1,605 matches
-
cu voce tare. Fuck. Mă fac instantaneu stacojie la față. N-am să-mi mai scriu În viața mea nimic pe mână. Niciodată. — Asta e doar... Îmi dreg iar glasul. E doar o glumă... nu Înseamnă... Sunt Întreruptă de trilul soneriei de la mobil. Slavă Cerului. Oricine e, Îl iubesc. Scot iute mobilul și apăs pe butonul verde. — Emma, o să mă iubești pe vecie ! aud glasul sfredelitor al Jemimei. — Poftim ? Mă uit la telefon. — Am aflat totul ! spune victorioasă. Știu, știu, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
care crescuse două generații de copii (se făcea că Fetița ajungea acasă de la școală la prânz. Din curtea interioară a blocului o izbea mirosul pofticios, urca la etaj din două-n două, din trei în trei trepte, se sprijinea-n soneria cu hârâit bătrânicios, când, în fine, deschidea mă-sa ușa, nici nu se mai dezbrăca-descălța, dădea buzna, nespălată din tramvai, în bucătărioara lor plină de miros țipând Dă-mi clătite!!! Aici mama începea sfătoasă să-i spună ce-aveau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
neputincioase, în Platteformes, romanul din 2002, după ce mama autorului trecuse la Islam. Cu ce oameni bei tu? își sapă Zina o cută verticală la rădăcina nasului, auzind de asemenea vederi talibane. Zina nici nu m-ar fi putut găsi cu ajutorul soneriei. Adresa o luase ea de la Ilie, dar uitase să întrebe și de numele de familie, numele de pe uși erau toate străine, așa că a trebuit să aștepte să se ivească unul din vecinii noctambuli, eventual avocatul cu garajul sub ferestrele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
în timp ce el chicotea stupid, să-l culce acolo pe salteaua-relaxă... Dimineață, m-am trezit tot în țăcănitul bătrânei mașini, la care de data asta bătea el, fără chef, ca tot omul după beție... De când a venit Zina, pe mama orice sonerie la ușă o face să tresară sau să cadă în depresie. Putea să fie vecina de la trei, prietena și tovarășa ei de văduvie, prezentă mai tot timpul în casa noastră prin niște sacoșe uriașe de rafie sau prin dosarele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
închipui figura lui Luke când îi zic că trebuie să închirieze o mașină mai mare, în care să‑mi încapă toate hainele. — Problema e, zic în cele din urmă, că nu sunt sigură că ar înțelege cu adevărat... Se aude soneria de la ușă și Suze se ridică. — Trebuie să fie Special Express pentru pachetul meu. Bex, o să fie bine. Doar... mai triază și tu din lucruri. Se duce să răspundă la ușă și mă lasă uitându‑mă îngrozită la patul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
spaima mea, se apropie de mine. — Nu! strig. Adică... nu e gata. E... destul de delicat. Închid repede documentul și mă ridic. Arăți extraordinar, Suze. Fantastic! — Mersi! Zâmbește încântată și face o piruetă în rochia mea, moment în care se aude soneria de la ușă. A! Asta trebuie să fie Fenny. Fenella e una dintre verișoarele ciudățele și aristrocate ale lui Suze, din Scoția. Doar că trebuie să recunosc, parcă nu mai e chiar așa ciudată de la o vreme. Era la fel e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mult pentru a mă convinge pe mine. Trebuie să pice dintr‑o clipă într‑ alta. — Sigur că o să vină! zice mama veselă. Și, în clipa în care o să apară, să‑i vezi cum o să le stea în gât! Se aude soneria și înghețăm amândouă, uitându‑ne una la alta. — Să răspund, nu? zic, încercând un ton firesc. — De ce nu? îmi ține isonul mama și văd în ochii ei o licărire de speranță. Străduindu‑mă să n‑o iau la fugă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fiu, nici nu vreau să aflu. Îl duc cu mașina la casa mătușii mele pentru petrecerea asta anostă de familie, zice Suze. O să fim singurii de acolo sub nouăzeci de ani. Tocmai se grăbește spre camera ei, când se aude soneria și îmi strigă peste umăr: — Răspunzi tu, Bex? El trebuie să fie. O, Doamne! O, Doamne! Nu mă simt deloc pregătită pentru asta. Încerc să‑mi iau un aer de detașare plină de încredere, deschid ușa larg și zic veselă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vieții... Și ea, ce caută ea acolo, după șapte ani? De ce a venit ca o somnambulă pe drumul vechi, de la școală la fosta casă? De ce Întinde mâna spre zidul proaspăt tencuit pe care nici nu se mai vede urma fostei sonerii și așteaptă să vină tata sau mama sau Klara sau Walter să deschidă ușa și peste Hauptstrasse să se reverse sunetele de pian și vioară din salonul unde azi s-a făcut focul, pentru că e seară de muzică? -- Dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cum, la vreo șapte ani după ce ne mutaserăm de acolo și locuiam la periferie, În Bergstrasse, am plecat, după ore, de la școală pe bicicletă, ca o somnambulă, la fosta noastră locuință de pe Hauptstrasse... Și ea, de ce mai Întinde mâna spre soneria smulsă din zid de ani de zile și spărtura astupată și tencuită și ușa, pe care, cândva, intrau ei toți, Încuiată și descuiată de mâini străine, până În clipa când o va smulge din țâțâni suflul bombei? Ce mai căuta ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
noastră problemă erau lipsurile și sărăcia. Sau poate nu mă obișnuisem să locuiesc În Bergstrasse și mă simțeam prost față de colegele care știau că vin de la marginea orașului, pe bicicletă. Oricum, atunci când m-am trezit acolo, cu mâna Întinsă spre soneria care nu mai exista de ani de zile, mi-a fost greu să-mi explic, chiar și mie, de ce venisem. De ce stă În stradă și privește nedumerită geamul până la care ajung crengile platanului? Ce bine știe cum Înaintează umbra crengilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
grăbești, de pe podul pe care treci acum, vezi Rinul verde până departe, vezi spuma albă, ridicată peste ecluze, vezi copacii albi, Înfloriți pe dealurile verzi, auzi clopotul catedralei. Peste o săptămână e Paștele, peste o săptămână e sărbătoare, apeși pe soneria invizibilă și aștepți să vină Klara sau Walter sau tata să deschidă ușa și te uiți În sus la fereastra deschisă a camerei tale. De acolo se varsă peste Hauptstrasse seara noastră de muzică, Sonate für Klavier und Violine. Zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
spus ea disperată, dându-și seama că pierduse lupta dată ca să-l țină în casă. Va fi plăcerea mea, i-a răspuns scurt Jake, deschizând ușa de la intrare. — Ce se întâmplă aici? David era în prag, cu degetul ridicat în dreptul soneriei, în vreme ce cu cealaltă mână își freca ochii cârpiți de somn. — Plec, l-a informat Jake făcând un pas ca să treacă de el, numai că taică-su i-a blocat ieșirea. —Pleci? De ce? Unde te duci? —La mama. Iar Fiona mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
un film horror cu buget redus. De altfel, foarte potrivit, date fiind circumstanțele, s-a gândit Alison mâhnită. După ce a tras adânc aer în piept și a expirat lent, ca să se calmeze, femeia a întins mâna și a apăsat pe sonerie. Un sunet ascuțit a izbucnit de cealaltă parte a ușii. Preț de mai multe secunde, nu s-a întâmplat nimic și, dintr-odată, Alison s-a simțit mai calmă. Dintr-un motiv neștiut, soarta intervenise și întâlnirea nu avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
la ea, după care a făcut un pas hotărât înapoi și a trântit ușa cu atâta forță încât s-a zguduit geamul. Alison a tresărit, a clipit de câteva ori, apoi a întins din nou brațul și a apăsat butonul soneriei, ținându-l apăsat mai mult decât prima dată. Nici un răspuns. Alison a sunat din nou. Tot nici un răspuns. Femeia a întors capul ca să vadă dacă se uită cineva la ea, s-a asigurat că nu era nimeni prin preajmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de parte de tine... ca să mă gândesc foarte bine. După asta nici unul dintre ei n-a mai scos nici un cuvânt. Singurul sunet care se mai auzea era cel provenit de la mașina de spălat din bucătărie. Apoi a început să sune soneria. Deschid eu, i-a anunțat David deși cam fără sens, de vreme ce el era deja lângă ușă, iar Fiona nu se mișcase de pe canapea. Femeia a auzit ușa deschizându-se și vocile lui David și Jake care discutau pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
așa-i omul, veșnic dispus să se amăgească, lipindu-se de ce i se pare că i s-ar potrivi și i-ar îndulci amăreala - o familie, niște copii, o slujbă, o agoniseală, banii, banii... De cum închise ușa șifonierului, tresări auzind soneria. Să țină de bani, deh, și țârâitul prelung răsucindu-se-n creier, nu se mai termină, nu se mai termină, te strivește și te ia cu leșin. E Mugurel, vine de la școală... Degeaba i-a pus cheia de gât legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
stupefiată, am privit către Chestie. Pe viitor, trebuia să mă deprind să-i spun Planeta Nedescoperită. Dar, cum aveam să-i zic Fiicei Chestiei, dacă vreunul dintre clienții lui Felice Îmi va comanda să o fac? S-a auzit țârâitul soneriei, iar eu m-am chircit de frică. Doamne, să nu fie iarăși Felice. Încă nu mă refăcusem complet; pentru asta, aveam nevoie să stau câteva zile Întinsă undeva, În liniște absolută. Trebuia să Încep neîntârziat să mă antrenez pentru ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
hotărât că ce-i lipsește e o pizza quattro formaggi cu usturoi și porumb, nu și-ar fi mormăit comanda În receptor cu mai mult entuziasm decât mine. Cu toate astea, patruzeci de minute mai târziu, când s-a auzit soneria, eu uitasem complet de pizza și-am smucit ușa, furioasă că eram Întreruptă chiar În mijlocul unui episod dintr-un serial de comedie. Am mârâit așa de urât la băiatul care adusese comanda Încât acesta practic se bâlbâia de frică. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
și, desigur, Anna. Etajul cinci. În spatele ușii l-am auzit pe Rex. Când un câine se cheamă Rex, e mai înțelept să te ții departe de el. Ușa era înaltă și, cu siguranță, greu de deschis. Mai bine așa. O sonerie cu cap de leu și butonul în gură. Servitorul m-a cântărit din priviri și mi-a aranjat părul, pieptănându-l cu degetele. Cine exploatează un servitor este un dușman de clasă. Dar am preferat să păstrez pentru mine gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fi dus imediat, doar fiindcă așa voiam eu. Ca și partidul. Nici el n-avea chef să se ducă, deși tata îl trimitea zilnic acolo. În momentul acela, am auzit patru broaște descuindu-se din afară și s-a pornit soneria, de ziceai că luase foc casa. În spatele meu, cineva s-a ridicat de unde ședea și am recunoscut foșnetul unui capot în mișcare. Doamna Sanowsky a deschis broasca a cincea, cineva a intrat, pașii au trecut în sufragerie, spre masă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
te teme, și apoi iau și bâta de baseball cu mine. Ce crezi, te descurci?” Toate astea i le spusese tatei, seara, domnul Sanowsky. Dimineața, tata s-a dat jos din pat fix la șapte. A încercat să oprească numaidecât soneria deșteptătorului, dar nu l-a găsit imediat și, bâjbâind după el, mâna i s-a lovit de câteva ori de noptieră. Era ca în prima zi de școală sau ca în zilele când aveam examene. Atunci simțeam un gol în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
stăpânul era abătut era femeia care apăruse În parc, gândi, până la urmă nu era adevărat acel proverb care spunea că ceea ce ochii nu văd, inima nu simte. Proverbele ne amăgesc În mod constant, conchise câinele. Era ora unsprezece când sună soneria de la ușă. Vreun vecin cu probleme, gândi violoncelistul, și se ridică să se ducă să deschidă. Bună seara, spuse femeia din lojă, călcând pragul, Bună seara, răspunse muzicianul, forțându-se să domine spasmul care-i contracta glota, Nu mă poftiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
văzut scris pe el „Săptămânalul Bunshun se vinde joia“. Mai erau cincisprezece minute până la ora douăsprezece, dar nu aveam chef să-mi omor timpul hoinărind prin preajmă cu narcisele în mână, așa că m-am decis să sun. Am apăsat pe soneria de lângă oblon și m-am dat doi-trei pași îndărăt. Am așteptat vreo cinci secunde, dar nu mi-a răspuns nimeni. În timp ce ezitam dacă să mai sun o dată sau nu, am auzit un geam deschizându-se chiar deasupra capului meu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
care bătea, sec. L-am așteptat puțin pe paznic, dar când am văzut că nu dă nici un semn de viață, am apăsat de două sau de trei ori pe ceea ce mi s-a părut că ar trebui să fie o sonerie. Imediat lângă poartă era o parcare în care se afla un microbus, o mașină de teren și un Volvo albastru închis. Parcarea era încăpătoare, pentru vreo treizeci de mașini, dar în momentul acela nu se aflau acolo decât cele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]