1,069 matches
-
pus-o în discuție în textul menționat, Bogdan Popa a propus foarte judicios formula „consens prin suprapunere parțială”, mai bună chiar decât originalul. Pe scurt, indivizii/grupurile pot susține același proiect colectiv, dar din rațiuni diferite, chiar contradictorii; la nivel societal, consensul se realizează întru câtva fortuit; prin urmare, nimeni nu face compromisuri, nu abdică de la principiile și valorile proprii; dar, printr-o generală coincidentia oppositorum, binele public emerge pașnic, fără a eșua prin diluarea consensului final (regula celui mai mic
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și a-l minimaliza devine astfel un gest politic de mare semnificație. Dincolo de accentele ei controversate, The Closing of the American Mind a pus un diagnostic sever învățământului superior american și a arătat rădăcinile, contextele și consecințele unei masive crize societale de orientare 10. Revenind la miezul romanului Ravelstein: în esență, „Chick” l-a răpus simbolic pe „Abe”. Ideologia s-a dovedit din nou mai tare decât prietenia. 3. „Radu Grielescu” și Mircea Eliade : ficțiune și istorietc "3. „Radu Grielescu” și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
local sau regional, deoarece proiecțiile de specialitate indică tendința ca ansamblul Statelor Unite să treacă același prag pe la mijlocul acestui secol, în măsura în care istoria poate fi prefigurată de scenarii, fie și la nivel cantitativ. Dincolo de epocala schimbare demografică, comentatorii încearcă să discearnă consecințele societale, de la strategiile educative la etica muncii, de la cultura politică la viața cotidiană și așa mai departe. Două mii de „minoritari” (alt termen aproximativ care merită privit mai îndeaproape) - formând un eșantion reprezentativ - au fost intervievați în douăsprezece limbi diferite, de la engleză
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
umane sunt deopotrivă produsele interacțiunii dintre „comunitate” și „societate”, deși există o tendință structurală de trecere de la forme istorice în care predomină prima către forme istorice în care predomină cea de-a doua. Această „tranziție” de la „societatea comunitară” la „comunitatea societală” (risc o terminologie proprie) se face lent și este de o extremă, imprevizibilă complexitate. Modelul lui Tönnies, ca altele din epoca sa atât de preocupată (mai ales în lumea germanofonă) de sincretisme și morfologii culturale, încearcă o mediere între modelele
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în justiție; de la settlement și township, comunitățile au evoluat către o tot mai mare integrare socială, mergând de la nivelul comitatului (county) la nivelul statului federal și al federației de state, devenind astfel tot mai puțin „comunitare” și, deci, tot mai „societale”; excepțiile acestui curent s-au pierdut pe drum, rămânând izolate în pliurile și petele albe ale geografiei discontinue a modernizării care definește America - imensul spațiu nord-american, cu mari teritorii slab populate până azi, a favorizat asemenea izolaționisme comunitare, stimulând fascinante
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai multă prudență decât cei care au vrut să treacă brutal din ficțiune în istorie, acestui exercice sur les possibles latéraux. Amitai Etzioni, preocupat vizibil de ceea ce eu aș numi, cu gândul la Norbert Elias, „procesul de-civilizării” - slăbirea mecanismelor societale de producere și impunere a normelor și valorilor, poate chiar inversarea tendinței care a creat Occidentul, ceea ce nu înseamnă însă automat Ziua de Apoi, deoarece am putea găsi alternative la „procesul civilizării” -, ne vorbește cu idealism, dar fără fățărnicie, despre
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
noua generație puteau încăpea deci și foștii animatori ai „noii stângi” (Alain Finkielkraut, de pildă). 11. Cea mai bună introducere în chestiune este cartea lui Tocqueville din 1856, L’Ancien régime et la Révolution, în primul rând prin analiza mutației societale din Franța anilor 1780: „Deasupra societății reale ș...ț se construia ș...ț puțin câte puțin o societate imaginară ș...ț”. „Treptat, imaginația mulțimii a părăsit-o pe prima (societatea reală), pentru a se retrage în cea de-a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
bagajul academic și existențial, refăcând traseul învățământului superior de la Nietzsche și Heidegger la contemporanii săi. Așa cum am văzut mai înainte, anii ’60 sunt, în opinia autorului, cei care au adus „dezastrul absolut” în universități, tocmai când, grație revirimentului academic și societal din anii ’50, educația, cultura și știința democrațiilor liberale păreau relansate. „Problema este”, scrie Bloom, „lipsa oricărei unități a științelor și pierderea până și a voinței sau a mijloacelor de a discuta chestiunea”. Ca să luptăm împotriva fragmentării și transformării tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
construcții - care le țin front sau doar fac pur și simplu parte din textura urbană. Primele sunt "retrograde" stilistic în raport cu celelalte, câtă vreme, în afara aspectului de "ustensil", edificiile - adevărată architectureparlante - aveau de "rostit" și textul subiacent despre stabilitate, ordine, ierarhie societală și/sau cerească, sau despre unitate națională. Cum provinciile nou adăugate statului român trebuiau cu deosebire apropriate prin "colonizarea" noilor edificii ale puterii românești în contexte urbane pre-existente, care nu le erau consângene, imaginile rezultate din aceste compoziții forțate vor
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
pe fațade, dar care este de întâlnit în calitatea serviciilor comunale: aceea a higienei. Atât Marcel Janco, cât și G-M. Cantacuzino după el vorbesc în epocă despre necesitatea higienei și a luminii, ambele cu putință de pilotat la scară societală prin intermediul arhitecturii și a urbanismului edilitar - or, nu alta este și credința moderniștilor occidentali. Iată, pe scurt și inevitabil sumar, explicația celor trei fețe diferite, cu zone de contaminare reciprocă în zona de contact, a arhitecturii românești interbelice. Arhitecții români
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
care lucrase floarea arhitecturii și urbanismului românești, preconiza rescrierea din temelii a structurii urbane a târgului medieval proliferat acromegalic care erau, sunt încă, Bucureștii. Intervențiile majore în țesutul urban medieval, considerat "haotic" (din perspectiva unui regim de ordine și control societal totalitar) urmăreau un proces de upgrading urbanistic: "îndreptarea" rețelei stradale, monumentalizarea edificiilor autorității statale așezate în piețe ample, destinate paradelor de masse și aducerea la zi a serviciilor comunale. în definitiv, acest remake arhitectural al apuse(ne)i severități imperiale
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
ale elitei acesteia) care îl trimisese acolo să o reprezinte. Tema forte a pavilionului este cea identitară. O țară care se rescrisese pe sine de câteva ori în mai puțin de un secol, unde care coexistau cel puțin două ipostaze societale (feudalism și capitalism, în feluritele sale ipostaze); în care societatea, în partea sa superioară mai cu seamă, era diversă ca structură și ca etnie; unde regele însuși era domn străin - atât Ferdinand, cât și Carol II veniți în România după
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
tuturor domeniilor vieții sociale, favorizând pretutindeni prelungirea artificială și profund dăunătoare a unui habitus rezidual în gândire și în practică, a tehnicilor de supraviețuire în dauna comportamentelor de progres și a unei modernități mimate, nu asumate cu adevărat la nivel societal. Mantra occidentală fie că e vorba de NATO sau de UE, de Consiliul Europei sau de multitudinea de ONG-uri care inundă Estul Europei începând cu primele luni ale lui 1990, pentru a susține aici dificila construcție democratică conjugă neobosit
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
ca una dintre cele mai importante perspective sociologice globale. Wright Mills crede că oamenilor obișnuiți le lipsește imaginația sociologică o abilitate (calitate a minții) care le dă posibilitatea să vadă interrelația dintre propriile vieți, perioada istorică și aranjamentele instituționale și societale în care aceștia trăiesc. Cu cuvintele lui Mills (1975, p.40): ... individul nu-și poate înțelege propria experiență și nu își poate făuri destinul decât dacă se situează în epocă; el nu-și poate cunoaște șansele de viață decât înțelegându
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
el. Imaginația sociologică permite oricărui individ să-și formeze o opinie în legătură cu ceea ce pare necaz personal și problemele sociale cu care se confruntă. Aceasta încurajează posesorul ei să încerce să înțeleagă și să rezolve atât problemele personale cât și crizele societale. Putem spune că imaginația sociologică este un mod de gândire critică care ne ajută să înțelegem cum problemele sociale ne afectează personalitatea. Aceasta ne ajută să deslușim cum contextul social formează realitățile noastre private, adesea într-un mod asupra căruia
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
suficient să cercetezi numai caracteristicile societății la dimensiuni mari. Acești teoreticieni au argumentat că trebuie să se studieze procesele prin care se produc interacțiunile umane. Perspectiva interacționistă se concentrează pe interacțiunile sociale zilnice dintre indivizi mai mult decât pe structurile societale de dimensiuni mari ca politica, educația și altele de acest fel. Pentru interacționiști societatea constă din interacțiunea oamenilor unul cu altul; înțelegerea societății presupune înțelegerea interacțiunii sociale. Procesele interacțiunii implică psihologia socială și/sau microsociologia, adică interacțiunile la nivel de
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
consens. În mod similar, controlul social era exercitat de întregul grup prin cleveteală, bârfă și ridiculizare ori, în caz de infracțiuni serioase, prin ostracizare. Familia este o instituție cheie în societățile de vânători și culegători și de aceea cele mai multe nevoi societale sunt realizate în cadrul acesteia. Astfel, obligațiile economice, politice și chiar religioase sunt realizate de membrii familiei și nu există instituții separate care să îndeplinească aceste nevoi. Familiile au de obicei legăturile slab organizate și de aceea responsabilitatea pentru creșterea copiilor
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
procesul socializării ființei umane este abordat din perspectiva teoriei conflictului. Freud a argumentat existența unui conflict între individ și societate și, că, procesul socializării constă din dezvoltarea progresivă a conștiinței sociale și creșterea supunerii impulsurilor individuale față de cerințele și dorințele societale. Freud credea că personalitatea umană are trei componente: 1. Componenta "id" este parte inconștientă a personalității umane reprezentând moștenirea impulsurilor sexuale și agresive. Id dirijează plăcerea individuală. 2. Componenta "superego" este acea parte inconștientă a personalității umane reprezentând valorile și
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
echilibru constant este numit homeostatic (de la rădăcinile grecești ale cuvântului care înseamnă aceeași stare). Exemple familiare sunt modul în care corpul uman menține o temperatură constantă sau felul în care lucrează orice termostat la un motor sau cazan. La nivel societal nu este nici o temperatură constantă de menținut, ci este vorba de o condiție în care societatea funcționează în mod liniștit. Astfel, în sociologie, echilibrul se referă la o condiție prin care componentele societății instituții, clase, partide politice, familii etc. funcționează
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
lucrarea avansează înspre realizarea unui studiu de caz asupra genezei culturale a memoriei naționale românești. Sunt urmărite, într-o manieră diacronică, prefacerile succesive ale conștiinței istorice românești. Geneza și evoluția memoriei naționale românești sunt puse în legătură cu o serie de "cadre societale" care i-au afectat emergența, compoziția și traseul în decursul timpului. Ancadramentul societal al memoriei colective este alcătuit din i) cadrul politic; ii) sistemul educațional; iii) concepția despre naționalitate. Sunt urmărite apoi "efectele de interacțiune" dintre cele trei cadre societale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
naționale românești. Sunt urmărite, într-o manieră diacronică, prefacerile succesive ale conștiinței istorice românești. Geneza și evoluția memoriei naționale românești sunt puse în legătură cu o serie de "cadre societale" care i-au afectat emergența, compoziția și traseul în decursul timpului. Ancadramentul societal al memoriei colective este alcătuit din i) cadrul politic; ii) sistemul educațional; iii) concepția despre naționalitate. Sunt urmărite apoi "efectele de interacțiune" dintre cele trei cadre societale și evoluția memoriei istorice românești, pe baza cărora este reconstituit traseul evolutiv, punctat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
societale" care i-au afectat emergența, compoziția și traseul în decursul timpului. Ancadramentul societal al memoriei colective este alcătuit din i) cadrul politic; ii) sistemul educațional; iii) concepția despre naționalitate. Sunt urmărite apoi "efectele de interacțiune" dintre cele trei cadre societale și evoluția memoriei istorice românești, pe baza cărora este reconstituit traseul evolutiv, punctat de momente de torsiune, al memoriei naționale. Pe plan metodologic, obiectivul final al lucrării - acela de a decela procesul de construire și reconstruire discursivă a memoriei istorice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de pildă, argumenta încă din secolul al XVII-lea că identitatea personală este funcție a memoriei, în ceea ce avea să se numească "teoria mnemonică a identității personale" (the memory theory of personal identity). Teoria lui Locke este pretabilă unei extrapolări societale. La nivelul colectiv și al memoriei istorice (i.e., al "amintirilor pre-biografice" achiziționate pe calea învățării sociale și nu a experienței directe), autoritățile au promovat prin intermediul școlii și al literaturii didactice o memorie colectivă ca sediu al identității naționale. Școala a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu putea fi obiectul identificării subiective și sursa identității colective. Naționalizarea Franței (omogenizare lingvistică și culturală, integrare fiscală, juridică și educațională, unificare comunicațională etc.) s-a produs doar în intervalul 1870-1914, când forțele modernizării au contribuit din plin la integrarea societală. Printre cele mai importante forțe integratoare care au creat Franța națională se numără sistemele educaționale și juridice care au pătruns întreg teritoriul țării, rețeaua de drumuri și căi ferate care au facilitat comunicarea internă, și instituirea serviciului militar univeral. Rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în privința conținutului informativ și ideologic pe care îl întrupează, manualele se plasează întotdeauna în trena frontului în continuă experimentare reprezentat de avangarda intelectuală. Departe de a fi expresii ale inovației ideatice produsă de elitele cognitive, manualele reprezintă în schimb consensul societal, purtând nu atât marca originalității cât sigiliul aprobării autorităților statale. În constrast cu ideația istoriografică a avangardei intelectuale, caracterizată prin natura sa de elemente heterodoxe (inovația se definește necesarmente prin depărtarea de interpretările consacrate), manualele de istorie constituie ortodoxia cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]