218,930 matches
-
nuanțat diplomatic, cea a distanțării de o realitate care ne incomodează. în contra acestei direcții, Martor, revista de antropologie a Muzeului Țăranului Român, își alege ca temă centrală a ultimului număr Balcanii și, între balcanism și balcanitate, raportarea românilor la acest spațiu. Nouăsprezece articole se opresc asupra temei din perspectiva unor domenii diferite, cel mai adesea de graniță. Dar, mai înainte ca un domeniu să-și spună cuvîntul, privirea "tare", cea care imprimă o lectură anume a balcanității, e cea a autorului
O revistă europeană despre Balcani by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15189_a_16514]
-
de a demonstra că literatura, prin însăși definiția sa, depășește distincția dintre real și imaginar, dintre ceea ce este și ceea ce nu este, între - după expresia autorului - "întru-chipare și în-chipuire". Paradigmatic în acest sens este capitolul despre Marcel Proust, care, dacă spațiul ne-ar permite, ar trebui citat în întregime. Este punctul în care autorul nu se sfiește a ni se înfățișa copleșit de propriile amintiri, după liberul joc al asocialțiilor mentale, în cea mai bună tradiție proustiană, dar și a memorialisticii
În paradisul cuvintelor by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15168_a_16493]
-
de la Pitești este cu adevărat memorabil), nu-și cenzurează izbucnirile sentimentale și nici "nodul acela, perfect necritic", pe care îl simte uneori sufocîndu-l. Recitirea Căutării timpului pierdut îi prilejuiește, așadar, eseistului confruntarea cu propriile amintiri, cu propriile fantasme, incursiunea în spațiul nespațial, misterios și imperativ al ficțiunii lui Marcel Proust echivalează cu regăsirea, modificată, a istoriei reale, a propriei biografii, a momentului (spectralizat), cînd s-a produs întîia dată întîlnirea cu cartea de care a rămas, cumva, îndrăgostit: " Ca și zăpada
În paradisul cuvintelor by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15168_a_16493]
-
și economia, cultura și sportul și toate cele nebotezate încă nu se manifestă așa, pur și simplu, în virtutea faptului că existența colectivă impune norme, criterii, precepte și identifică nenumărate trebuințe, soluții și decizii, ci ele sînt premeditate undeva într-un spațiu vag, au premise suspecte și finalități bine calculate, iar noi, românii, sîntem captivii serafici ai acestor infernale mașinațiuni. Asta în cazul nefericit în care soarta noastră este măsurată, croită și festonată aici, pe pămînt, pentru că în celelalte cazuri, cînd de
Opinia și Informația by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15199_a_16524]
-
în urma căreia textul se lasă analizat, cercetat, interogat și, de ce nu, posedat. Nu de mult, am văzut la Teatrul Maghiar din Timișoara consecința tipului de înțelegere mai sus evocat: Lecția în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, în spațiul scenografic gîndit memorabil de Adriana Grand. Doar după cîteva luni, am plecat într-o seară, din nou, către o altă întîlnire cu Ionesco, intermediată de aceeași echipă de artiști. Este vorba despre Regele moare, în traducerea lui Dan C. Mihăilescu
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
agreată de toată lumea, parțial, fragmentar sau integral, un exercițiu care te solicită pe tine, spectatorule, și nu te lasă să lenevești în scaun. Cuvintele nu-ți dau pace și, imediat în trena lor, tot ce nasc, ce se petrece în spațiul construit la propriu de Adriana Grand, în descifrarea propusă de regizorul Victor Ioan Frunză. Se reintroduce acum, în circuitul teatral bucureștean, o sală (un loc), recuperată din moloz, de sub amenințarea anonimatului și inutilizabilului. O sală ciudată, ca halele mai mici
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
amenințarea anonimatului și inutilizabilului. O sală ciudată, ca halele mai mici din Franța sau Germania, în care se întîmplă minuni teatrale, mai mult sau mai puțin convenționale, care rămîn, în fărîme sau în totalitate, pe memoria retinei. Văzînd cum arată spațiul de la Mundi, mă întreb dacă nu cumva este cel mai adecvat mizanscenei, cel mai fidel viziunii artiștilor Frunză-Grand? Mă întreb dacă nu cumva o sală tradițională rejectează istoria neobișnuit tratată a măririi și decăderii unui rege cînd totul în jur
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
spectacolele sale. El crapă, se desface ca bucățile de carton ale unui puzzle pe timpul spectacolului. E un fel de cronică vizuală a vremurilor. Apropo de timp, de trecerea lui, de ieșirea din el și de zgomotul lui. Obiectul fundamental al spațiului din Regele moare este ecranul retezat al unui ceas care nu mai are decît limba secundarului. Bătaia ei se aude neîncetat și fiecare minut îți țăcăne în urechi. Orele însă nu înaintează. Deși Regele se apropie de moarte, deși rotițele
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
fond, încă îl dispută pe acest bărbat. Dincolo de viață și de moarte. Dincolo de toate rămîne lecția teatrului care "se află dincolo de lecții" cum spune Ionesco. Și subscrie Frunză. Premiera și angoasele ei Se pot vedea spectacole în București și în afara spațiilor tradiționale sau, cum spune Peter Brook, oficiale. Circuitul acestor locuri a intrat în conștiința și reflexul spectatorilor: Teatrul Act, Green Hours, Toaca, Muzeul Literaturii. Cu excepția Teatrului Act, singurul particular din România, restul spațiilor sînt populate de și cu artiști tineri
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
pot vedea spectacole în București și în afara spațiilor tradiționale sau, cum spune Peter Brook, oficiale. Circuitul acestor locuri a intrat în conștiința și reflexul spectatorilor: Teatrul Act, Green Hours, Toaca, Muzeul Literaturii. Cu excepția Teatrului Act, singurul particular din România, restul spațiilor sînt populate de și cu artiști tineri, mai mult sau mai puțin afirmați. De cele mai multe ori, regizorii care lucrează nu sînt angrenați și într-un sistem instituționalizat, cu alte cuvinte, nu sînt angajați în nici un teatru iar actorii de regulă
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
aventurii creatoare. Nu de mult am coborît iarăși treptele ce conduc în subteranul Teatrului Act de pe Calea Victoriei ca să văd premiera cu spectacolul Premiera de (sau mai exact după) John Cromwell, în regia lui Theo Herghelegiu. Cea mai productivă în zona spațiilor și companiilor neconvenționale. Piesa este cunoscută iar subiectul o foarte bună chemare pentru o introspecție, teatrală, în culisele spectacolului și al tipologiei actoricești. De aceea, maniera de "teatru-n teatru" este poate cea mai bună formulă de tratare, o perspectivă
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
a-și sistematiza gîndirea, de a-și identifica formele și de a-și comunica mesajele. Unul dintre puținii artiști români, și raportarea nu trebuie făcută doar la generația tînără, în măsură să gîndească în perspectivă amplă și să lucreze în spațiul unor proiecte mari, Ciprian Paleologu se înscrie în acel segment al neoantropocentrismului care ar putea fi numit al preapocalipsei; acolo unde sentimentul eroziunii este aproape paroxistic și unde angajarea morală este și ea definitivă. Parte a proiectului UMAN, episodul expozițional
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
ca neîndoielnic fundal, acea demonie baudelairiană, ruptură epocală cu umanul, răzvrătire împotriva tuturor valorilor pozitive, implicînd o despărțire de sacral, corespunzătoare ipostazei de damnare. Avem a face cu o dezideralizare crîncenă a existenței, cu un antiumanism programatic, întemeiat pe un spațiu vid (devalorizat) în care înfloresc succedaneele elementelor vitale abolite, artificiile care sînt conveniențele, mondenitatea, dandysmul. Monotonia, rutina, stereotipiile golului moral duc la un plictis greu de îndurat, la spleen-ul care nu poate fi învins, ci doar redus prin exacerbarea
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
parte a unei tradiții. Nádas Péter e, după cum s-a spus deja de multe ori, un autor postmodern(ist), scriitura sa trimite irevocabil către această asociere; el e, însă, chiar într-o mai mare măsură, central-european, iar apartenența la acest spațiu (contestată ca grilă de interpretare pentru că ar fi limitativă, în sens negativ regionalistă) dă cititorului - dacă e familiarizat cu problemele zonei - o cheie în plus și, să-i spunem, mai riscantă către înțelegerea operei sale. Nádas Péter, Sfîrșitul unui roman
Istoria într-o țară mică by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15212_a_16537]
-
reținem doisprezece elevi, cu care începem munca pedagogică. Este important să amintim acest lucru, deoarece pedagogia poartă amprenta celor cărora li se adresează. Relația dintre elev și pedagog îl definește atât pe unul, cât și pe celălalt. * Școala este un spațiu de libertate. Din principiul comunicării teatrale triunghiulare, școala elimină un termen: publicul. El este uitat pentru a ajunge mai întâi la adevărul elevului, fiindcă, la început, acest adevăr poate să nu fie vizibil pentru cineva dinafară. Și prefer să nu
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
nu treacă direct la scena finală. * Îmi place mult termenul lui Eugenio Barba: "actorul este omul dilatat". Asta trebuie să înțeleagă elevul: actorul face ceea ce oricine poate face, dar la un nivel superior de energie și de concentrare. * Școala e spațiul tuturor libertăților, dacă știm să le atingem. Dacă dresezi elevii, îi faci să maimuțărească un model de teatru și eșuează într-o închisoare. * Nu-mi place arta care se inspiră din artă. Întreb întotdeauna: "de unde vine asta?". Iată de ce problema
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
fost găzduit la luxosul hotel Hyatt. Interviul fusese programat la orele 11 dimineața și urma să se desfășoare în salonul unui "apartament" special. Am sosit mai devreme și am fost invitată să iau loc în somptuosul hol al hotelului, un spațiu imens, aidoma unui acvariu. Privind prin pereții de sticlă spre Rin, am zărit silueta "maestrului". Alain Robbe-Grillet se plimba calm, cu mîinile la spate, pe mal. Drept, deloc înalt de statură, nu-și arăta nici de departe - și cu atît
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
Queneau a fost foarte sensibil la "stilul Noului Roman". Se mai vorbește însă și despre "noua filozofie", "noua școală de istorie" etc. Se încearcă așadar aflarea unui epitet pentru anumite curente și mișcări cu scopul unei orientări mai ușoare în spațiul culturii... Totuși Noul Roman se distinge prin cîteva trăsături care sunt definitorii pentru cititorul avizat și familiarizat cu literatura. Aceste trăsături au fost considerate, de către unii critici, ca fiind "datate" istoric. Romanul La Reprise cel puțin prin titlul său, neagă
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
celor doi Perkins, redeveniți anonimi, slujbași de rînd, plini de rutină și gesturi mărunte. Universul căpătase dimensiuni incredibile, concretețe, importanță, conta pentru ei. Acum s-a strîns, s-a uscat, s-a mărginit la prea bine cunoscutele-i linii, trasee, spații cît bobul de mazăre în raport cu lumea întreagă. Continuu să mă gîndesc însă la profundele nuanțe descoperite de George Mihăiță și Virginia Mirea împreună cu regizorul Horațiu Mălăele, iarăși, în altă cheie, cu alte prim-planuri. Vă invit și pe dumneavoastră să
Cad bani din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15226_a_16551]
-
ori însă, nu te duci la paharul de șampanie cu pișcot, pentru că pur și simplu nu merită: câteva rânduri de știre culturală le poți scrie și din birou, după un fax, și cum nu știi niciodată dacă-ți intră textul (spațiul se contrage zilnic, în funcție de reclame), decât să-ți strici relația personală cu prestigiosul autor, mai bine nu mergi la lansare și lucrurile rămân suspendate în ceață. La breviar, ediția a doua Înainte de toate, primești telefonul de rigoare de la o voce
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
le povestești alor tăi o frântură din eroismul câmpului tău zilnic de luptă. A doua zi apare textul: la breviar, ediția a doua (cu tiraj limitat), o coloniță marginală, din care s-a tăiat finalul cu citatele, din lipsă de spațiu! Vreun telefon de mulțumire, ceva? Peste o săptămână, primești, totuși, un telefon: am fost plecat din localitate, a apărut cumva? Sau: a trecut o săptămână, măi, frate, măi, când apare? Cât să mai aștept? Dar a apărut, precizezi. Da? Când
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
de secții, plus redactorii-șefi adjuncți (nededulciți la cultură, cei mai mulți cu studii politehnice, sau neterminate), strânși de două ori pe zi, între orele 10-11 și după-amiază, între 16-17, fiecare licitându-și "marfa" secției pe acea zi, la concurență deschisă, pentru un spațiu procustian, care elimina mai mult de jumătate din ofertă: Politica, Investigațiile, Socialul, Economicul, Externele, Sportul etc. Toți vin cu bombele și bombițele zilei, crime înfricoșătoare, odioase violuri, jafuri la drumul mare, căderi de miniștri, lovituri de stat, totul arde, frige
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
prețuri maximale, adică să se comporte discreționar și să încaiere oamenii între ei, telegenicul prefect ar putea solicita Guvernului, acelui Guvern pe care îl reprezintă acum prin spoturi publicitare în fața tarabelor, să reglementeze această instituție, să îi fixeze norme și spațiu de acțiune, și abia atunci, cînd producătorului i se va ridica marfa de la capătul parcelei, vom avea și producție mai mare, și prețuri mai mici, și mai puțini oameni fără statut social și fără orizont economic. Pînă atunci nu vom
Lupta cu mercurialul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15225_a_16550]
-
ale numelor de autori și ale titlurilor de opere, care nu au fost cuprinse în primele două volume). Prefața întregii lucrări este semnată de savantul Ovidiu Bîrlea, la vremea cînd mai trăia. Este istoricul apariției instrumentelor de lucru în acest spațiu, cuprinzînd nume și opere de o mare importanță, cît și enumerări de ani, cu punct de pornire în 1885 și cu întinderi, în timp, pe cît de copleșitoare, pe atît de valoroase. Sînt numiți G. Dem. Teodorescu, pentru colecția Poezii
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
Märchen (1928), Sabina Stroescu, Typologie bibliographique des facéties roumaines (1970), Corpusul ghicitorilor românești, elaborat de I. Cuceu, V. Florea, I. Taloș. Ovidiu Bîrlea continuă categorisirea instrumentelor de lucru în bibliografiile folclorice, simpla citare a numelor și a operelor solicitînd un spațiu neconform cu cît i se acordă unei cronici, și în al treilea rînd, dicționarelor folcloriștilor români. Și pînă a ajunge la titlul lucrării de față, Ovidiu Bîrlea, în conformitate cu formația sa istorică, consemnează contribuțiile, autorii și cuprinderea lor ca de amplu
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]