1,274 matches
-
trilogii - intitulată metaforic Setea muntelui de sare - în care este încadrată și piesa Iona, alături de Paracliserul și Matca. Înscrisă în canonul modern al teatrului parabolă, trilogia îl apropie pe Marin Sorescu de marii apologeți ai singurătății: Nietzsche (care formulase aforismul Solitudinea ma înghițit ca o balenă), Camus, Sartre, Heidegger, Emil Cioran. Despre Iona, de pildă, autorul însuși afirmă că este o piesă „despre un om singur, nemai pomenit de singur“. Formele multiple ale solitudinii omului mo dern întro lume ce și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
apologeți ai singurătății: Nietzsche (care formulase aforismul Solitudinea ma înghițit ca o balenă), Camus, Sartre, Heidegger, Emil Cioran. Despre Iona, de pildă, autorul însuși afirmă că este o piesă „despre un om singur, nemai pomenit de singur“. Formele multiple ale solitudinii omului mo dern întro lume ce și a pierdut ordinea și sensul sunt surprinse prin constructul dramatic - monodrama -, prin discursul scenic (monolog aproape imposibil de structurat în acte, tablouri, scene) și prin asocierea diverselor limbaje scenice, de la comic și ironic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
barbă ca a schivnicilor de pe fresce și Ionailuminatul, hotărât să răzbată la lumină, descoperă că libertatea e înlăuntrul său, în spirit. Item 3: prezentarea, prin referire la drama studiată, a patru elemente de structură și de compoziție Formele multiple ale solitudinii omului modern întro lume ce șia pierdut ordinea și sensul sunt surprinse prin constructul dramatic - monodrama -, prin discursul scenic (monolog aproape imposibil de structurat în acte, tablouri, scene) și prin asocierea diver selor limbaje scenice, de la comic și ironic la
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
atât cât ne este îngăduit; de la un anumit nivel încolo antenele investigatorului sunt neputincioase. Dincolo de tehnicile limbajului rămâne un fior inanalizabil. III Poate că rolul ultim al poeziei, indiferent de epocă, e unul de ordin metafizic, transcognitiv; excedat de conștiința solitudinii, bântuit de sentimentul finitudinii inevitabile, scindat și anxios, întrebându-se pentru ce? ori până când?, individul se încălzește cu himere, dându-și iluzia atingerii nevăzutului și întrezărind, dincolo de iubire, de tragic și moarte, limanuri consolatoare. Toate acestea, întrețesute, participă la conexiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dat să visez / Mi s-a făcut dor de țara de-afară". Efigie esențială La poeta Arderii de tot, gravitatea e un dat funciar, structural, dimensiune personală imuabilă, de unde o izbitoare succesiune de re-începuturi, vizibile de la un volum la altul. Solitudine, Plâns, Moarte, în agregări psihice neistovite, traduc, îmbinate, sentimentul tragic al Eului anxios, Eu programat nu numai pe explorarea Sinelui veghetor dar și pe cea a condiției umane în totul. Cu altă filozofie a existenței, divinul Dante slăvise Paradisul ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
enormă a subconștientului activ. Centru de antinomii (cu alte efecte decât la Nichita Stănescu), oniricul Dimov se complace într-un necontenit joc al măștilor, plonjând deliberat în bufonerie și burlesc, abandonându-se firesc minutului revelator, încercând astfel să-și voaleze solitudinea. Așadar, asediind necunoscutul, el e colocvial și distant, liniar și copleșit de bucle, transparent și ocult, balcanic (matein și barbian) și deschis modernității; autohtonismul său coabitează cu universalul. Vizual prin structură, mai puțin ispitit de sonorități (acestea, la Barbu, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Labiș. Format în mediul cultural ieșean și rămas în cetatea "Junimii" și a "Vieții românești", s-a sustras totuși mitologiei locale. Precipitat, inflamabil, rebel, foarte productiv sub semnătura lui se aliniază peste douăzeci de volume, uneori câte două pe an! Solitudinea la care trimitea întâia-i culegere e a unui sceptic patetic; de o izbitoare forță interioară, romantic (la nivelul epocii) și expresionistic, frondeurul trece dezinvolt de la o modalitate la alta. Violențele de limbaj din vijeliosul poem Halabaș (inclus în Presiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ritm, grăbit, Orpheus și Zamolxis (ambele din 1988), Morena și Dilatarea timpului (din 1991), urmate de Urania (1992) și Noul Adam (1994) se înscriu într-un context cosmologic larg. Intră în atenția poetului: Marele Timp, mutațiile psihice în evoluția Ființei, solitudinea metafizică, misterul universal, închiderea cercului teme de antropologie filozofică. Privind spre Dante, spre Bach și Kant, iscoditorul privește, în subtext, spre Umanitate, neuitându-și nici o clipă Eul hipertrofiat. Cel care, bântuit de concretitudine percepea cândva Cu inima, e devorat acum
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
corpul fizic al unui strămoș"; iarba de leac ar putea "vindeca de singurătate"; peste "prăpastia vremii" durează sufletul, "măturător de frunze" toamna. Arhivă de amintiri, copilăria e joc de vedenii "prea / mișcătoare, imposibil de prins în fotografii"; tiranică, în fine, solitudinea născocește fantasme: "mă sperii de toți cei ce-mi apar / deodată mascați, emoționați, toți ai mei, tata, / mama, bunicile, bunicii, străbunicii, străbunicile". Ieșirea din timpul concret presupune contacte cu "forțe obscure", cu "fluide și străfulgerări". Într-o banală ulcică "de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
astfel încât sfârșesc prin a produce la rându-le noi suferințe fără a se putea elabora proiecte de viitor. Suferința creează victime, iar a fi victimă devine o postură morală. Amintirile suferințelor camuflează îndepărtarea noastră de religie, dispariția solidarității de grup, solitudinea. Ele creează identități fondate pe statutul de victimă, un alt mod de a fi și de a exista care ne include într-o comunitate imaginară a celor care suferă sau au suferit. Suntem prin urmare mai mult în dolorism decât
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
chiar acest fapt idealul nostru de fericire și prosperitate. Astfel, campaniile de compasiune suscită, la rândul lor, un universalism al suferinței. Și dacă nevoia noastră de identitate ar depăși nevoia noastră de Dumnezeu? Individul, acest rege singuratic, și-ar compensa solitudinea existențială printr-o exigență de identitate, care l-ar lega de o comunitate sudată de suferința împărtășită, adesea trăită prin procură și sprijinită pe fapte istorice susceptibile să pună bazele acestei memorii/istorii de suferință. Sclavia strămoșilor, colonizarea suferită de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
întâmple. Fiind unic, genocidul se erijează în suferință izolată și desprinsă de restul istoriei de suferință a evreilor. Ca atare, evreul secularizat o abordează fără Dumnezeu, fără trecut, într-un prezent care vrea să-și fie suficient sieși și în solitudinea individualismului, întreruptă doar de comemorări și ceremonii. Poate că aici rezidă deznădejdea evreului contemporan, pe care o sperăm trecătoare. Am avut ocazia să semnalăm mai sus editarea și traducerea, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unor opere istoriografice sefarde din
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Iovi acel Iov care nu căuta motivele suferinței lui -, dar sunt lipsiți de consolarea pe care o oferea credința în acel Dumnezeu drept care se revelează la sfârșitul dialogului biblic. Astfel, suferința ar fi iremediabil condamnată la tăcere, închisă într-o solitudine vecină cu elecțiunea, o solitudine și o elecțiune alese deliberat de grupul însuși. O auto-elecțiune a omului, prin om și pentru om, fără Dumnezeu. Paradoxal, este greu să te identifici cu ceea ce nu poți nici explica, nici înțelege. Or genocidul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
căuta motivele suferinței lui -, dar sunt lipsiți de consolarea pe care o oferea credința în acel Dumnezeu drept care se revelează la sfârșitul dialogului biblic. Astfel, suferința ar fi iremediabil condamnată la tăcere, închisă într-o solitudine vecină cu elecțiunea, o solitudine și o elecțiune alese deliberat de grupul însuși. O auto-elecțiune a omului, prin om și pentru om, fără Dumnezeu. Paradoxal, este greu să te identifici cu ceea ce nu poți nici explica, nici înțelege. Or genocidul este un eveniment uman, comis
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
justificare a unei politici belicoase ce depășea cu mult apărarea, legitimă, a dreptului la existență 3. Utilizarea care s-a dat datoriei de memorie nu-i era așadar intrinsecă. Pe deasupra, în cele din urmă, ea i-a sortit unei veritabile solitudini pe supraviețuitorii înșiși, deținătorii reali ai memoriei vii a suferințelor îndurate și a durerilor simțite. Dacă, prin punerea lor în scenă, ei erau poate distrași (în sens pascalian), ne putem teme ca, odată cu dispariția lor, să nu fie ocultată în
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
la putere a partidului Likud în 1977. Totuși nici genocid, nici Holocaust nu sunt încă termeni rezervați exclusiv pentru ceea ce li s-a întâmplat evreilor. Shoah, da. Iar acest cuvânt, fără îndoială, îi aruncă pe evrei într-un abis de solitudine, izolându-i de nenorocirile pur și simplu umane. Acest exclusivism îi detașează de lume, deci de ceea ce, timp de secole, a fost patria evreului din diasporă. Henri Meschonnic scria recent: "Cuvântul Shoah, cu majuscula care-l esențializează, conține și menține
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
urmă ape sărate care ne scăldă și astăzi Europa Orientală și Asia Centrală: Marea Aral, Marea Caspică și Marea Neagră, care reprezintă cel mai important rest al ei. Și totuși geologia i-a rezervat Mării Negre un destin fericit, ferind-o de spectrul solitudinii absolute în care și-a trăit soarta Marea Sarmatică. Prăbușirea Bosforului a unit Marea Neagră cu Marea Mediterană și, implicit, a legat-o de apele oceanului planetar (dând sens politic și comercial pământurilor noastre). d. Plăsmuirea reliefului Dacă ar fi să ne
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
din mijlocul pământurilor 20. Sămânța civilizației greco romane a încolțit și pe meleagurile noastre. Totuși, deși, geografic, se afla în Balcani, teritoriul geto dacilor avea să se situeze, istoric, la periferia acestei lumi. Nu a însemnat că, pe fondul acestei solitudini, ținuturile noastre au devenit un spațiu ermetic, perfect închis de Dunăre, fără a cunoaște influențele sociale, culturale și economice ale acelor vremii. Și nici nu putea să se întâmple astfel, atât timp cât, la fel ca în neolitic, izolarea naturală nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de Puterile Centrale 27. e. Cortina izolării Oricât am identifica fire care ne-au legat de ghemul civilizației europene, trebuie să acceptăm că o cortină grea și veche s-a lăsat în acest ungher de lume. Sub acoperirea ei, întunericul solitudinii a sporit din cauza particularităților geografice ale plaiului mioritic. Oglindirea în istorie a acestui spațiu a însemnat, într-o măsură importantă, imaginea izolării noastre în raport cu lumea din afară și chiar în înăuntrul propriilor ținuturi. În interiorul spațiului românesc, relieful a ridicat multiple
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
au înțeles niște realități geografice simple. Pentru imperiile expansioniste provenite din stepă, spațiul românesc nu era decât un fund de sac, legat la gură între Dunăre și Carpați. Izolarea a dictat ritmul evoluției societății românești, marcând durabil caracterul nostru excepțional. Solitudinea a însemnat nu doar tristețe, ci și bucurie. Suntem niște supraviețuitori miraculoși în vremurile tulburi care au curs ca un torent necruțător pe aceste meleaguri. Sub greutatea izolării s-au prăbușit cumplite silnicii și împărății odioase. g. Roza vânturilor După cum
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
și zeul delirului inițiatic, al unei mania cu valoare divinatorie. Dar chiar și acest delir nu e lipsit de o anumită violență, de asocierea cu Ares. Dionysos al unei frenezii semnificând inițiere și înțelepciune se vede el însuși asociat vânătorii, solitudinii și întunericului pădurilor. El este și un Dionysos nocturn. Nici la o „bacantă profetică”, așa cum este Casandra, cunoașterea nu se disociază de spaimă, ca și cum orice inițiere legată de experiența invizibilului ar trebui să implice confruntarea cu Gorgo, cu vederea fantomei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la marginea lumii, o singurătate ce trimite la spațiile pustii, sălbatice: În acest culcuș aidoma celui știut doar de cerbi și de căprioare, sus, pe pajiștile munților, pustiit, pierdut printre înaltele ierburi și, deloc întâmplător, tot în acest spațiu al solitudinii și al excluziunii, mama își va regăsi copilul, persecutat de noua soție a tatălui său. Îl va recunoaște cu greu, căci nu l-am văzut decât în visul unei scurte nopți și m-am înspăimântat. E aici, în aceste rânduri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de inferioritate” n-ar fi, prin urmare, altceva decât o „consecință” a sentimentelor de inferioritate „normale”, care fie că n-au putut fi compensate, fie că au fost fixate, ca urmare a unor eșecuri repetate suferite într-un „context de solitudine socială sau de respingere socială”. Trebuie arătat că pentru A Adler, „sentimentul sociabilității” reprezintă partea cea mai importantă a structurii personalității, resortul socializării, al vieții morale și a înfrângerii tendinței spre putere. Altfel spus, pentru A. Adler, întreaga gamă de
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
primesc — spune Karl Leonhard — corecția necesară prin ceea ce a dat în mod nemijlocit, ele dezvoltându-se, în schimb, pe propria lor bază și dobândind, astfel, o realitate subiectivă, căreia îi lipsește un fond obiectiv”. Altfel spus, introvertiții autentici caută mereu solitudinea „pentru a se înveseli în gogoașa de mătase țesută de propriul lor suflet”. Tipic pentru această categorie de oameni care se „încurcă” în propriile lor probleme de conștiință este tânărul Ștefan Gheorghidiu, personaj central al cunoscutului roman psihologic „Ultima noapte
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a experiențelor, fie într-un cadru intim, fie într-un cadru mai larg. În mod excepțional, dansul poate avea un sens negativ, de nepăsare. La fel ca în fabula La Fontaine, referitoare la greiere. Deșert Deșertul evocă, în inconștientul colectiv, solitudinea și sterilitatea. Traversarea deșertuluiă semnifică o perioadă dureroasă, marcată de lipsa rezultatelor și a recunoașterii. Este, prin urmare, posibil ca cel ce visează să aibă un sentiment de abandon (termenul «deșertă vine de la verbul latin deserere, „a abandona”), de eșec
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]