6,757 matches
-
Nu vreau să mor...,, -Ai o imaginație bogată, nu glumă. Nu văd prin preajmă nici un caiet și nici un creion. Plăcințica a ascultat fascinată cum vocea gravă a lui Antoniu a intonat pur și simplu frazele, le-a dat sens și strălucire actoricească. -De multe ori nu pot să dorm noaptea și, ca să nu fiu asediat de amintiri dureroase, inventez ce Îmi este mai la Îndemână: istorii, pe care aș vrea să le pun cândva cap la cap pentru Închegarea unor cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de stat oră de oră În preajma bătrânului cerșetor. Proviziile și banii s-au topit, și acum, este plin de Încredere În steaua norocoasă a cerșetorilor, care, cel puțin așa gândește Antoniu, este una și aceeași pentru toți. Atunci când Își pierde strălucirea, de vină este inconsecvența ființei umane și nu regeasca ei alcătuire. Kawabata are nevoie de Îngrijire și de hrană bună, și Antoniu ar da orice ca să-l țină În viață pe bătrânul lui prieten. Mai are să-i povestească atâtea! Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a gesturilor.,, -Era frumoasă? Kawabata conturează cu un gest precis al mâinii propriul chip, pentru a părea și mai convingător. -Cum să-ți spun, strigoi puturos? Era luminoasă, o priveai și te umpleai de lumină, uneori aproappe că te orbea strălucirea de pe chipul ei. În seara cu pricina, nu puteam să-mi dau seama ce mă atrage la ea: vorbea mult, zâmbea, Îmi povestea despre familia ei, și, ceea ce m-a mirat, era faptul că parea că mă cunoște dintotdeauna. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
s-a priceput mai bine. Ceva totuși Îl neliniștește: boala lui Kawabata, care-l apropie pe acesta cu fiecare zi care trece, de lumea de dincolo. Bătrânul se stinge, puterile Îi slăbesc, iar În ochii lui se vede limpede acea strălucire inconfundabilă a morții care se apropie din ce În ce mai mult. Chipul supt de suferință pare al unui pustnic, dar puterile nu l-au părăsit de tot. Se ridică totuși din când În când În capul oaselor, Își mai aprinde câte-o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
că nu mai pot iubi, că nu se mai pot bucura de maternitate, că nu mai văd lumina dimineților...Nu știu de ce, dar orice portret pictat, Îmi amintește de moarte.,, -Pictorul e cel care le imortalizează farmecul, setea de viață, strălucirea, durerea, misterul, el este cel ce-și asumă caracterul lor, Înobilându-l cu marele lui talent sau, uneori cu geniul. Bărbatul care l-a vândut, nu-i cunoștea valoarea. Părea că vrea să scape cât mai repede de el.. Ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
al spânzuratului mișcându-se Într-o parte și alta, ca limba unei pendule. M-am decis să scurtez cu cel puțin o săptămână șederea mea În casa bătrânilor. Îmi plăcea să privesc ruinele castelului, cândva o construcție semeață, plină de strălucire și de forfotă nobiliară, pe care vrăbiile, și guguștiucii o vizitau tot timpul, umplând-o de găinaț acid și măcinându-i și mai mult zidurile. Atunci când cerul era senin, ruinele se decupau În zare, ca decorul unui film sau al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și de trei lumânări ce ardeau pe polița de deasupra. Lumânările și câteva rămurele anemice de ilice aruncate la nimereală prin cameră erau cam tot ce putea produce Georgie în materie de podoabe de Crăciun, și totuși încăperea avea o strălucire aparte, amintind de o peșteră în care zăcea o comoară abia întrezărită. În fața lumânărilor, ca într-un altar, se afla unul dintre cadourile mele pentru ea, un suport pentru bețișoare de tămâie: doi războinici chinezi minusculi din bronz, care țineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Georgie și pentru simplitatea, duritatea, independența ei, pentru inteligența și lipsa ei de intensitate și, în ansamblu, pentru faptul că reprezenta o completare și un contrast atât de mare față de farmecul mai domol și mai „jilav” al soției mele, față de strălucirea ei scăldată în rouă. Aveam nevoie de amândouă și, avându-le pe amândouă, eram stăpânul lumii. Dacă era important pentru mine ca Antonia să se afle în interiorul societății, în aceeași măsură era important ca Georgie să se afle in afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
juca teatru cu mine, zise Rosemary. Mergeam cu mașina pe strada St. Giles. Zăpada cădea constant din cerul roșiatic. Stratul alb accentua negrul auster al platanilor golași și făcea ca fațadele galbene înalte ale caselor din epoca georgiană să capete străluciri de teracotă. — Aproape că nu-mi vine să cred, spuse Rosemary. Să vă despărțiți voi, tu și Antonia, după atâta timp! Crede-mă, am fost grozav de surprinsă. Satisfacția ei era aproape insuportabilă. M-am uitat în jos la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
avem noroc, poate ninsoarea blochează drumurile. Ne-am dus și am deschis ușa, ne-am oprit în prag și ne-am uitat afară. Aerul rece, tăios ne-a învăluit. Se mai întunecase, dar ultimele raze de lumină stăruiau cu o strălucire ce părea că izvorește chiar din zăpadă. Covorul alb și neatins de picior de om se întindea până la cei doi salcâmi mari, care marcau hotarul peluzei și încadrau satele pierdute, ca de porțelan, Sibford Gower și Sibford Ferris. Zăpada mută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mărturisirea, ca și cum în acel moment asupra lui se lăsase o vrajă amețitoare. Toate podoabele și felicitările de Crăciun erau încă acolo, acoperite de praful care se lăsase peste ele, o pudră cenușie menită să adoarmă totul și să estompeze orice strălucire căci, contrar dorinței Antoniei, o eliberasem pe slujnica ce venea zilnic. Am observat că argintăria era deja pătată. Dincolo de ușa mare cu geam, în lumina gălbuie a după-amiezii mohorâte, magnolia grandiflora care ocupa cea mai mare parte din mica noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
totul altă problemă. Percepeam rigiditatea lui Georgie care o făcea asemeni unei marionete. Era rigidă ca o bucată de lemn în efortul ei de a fi onestă, corectă și precisă și de a nu trăda nici un pic de emoție. În fața strălucirii înrourate a Antoniei, Georgie era rece și închisă. Nu fi atât de aspră cu mine, copila mea, spuse Antonia. Încerca cu disperare să stabilească o relație cu Georgie. Căuta să descopere aici un contact uman cald care să o calmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
plecaseră din oraș pentru weekend, iar doamna doctor Klein se întorsese la Cambridge. 19 În lumina lunii, Cambridge era scăldat în albastru deschis și negru cafeniu. Aici nu era ceață și peste oraș se boltea o cupolă înstelată de o strălucire intensă, luxuriantă. Era genul de noapte în care devii conștient de existența altor galaxii. Umbra îmi aluneca înainte pe asfalt. Deși nu era încă unsprezece noaptea, orașul părea pustiu, iar eu mă mișcam prin el ca un arlechin misterios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sfâșietoare. Dăinuia încă, pentru a mă chinui, ceva din visul de a avea o întâlnire măreață și miraculoasă cu Honor, întâlnire în cursul căreia lumina anemică ce însoțise ciocnirile noastre din trecut să devină sau să fie percepută ca fiind, strălucirea iubirii pătimașe. Mi-o închipuisem singură, liberă, așteptând în liniștea conștiinței ei amorțite să apar eu. Adevărul era atât de diferit încât aproape că nu putea fi privit în față. Nici măcar pentru o clipă nu-mi trecuse prin minte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și n-a putut merge mai departe. Am înțeles, am înțeles. Bietul Palmer! În final însă a fost cea mai bună soluție, nu-i așa? — Fără îndoială! Fără îndoială! răspunse Antonia, și trăsăturile i se îmblânziră din nou, căpătând o strălucire de rouă. E o mare ușurare pentru mine că n-am să-l pierd pe Alexander. Într-un anume fel, episodul cu Anderson mi-a arătat care sunt adevăratele mele sentimente. De aceea trebuie să le fac acum cunoscute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
privirea, ca să te poți executa când ți se cere. Și, apucându-mă de picioare, mă Îndreptă cu gesturi dure și adăugă: — Așa. Am privit În jos și am văzut că Îmi pusese niște cătușe la picioare. Fiarele sclipeau cu o strălucire malefică, ghiulelele erau mari și grele. Ca să dovedesc că pot să joc rolul manechinului unei croitorese dacă sunt nevoit, mi-am Îndreptat spatele și, curajos, m-am prefăcut că sunt din tablă. Mama mea a continuat să lucreze tăcută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
atleții tineri, nu constituiau un secret pentru colegii săi - „și eu, mă rog, mă dedic surorilor“. Karp Își Întinse mâinile și acum am văzut că toate pozele Înfățișau scene cu femei - În baruri, sub poduri de cale ferată sau sub strălucirea cețoasă, aproape imperceptibilă a lămpilor cu gaz. Se Îndreptă spre o acuarelă cu două doamne care stăteau față-n față. În fundal, un bărbat cu baston și ochelari de soare bâjbâia Într-un Întuneric etern. Femeile păreau la fel de dezorientate, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
îmi trece o după-amiază întreagă călcând, fără să-mi dau seama cum zboară timpul, îi zicea ea tatii când venea seara acasă istovit. Și, ține cont, aveam doar patru ani. Cât despre țipete, sperieturi, plânsete, până și astea își aveau strălucirea și farmecul lor; mai mult, faptul că niciodată nimic nu era, pur și simplu, nimic, ci întotdeauna CEVA, faptul că până și cele mai banale întâmplări se puteau preschimba, fără veste, într-o CRIZĂ TERIBILĂ devenise, pentru mine, viața așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu murături... anume pentru tine! Doar pentru tine! Și-atunci, dă-i ’nainte, iubește-o! Fii brav! Iată cum fantezia te imploră s-o transformi în realitate! Atât de erotică! Atât de senzuală! Atât de splendidă! Poate că de-o strălucire superficială, dar, totuși, o frumusețe! Într-o seară, mi-e dat să aud pe cineva întrebându-se: — Cea de-acolo nu e cumva, ăă, cum o cheamă? Cea care a jucat în La Dolce Vita? Și când mă-ntorc s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Întorcându-se, dădu cu ochii la capătul coridorului de o față și o siluetă care o făcură să-și țină respirația cu nostalgie: o ultimă tușă de pudră pe nas, un „Noapte bună“ adresat portarului și fuga afară, În Înșelătoarele străluciri ale nopții, tânărul evreu În așteptare, ciocolatele, mașina după colț, cursa rapidă și primejdioasa Îmbrățișare furișă. Dar nu era cineva cunoscut. Reveni În nedorita, temuta aventură Într-un ținut străin, care nu putea fi controlat cu un cuvânt măiestru. Nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Cred că sunteți doctor. Am fost cândva doctor, recunoscu omul. — Și mergeți la Belgrad? El o privi scurt, cu un sentiment de neliniște, și o prinse nepregătită, cu silueta ei pătrățoasă Înveșmântată În tweed și aplecată puțin În față, cu strălucirea inelului cu sigiliu, cu fața flămândă și congestionată. Nu, spuse el. Nu atât de departe. — Eu mă duc doar până la Viena, spuse domnișoara Warren. El spuse rar: — Ce v-a făcut să credeți...? Se gândi dacă făcuse bine sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să Încercați la hotel. Myatt puse portofelul la loc În buzunar. Făcuse tot ce se putuse face, așa că ieși să găsească mașina care-l aștepta. În ultimele câteva ore soarele fusese ascuns de nori, dar prezența lui se văzuse În strălucirea zăpezii ce cădea, În albeața troienelor. Acum apunea și zăpada absorbea cenușiul cerului. Nu va ajunge la tren Înainte de lăsarea Întunericului. Dar chiar și speranța de-a prinde trenul deveni vagă, pentru că atunci când ajunse la mașină, constată că motorul acesteia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
auzi Împușcătura. Soldatul o scutise să vadă așa ceva, dar n-o putuse scuti de ceea ce vedea cu imaginația. Ea se ridică și alergă spre ușă, vomând În timp ce alerga. Se așteptase să simtă ușurarea oferită de Întuneric, așa că atunci când dădu de strălucirea aspră a farurilor de-afară, simți parcă o lovitură În țeastă. Se rezemă cu fruntea de ușă și Încercă să se liniștească, simțindu-se infinit mai singură decât atunci când se trezise și-l găsise pe doctorul Czinner mort. Dorea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aveai de ce să te lauzi că ai fost iubit de-o dansatoare din ansamblu. Când toți izbucniră În râs, roși. Ah, fetele astea! spuse domnul Stein, clătinând din cap. Cum știu ele să se dea pe lângă un bărbat. Ține de strălucirea scenei. Îmi amintesc că, pe vremea când eram un tinerel, așteptam ore Întregi la ușa prin care se ieșea de pe scenă doar ca să pot arunca o privire unei obrăznicături din primul rând. Ciocolate. Invitații la masă. La vederea pieptului cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cândva să-i găsească. Nu este ceva ieșit din comun ca soții să fie uitați pe undeva Încă din luna de miere. Acesta este un risc mai ales În locuri cum ar fi Capri sau Insula Harbor, unde coeficientul de strălucire al unui grup care merge la plajă dimineața rivalizează cu acela al unui rând din față la o prezentare de modă a lui Valentino. Unii soți, ca Jamie Bellangere, sunt uitați de Îndată ce s-a ajuns pe aeroportul din Barbados, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]