iar păcatul repetat este
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
și de două ori cu al-‘Aðm (2, 255/256; 42, 4/2), cu semnificații apropiate, si o singură dată cu al-′akm (42, 51). Apare o dată și la superlativ: Sabbi≤ ism Rabbi-ka al-’a‘l" (87, 1): „Slăvește Numele Domnului tău, Preaînaltul” (GG). „Înălțimea” este o metaforă universală pentru a sugera superioritatea și inaccesibilitatea. Semnificații de bază: cu superioritate absolută, inaccesibil. 2.1.5.4. al-Muta‘"l: SOI „prea înalt”; ASM „Cel Preaînalt”; GG „Înălțatul”; Marr „Excelsus”; RB
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
câmp semantic, îl considerăm sinonim cu 9ó al-lal"l wa al-’Ikr"m. Se înrudește de altfel și morfologic cu jumătatea a doua a acestei expresii. 2.1.5.12. (al-)Mam d: SOI „preamărit”; ASM „Vrednic de Glorie”; GG „Slăvit”; Marr „gloriosus”; RB „noble” (11, 73)/„Glorieux” (85,15); DM „digne de gloire”; YA „Worthy of all praise”; Arb „All-glorious”. Contexte: Q"ló ’ață‘mabna min ’amr All"h ramat All"h wa barak"tu-hu ‘alay-kum ’ahla al-bayti ’inna-hu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
h ramat All"h wa barak"tu-hu ‘alay-kum ’ahla al-bayti ’inna-hu ≤amd mamd (11, 73): „Ei spuseră: «Porunca lui Dumnezeu te miră? Milostivenia și binecuvântările lui Dumnezeu fie asupra voastră! O, oameni ai acestei case! Dumnezeu este Lăudat, Slăvit!»” (GG)97 12’Inna ba”ša rabbika la-šadd 13’inna-hu huwa yubdi’ wa-yu‘d 14wa-huwa al-ghafór al-wadód 15:ó al-‘arš al-mamd (85,12-14): „12Asprimea Domnului tău este mare! 13El este La-iveală-dătătorul și Înapoi-aducătorul. 14El este Iertătorul, Iubitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
superioritate absolută. Traducerile românești - formele de participiu pasiv, precum și expresia „vrednic de Glorie” - riscă să accentueze o componentă de sens care nu e percepută de comentatori în numele al-Mamd: Dumnezeu că obiectul preamăririi de către cineva din afara (fapturile lui). Desigur, romanescul „slăvit” poate fi înțeles și că adjectiv, sinonim cu „plin de slavă”. 2.1.5.13. (al-)′amd: SOI „lăudat”; ASM „Vrednic de laudă”; GG „Lăudat”; Marr „laudabilis”; RB, DM „digne de louange”; YA „Worthy of all praise”, Arb „the
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
substantivizat. El se întâlnește mai ales in Isaia și își are originea în textul care proclama solemn sfințenia lui YHWH - relatarea celebrei teofanii din capitolul 6 al Cărții lui Isaia. Profetul îl vede pe YHWH pe tron, în templul ceresc, slăvit de serafimi cu neîncetata cantare: Q":Äš, q":Äš, q":Äš YHWH Te>"’ÄÖ... (Is 6,3a). Pentru a putea fi trimisul lui la oameni, lui Isaia i se purifica buzele cu un cărbune aprins (6,6-7). În textul citat
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cele ce s-au spus înaintea lui. Oricum, atrage atenția Socrate, a vorbi despre zei nu înseamnă a enumera cât mai multe calități sau bunurile pe care zeul le hărăzește. Acum decide Socrate că el nu e în stare să slăvească pe zeu în felul acesta, adică în continuarea „discursurilor-martor”. Socrate ironizează pe Agathon prin intermediul lui Eryximachos; discursul lui Agathon îi amintește, printr-un joc de cuvinte, de Gorgias și de Gorgona, după cum Socrate nu va rosti propriu-zis un discurs, ci
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
îi cinstesc pe Bachus și pe Venus dar detestă nu atât religia cât Biserica - în orice caz, pe preoți și pe călugări, pe episcopi și pe papă - pe seniori, pe bogătani dar și pe ceilalți reprezentanți ai ordinii stabilite. Ei slăvesc meritele sărăciei, jocul îde zaruri), tavernele, prietenia și cântul, versificația, primăvara, femeile, sexualitatea ludică, veselă, deculpabilizată. „Să ascultăm de dorințele noastre - e un comportament inspirat de zei”, afirmă unul din autorii anonimi. Inspiratorul adevărat este Epicur, unii știu, poate, dar
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Bordeaux î1570), el consacră mai bine de douăzeci de ani acestei discipline. S-a spus despre el că a fost un jurist avizat și un magistrat conștiincios... Schimbarea în bine coincide cu data morții tatălui său, atât de iubit, de slăvit, și de venerat de-a lungul Eseurilor încât mă întreb dacă nu cumva Montaigne nu-și compensează astfel un pic bucuria de a constata că moartea părintelui îl scutește de o muncă pe care ar fi trebuit s-o facă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
epocă: Eugen Jebeleanu îl aseamănă cu Heine, sonetul Dimineața fiind într-adevăr una din cele mai reușite poezii. În antologiile publicate după 1944 - Flori și ghimpi (1956), Soare cu dinți (1972) -, obiectul „cântecelor” se schimbă, realitățile lumii noi sunt acum slăvite cu patos conjuctural, impus. Totuși poetul nu abandonează lirica de atmosferă simbolistă a târgului provincial, nici vocația ironist-anecdotică. Va scrie din abundență epigrame, fabule, „cronici rimate” (mai ales ale vieții literare) etc. Titlul Flori și ghimpi îi sintetizează coordonatele poeziei
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
toate stilurile, de a utiliza cele mai variate formule, de la cele tradiționale la cele agresiv moderniste. Arsenalul uneltelor sale de expresie alătură cobza străbună („La noi, obiceiul trudei, din veacuri moștenit,/ De-a culege, de-a frânge fructul rar,/ E slăvit când toamna-i ștergar împodobit/ Cu legănatul rod pe loitre de car”) telegrafiei fără fir și telefoniei mobile („Parfumuri, unduire, ocheade și teroare,/ plutiri și goliciune, sex, răcnete, demență,/ farduri și fumigene, vădită regulare,/ fani, isterii, delir, transparență”). Extrema diversitate
MARINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288035_a_289364]
-
martor sever al veacului „de cretă”, schițând necruțător, printr-un cristalin „tulbure, vrednic de ars”, siluete cu „șira spinării restaurată”, impregnate de „gustul dulceag al narcozei” și vorbind „limba de lemn a turmei”, totul ca o „prelungire a mâinii inerte slăvind” nimicnicia. Criticii au semnalat ecouri argheziene într-un soi de psalmi, denumiți de autor „isterici”. Alte comentarii au recunoscut rapeluri la Al. Macedonski, V. Voiculescu și Ion Pillat. Poetul a asimilat însă toate aceste influențe, izvodind o poezie autentică și
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
prezente în dialogul lui Augustin cu Dumnezeu. Într-adevăr, acesta e sensul pe care îl conferă și autorul însuși operei sale în Retractări (II, 6, 1) și într-o epistolă (231, 6). Scriind conform acestor semnificații, în întreaga lucrare, Augustin slăvește îndurarea divină, pentru care își exprimă permanent propria gratitudine, fiindcă Dumnezeu, fără încetare, intervenind tainic în toate faptele, chiar și în cele ale vieții interioare ale omului, l-a împins pe Augustin însuși, în urma unei judecăți de nepătruns, către un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
13 capitole, este cel mai lung din acest corpus. Totalmente transcendentă, deasupra oricărei cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo Dionisie o numește de obicei Tearhie, „principiu divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este în același timp anonimă și polionomă („cu multe nume”). În cadrul transcendenței divine, unele nume se situează la nivelul uniunii adică aparțin divinității în întregul său (de pildă Bine, Frumos, Ființă etc.); altele se situează la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în primul volum, chiar în epoca nașterii noii religii, avea nevoie de o poezie nouă. Firește, prin „poezie” înțelegem aici „conținutul” acelor „cântări de laudă și duhovnicești” pe care chiar Apostolul Pavel le recomanda pentru adunările în care credincioșii îl slăveau pe Dumnezeu (Col. 3, 16; Ef. 5, 19). Așadar, nouă este cererea de „poezie”, nouă și destinația acesteia (adunarea de creștini și liturghia care trebuia celebrată acolo; creștinii se puteau aduna pentru a cânta imnuri și în case private); în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
știut, ci numai de numele lui au auzit, pentru multă înțelepciune și bunătate ce făcea în toate părțile. Și de la cine fu acea moarte necuviioasă? De la Gligorașco, pre carele l-au făcut domn, și l-au cinstit și i-au slăvit numele.” Ediții: Istoria Țărei Românești de când au descălecat românii (publ. N. Bălcescu), „Magazin istoric pentru Dacia”, 1846, 231-372, 1847, 3-32; Istoria Țărei Românești începând de la descălecătoarea românilor..., în Istoria Moldo-României, II, București, 1859, 1-165; Letopisețul Țării Românești (publ. Stoica Nicolaescu
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
Poetul e un epicureu - Ceasurile de mulțumire (1843) este titlul unicului său volum. În spiritul lui Béranger, izvodește un cântec ușor, sprințar, susținut de refrene, cu unele inflexiuni de satiră socială. Este o lirică simplă, de oarecare grație, uneori didactică, slăvind fericirea în mijlocul naturii, în mediul pastoral sau chiar în sărăcie. În afara unor versificări prolixe pe subiecte din „romanțuri” străine, R. a tradus și a imitat (sau prelucrat) din Byron, Lamartine, Victor Hugo, Béranger, Metastasio (printr-un text intermediar francez), Pierre
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
prezente în dialogul lui Augustin cu Dumnezeu. De altfel, acesta e sensul pe care îl conferă și autorul însuși operei sale în Retractări (II, 6, 1) și într-o epistolă (231, 6). Scriind conform acestor semnificații, în întreaga lucrare Augustin slăvește îndurarea divină, față de care își exprimă permanent recunoștința, fiindcă Dumnezeu, fără încetare, intervenind tainic în toate faptele, chiar și în cele ale vieții interioare ale omului, l-a împins pe Augustin, în urma unei judecăți de nepătruns, către un scop doar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 13 capitole, este cel mai lung din acest corpus. Totalmente transcendentă, deasupra oricărei cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo-Dionisie o numește de obicei Tearchia, „principiu divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este totodată anonimă și polionomă („cu multe nume”). în cadrul transcendenței divine, unele nume se situează la nivelul uniunii, adică aparțin divinității în întregul său (de pildă Bine, Frumos, Ființă etc.); altele se situează la nivelul distincției
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în primul volum, chiar în epoca nașterii noii religii, avea nevoie de o poezie nouă. Firește, prin „poezie” înțelegem aici „conținutul” acelor „cîntări de laudă și duhovnicești” pe care însuși Apostolul Pavel le recomanda pentru adunările în care credincioșii îl slăveau pe Dumnezeu (Col. 3, 16; Ef. 5, 19). Așadar, cererea de „poezie” este nouă, destinația acesteia este nouă (adunarea de creștini și liturghia care trebuia celebrată acolo; creștinii se puteau aduna pentru a cînta imnuri și în case private); în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
represiva și antipopulara Securitate a regimului ceaușist de așa-zisă democrație populară ajunsese la performanța de a racola numeroși preoți și călugări aparținând acelei biserici despre care Ioana spunea că era deschisă. Într-atât de deschisă, încât acceptase orice: să slăvească sistemul, partidul și pe conducătorul care dispusese demolarea unor vechi lăcașuri de cult. Prăbușirea unei lumi violent și oribil demitizate lasă loc avansării pe scena publică a unor nemulțumiți până atunci înfricoșați, cu rare și benigne ieșiri la rampa întunecată
Istoria și înscenarea politicului by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/17173_a_18498]