10,864 matches
-
ca din hipnoză, și-a șters ochii, a îngânat o scuză, a mimat o amețeală, un echilibru cu punct de sprijin, o cădere în hău. Mâinile parcă îi erau blocate în rugăciune, picioarele desfăcute precum o spărtură în zid, doi stâlpi rigizi umerii, două ulcioare răsturnate țâțele, domnișoara o poartă uitată deschisă peste noapte. Bluzița transpirată reliefa o câmpie ca după ploaie, aburii trădau arderea (stingerea se întâmplă când golești focul și nu fântâna din inimă). Domnișoara și-a desfăcut palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vrerea Domnului. Stau la strană cu toți mucoșii în jurul Psaltiri, în loc să slujesc Cortul Împărătesc. Ai dreptate, părinte, în ceea ce spui, dar parcă îl aud pe Simeon Stâlpnicu vorbind prin graiul arhimandritului. El a slujit 40 de zile cățărat pe un stâlp și nu s-a îndoit nici măcar un ceas de slujirea sa, noi am clipocit două săptămâni în strană și iată cum ne răzvrătim. Dacă află ava Ioan, nu mai trecem pragul altarului până de Paști. Frate, să nu fim atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rânjea ca o lumânare topită pe mormântul spânzuratului. Petru a trăit mult prea ieftin pentru a pune preț pe ambalaje scumpe. Nejustificat era să moară mult prea scump, când în afara sinelui, dincolo de contur și de umbră, se întrupa doar singurătatea stâlpilor de telegraf. Într-o primăvară de mai, două așteptări s-au luat de mână cât să traverseze o stradă de-a curmezișul cerului, precum în vis, Carul Mare nu a observat semaforul lui Dumnezeu. Prima jumătate a sângerat sub Steaua Polară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
l-au vînat jan darmii pe acasă și pe te miri unde, ca, Într-un sfîrșit, să izbutească să-l Înhațe. L-au adus Înapoi la Havas Mezö unde, alături de alți evadați capturați și alți răzvrătiți, a fost atîrnat de stîlp, cu mîinile legate la spate, preț de două ceasuri. Fiecare stîlp era păzit de cîte un soldat pentru ca nu cumva pedepsitul să recurgă la vreo Înșelăciune spre a-și ușura chinul. Toți deportații trebuiau să asiste ca să ia aminte. Cei mai mulți
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
unde, ca, Într-un sfîrșit, să izbutească să-l Înhațe. L-au adus Înapoi la Havas Mezö unde, alături de alți evadați capturați și alți răzvrătiți, a fost atîrnat de stîlp, cu mîinile legate la spate, preț de două ceasuri. Fiecare stîlp era păzit de cîte un soldat pentru ca nu cumva pedepsitul să recurgă la vreo Înșelăciune spre a-și ușura chinul. Toți deportații trebuiau să asiste ca să ia aminte. Cei mai mulți condamnați nu rezistau pînă la capăt, leșinau, dar erau aduși În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aminte. Cei mai mulți condamnați nu rezistau pînă la capăt, leșinau, dar erau aduși În simțiri cu o găleată sau mai multe de apă rece. Pauza era cronometrată și adăugată celor două ore, iar scripetele Îl trăgea pe osîndit la loc pe stîlp. Nici Costin n-ar fi rezistat. VÎrful piciorului aproape că atingea pămîntul, așa că ten dința omului era să se tragă În jos, omorîndu-și astfel spi narea. CÎnd durerea era cît pe ce să-l rupă În două, a auzit din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
L-ului mare de tipar carevasăzică, fumega o bucătărie de vară tot a noastră, a familiei primarului. De-a lungul părții interioare a celor două aripi ale clădirii, se Întindea, de la un capăt la altul, o prispă cimentuită, străjuită de stîlpi de lemn și, pînă la acoperiș, de o perdea de viță-de-vie. Cele două catete ale edificiului ocroteau În unghiul lor o grădină de flori, iar În dreptul bucătăriei de vară, un liliac În care mă suiam și cîntam fals de mama
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cale. Ochiul pustiu de afară se deschide Înăuntru. Asta-i diferența dintre mine și nevăzătorii congenitali: ei visează iluzia spațiului deschis sau radiația defensivă a pereților din jur. Iar proximitatea zidului, a dulapului, a ușii Închise dintr-o Încăpere, a stîlpilor de la marginea trotuarului, a mașinilor parcate, a copacilor, ei o simt ca pe un fel de apăsare pe dosul palmei, de-a lungul mîinilor ori În piept dacă În preajmă e o masă copleșitoare. Eu Însă atașez acestei senzații și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de a ne descrie sălașul dumnezeiesc. * Prima călătorie vizionară a lui Enoh este rezumatul celei de-a doua, descrisă în capitolele XXI-XXXVI. Printre altele, Enoh contemplă: piatra unghiulară a pământului, cele patru duhuri care susțin pământul și tăria ca niște stâlpi gigantici, îngerii care pun în mișcare roata soarelui și a stelelor și șapte munți din pietre prețioase. Pe vârful celui din mijloc se află un tron de safir. Dincolo de limitele pământului, un ținut pustiu, în care au fost „azvârlite” ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Abraham! În timp ce rostește rugăciunea, flăcările dinaintea lui se ridică precum o cortină, iar în partea de jos apare Tronul de foc. Împrejurul Tronului (merkaba), o mulțime de ființe cu trupurile acoperite de ochi. Sub foc, așadar sub Tron, ca niște stâlpi de susținere, patru creaturi, de asemenea ignee, fiecare având patru fețe (de leu, de om, de taur, de vultur 120) și șase aripi. După ce-și termină cântecul de slavă, cei patru heruvimi încep să se amenințe, prilej cu care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
teologică a lui Stăniloae: adevărurile dogmatice (căci el n-a încetat niciodată să fie un dogmatician) sunt mereu așezate într-o perspectivă duhovnicească, în vreme ce experiența duhovnicească își are rădăcinile bine înfipte în solul Tradiției. Dogma și Tradiția sunt cei doi stâlpi ai Bisericii, fără de care mesajul lui Cristos ar fi dispărut sau ar fi fost denaturat cu timpul. Dar numai experiența personală, trăită în comuniune cu întreaga ecclesia creștină, actualizează Dogma și Tradiția, dându-le un sens existențial, mistic. Dogmă - Tradiție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
casele, decât drumurile... și chiar decât porțile de care era așa de mândru satul nostru. Așa se face că și porțile parcă erau cuvinte: nici una nu semăna cu cealaltă, deși pe fiecare era același model : doua șuvițe răsucite pe un stâlp, o singură șuviță pe celălalt stâlp, iar pe bolta porții, unde se uneau, se împleteau așa, în trei, cum se împletea în cozi lungi, purtate pe spate sau strânse în coc, părul fetelor la horă. Pe stâlpii porților, din loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
porțile de care era așa de mândru satul nostru. Așa se face că și porțile parcă erau cuvinte: nici una nu semăna cu cealaltă, deși pe fiecare era același model : doua șuvițe răsucite pe un stâlp, o singură șuviță pe celălalt stâlp, iar pe bolta porții, unde se uneau, se împleteau așa, în trei, cum se împletea în cozi lungi, purtate pe spate sau strânse în coc, părul fetelor la horă. Pe stâlpii porților, din loc în loc, un rotund , în miezul căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
răsucite pe un stâlp, o singură șuviță pe celălalt stâlp, iar pe bolta porții, unde se uneau, se împleteau așa, în trei, cum se împletea în cozi lungi, purtate pe spate sau strânse în coc, părul fetelor la horă. Pe stâlpii porților, din loc în loc, un rotund , în miezul căruia era săpat ba un copac, ba o scară, ba o floare, ba un chip de om... La poarta bisericii însă, acel cerc era gol... iar mijlocul, acolo unde ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acelea... Da’ nu te teme, dragu’ tatii, că aduceri aminti di acolo din Iad sânt destuli. Am mari nirăbdare să-l Întâlnesc pe fratele meu Petrică. ― În clipa asta plecăm, fiindcă sunt gata și Tudorel cu Maria... Becurile din Înaltul stâlpilor de pe marginea Sărăriei slobozeau o lumină firavă. Cei patru, și cu Tudorel cinci, mergeau fără grabă. ― Să știți că noi călcăm acum pe Sărăria Nouă - a ținut să precizeze Gruia, mai mult pentru tata Toader, care era un curios din
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pitpalacul. Noi vom veni În urma voastră, la vreo sută de pași”... Mergeam de vreo jumătate de ceas. La un moment dat, o scurgere de zăpadă stârnită de nu știu unde, de pe marginea prăpastiei, a curs În fața noastră... Am rămas Înfipți ca doi stâlpi! Urechea și ochii vibrau de Încordare... „Abia a nins și zăpada este pufoasă. Călcăm fără zgomot doar. Nu cred că am fi putut atrage atenția nici celei mai vigilente santinele” - gândeam eu. Peste puțin timp, am pornit mai departe. Nici un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se păruse că În momentul când birjele cu musafirii au plecat, un individ s-a desprins din umbra unui copac de peste uliță, plecând grăbit spre un loc fără lumină, din capătul de sus al străzii. Petrică a rămas lipit de stâlpul porții. Umbra străinului se mișca cu pas vioi, gata să dispară În lungul străzii... „Aista nu-i lucru curat, Petrache băiete! Cineva a stat cu ochii pe casa ta” - și-a spus el, burnițându-și privirea spre locul cu pricina
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
moș Panciu, care se uita în urma lui și râdea în barbă, dar nu zicea nimic. Treaba merse atât de bine, că prin aprilie, când se topiră ultimele zăpezi, din tot gardul secției financiare nu mai rămaseră, drept vestigii, decât câțiva stâlpi de susținere, din loc în loc, și altceva nimic. Dar cum peste iarnă se întâmplaseră lucruri cu mult mai rele și toată lumea era veselă și fericită că dădea din nou colțul ierbii, gardul dispărut al secției financiare trecu în contul pagubelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
că dădea din nou colțul ierbii, gardul dispărut al secției financiare trecu în contul pagubelor colaterale și fu înlocuit, fără multă tevatură, nu peste mult timp, cu un gard nou și solid, de beton armat. Destinul de funcționar și de stâlp de familie, hărăzit lui Virgil de milostiva pronie cerească, își continua cursul așa cum se putea... CAPITOLUL II 1 De când fusese dat afară de la radio, mutat chipurile în interesul serviciului, Sever trăia într-o stare de nemulțumire și de revoltă permanentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă tensiune clămpăneau în liniștea înserării. Găinile cotcodăceau, curcanii tușeau, grăsunii guițau ca protest la unele intenții ale stăpânilor. Un păun suna alarma. Numai cocoșul țanțoș își vedea de meserie, bucuros că a scăpat și de data asta; în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
în mare grabă, încercând să-și înghită nodul din gât. Să ai mare grijă de tine, Dinule! Și de noi! Din depărtare se auzea vacarmul mulțimii și scandarea Jos tirania!, Libertate pentru țară!, Noi suntem poporul! Măgăoaia din vârful unui stâlp de la colțul străzii răspândea în eter o nouă știre cu privire la marile izbânzi pe drumul construcției unei vieți tot mai fericite. În marea lui grabă, Dinu a distrus-o cu o piatră cubică bine țintită. Doi poterași de la gineală i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
au și tăbărât asupra lui... și au măturat cu nepoftitul întreaga bătătură, timp în care i-au cercat și grumazul. Într-un târziu a apărut Pantelimon care l-a salvat pe oaspetele nepoftit, apoi a fixat plăcuța Câine rău pe stâlpul porții, și-a pus pușca în spinare și, Pantelimon mă cheamă... către codru des. Rămasă de una singură, cu domn' Cipi aproape de comă și însângerat ca un porc înjunghiat în urma numeroaselor compostări, femeia a sunat de urgență la 112 și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de vacă nu-i chip să ieși din iarnă, Trifănele! Dar musteața cu sfârcurile băț de la sacâz pe unde mi-ai prăpădit-o? Te pomenești că te-ai îmbogățit și cu ceva sfrențe, măi pasăre călătoare ce ești! Dar cu stâlpul casei ce-ai făcut, nerodule?! Că de ce ți-a făcut vânt nenărocita ceea de la Putila, Trifănele-Trifănele!? Mălină-Mălină! Tu huțulcă mândră! Toate-s bune și frumoase de vreme ce năpastele s-au trecut odată cu vremea... Despre toate îți voi vorbi în zilele următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă tensiune clămpăneau în liniștea înserării. Găinile cotcodăceau, curcanii tușeau, grăsunii guițau ca protest la unele intenții ale stăpânilor. Un păun suna alarma. Numai cocoșul țanțoș își vedea de meserie, bucuros că a scăpat și de data asta; în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și-a reluat fericitul mire firul sintezelor sale. N-am bătut-o nici o dată, doar de două ori am scuturat-o puțin ca pe pomul roditor... doar la prima i-am cerut iertare... Bine colega! Am înțeles... Cum stăm cu stâlpul casei? s-a interesat vorbitorul. Relativ bine... Încă n-am făcut pe mine... În rest... ca la 73 de ani trecuți... Când a fost ultima dată? Luna viitoare... Răspunsurile au adus bună dispoziție și multe zâmbete pe buzele tuturor. Stropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]