866 matches
-
Hector și oastea-i așa spre corăbii, Zeus îi lasă pe ei să-și poarte necazul și greul Luptei apoi, iar el cată cu ochii luminoși mai departe Țări și noroade să vază, pe tracii care înstrună șirepii, Pe hipemolgii slăviți, băutorii de lapte, pe misi Care de aproape se bat și pe abii cei plini de dreptate.’’ Așa cum am arătat și mai înainte, abii cei plini de dreptate pe care Zeus îi admiră dar nu le urmează exemplul, îi găsim
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
de copaci sălbateci printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adâncimi întunecoase... boierul cu ișlic cade la picioarele Zulniei cu inima săgetată "ca de-o armă arzătoare" și se încleștează cu mâinile de picioarele ei. Ca și străvechea Laură, Zulnia, "ibovnica slăvită", avea un soț. Îngrozită, "în sudori, lacrimi scăldată, desculță și despletită", ea aleargă "zăludă" și se lungește la pământ cu ochii negri ca mura și gura ca rubinul. Boierul o duce sub un copac mare și, luând chezășie cerul, jură
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de soare, care e drama autocratului și senilului, gelos de prestigiul lui și peste marginile vieții. Ca tată, ca domn, ca bătrân, Ștefan a atins limita de sus a autorității, zdrobind orice independență, devenind obiect de cult. Lumea îi zice "slăvitul", "sfîntul", "împăratul" și tremură numai la ideea ivirii lui. Conjurația, atât de ineficientă, a trei boieri nu e împotriva lui Ștefan, pe care-l cred mort ori agonic, ci a testamentului său. E de ajuns ca Ștefan să apară și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
peisajul uranic din faza universalistă a lui Heliade. Deschiderea poeziei angajează o retorică (o rețea de teme, figuri) și o modificare a imaginarului poetic. Iatacul lui Ienăchiță și Conachi este depopulat de obiecte, În spațiul sacru nu stă decît „ibovnica slăvită”, eventual oglinda care să-i reproducă imaginea adorată. Iancu Văcărescu, CÎrlova, Bolintineanu, Alecsandri descoperă lumea materiei prin intermediul, e drept, al literaturii. Ei folosesc elemente deja retorizate, Însă orice retorică, spune cineva, reprezintă deja un prim angajament liric. Cum se manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
femeia coaptă, ibovnica are o anumită experiență, farmecul ei este studiat. Cunoaște instrumentele seducției și școala tăcerii. Heliade aduce În poezie psihologia puberală. Fata din Sburătorul se adresează cu inocență mamei. Tot Heliade strică tradiția dînd cuvîntul femeii. Obiectul erotic slăvit Începe să vorbească despre sine și se vede, deodată, că suferința lui este profundă și aduce cu sine acea sinceritate a emoției nevinovate ce lipsește din alte poeme erotice. Bolintineanu fixează, Într-o poezie luată mult timp ca model (O
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
momentul dramatic, prin semne premonitorii: fulgerul, trăsnetul etc ... Semnele caroului nu se văd Însă În această vale a plîngerii sentimentale. Conachi nu-i propriu-zis om al spiritului, modelul lui nu-i anahoretul, gustul cunoașterii nu trece mai departe de „ibovnica slăvită”, cosmosul nu-i grija lui cea mai mare. Deși vorbește de firea Îngerească, ochiul caută lacom bucuriile pămîntești ale iubirii. Senzualitatea lui funciară corupe conceptele spiritului. Poziția lui Conachi față de aceste categorii nu este singulară. Mai toți poeții erotici din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu această relație sentimentală și un cod protocol) al iubirii din care am citat pînă acum cîteva paragrafe. Nu trece, de pildă, neobservat faptul că bărbatul se plînge tot timpul și că virtutea lui cea mai aleasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
romanticii vor avea revelația acestei complicități. Văcăreștii, Conachi celebrează femeia amenințînd-o din cînd În cînd cu perspectiva sfîrșitului, Însă nici un moment ei nu simt voluptatea stingerii și nu cred cu adevărat În soluția neantului. 5. A crede Însă că „ibovnica slăvită” este Întruchiparea pură a amorului platonician este o exagerare. Platonismul pe care Petrarca l-a ilustrat În poezia erotică este o inspirație a sufletului, o atracție ce acționează dinafară noastră. Denis de Rougemont Îl definește (În L’amour et l
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În ceruri”, cunoaște o anumită formă de extaz, Însă extazul lui are o sursă precisă și aceasta nu-i de origine divină. Nota de senzualitate, care este puternică În poezia acestor boieri petrecăreți, trage serios amorul spre formele lui terestre. Slăvita ibovnică nu-i cu totul străină de o anumită corporalitate. Am citat deja elanul sexual al jeluitorului Îndrăgostit, năvala pe care o proiectează În drum spre casă. Mai sînt și alte semne ale ispitei trupului. O poezie (Asară, de-un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care instaurează, cred, tirania ochilor În poezia română. Seducția Începe totdeauna cu o privire. O privire ce corupe și Înlănțuie. Efect dublu: subiectul și obiectul intră Într-o relație de dependență. Ochii, dar, dintre părțile corpului sînt mai des invocați, slăviți. Ei varsă foc, robesc, ucid. E suficientă o privire și poarta infernului se deschide: „căci mă perd cînd cat la tine Și-mi ies cu totul din sîne, Pentru că duh nu-mi rămîne. Au nu știi, dulce lumină, Ochii mei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
despart vor să moară. Ah, să murim, căci prin moarte vom veni iar la unire Moartea pentru noi Îi viață, dacă n-are despărțire.” Conachi se instalează În pătimire și trăiește numai cu sentimentul morții În față atunci cînd ibovnica slăvită dispare. Jocul de-a moartea s-a terminat. Rămîne numai senzația de zădărnicie a lumii și dorința de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase nu se mai vede: „Pătimire, tu ești numai hrana sufletului meu, Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un tiran... În vron loc cu depărtare”). Acela care vămuiește sufletele? Iscusința lui Conachi e să țină poemul Într-un timp nedeterminat: un prezent al pasiunii. În el intră toate nuanțele temporare. Faptele s-au petrecut, se petrec Încă, ibovnica slăvită se află nu se știe unde, dar nu despre ca este propriu-zis vorba, ci despre iubirea celui care o jelește. Obiectul erotic continuă astfel să aibă o prezență terorizantă: e cauza unui veritabil sentiment al catastrofei. Barthes l-a introdus
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-au Însîngerat poezia. Poezia, În vicleana ei indeterminare, rămîne Însă fidelă, pasiunii unice, dumnezeiești pentru ibovnica slăvită. După ce a trăit ca un Don Juan. Conachi arc inteligența să moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage atenția Barthes, este un subiect atopic, căci a scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
femeii, o umbreluță mesager și paznic și, În fine, o veriguță - Întruchipare a esenței fizice și metafizice a femeii. 16. Celălalt univers, dinafară, este În schimb populat și puternic erotizat. Ochiul care golește iatacul pentru a nu lăsa decît imaginea slăvită a femeii descoperă, dincolo de cercul pasiunii lui, varietatea lumii. Un număr de obiecte sînt de ordinul astral. Conachi le trece și pe acestea În rîndul elementelor martori-complici. Luna, soarele, cerul cu toate stelele sînt convocate pentru a participa la evenimentele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reputație În literatură. Se impun mai degrabă cîteva tipuri de sensibilitate erotică. De la Zoica lui Ienăchiță, trecînd prin Lucsandra, Elenco ale lui Alecu Văcărescu, continuînd cu Zulnia, Caterinele, Smărăndițele lui Conachi se constituie o imagine specifică a feminității: o imagine slăvită, o feminitate leneșă și Îndărătnică, obiect erotic capricios, idealizat de un seducător care folosește arma umilinței. Curtenia lui se desfășoară după un anumit ritual: Închinăciune, străjuire În jurul iatacului, prudență maximă, jurămînt de vasalitate, fuga (exilul) etc... Modelul Îndepărtat al ibovnicei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se apără În stilul său de cei care născocesc „defaime” și-l ponegresc fără scrupule: e gata să-și desfacă pieptul și să-și arate inima lipsită de fățărnicie! Scopul dușmanilor e să-l răcească de ființa, de data aceasta, slăvită: „Să mir cu ce pîre să mă clevetească, Să te depărteze și să mă recească.” Însă adorația, Închinarea nu țin mult. Pann Împinge cîntecul spre obișnuita cîrtire Împotriva femeii care cheltuiește mult, trădează ușor și are gură rea. CÎntul al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
exaltantă și ferventă, continuarea unui mai vechi misticism al sentimentului. Unii au stabilit o filiație cu spiritualitatea arabă, alții caută legăturile acestei retorici cu misticismul creștin. Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara. Că există o tendință de idealizare a femeii nu mai Încape discuție, Însă nota spirituală nu pătrunde În această adorație. Cultul privește nurul și, din cînd În cînd, duhul femeii. Însă duhul este o Însușire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
societate românească. Au Întemeiat, În mod sigur, o poezie care În galanteria ei desuetă exprimă ceva din neliniștile omului care Începe să se descopere pe sine. Prețuirea și devotamentul față de femeie sînt semne ale timpului nou. Organizarea vieții interioare În jurul slăvitei ibovnice este o dovadă de socializare a instinctelor. În ordine retorică, discursul erotic se caracterizează printr-un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
eroticăă (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația femeii corupte”. Sau „Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara”. „Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mila și credința. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilința, arma seducătorului moldo-valah. Impaciența năvălitorului erotic. Cele patru culori ale dragostei. 4. Imaginea obiectului erotic la primii noștri poeți. Nurul și duhul „ibovnicii slăvite”. Moartea, un șantaj sentimental. 5. Lirismul corporal. Tirania ochilor În poezie. Răbdarea inimii. Dublul record al lui Conachi. Atributele feminității după Anton Pann. 6. Chinurile amorului. „Un potop de tînguire”. Figura catastrofei. 7. Vasalitatea sentimentală. 8. Dreptul de a boci
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iluminiștilor români și el se regăsește, în zeci de variante, la poeți și descoperirea Europei luminători profesioniști, la oficialități, în presă și literatură. Toți vor să lumineze nația românească: Negura să depărteze Ci dimult se-au răspândit p'acest continent slăvit. Era convingerea naiv exprimată, dar autentică și adâncă, a unui versificator obscur, G. Stihi. Ea este însă a epocii, a curentului iluminist întreg, plin de admirație pentru luminata Europă, în cadrul căreia conștiințele românești înțeleg să se integreze și să acționeze
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
dă tuturor lucrurilor o înfățișare spectrală! Mîine, în lumina firească a soarelui, cerul va fi scînteietor; dimineața va da un alt relief, mai blînd, siluetelor care străluciseră aidoma unor diavoli în pălălaia cu limbile despicate. Singura lampă adevărată e soarele, slăvitul, auriul și veselul soare - toate celelalte sînt mincinoase! Dar soarele nu poate ascunde nici blestematele smîrcuri din Virginia, nici blestemata Campagna romană, nici întinsa Sahară, nici nesfîrșitele deșerturi și necazuri de sub lună. Soarele nu ascunde oceanul, care e partea întunecată
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
spre a face cunoscută adevărata Sa întrupare. Dar, alături de aceste afecte omenești, sunt anumite fapte ca săturarea celor cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii, cu cinci pâini și doi pești, potolirea furtunii pe mare, învierea lui Lazăr și slăvita Sa înviere, care atestă strălucirea puterii Sale dumnezeiești. Niceta subliniază că Iisus Hristos este învățător și îndrumător, atât prin cuvinte cât și prin fapte. El conduce și desăvârșește lumea pe care a creat-o. Pentru a demonstra prezența Mântuitorului în
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
este mai presus decât toate acestea, sunt cântate tainele lui Hristos”. În viziunea nicetană, psalmodierea are un bogat conținut teologic. Prin cântarea psalmilor se repetă doctrina cu privire la Nașterea Mântuitorului și lucrarea Sa în lume. Sunt arătate apoi Patimile Mântuitorului și slăvita Sa Înviere, precum și șederea de-a dreapta Tatălui. Se descrie cea de-a doua venire a Domnului, ca să judece viii și morții. Se descoperă trimiterea Duhului Sfânt creator și reînnoirea pământului, după care va fi împărăția veșnică a drepților în slava
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, vânzători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu” . Ca și atunci, oamenii sunt „creștini numai cu numele, nu și cu faptele”, deoarece s-au lăsat subjugați de patimi. „Bărbatul fericit și slăvitul părinte al vostru, stăpânul meu, nu numai că a îndurat pentru dreptate întotdeauna cu răbdare și tărie răutatea lor dar și cu rezultat fericit pentru adevăr - care este Hristos...”. Multă vreme s-a crezut că această scrisoare de consolare a
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]