1,071 matches
-
nu mă sprijină. — Măcar eu am încercat și altceva ! Odată ce am început, nu mă mai pot opri. Măcar eu am plecat în lume și am încercat o vreme și altceva ! — Ce vrei să spui cu asta ? Îl simt cum slăbește strânsoarea sub imperiul șocului. — Tu ce ai încercat, Nathaniel ? Asta vreau să spun. Știu că par isterică și agresivă, dar nu mă pot opri. Ești atât de rigid ! Trăiești în același sat în care te-ai născut, te ocupi de afacerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
urmează abia dacă ajung la mine. Ce anume înțelege ? spun îngrozită. Ce i-ai zis ? — Samantha ! Hilary mă întrerupe cu un surâs dulce și ușor dement. Te așteptăm cu toții ! O groază de oameni ocupați ! Mă apucă de mână cu o strânsoare de fier și mă trage cu o forță surprinzătoare după ea pe iarbă. Baftă ! Mult succes ! Îmi dă un ghiont puternic în spate și se retrage. OK. Nu au fost de ajuns treizeci de secunde. Am fost aruncată ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de spirit absolută, pe care gânditorii moderni cei mai Îndrăzneți cu greu o egalează”, ca Ernest Renan să supraliciteze: „Khayyam este, probabil, omul cel mai interesant de studiat pentru a Înțelege ce a putut deveni geniul liber al Persiei În strânsoarea dogmatismului musulman”, pentru ca, În lumea anglo-saxonă, FitzGerald și al său „poor old Omar” să iasă, În sfârșit, din anonimat. Deșteptarea fu atunci fulgerătoare. De azi pe mâine, toate imaginile Orientului se regăsiră adunate numai În jurul numelui lui Khayyam, traducerile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
plachete de metal. Ripley ochi această parte Deja Parker își pierdea cunoștința, cu ochii dați peste cap, cu gâtul strâns în pumnii lui Ash. Descoperind în ceafa vraiște un asamblaj de circuite imprimate, Ripley așeză țeava armei acolo și trase. Strânsoarea ex-ofițerului științific părea să slăbească ușor. Ea mută arma și mai trimise un jet de electricitate. Ciotul fu cuprins de fulgere albastre. Ripley își continua neabătută ofensiva. De această dată se produse, o flacără strălucitoare urmată de un miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
agăță piciorul lui Ripiey... care se clătină în gol. Aproape de ea, maneta de închidere a sasului părea să o sfideze... Doamne, fă să o ajung. Cu un efort disperat, trase de manetă. Ușa blindată a sasului se închise, scăpând de strânsoarea entității care astfel fu aruncată în exterior. Acidul începea să roadă metalul sasului. Ea ajunse la consola tabloului de bord și activă motoarele. Pupa navei luă foc. Carbonizată, creatura se învârtea în spațiu și se pierdea în depărtări. Din moment ce apendicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
aude până și muzica prin vițele acelea prelinse din degete, e tocmai partea finală, „Visul unei nopți de Sabat“, o încolăcesc vițele și pe bătrână, ea țipă speriată, „vai de madam Mavrodini, săraca“, gândește îngrozită, simțind cum bătrâna horcăie în strânsoarea degetelor, „ce-i cu mine, doamne, ce mă pui să fac“, întoarce cu vițele ei câteva file de album, poze cu Tomnea și profesoara, tineri, ea în costum de baie, undeva pe un deal, printre niște gropi, Cetatea Nouă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îmi smulge sufletul din carne, despuindu-mè de trup și absorbindu-mè în beznă intensè din privirea ei, mè apucè că într-un clește, fècând că aerul sè se strângè în jurul meu, vâscos și umed, mè zbat din rèsputeri sè scap din strânsoare, dar, copleșit de inutilitatea acțiunilor mele, cedez, înfundându-mè în noaptea adâncè că într-o mlaștinè caldè, adormitoare, un val de mângâiere umple încet aerul din plèmânii mei, copleșindu-mè de o plècere rarè, Ea, cuibèrindu-se pe podelele compartimentului, își întinde mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
a fost, era, de fapt, acum, un prezent continuu, în care părinții erau o prezență continuă, ceva mai bătrâni, dar tot părinți, ceva mai pierduți, dar tot părinți, ceva mai morți, dar tot părinți, dacă și acum simțea în palme strânsoarea mâinilor părintești, dar nu era strânsoare, era menghina care o mușcă de palmele firave, lopată, când o lovea peste față, mână-menghină, mână-lopată, unde ești, mâna aripă de libelulă? Aici sunt, striga mâna ei în menghină, unde ești, mână picioruș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un prezent continuu, în care părinții erau o prezență continuă, ceva mai bătrâni, dar tot părinți, ceva mai pierduți, dar tot părinți, ceva mai morți, dar tot părinți, dacă și acum simțea în palme strânsoarea mâinilor părintești, dar nu era strânsoare, era menghina care o mușcă de palmele firave, lopată, când o lovea peste față, mână-menghină, mână-lopată, unde ești, mâna aripă de libelulă? Aici sunt, striga mâna ei în menghină, unde ești, mână picioruș de cărăbuș? Aici sunt, ruptă în menghină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
capătul căreia se afla mâna vânjoasă a destinului. Erau cei ce nu trebuiau să plece mai departe de casă. Evident, bieții de ei nici nu știau unde se află portul sau gara. Și i-a ținut zdravăn destinul, slăbind încet strânsoarea, până în clipa în care lama uriașului buldozer, după ce a ras tot, lăsând orașul cu o arhitectură pitică, parcă neterminată, a dispărut. Numai unul singur a reușit să ajungă la gară. A fost atât de fascinat de uriașii de fier, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în cauză, ajungând până acolo cu întrebarea: oare noi am fost plecați vreodată? Atunci când ajungeau în orașul viitorului, din clipa în care pășeau pe caldarâmul Capitalei se simțeau atrași cu o forță nevăzută spre gară. Reușind să se smulgă din strânsoare, pășeau ca pe ace și în clipa în care vedeau în mulțime un brăilean pe care nu-l cunoscuseră vreodată îl opreau trăgându-l ușor de mânecă și întrebându-l cu voce timidă: Ești brăilean? Brăileanul privea consternat arătarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
uram din toată ființa fiecare ceas care mă apropia de școală. D a spuse Satelitu le schingiuiau pe femei la două zile, pe copii la trei și pe bărbați în fiecare zi. Vreți să fiți români? Nu! răspundeam noi și strânsorile slăbeau. Nu? ne întrebau din nou. Nu! răspundeam noi. VREM SĂ FIM ROMÂNI IDEALI! Și urletele începeau. Toată Rusia era un monourlet românesc. Șoferoaica Liuba, care-i aproviziona pe soldați, ne îngrijea rănile. Când am ajuns cu Zagna trasă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lucru mai logic decât al celorlalți, mi-am ridicat capul și i-am privit pe toți în ochi spunând: E mort. Orande e mort. Îi vedeam pe toți înmărmuriți. Mâna Anei împietri pe umărul meu și aproape mă durea acea strânsoare. O simțeam neliniștită și cu gândurile în altă parte. Concluzia mea, dedusă logic, îi lovi pe toți în creștetul capului și deveniră aproape la fel de năuciți cum fuseseră câteva minute mai devreme. În aceste momente erau cel mai vulnerabili. Acum puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Începu să se mărească. Deveni un pârâu, apoi un râu, un fluviu, o mare fără orizonturi! O mare mereu în curgere! Eram condamnat! Nu ajunsesem așa departe data trecută. Voința bătrânului se sfârșea undeva sus, incapabilă să mă rețină în strânsoarea sa de fier atât de aproape de eternitate. Lipsit de gânduri, ținând cu dinții voinței de acel pliu al conștiinței, umplut de teama uitării și de o frică fără margini, mă apropiam de suprafața "apei". Eram cât pe ce s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ca într-o menghină. Reușise să mă prindă! Dar era prea strâns. Trebuia doar să mă frâneze, nu să fie capabil să mă aducă și înapoi. Nu reușea să mă țină. Era forțat la maxim. Îl simțeam! După câteva clipe, strânsoarea sa începu să se destindă și îmi dădu drumul în vâltoare. Nu reușise să facă față nici nebuniei, nici ștergerii gândurilor. Atinsesem Timpul! Eram scăldat în El! Începeam să uit. În fața Timpului, deveneam ce eram eu la origine. Nu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o atmosferă încordată la maxim. Când acoperișul părea să nu se mai fărâmițeze, ferestrele de la etajul trei începură parcă să se spargă, iar ecoul lor răsuna clar pe coridoarele încremenite, făcând inimile tuturor să se micșoreze și mai mult în strânsoarea de fier a fricii. Urmară geamurile de la etajul doi, apoi cele de la unu, și în final, temutul final, puturăm vedea cum pe geamurile din fața noastră încep să răsară flori de gheață! Porneau de jos timid și în câteva secunde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ne vei conduce la intrarea subterană în colegiu. Deja ne-ai pierdut o dată când am luat-o pe un coridor greșit. Acum ne întoarcem pe un altul! Pe unde naiba ai intrat în școala aia afurisită? Govar se descătușă din strânsoarea dureroasă a locotenentului, făcu câțiva pași înainte și căută un semn pe perete. Îl găsi și se întoarse spre "domn". Ăsta e tunelul! Vezi? I-am făcut semn când m-am dus de acolo ca să nu mă pierd dacă oi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vorba de un litigiu, de obicei iau țesuturi din mai multe sisteme organice. — N-am știut asta, zise Emily, încruntându-se. Simțea cum inima îi bătea cu putere în piept. Nu-i plăcea acea senzație. După scurt timp, urmă o strânsoare în gât. O durea. Își mușcă limba. Te simți bine, mamă? — Ar fi trebuit să-mi iau pilulele de anxietate. Durează mult? întrebă Rachel. — Nu, zise Tom, ar trebui să dureze doar câteva minute. Patologul o să deschidă sicriul, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
separeuri. Locul era o speluncă murdară, plină cu actori. Un tip făcu semn cu mâna dintr-un separeu din spate. Brad se duse spre el. Tipul purta un costum cenușiu deschis. Era scund, aproape chel și părea nesigur pe el. Strânsoarea lui de mână era slabă. — Willy Johnson, spuse el. Sunt noul tău avocat, pentru procesul care urmează. Credeam că unchiul meu, Jack Watson, este cel care asigură avocatul. — Așa este, zise Johnson. Eu sunt acela. Pederastia e specialitatea mea. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mari și uși mai late. Să nu-ți fie niciodată rușine cu corpul tău. Bucură-te de el ! Mama natură ți l-a dat ! Dacă vrei să vii la seminarul nostru cu discuții libere sâmbătă... Îmi trag brațul Îngrozită din strânsoarea ei și Încep să cobor pe scările de marmură, care-mi amplifică țăcănitul tocurilor. Dar, În clipa În care ajung la etajul următor, mă Înhață alt braț. — Hei, poți să-mi spui și mie la ce magazine de mâna a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
am trecut degetele prin el și l-am răsucit, aranjându-i-l într-un sul înalt, pe creștet. Poate chiar atunci, când i-am zgâriat un pic obrazul cu unul din acele de păr, ea mi-a prins încheietura mâinii într-o strânsoare bruscă, spunându-mi că trebuie să deschidem scrisoarea de la tatăl meu și să mi-o citească cu voce tare. Nu, am spus, nu e nevoie. Eu o știu, ca să spun așa, pe dinafară fără s-o fi auzit citită. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Când a ajuns la un pas de el, lotrul a întins brațele și a prins-o de mijloc. În clipa următoare, cele două trupuri au devenit unul singur, iar focul din suflet l-au liniștit cu un sărut disperat... Când strânsoarea s-a mai domolit, hangița s-a tras într-un loc întunecos: ― Doamne, bădie! Ești nebun, nu alta! Cum să vii noaptea și să mă aștepți aici? Dacă ieșea bărbatul meu? Și amu’ dacă întârzii la fântână ar putea să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
După ce s-au convins că Aizic nu are gusturi proaste, au pus mâna pe țoiul cu rachiu. ― Hai să trăiești, băiete, și să ne trăiască și cei de acasă. ― Să deie Dumnezeu - a răspuns Todiriță, cu un oftat scăpat din strânsoarea sufletului. Au gustat din rachiu cu aducere aminte... ― Să știi că Aizic aista știe să-și țină mușteriii aproape - a reflectat Todiriță. ― Păi, cine ar mai trage la hanul lui dacă ar umbla cu cine știe ce samahoancă în loc de rachiu de soi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
puteau străbate. Inima lui Cristian Toma bătea cu putere. Ceea ce vedea în fața ochilor era cu totul neobișnuit. Nu i se mai întâmplase una ca asta niciodată până atunci și nici măcar nu auzise vreodată de așa ceva. Dacă nu ar fi simțit strânsoarea moșneagului pe brațul său, ar fi crezut că este prins într-un coșmar din care nu se poate trezi. Simțea o amenințare fără margini, o ură copleșitoare venind dinspre ghemul acela de ceață. Nu-i era frică, însă se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reverele hainei. Cât era de mititel basarabeanul, masivul ardelean îl ridică de la pământ ca pe un fulg. Îți mai bați mult joc de mine? strigă el zgâlțâindu-l cu putere. Domnule comisar, domnule comisar, protestă Vlad cu vocea gâtuită de strânsoarea lui Pop, vă rog... potoliți-vă! N-ai de gând să răspunzi odată? Ai grijă că răbdarea mea are și ea o margine! Cât crezi că mai pierd vremea cu tine? Dându-și seama că depășise limita, Pop îi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]