1,236 matches
-
poetului cetățean. "Aici, întregi, cu vii, cu morți/ latinizând sub veșnicele bolți,/ contați pe noi, rămânem. Suntem. Toți". Sunt evocați învingătorii Troiei, dar mai ales Bălcescu, care stăruie până la capăt prin umbra neliniștită ca duhul cel mai adânc al neamului. "Stafia lui Bălcescu colindă blând prin țară,/ Primarii de județe să știe că e ea./ Îi dă ocol de-atâta și atâta vreme,/ și parcă s-ar întoarce și parcă ar pleca.". Volumul este străbătut de ideea timpului contemporan, timp teribil
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
te închini, ca să ai spor. Sprînceană Cînd te mănîncă sprînceana, atunci te doresc cei ce te iubesc. Cînd se bate sprînceana unei fete mari, ea bate în scînduri, crezînd că așa se va usca cel ce se gîndește la dînsa. Stafie Dacă la săparea unui șanț pentru zidire sau a unei gropi pentru fîntînă sau pivniță se va lua măsura înălțimii unui om lipit de părete, acela va fi stafia acestei construcții. Stea Poporul crede că fiecare om are o stea
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
că așa se va usca cel ce se gîndește la dînsa. Stafie Dacă la săparea unui șanț pentru zidire sau a unei gropi pentru fîntînă sau pivniță se va lua măsura înălțimii unui om lipit de părete, acela va fi stafia acestei construcții. Stea Poporul crede că fiecare om are o stea care la moartea lui cade de pe cer. Fiecare copil capătă la nașterea sa o stea, și cît timp steaua căpătată lucește pe bolta cerului, pînă atunci trăiește și individul
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
acesta la sfârșitul perioadei de probă va cântări mult în fața mitropolitului. Religia populară din secolul al XVIII-lea din lumea românească ortodoxă este un amestec de creștinism, rituri păgâne, cult al icoanelor și al sfinților, în care farmecele, vârcolacii și stafiile ocupă un rol principal. Preoții sunt produsul acestei religii populare și nu al unor seminarii teologice. Abia cunosc liturghia și oficiază cele șapte taine după ureche, dar participă alături de enoriașii lor la toate celelalte practici populare pe care mitropolitul, bun
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
cu riscul de a destabiliza țara? Regimul comunist s-a impus în numele unei doctrine ce se voia definitivă și infailibilă. Orgoliul puterii l-a făcut nesimțitor la nevoile celor de jos și opac față de evenimentele în curs pe plan mondial. Stafia evocată de Marx acum un secol și jumătate, izgonită din alte regiuni, părea să afle adăpost sigur la noi, într-o societate căreia dictatura îi distrusese parcă orice mijloc defensiv, atomizând-o, subminându-i resursele de solidarizare. Numai că societatea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
aici pretutindeni în țară, solidarizând forțele novatoare și impunând dialogul puterii cu societatea civilă. Se cer acum garanții contra unei posibile întoarceri la vechea situație. Vârfurile nomenclaturii și aparatul represiv sunt mai cu seamă vizate, sub bănuiala că mai ocrotesc "stafia" comunistă. Bănuială justificată, deoarece structurile puterii nu s-au modificat prea mult, iar noile etichete nu pot înșela pe nimeni. Strigoii vechiului regim se arată ici și colo, împrăștie zvonuri, întrețin teama și suspiciunea, derutează spiritele. În spatele lor se află
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
interior și, ca atare, pentru Cioran, este "fără substanță". De aceea scrie Cioran, cărțile lui fiind, de fapt, sinucideri ratate. El se vede lucid pe sine însuși că "un bolnav fără boală", "un dement fără infern", spiritul sau este o stafie fără sânge, insomnia lui îl pune în afara celor vii, într-un vis negru al vidului. "Eroii săi, în ultimul lor delir, căci s-au sinucis, sunt Kleist, Nerval, Otto Weininger"42, spune Svetlana Paleologu-Matta. Cioran însă nu s-a sinucis
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
rupe cu filosofia, acel "divertisment leneș, incapabil să înfrunte un haos esențial". S-a petrecut în viața sa o prăbușire pierderea somnului, catastrofă biologică răspunzătoare de direcția și culoarea gândurilor sale, căci, spune Cioran, "mă plimbam noaptea, eram că o stafie, oamenii credeau că am mintea zdruncinata. (...) Și atunci mi-am zis: "trebuie să scrii o carte. Așa s-a nascut prima mea carte", convins fiind că, după o carte cu un "titlu sforăitor" nu putea urma decât sinuciderea sau, oricum
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și plăpânzi, care veneau să mă mântuie, dar deodată un leșin de moarte îmi năpădi sufletul și simții că mă înfior până în adâncul ființei, ca și cum m-aș fi atins de firele unei baterii galvanice, în vreme ce îngereștile chipuri se preschimbau în stafii fără noimă, cu frunțile în flăcări, și văzui că din partea lor nu voi avea ajutor. Mai apoi mi s-a strecurat în închipuire un gând, ca un crâmpei de cântec măiastru: ,,Ce dulce trebuie să fie odihna în mormânt!" Gândul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
duh, fapt argumentat în cazul piesei shakesperiene de același G. Wilson Knight 213. Duhul tatălui provoacă o firească spaimă în sufletele lui Horatio și ale străjerilor de la castel, iar Ladima, chiar în viață fiind, e perceput de Fred ca o stafie ce bântuie noaptea pe străzile Bucureștiului, înfricoșându-l pe naratorul ocazional: "Abia când mi-am dat seama cine e, în lumina lunei târzii, la ora aceea, m-am înfiorat. Era domnul de la Movilă cu care mă bătusem în duel. Parcă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de la sergentul de stradă că acesta e un gest frecvent al automobilistului aparent rătăcit pe șoselele Bucureștiului. Acești "frați de suferință" ne apar în fragment în ipostaza romantică a strigoiului îndrăgostit: "Umblu așa năuc...uneori noaptea...cutreier mahalalele, ca o stafie, când toți dorm...Stau tocmai pe Rahovei...Dumneata?"281. Există aici o evidentă atmosferă eminesciană, augmentată de omniprezența lunii: "Lumina lunii pline făcea ca formele să aibă oarecare limpezime, dar totul era scăldat într-o umbră cromo..."282 și "Acum
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
să fiu bine înțeles: nu numai doamnele acoperă aria semantică a adjectivului) dacă, din întâmplare, crede în fantome, marchiza du Deffand, una dintre strălucitele minți ale secolului al XVIII-lea1, enunța un delicios paradox: "Nu, dar mă tem de ele". Totuși, stafiile care dădeau atâta bătaie de cap cu trei secole în urmă sunt numai un ingredient (și încă unul destul de umil în zilele noastre) al tipului de proză despre care îmi propun să vă vorbesc în continuare. În turbionul din ce în ce mai puternic
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
un stil deopotrivă ludic și parodic. Sugestivă rămâne și sintagma poemation eroi-comico-satiric, plasată, pompos și sarcastic, drept subtitlu la Țiganiada de autorul acesteia, Ion Budai- Deleanu. Mutatis mutandis, efecte parodice asemănătoare sunt degajate de primul nod terifiant din romantism: capitolul Stafia din romanul Elena (1862)49 de Dimitrie Bolintineanu 50, autor considerat de Nicolae Manolescu "excepția onorabilă" (1999: 147) printre scriitori pașoptiști, care, mai toți, au eșuat atunci când au încercat să închege romane. Notațiile din acest roman scris, potrivit aceluiași Manolescu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
-l introduce în scenă pe postelnicul George, bătrânul și nevrednicul soț al Elenei. Efectele ar fi fost augmentate dacă intruziunile auctoriale ar fi fost, proprțional, reduse: "Ca toți oamenii ignorinți și slabi de judecată, postelnicul era superstițios. El credea în stafie, în strigoi, în iele, în zburători, în fermece". Izolat, peste noapte, într-o cameră dintr-o casă pretins bântuită, postelnicul are halucinații generate de umbrele nocturne și crede că privirea îi deslușește contururile înspăimântătoare ale unei fantome: Stafia se apropia
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
credea în stafie, în strigoi, în iele, în zburători, în fermece". Izolat, peste noapte, într-o cameră dintr-o casă pretins bântuită, postelnicul are halucinații generate de umbrele nocturne și crede că privirea îi deslușește contururile înspăimântătoare ale unei fantome: Stafia se apropia de pat, întinse mâinile, postelnicul se credea perdut. El simte mișcările mînicii ei...". Din păcate, alternanța timpurilor verbale (imperfect vs. prezent) derutează, efect contracarat, întrucâtva, de organizarea paratactică a frazei: "Mâna stafiii rădică plapoma după capul postelnicului; atinge
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
deslușește contururile înspăimântătoare ale unei fantome: Stafia se apropia de pat, întinse mâinile, postelnicul se credea perdut. El simte mișcările mînicii ei...". Din păcate, alternanța timpurilor verbale (imperfect vs. prezent) derutează, efect contracarat, întrucâtva, de organizarea paratactică a frazei: "Mâna stafiii rădică plapoma după capul postelnicului; atinge fața lui; o răsfață; postelnicul nu mai sufla...". (Anti)climaxul nu întârzie: Stafia se așeză pe pat lângă dânsul, postelnicul scoase un gemet. Un fulger aruncă lumină... Acum stafia începu să tremure. Ea văzuse
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mișcările mînicii ei...". Din păcate, alternanța timpurilor verbale (imperfect vs. prezent) derutează, efect contracarat, întrucâtva, de organizarea paratactică a frazei: "Mâna stafiii rădică plapoma după capul postelnicului; atinge fața lui; o răsfață; postelnicul nu mai sufla...". (Anti)climaxul nu întârzie: Stafia se așeză pe pat lângă dânsul, postelnicul scoase un gemet. Un fulger aruncă lumină... Acum stafia începu să tremure. Ea văzuse fața postelnicului". Descoperirea are efecte salutare pentru cel terorizat: "Ce va face? se înșelase: nu era postelnicul acela ce
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
organizarea paratactică a frazei: "Mâna stafiii rădică plapoma după capul postelnicului; atinge fața lui; o răsfață; postelnicul nu mai sufla...". (Anti)climaxul nu întârzie: Stafia se așeză pe pat lângă dânsul, postelnicul scoase un gemet. Un fulger aruncă lumină... Acum stafia începu să tremure. Ea văzuse fața postelnicului". Descoperirea are efecte salutare pentru cel terorizat: "Ce va face? se înșelase: nu era postelnicul acela ce căuta. Ea retrase mâna repede, se scoală, se depărtează; crede că postelnicul o preurmă; iese din
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
unul fiind constituit de naratorul omniscient (și, implicit, de lectorul informat), care prezintă situația reală, celălalt de personajul central, Stavrache din Podeni, care deformează conflictul, crezând, de la un anumit punct, că se confruntă cu o apariție supranaturală, mai precis, cu stafia vindicativă a fratelui său, popa Iancu, alias conducătorul unei vestite bande de tâlhari ucigași. În proza exemplificând teroarea de frontieră (precum se întâmplă la Caragiale, în literatura română, sau la Henry James ori la Joseph Sheridan Le Fanu în cea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
au rădăcinile în antichitatea greco-romană; practic, toată literatura modernă care are în centru un atare subiect este îndatorată, în grade diverse, acestei perioade clasice. Homer, citat de Daniel Ogden (2002: 146), vorbește despre nu mai puțin de patru tipuri de stafii: aoroi (cei dispăruți de timpuriu), bi (ai)othanoi (cei uciși prin violență), agamoi (cei morți înainte de căsătorie) și ataphoi (cei deposedați de o înmormântare). Ultima categorie face obiectul unei tratări serioase atât de către Platon, cât și de către Vergiliu. În Phaidon
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
continuă să bântuie câmpul de luptă fie din frustrarea de a fi fost măcelărite în mod violent, fie din supărarea produsă de absența unei ceremonii funerare. În Metamorfozele lui Apuleius, spiritele celor decedați pot înfăptui chiar crime: o vrăjitoare controlează stafia unei femei pentru a-și atinge un asemenea scop. Și exemplele ar putea continua 82. Fără îndoială, eroul caragialian crede că se confruntă cu stafia vindicativă a fratelui său, o combinație, dacă ar fi să împrumut clasificarea homerică, de bi
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
funerare. În Metamorfozele lui Apuleius, spiritele celor decedați pot înfăptui chiar crime: o vrăjitoare controlează stafia unei femei pentru a-și atinge un asemenea scop. Și exemplele ar putea continua 82. Fără îndoială, eroul caragialian crede că se confruntă cu stafia vindicativă a fratelui său, o combinație, dacă ar fi să împrumut clasificarea homerică, de bi (ai)othanoi și de agamoi, iar tensiunea epică rezultă, cum sugeram deja, atât din recunoașterea situației reale de către lectorul informat de naratorul omniscient, cât și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
m t oate aspectele în amănunțime. Ideea este că acest corp astral face mai departe legătura cu energiile superioare din Univers, și că după moarte, acest corp astral poate rămâne în sfera vibrațiilor joase, și apare oamenilor sub formă de stafii, fantome etc. Dar pe lângă cele trei corpuri se pare că lumea vie mai conține și altceva. Iar aici repet că lumea științifică nu a aprofundat cu seriozitate toate aceste aspecte și deci nu sunt recunoscute oficial. Pe de altă parte
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
cu ciocănitoarea, turturelele cu porumbeii domestici ai gospodarilor din împrejurimi. Bojdeuca aceasta sărmană, tristă și a nimănui, strivită de nepăsarea unui primar care poate n-a trecut pe strada Țicăul de Sus niciodată, era numită de noi, copiii, ”locul cu stafii”. Din această cauză, de cum se lăsa seara, înfricoșați, fugeam spre casele noastre, după o zi de joacă în sălbăticia de nedescris de aici. Eu să fi avut pe atunci vreo patru-cinci anișori. Eram o fetiță prizărită, cu ochii iscoditori și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
familia sa au fost treziți de zăngănituri de arme, scuturi și armuri, larmă infernală, strigăte, urlete. -Ce se întâmplă? Cine a îndrăznit să-mi încalce domeniul?-întrebă contele Ludovic, pe căpitanul gărzii. -Măria Ta se pare că ne-au invadat stafiile. Am trimis ostașii din gardă să le alunge, dar n-au pe cine. Mi-au raportat că sunt arătări ale strigoilor. -Să mergem-spuse contele luând un paloș din panoplia de arme, urmat de familie și gardă. Robert și Daniel fii
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]