8,304 matches
-
în viață adaptabilitatea, nu ține: vei fi prăjit, fiert, smolit, râșnit, sângerat, sfredelit, perpelit și ciuruit fără răgaz chiar în rezervația primului cerc. împrejurarea de a recunoaște în jur persoane ce ți-au fost nesuferite în timpul vieții, acum urlând și smulgându-și cosițele, ori resturile de păr, nu te va ostoi, a zări, printre norii de sulf, în cazanele clocotitoare conaționali despre care ai fi jurat că n-ar avea ce căuta acolo te va mira doar o fracțiune de secundă
Infernul cotidian by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9346_a_10671]
-
corector cu jumătate de normă la "Convorbiri literare", s-a rupt în mine orice speranță. De-abia după cincisprezece ani am revenit, dar cu mare neîncredere, cu Dintr-o scorbură de morcov; eram deja în 1998! Manuscrisul mi-a fost smuls, pur și simplu, din mîini. Tot atunci, solicitat de Humanitas, nu am fost în stare să dau o antologie. Eram extrem de obosit și de deziluzionat, deziluzionat de mine. Nu am reușit să fiu poetul pe care-l visam în adolescență
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
putea fi confundată cu una. - Nu este nimic malefic sau pervers sau libertin în sufletul tău? Ce păcate ai săvârșit? Spune-mi măcar unul! Aș vrea să rămân în istoria literaturii române ca un interlocutor care a reușit să-ți smulgă o asemenea mărturisire. - Îmi pare sincer rău că n-am destulă putere pentru a-ți răspunde cu haz. Cred că păcatul cel mai greu pe care l-am săvârșit - împotriva mea însămi în primul rând, dar și împotriva poeziei și
Ana Blandiana:"...cât cuprind cu ochii, înapoi și în jur, scena vieții publice, sociale, politice, economice, culturale este ocupată de forme fără fond" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9359_a_10684]
-
ce scriitor mai e acela pentru care unele subiecte sunt tabú? Și, dacă ne autocenzurăm trecutul, cum să ne mai scriem biografia? Procedând în acest fel, scufundându-se în apele fiecărei vârste, cu setul specific de experiențe, diaristul reușește să smulgă regimului politic trecut propria existență. Evoluțiile, metamorfozele sunt interioare, nu depind de mecanica sistemului. Acesta putea fixa doar condițiile vieții noastre, nu și intensitatea ori libertatea ei lăuntrică. E ceea ce se fac a nu înțelege anticomuniștii tardivi, de după căderea comunismului
Vatra Luminoasă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9398_a_10723]
-
agățată de un ziar, gonflată și perisabilă. Urmăriri de mahala, cu iz tardo-romantic, se ascund în consemnarea seacă a unor evenimente luate din ziar: "Ecaterina Medrea din București (etatea:/ 57; locul de muncă: BANCOREX)/ citind, nu fără gîndul de-a-și smulge soțul sex-/ appealului amantei, în ziarul "Libertatea",// că o vrăciță poate s-o facă,-n contul ei,/ prin farmece,-i oferă acesteia ce are:/ bijuterii și electroni-că,-n valoare/ de peste 6 milioane lei, - // fără succes, într-astfel că amărîta băncii
Literatura sugativă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9412_a_10737]
-
sunt acum membre străine. Oamenii sunt doar rase de rezervă. Precum aș spune că dozez atâta materie întunecată în Andromeda, cât pentru a deveni cea mai masivă galaxie. Și-apoi, ea s-ar înghiți. Îmi amintesc imaginea acelei femei care smulgea penele de pe carnea unei găini. Un piept galben cu picățele roșii. Ea își tot ștergea buzele cu o batistă și picuri de apă săreau din mâinile ei. Cuțitul scheuna în carne mai tare decât un câine lovit de mașină. Era
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
ai să răcești! Pune-ți haina de blană și nu te mai obosi între zgomotul sinistru al ceasului de dimineață și miezul nopții, ca-ntr-un cerc ce se strânge mereu. Cauți motivații, orele pierdute și minutele, pentru a le smulge îndatoririlor tale... Te scuturi floare... veștede petale Iar ochii tăi nu sunt ferești, ci numai scuturi. Nu te mai simt, bătrâne om, nu te mai simt. Te scuturi floare, fără de săruturi, te scuturi... Așa mă știu, de când mi-aduc aminte
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
melodie uitată, lumina ne împroașcă cu stropii ei mari, coborând dintr-odată. se întâmplă ceva sub pielea ce-și leapădă solzii uscați, în viscerele ce-și dezleagă snopii. se întâmplă ceva în pământ, luați seama, sunteți drogați! o să vă puteți smulge din rugini, din înghețatele pale de vânt? în dodii unde începe ochiul magic, cel tivit cu sânge oprit? unde începe nemurirea ce mă-ngheață-n fruct căzut? unde începe înțelesul cel bătut cu șapte chei? unde începe răscolitul gând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
dori să ies din mine, să mă înalț curată și ușoară din clădăraia fierbinte și uscată. să-mi ițesc întâi capul, cu tot curajul și superbia florii, să-mi joc umerii, mlădii și liberi și, dintr-odată, trupul să-mi smulg, cu mișcări armonioase dar repezi, pornind într-un zbor transparent de libelulă. fața apelor abia să ating, aerul să-mi încingă visarea, să mă tragă spre somn și s-adorm ca și când m-ar ținti, cu otrava-i suavă, un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
să fii tăcere de piatră iar eu să te umplu cu goluri și nituri de râs? vrei tu să fii amarul din sânge, să-mi descleiezi prea dulcile herghelii ce mă-nneacă în praf? dă-mi un semn, născocește o slovă, smulge o unghie balaurului ce stă între noi neclintit ca o stâncă. prea târziul a sunat din penultimul gong. noaptea cu vene îngroșate subțirele somn se tot sparge, se crapă aiurea ca o coajă de ou, dând naștere golașului pui al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
cadavre. această lume trunchiată, atlantidă ce ne conține și pe noi, ne scufundă în neînțelegere și durere. așchii de frumusețe ne însângerează memoria, vibratile polenuri, hrănitoare și dense ca mierea, ni se adaugă continuu în locul unde ne depozităm comorile iluzorii, smulse din noaptea ce-și închide pleoapa peste tot. chiar și incompletă, lumea germinează în cernoziomul ce se îngrașă în neștire, din noi. mângâios mângâios sună cornul lunii celei noi, surditatea pământului doarme somn faraonic, totul cade în ea ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
înțelepciunea pietrei piatra aceasta mă privește în ochi cu căldură. încrezătoare, îmi pipăie obrazul cu mâini de nevăzătoare. sub atingerea ei mă transform în surata ei neștiutoare. dintr-o lume de piatră amândouă venim, asvârlite la întâmplare, la fel ne smulgem informului, neînțelesului, neștiutului, ne încredințăm plânsului, când această lume ne doare. doar că ea, în muțenia ei grăitoare, își conține răspunsul pe care eu nu-l aflu decât în clipa cea mare. părinți și copii între mamă și fiu, ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
bețivului care se cere iertat îmi dă fiorul singurătății ignorate. * În 1709, trupele lui Petru cel Mare înfrâng la Poltava armata lui Carol XII al Suediei. Rușii înaintau, pentru prima dată în istorie, pe teritoriul Moldovei, cu gândul de a smulge Bizanțul din ghearele turcilor. Brâncoveanu îi trimite lui Petru cel Mare o scrisoare lingușitoare în care îi făgăduiește că îi va aproviziona armata, drept pentru care primește de la țar trei sute de pungi cu galbeni. Brânco veanu își adună oștile la
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
de a realiza principiul intensității: "o concordanță totală între act, inteligență și sensibilitate, o simultaneitate dinamică". Pe căldura infernală totul capătă lentoare bolnavă, creează impresia de epuizare și sfârșeală. Din "timpul băltit" al vipiei de august nimic nu se poate smulge, nici un sens nu pare să poată străpunge. Ispitirile abătute asupra gazetarului și profesorului Gabriel Dimancea, survenite prin grija satanicului Maltezi, își zădărnicesc înaintarea în cazanul cu smoală al vremurilor indecise, în jurul lui 1926, deci la câțiva ani după război, când
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
a schimbat în privința politicului. Modul unanim de receptare continuă să privească și să aprecieze din perspectiva trăitului. Cele mai multe din romanele lui Paul Goma, aproape toate, sunt scrise cu propria viață, cu disperarea revoltei și sentimentul opresiv al infernului existenței. Sunt smulse dintr-o biografie agitată, răvășită de istorie, dominată de lupta asumată cu toate consecințele ei pentru libertatea și demnitatea umană. Însă, de la copilăria întunecată, așa cum apare în Din calidor, până la insurgentul împins pe buza prăpastiei în Soldatul câinelui e, ca
Copilăria unui disident by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9473_a_10798]
-
mult înainte, dacă dăm crezare mărturisirii dintr-un articol dat la iveală peste două săptămîni, un episod întîmplat pe la 14 ani. "A fost odată - relatează de astă dată Paul Sterian - un băiat de patrusprezece ani. Din rafturile bibliotecii părintești a smuls într-o bună zi din acel fericit an o carte. Conținutul ei: doctrina materialismului. Autorul: Büchner. Adolescentul a luat-o în mînă cu multă curiozitate. A cîntărit-o: era groasă și grea. A suflat praful de pe ea. A deschis cu sfială
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
ghem de vipere, sărutul e de nisip, moartea se prelinge din memorie asemenea unei bomboane intens colorate între dinții anemici ai copilului. Ca într-un muzeu al ororilor, ne întîmpină la tot pasul atrocități: "Trompetistului nebun un cîntec i-a smuls/ jumătate de cap/ dar el continuă să cînte/ cu jumătate de gură/ pe malul unui fluviu ce s-a uscat/ precum o pată de cerneală/ care-a udat o sămînță de iarbă să crească" (Jazz). Sau: "Orașul se retrage între
Întuneric moral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9493_a_10818]
-
să găsesc locul și să caut. Până atunci trebuia să fac ceva, să omor timpul pe care, vai, nu-l puteam da înapoi ca să-mi recuperez manuscrisul. Mai întâi am vomitat, apoi m-am dus să lucrez sub motor. În timp ce smulgeam șuruburile înțepenite, vedeam cele cinci "tomuri" aruncate pe un drum desfundat, cu foile semănate prin praf, printre cotoare de varză și alte mizerii. Revedeam prima pagină, paragrafele, literele bătute mai slab, cu degetele amorțite de frig, revedeam Tabrizul, umbra plopilor
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
cultură), ba chiar și celebrii Virgil Ierunca și Monica Lovinescu (aristocratici, superiori, a căror retorică întotdeauna gravă impunea respect). Moderatorul emisiunii, Neculai Constantin Munteanu făcea însă toți banii. Introducerile sale mustind de umor la limita corozivului (și, uneori, dincolo de ea) smulgeau hohote de râs. Cinismul său dezlănțuit la adresa "geniului Carpaților" și a "savantei", sarcasmul fiecărei fraze rostite, discursul liber, la limita bancului, îl transformaseră pe Neculai Constantin Munteanu în exponentul gândirii fiecărui român. Fiecare vorbă rostită de Neculai Constantin Munteanu în
În labirint by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9537_a_10862]
-
fine, riscă să nu te mulțumească - e-n aerul acestui rendez-vous între iubiți trecuți de vîrstele iubirii: "lipsite de fervoarea tinereții și oarba ei credință în împliniri, zilele de acum erau ceva amorf, neidentificabil. Așa păreau, pînă izbuteai să te smulgi din hipnoza așteptărilor din trecut și, zărindu-te poate în cristalul vreunei vitrine, să-ți spui din mers: ŤSînt un călător, să privesc drept înainte!ť". Dincolo de oboseală e curiozitate, care speră. Orașul mare e locuit. Parizienii sînt al doilea
Acuarele plimbate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9572_a_10897]
-
N-ar fi o operație ilogică, se grăbește a-l scuza pe mezin eruditul frate mai mare, deoarece există "coduri multe ce pedepsesc partea în locul întregului, organul păcătuitor în locul totului individual - islamul rigorist laba hoțomanului taie, sub alte latitudini se smulge limba sperjurului sau ochiul pînditorului și se scurtează apendicele nasului pretendentului la coroană". Locul nașterii: "Ťinsulať ubucovineană a Căjvănii", topos izolat, ai cărui locuitori descind din Ardeal, neutilizînd graiul local și posedînd o acută simțire a singularizării. O enclavă a
Magister Casvaneus by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9565_a_10890]
-
trecut ciudat, prezent obscur etc.), care își cere dreptul la reprezentare. Romancierul delegat în text (Edouard sau George Pelimon) poate vorbi direct despre sine, fără sfială, la o persoană întâi nefictivă. Ficțiunea romanului are această extraordinară putere de absorbție încât smulge scriitorul de la masa de scris și-l face obiectul propriilor sale preocupări. Ficțiunea vrea ca, deși romancierul există în afara textului său, el să fie inventat. Narațiunea ficționalizează scriitorul - nu simbolic, ci într-un mod cât se poate de realist. Proiecția
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
unei panorame restitutive demne de memoria oricărui meloman. În plus, un nou "Jimmy Hendrix", de data aceasta al violoncelului, în persoana Ancăi Vartolomei, care, într-un recital cu lucrări de Ștefan Niculescu, Frank Stemper, Călin Ioachimescu și Costin Miereanu, a smuls (pentru a câta oară ?) o bilă albă de la un public nici ursuz, dar parcă nici în cale-a fară de politicos. Una peste alta, la Carbondale s-a putut zări ceva din societatea tot mai secretă a muzicii contemporane. . Afară
Dincolo de lojă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9592_a_10917]
-
lăsând larg deschisă poarta/ Sus la Kafka la Castel". Ceea ce neîntrecutul iscoditor praghez al neantului nu reușise! Regină-sclavă, semenă a Dalilei, dar și bărbat, pe alocuri, om însă întotdeauna, tânjește a-și lua zborul: "Am reușit numai în vis/ Să smulg chiar rime din abis/ Și cerul lins de vite./ Am învățat să dorm întâi/ E mare lucru. O, rămâi/ Nici somn, nici pat, nici căpătâi/ Visărilor târâți". încă mai poetic, visul în vis cheamă prezența îngerului: Era un vis în
Aventurile stilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9605_a_10930]
-
lumii și a valorilor esențiale. Vintilă Horia procedează la fel, numai că dezvoltarea premiselor nu se bucură de anvergura necesară. Exilul se dovedește până la urmă pentru Ovidiu un simplu pretext, ca izolarea preventivă a lui Hans Castorp pe "muntele vrăjit". Smuls din lumea lui romană, un fals paradis, Ovidiu e obligat la Tomis, un infern convertit pozitiv prin experiența inițiatică, să facă un bilanț al vieții și să înțeleagă altfel decât până atunci lumea și valorile ei. Mai poate iubi Ovidiu
Dumnezeul exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9609_a_10934]