1,505 matches
-
linie moartă. La Praga, unde ne-am dus ca să i-l arătăm mamei pe copilul nostru, În primăvara anului 1937, era parcul Stromovka, unde dincolo de arborii Îngrijiți de om, era o atmosferă de sălbăticie unduitoare. Îți amintești desigur și grădinile stâncoase cu plante alpine - sedum și saxifraga - care ne-au escortat - ca să zicem așa - În Alpii din Savoia, Însoțindu-ne Într-o vacanță (plătită din ceea ce reușiseră să vândă traducătorii mei) și apoi ne-au urmat Înapoi până În orașele de la șes
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Mergând prin Puștiul Hozevei spre Peșteră Sf. Ioan Iacob Românul am văzut și Muntele Ispitirii. Este foarte înalt și abrupt. Cu mare anevoie se urcă pe munte. Era spre seară și nu se îngăduia urcarea pe munte. Este foarte pietros, stâncos și chiar periculos. M-a dus gândul la Domnul Iisus cât a suferit acolo, în puștiul arzător fără pic de vegetație, fără apă. Soarele dogorea, canicula mare. Și nici gură să o uzi cu apă nu puteai. Greu de suportat
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
derivatul bucanier. Din cauza încercării de a eluda taxele mari impuse de autoritățile spaniole de la Cádiz, pentru a vinde carnea (și alte produse) mai ieftin, în colonii, bucanierii au fost alungați din insula Hispaniola. S-au regrupat într-o mică insulă stâncoasă apropiată, Tortuga, unde și-au construit un fort și de unde au continuat comerțul ilegal. Mulțime de marinari dezertori și de aventurieri au venit în micuța insulă din nord-vestul Hispaniolei, după 1640, atrași de relativa independență socio-politică, de libertatea unei vieți
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
nu numai în centrele muncitorești, ci și la sate: Sicilia, ținutul Latifundiilor, provinciile din sud, cu pămînt calcaros, sărace, fără irigații pentru cultura solului, lipsite chiar de apă potabilă pentru orașele și satele cățărate încă din Evul Mediu pe vîrfuri stîncoase de teama atacurilor sarazinilor, regiunea romană, bogată, bine cultivată, unde zilnic împotriva marilor proprietari și țărani înstăriți aveau loc atentate asupra persoanelor și bunurilor. Aceste zbateri interne, sporadice, erau, prin 1898-'99, favorizate de o situație economică mediocră: recolte mai
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
nimeni, în străinătate, nu și-a dat destul de bine seama ce însemna tranșeea pe frontul austro-italian, fapt care a dus adesea la o judecată falsă asupra calității și valorii soldatului italian. Inamicul avea avantajul poziției dominante. Carso este un teren stîncos, ce arată ca un burete pietrificat pe care, ici și colo, căsca gura niște peșteri, adăposturi excelente pentru tunurile austriece care își trăgeau salva și retrăgeau imediat în carapacea lor de piatră, fără să poată fi reduse la tăcere. Lopata
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
era un instrument inutil în această magmă de pietriș, iar parapetele șanțurilor erau făcute doar din saci umpluți cu pămînt, aduși de departe, prin cîmp deschis și cu ocoluri, pînă în prima linie. În plus, explozia șrapnelelor în acest sol stîncos le dubla efectul ucigător, prin aruncarea pietrei sfărîmate în toate părțile. Astfel, în aceste condiții, războiul se imobiliză pentru Italia fără fapte de arme glorioase probă de rezistență nervoasă pentru populația al cărei orgoliu era o clipă trezit de raidul
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
pe acel ton de afabilitate surîzătoare care îi era propriu. Alpinist fervent, regele sfidase odinioară culmile cele mai periculoase din Alpii elvețieni și austrieci. Cu vîrsta, fusese constrîns să se mai potolească și să se mulțumească să escaladeze modestele înălțimi stîncoase de pe malurile Meusei, unde se găseau cîteva vîrfuri abrupte sport destul de periculos dată fiind natura destul de friabilă a acestor stînci. Cu atît mai mult nu putea suveranul, expert în materie, să ignore acest lucru, cu cît inițiase și semnase un
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
căruia se afla o fântână cu apă feruginoasă. O cană de aluminiu atârnă de un lănțug" (Dalí 2005c: 182-183). Nimic însă din toate acestea nu mai apare pe pânza lui Dalí, figurația bogată din original este înlocuită cu o masă stâncoasă, aproape pleșuvă, ce amintește doar prin formă de insula böckliană, cu o cană de aluminiu atârnând de un lanț, în prim plan. Abia simbolismul lor - în ochii săi cele două obiecte evocă simbolic sodomia - stabilește o relație "paranoică" cu Vecernia
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
s-a imaginat simbolic drept Marele masturbator (1929), într-un tablou ce se constituie ca un autoportret, sub chipul unei ființe supuse "dorințelor, plăcerilor colerice tenebroase" (Amossy 1995: 95). În primul plan apare un chip uman deformat ce evocă formațiunile stâncoase de pe țărmul mării, de la Port Lligat, pe gura căruia se află o lăcustă (încă una din fobiile pictorului). Din spatele acestuia se înalță nudul unei femei. Imaginea este completată de o figură masculină pe care o vedem doar de la talie în
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
înfățișează o scenă de război, ci o figură mutilată, elongată, ce se întinde peste craca unui copac putrezit. Pare să fie o femeie, dar capul care zace inert pe pământ este cel al lui Dalí însuși, abstras dintr-o formațiune stâncoasă antropomorfică de la Cap de Creus, din Catalonia. Păianjenul din titlu, alături de o armată de furnici negre, se târâie peste fața celui căzut. Se face aluzie la o legendă franceză care spune că, dacă vezi păianjen la ceas de seară, este
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
rănit la 1877, cu numele Deciu Longin, invită pe autor în munții Bucegilor în ziua când straniul militar, împlinind 30 ani, urma să fie inițiat în misterele tribului său. Scriitorul se duce. Satul e pe un vârf amețitor de munte stâncos. În odaia în care e primit, autorul zărește idoli mici de piatră în chipul Penaților, apoi portretele lui Tudor, Cuza și Bălcescu. Centenarul Aldea Longin, căpetenia satului etnic pur, îi duce pe toți la comoara Dochiei, se strică zăgazul unei
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în geografia gigantică asiată: În stele nalță munții Himalaia Și de pe vîrfu-i alb pătând răsare O lună caldă sfântă și bălaie Și-n văi umbroase ce se pierd în mare Munții bătrâni din stele se coboară Și-ntind în jos stâncoasele picioare. Noi suntem un popor alpestru și civilizația noastră e de brad și stejar. Ea n-a lăsat ruine de piatră și cărămidă ci numai cenușă. Sarmisegetuza legendară a ars împreună cu ultimii ei apărători în miresme de rășină. Eposul acestui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cronologii, în care invenția covârșește cu totul autenticul fără vreun rezultat substanțial. La nivel artistic se ridică două nuvele: Adevărata moarte a lui Guynemer și Aranca, știma lacurilor, prima un fel de Atlantidă, a doua mic Königsmark, remarcabile prin exoticul stâncos și anonim una, prin fantastic sinistru cealaltă. Contribuția lui Cezar Petrescu nu trebuie neglijată într-o literatură cu prejudecata tiranică a observației. A închipui indivizii care caută și descoperă comori, care se sacrifică pentru prieteni, intrând la închisoare, și peregrinează
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lui Măra „scuipă venin”, „se înalță din Ocean asemenea păsării Garuḍa”; înarmați cu munți în flăcări, aleargă urcând alți munți”; „aruncă cu șerpi născuți în Ocean”; „scot din el (pentru a și face arme din ei) monștri fabuloși”; „aruncă munți stâncoși în foc”; „aruncă copaci cu tot cu rădăcini și blocuri de fier fierbinte”; ploaia, tenebrele, fulgerul completează tabloul și figurează ca semnele cele mai caracteristice ale întregii scene. Meritele anterioare ale lui Śăkyamuni și dispoziția sa blândă, prietenoasă (maitrī ), ridică în jurul lui
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
decât să fac un contur destul de vag al orașului. Adică, pot spune că se întinde de la est la vest și este mărginit la nord de pădure, iar la sud de dealul de sud. Partea estică a dealului de sud devine stâncoasă și merge de-a lungul zidului. La est de oraș se întinde o pădure mai deasă și mai întunecată decât pădurea de nord. Porțiunea aceasta este străbătută de foarte puține alei, cu excepția celei de pe malul râului, care duce până la poarta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu totul excepțional, așa că sunt sigură că te va ajuta. Ar fi grozav. — Da, dar numai dacă reușim să-l recuperăm. Și-a văzut mai departe de drum, de-a lungul râului subteran, mișcând lanterna în dreapta și-n stânga. Pereții stâncoși din jur erau plini de fisuri mari, prin care se prelingea apa provenită din condensarea aburilor. Crescuseră pe ei niște mușchi lipicioși, de un verde anormal. Un verde inexplicabil pentru un loc în care nu se putea produce procesul fotosintezei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
căzusem pe jumătate. Era perfect rotundă, de parcă fusese trasată cu compasul. Avea diametrul de vreun metru. Apoi a mișcat lanterna și ne-am dat seama că era plin de asemenea gropi în jurul nostru. Terenul arăta ca un fagure imens. Pereții stâncoși de ambele părți ale drumului se terminau și o platformă imensă plină de gropi se deschidea în fața ochilor. Păreau cusute unele de altele prin fâșii de pământ. Cea mai largă fâșie avea vreun metru lățime, cea mai îngustă, cam treizeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
turnului. Am urmat-o imediat. Privit de la distanță, la lumina palidă a lanternei, turnul părea o construcție monumentală minunată, care a dăinuit de-a lungul secolelor. Dacă te apropiai însă și-l atingeai, constatai că nu era decât o masă stâncoasă, aspră la pipăit, operă a intemperiilor naturii. Nici scara în spirală nu era scară adevărată, ci doar un fel de trepte săpate în stâncă, neregulate și înguste, făcute probabil de Întunegri. Abia aveam loc să punem câte un picior. Ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
drumul, așa că s-a întâmplat să mai călcăm în gol și să ne fie cumplit de greu să reluăm cățăratul. Cred că nici Întunegrilor, care vedeau în beznă, nu le era ușor, darămite nouă care ne târam pe zidul acela stâncos ca niște șopârle. După ce-am urcat treizeci și șase de trepte - recunosc că am mania număratului - am auzit un zgomot asurzitor care venea dinspre picioare. A răsunat de parcă ar fi aruncat cineva într-un zid cu o halcă imensă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atenția. De ambele părți ale ei, buruienile crescuseră nestingherite. Porțiunea respectivă făcea legătura între pădurea de est și zona cultivată. Drumul urca puțin câte puțin, iar tufărișul era tot mai des. La un moment dat, panta devenea ca un munte stâncos. Îi zic eu munte, dar nu era chiar atât de abrupt și avea niște pietre săpate pentru a fi mai ușor de abordat. Un fel de gresie mai moale, cu marginile rotunjite de intemperii. Am mers destul până în vârf. Oricum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o baie caldă și bună. Sunt puțini cei care gândesc astfel. — Dar eu cred lucrul acesta cu toată convingerea, zise ea. În timp ce înotam, mai întorceam capul după lumina bătrânului. Se îndepărta tot mai mult. Mâinile mele nu atingeau încă peretele stâncos. Oare de ce-i atât de departe? m-am întrebat, plictisit. De ce nu m-o fi prevenit bătrânul? M-aș fi pregătit măcar sufletește. Ce-or fi făcând peștii? Nu și-au dat încă seama că eram acolo? Nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trăi o veșnicie! Chiar nu sunt lucruri de crezut! Am mai înotat puțin și am atins ceva tare. În primele fracțiuni de secundă m-am panicat puțin, neștiind ce să cred, dar mi-am dat imediat seama că era zidul stâncos pe care-l așteptam de mult. Reușisem să traversăm lacul acela subteran. — Am ajuns! Ea s-a apropiat și s-a convins că era așa. Am întors capul. Lanterna bătrânului se mai zărea doar ca o stea îndepărtată. Am apreciat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
anacronici, cât arhaici, îndărătnici ca mentalități, mișcându-se într-un mediu rudimentar; nu atât misterioși (ca taciturnii lui Mihail Sadoveanu), cât refractari, netransparenți, păstrând sub măștile lor neutre gânduri ascunse. Nimic poetizat în comportamentul lor; reacțiile aspre, gestica violentă, limbajul stâncos, instinctele fruste - acestea par comentate de către un Giovanni Verga transilvan, vădit ostil idealizării, „crud” în verismul său. Tangențele cu Ioan Slavici, cu Liviu Rebreanu, mai puțin cu Ion Agârbiceanu (invocate de mai toți exegeții), se opresc pe versantul realismului dur
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
tot atâtea elemente de spectacol. Peste câțiva ani (1920), o plachetă, România, pandant la Sărbătoarea morții, se constituia într-o disertație arborescentă, un fel de laudatio pigmentată cu interogații, cu apostrofe și fragmente imnice și nu mai puțin cu epitete stâncoase; ca punct de miră, toate converg într-un credo larg-umanitar, alăturându-se patetic mărturiilor lui V. Voiculescu și Adrian Maniu, ale lui Demostene Botez și ale altora, trecuți și ei prin furtuna războiului. Că nu e loc pentru reculegere, se
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
fel parodic, ce va fi la modă aproape patruzeci de ani mai târziu, chestiunea intertextualității: în centrul ei se află povestirea Răzbunarea purcelului, narată de mai multe ori sub titlul Convertirea ocnașului, Surpriza minunată, Sărbătoarea uitucului, Somn ușor, În Munții Stâncoși, De ce?, în stil rusesc, franțuzesc, german, italian, american și interogativ. Debutul editorial scriitorul și-l făcuse între timp cu un comentariu asupra filmelor despre cuceritorii eroici de noi teritorii: Western. Filmele Vestului îndepărtat (1966). Filmul va rămâne o constantă a
CHIMET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286196_a_287525]