4,254 matches
-
plauzibilă. Istoricul I. Barnea crede că, după secole de practicare susținută a înhumației, într-un cadru bisericesc ce a cuprins întregul teritoriu dobrogean, ar fi cu totul neobișnuit ca populația creștină a provinciei să fi abandonat, fie și sub presiunea slavilor păgâni, ritul creștin al înhumației. Putem concluziona că întreaga dezvoltare religioasă (creștină) din secolele anterioare în Dobrogea (teritoriul scythan) ne împiedică să considerăm că urmașii populației creștine daco-romane și greco-romane ar fi practicat incinerația ! Mormintele de înhumație aparțin creștinilor locali
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dobrogea. Un fenomen important ce datează din secolele VII-X, cu implicații mari în viața religioasă a românilor, este pătrunderea unor cuvinte de origine sud-slavă în vocabularul limbii române, aspect legat de procesul complex de interculturație între populația dunăreană-pontică, romanici și slavi, bizantini, bulgari, la finele primului mileniu. Pe de altă parte, contactul cu neamurile slave a determinat pătrunderea, mai întâi pe cale populară, apoi pe cale instituțională, din secolele IX-X, a unor cuvinte originare din patrimoniul lexical slav în greaca bizantină, albaneză și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
între populația dunăreană-pontică, romanici și slavi, bizantini, bulgari, la finele primului mileniu. Pe de altă parte, contactul cu neamurile slave a determinat pătrunderea, mai întâi pe cale populară, apoi pe cale instituțională, din secolele IX-X, a unor cuvinte originare din patrimoniul lexical slav în greaca bizantină, albaneză și română. Acest aspect este strâns legat de creștinarea slavilor sudici și a bulgarilor, și de organizarea structurilor bisericești în teritoriile controlate de aceștia, precum și de recunoașterea limbii slave ca limbă liturgică, introducerea alfabetului chirilic și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
altă parte, contactul cu neamurile slave a determinat pătrunderea, mai întâi pe cale populară, apoi pe cale instituțională, din secolele IX-X, a unor cuvinte originare din patrimoniul lexical slav în greaca bizantină, albaneză și română. Acest aspect este strâns legat de creștinarea slavilor sudici și a bulgarilor, și de organizarea structurilor bisericești în teritoriile controlate de aceștia, precum și de recunoașterea limbii slave ca limbă liturgică, introducerea alfabetului chirilic și dezvoltarea literaturii religioase sub țarul Simeon (893-927). În acest context, lexicul religios al limbii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limbii slave ca limbă liturgică, introducerea alfabetului chirilic și dezvoltarea literaturii religioase sub țarul Simeon (893-927). În acest context, lexicul religios al limbii române sud-dunărene a început, poate mai timpuriu decât în stânga Dunării, să primească o serie de termeni vechi slavi (bulgari) ce desemnau aspecte ale vieții religioase creștine: vlădică (sl. vladika), popă (sl. popu), călugăr (gr. kalogeru), stareț (sl. starci), duh (sl. duhu), rai (raj), iad (sl. jadu), sfânt (sl. svetu), mucenic (muceniku), moaște (mosti), jertfă (zretva), slujbă (sluzba), molitvă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Influența acestor nomazi euro-asiatici asupra spiritualității creștine autohtone se pare că a fost redusă, la fel ca și a altor migratori: pecenegi, uzi, cumani. În spațiul românesc, la începutul secolului al VII-lea, au pătruns și au conviețuit cu autohtonii, slavii, populație indo-europeană cu credințe, idei, practici, mituri, rituri proprii, atașați de religia lor păgână. Ei adorau mai multe divinități, cinsteau elementele naturale (arborii, apele), practicau sacrificii animale și umane, iar în domeniul funerar, slavii distingeau sufletul de trup și practicau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pătruns și au conviețuit cu autohtonii, slavii, populație indo-europeană cu credințe, idei, practici, mituri, rituri proprii, atașați de religia lor păgână. Ei adorau mai multe divinități, cinsteau elementele naturale (arborii, apele), practicau sacrificii animale și umane, iar în domeniul funerar, slavii distingeau sufletul de trup și practicau incinerația. Studiul comparativ al spiritualității slave și al celei arhaice românești i-a condus pe etnologi la concluzia că cea slavă a îmbogățit pe cea autohtonă. Conviețuirea româno-slavă, a fost o realitate, care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavă a îmbogățit pe cea autohtonă. Conviețuirea româno-slavă, a fost o realitate, care s-a accentuat din a doua jumătate a secolului al VIII-lea, așa cum indică descoperirile din așezări și necropole, și s-a prelungit până în secolele X-XI, cu slavii care viețuiau în interiorul voievodatelor din vestul țării. Lingviștii susțin că, în secolele IX-XI, se înregistrează împrumuturi masive slave în limba română, precum credințe, cutume. Pe fondul diferențelor structurale romanici-slavi, inclusiv pe plan religios, influența spiritualității slavilor asupra celei a autohtonilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
până în secolele X-XI, cu slavii care viețuiau în interiorul voievodatelor din vestul țării. Lingviștii susțin că, în secolele IX-XI, se înregistrează împrumuturi masive slave în limba română, precum credințe, cutume. Pe fondul diferențelor structurale romanici-slavi, inclusiv pe plan religios, influența spiritualității slavilor asupra celei a autohtonilor trebuie să fi fost tardivă, după ce creștinismul a cuprins masa autohtonilor. Dar Petre Ș. Năsturel a arătat că deosebirea între credința creștină a populației autohtone și politeismul păgân al slavilor se reflectă în conservarea, în limba
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
inclusiv pe plan religios, influența spiritualității slavilor asupra celei a autohtonilor trebuie să fi fost tardivă, după ce creștinismul a cuprins masa autohtonilor. Dar Petre Ș. Năsturel a arătat că deosebirea între credința creștină a populației autohtone și politeismul păgân al slavilor se reflectă în conservarea, în limba română, a termenului boz (pl. bozi)-"idol", care derivă din slavul vechi bozi (pl. bogu)în momentul în care slavii păgâni au venit în contact cu strămoșii românilor, ei erau politeiști. Pentru românii creștini
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinismul a cuprins masa autohtonilor. Dar Petre Ș. Năsturel a arătat că deosebirea între credința creștină a populației autohtone și politeismul păgân al slavilor se reflectă în conservarea, în limba română, a termenului boz (pl. bozi)-"idol", care derivă din slavul vechi bozi (pl. bogu)în momentul în care slavii păgâni au venit în contact cu strămoșii românilor, ei erau politeiști. Pentru românii creștini, divinitățile noilor veniți erau idoli vulgari. Ca urmare, așa-zisul adstrat slav al culturii populare românești, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a arătat că deosebirea între credința creștină a populației autohtone și politeismul păgân al slavilor se reflectă în conservarea, în limba română, a termenului boz (pl. bozi)-"idol", care derivă din slavul vechi bozi (pl. bogu)în momentul în care slavii păgâni au venit în contact cu strămoșii românilor, ei erau politeiști. Pentru românii creștini, divinitățile noilor veniți erau idoli vulgari. Ca urmare, așa-zisul adstrat slav al culturii populare românești, mai ales cel mitologic și religios, trebuie înțeles drept niște
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bozi)-"idol", care derivă din slavul vechi bozi (pl. bogu)în momentul în care slavii păgâni au venit în contact cu strămoșii românilor, ei erau politeiști. Pentru românii creștini, divinitățile noilor veniți erau idoli vulgari. Ca urmare, așa-zisul adstrat slav al culturii populare românești, mai ales cel mitologic și religios, trebuie înțeles drept niște calcuri pe un fond străvechi, care în anumite condiții social-politice (dominații străine), demografice (conviețuiri, asimilări) și spirituale (moșteniri indo-europene) a putut îmbrăca o nuanță de factură
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavă a multor vocabule ce vizează aspecte ale mitologiei și religiei populare românești nu mai este satisfăcătoare-se găsesc soluții în fondul autohton thraco-dacic, latin sau indo-european, întrucât fenomenul își are originea în realitățile spirituale specifice romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
își are originea în realitățile spirituale specifice romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelnițe se află lexemele traco-dace bală, balaur, dulf, zgripțor, zgripțuroaică, dar și latinul drac (draco) alături de care stau "cohorte" întregi de genii, îngeri, existențe divine suprasau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iele" (din thr.-dc. elle sau preindoeur. ellai), din care fac parte zânele (zână), din lat. Diana, sânzienele (sânziana), vântoasele (vânt), lat. ventus, frumoasele (frumos)-lat. formosus, măestrele (măestru) -lat. magister. Bogăția patrimoniului cultural romanic și rezistența sa în fața celui slav se observă și din influența exercitată de latină asupra slavei, elementele de origine latină din limbile slave referitoare la credințe, cutume, superstiții sunt o consecință a bilingvismului și conviețuirii spirituale. De pildă: luna (lat.)-luná (slv), lunaticus-lunátik, Rosalia-rusalja, Calendae-Koljada, Creatio-Creciune
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a Imperiului (614) până la creștinarea bulgarilor (864) și revenirea bizantinilor (970), este dificil de surprins istoric, lipsesc informațiile (scrise), iar cele arheologice sunt extrem de puține. Cauzele sunt multiple: încetarea organizării bisericești și a rețelei urbane din regiune, interpunerea (năvălirea) păgânilor, slavi și bulgari, între Dunăre și Haemus, reducerea teritorială a Imperiului și întreruperea legăturilor cu centrele bisericești din Bizanț, constituirea khaganatului (statului) avar în Panonia și încetarea legăturilor cu comunitățile creștine din Europa centrală și Italia, criza iconoclastă la Bizanț, infiltrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Oltenia, teritoriile provinciei Dacia, în Crișana și Maramureș, ele sunt complet absente ca și înainte. Explicația acestei situații: schimbările de structură în civilizația Transilvaniei, odată cu sfârșitul secolului al VII-lea (bulversările politice și demografice în urma pătrunderii unor grupuri numeroase de slavi dinspre nord-vest și infiltrarea avarilor târzii pe valea Mureșului). În Banat, la Sânnicolau Mare (jud. Timiș), s-a aflat un tezaur cu vase de aur cu cruci și inscripții, de proveniență bizantină. La sud de Carpați, obiectele creștine sunt puține
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În Banat, la Sânnicolau Mare (jud. Timiș), s-a aflat un tezaur cu vase de aur cu cruci și inscripții, de proveniență bizantină. La sud de Carpați, obiectele creștine sunt puține, situație explicabilă prin impactul foarte puternic pe care migrația slavilor și apoi a bulgarilor l-a avut asupra populației autohtone și a organizării sale bisericești. Între Carpați și Nistru s-au descoperit mai multe materiale creștine sau "creștinate", realitate datorată calmului "politic" instalat de "pax Chazarica", ceea ce a dus la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
județele Arad și Timiș, iar în Crișana-Biharea, s-au aflat 11 morminte de înhumație din secolele VII-VIII și IX-X. În sfârșit, în Transilvania, sunt numeroase necropole și morminte de înhumație din secolele VII-IX și X-XI, cimitire tumulare de incinerație ale slavilor, la Apahida și Someșeni (jud. Cluj), Nușfalău (jud. Sălaj), ca și necropole birituale din secolele VII-IX. Sub aspect funerar, mormintele aflate pun problema apartenenței etnice și religioase incinerația era practicată de slavi, iar inhumația de autohtonii creștini afirmația că mormintele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
VII-IX și X-XI, cimitire tumulare de incinerație ale slavilor, la Apahida și Someșeni (jud. Cluj), Nușfalău (jud. Sălaj), ca și necropole birituale din secolele VII-IX. Sub aspect funerar, mormintele aflate pun problema apartenenței etnice și religioase incinerația era practicată de slavi, iar inhumația de autohtonii creștini afirmația că mormintele de incinerație aparțin populației romanizate, cum susține Eugenia Zaharia, este falsă. Dar menținerea unor adepți ai ritului ancestral până în secolele VII-VIII este plauzibilă, iar în anumite regiuni se poate să fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
plauzibilă, iar în anumite regiuni se poate să fi fost resturi de cenușă ale unor romanici păgâni, harta răspândirii creștinismului în spațiul românesc cuprinde puncte albe pe lungi perioade istorice! Dar mormintele de incinerație și sacrificiile umane sunt clar atribuite slavilor. Prin urmare, folosirea incinerației de către populația românească creștină este cu desăvârșire exclusă. Ceremoniile funerare sunt asociate cu lexeme românești de origine latină: a priveghea, priveghere, priveghi (lat. pervigilare), a comânda, comând (lat. commendare) sau cu cele slave din adstrat (secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să aparțină bisericii din Răsărit, cu centrul la Constantinopol. Solii bulgari au afirmat în sinod că la venirea în sudului Dunării au găsit aici preoți greci (bizantini), nu latini. Dar, la rândul lor, solii Papei au arătat că, înaintea venirii slavilor și bulgarilor, aceste teritorii din sudul Dunării aparțineau Romei, bisericii apusene (latine). În momentul creștinării din secolul al IX-lea, mai dăinuiau urme ale latinității dunărene și ale unui creștinism de limbă latină. În cele din urmă, instituirea definitivă a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Chiril și Metodiu și ucenicii lor. Limba în care au fost traduse toate cărțile bisericești era, de fapt, limba veche slavă bisericească, care mai este numită vechea bulgară, vorbită în Macedonia, în secolul IX. Ea devine limba sfântă a tuturor slavilor ortodocși, precum latina la catolici, și păstrează în mare parte forme arhaice, ca limbă moartă de cultură. Aceasta este limba în care s-a citit și cântat liturghia și la români, timp de secole, până în secolul XVII inclusiv, și în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
români, timp de secole, până în secolul XVII inclusiv, și în care s-au scris hrisoavele domnești, letopisețele, actele particulare și toată literatura medievală românească. Pentru scrierea în noua limbă s-a alcătuit și un alfabet propriu, chirilic, de la numele apostolului slavilor, Chiril, numit popular "buchii", folosit și de români, până la mijlocul secolului al XIX-lea. Ucenicii celor doi frați (apostoli), sfinții Clement și Naum, primiți bine în Bulgaria, după ce fuseseră alungați din Moravia, au salvat liturghia slavă. La curtea de la Preslav
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]