1,419 matches
-
în camera lui Hideyoshi. Nu peste mult, cei doi conversau bucuroși. Glasurile lor aproape păreau să se ia la întrecere. Cred că va fi greu, spuse Hideyoshi. Tăcură un moment, ascultând sunetul trist al ploii de vară timpurie șiroind de pe streșinile colibei înjghebate în grabă. — E o problemă de timp, începu Kanbei. O a doua ofensivă cu toate forțele ar fi un risc prea mare. Pe de altă parte, ne-am putea resemna cu o campanie lungă, asediind castelul fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mare atenție. Comandantul gărzilor îl trimise pe captiv la Muntele Ishii. — Cine e omul acesta? întrebă Hideyoshi, ieșind pe verandă. Vasalii țineau lămpi de o parte și de alta a lui, pe când Hideyoshi privea spre soldatul inamic, care îngenunchease sub streșinile ude de ploaie. Omul stătea în genunchi mândru, având mâinile legate cu o funie. — Acest om nu e un soldat de la castel. Pun pariu că e mesager al clanului Mori. Nu purta nimic asupra lui? îl întrebă Hideyoshi pe vasalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acoperi din nou cu pătura, își îngropă fața în pernă și încercă să adoarmă la loc. Era ceață sau ploaie? Zgomotul valurilor de pe lac sau vântul suflând peste Muntele Hiei? Toată noaptea, vântul de la munte nu încetă să șuiere pe sub streșinile casei. Deși nu pătrundea în casă, lumânarea de lângă perna lui Mitsuhide pâlpâia ca și cum ar fi fost zgâlțâită de un spirit rău. Mitsuhide se întoarse pe partea cealaltă. Cu toate că era anotimpul nopților scurte, avea impresia că dimineața nu mai venea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
opera, fu compusă tot de Mitsuhide: Vremea ca provinciile Să trăiască în pace. După ce călugării stinseră lămpile, Mitsuhide păru să adoarmă aproape imediat. Când, în sfârșit, puse capul pe pernă, vântul alpin de afară făcu să freamăte copacii, urlând prin streșinile acoperișului atât de straniu, încât ai fi zis că monstrul mitologic cu nas lung, Tengu, scotea un țipăt înspăimântător. Dintr-o dată, Mitsuhide își aminti povestea pe care o auzise de la preot despre altarul zeului focului. În mintea lui, și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
rămâneau ca niște insule, la fel cum fuseseră și în timpul shogunatului, iar o anumită alee lungă și îngustă încă își mai merita cu prisosință vechiul nume, Strada Scursurilor. Copiii din vecinătate năvăleau de pe aleile dintre zidurile grosolane care șerpuiau pe sub streșinile diforme ale caselor cu un singur acoperiș. Cu bubele, eczemele și nasurile lor mucoase, alergau pe străzi ca niște gigantice insecte înaripate. — Au venit misionarii! strigau copiii. — Trec preoții de la Templul Namban cu o colivie mișto! Cei trei misionari râdeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un arc! Dați-mi un arc! strigă el. După ce răcni acest ordin de două-trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri de strălucirea orbitoare a apei. Dintr-o dată, se întoarse și îl zări pe Hideyoshi, care alerga spre el, strigând din mers. De îndată ce-l văzu, pe Nobutaka îl cuprinse un sentiment de recunoștință. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soarele fierbinte al verii. Din tabăra principală de la Templul Mii, se vedea fum galben și gros ridicându-se de pe malul răsăritean al lacului, înspre Azuchi. — Arde Azuchi! Primind raportul gărzilor, generalii ieșiră pe verandă. Hideyoshi și ceilalți își puseră mâinile streașină la ochi. — Seniorul Noubo, raportă un mesager, care avea tabăra la Tsuchiyama, în Omi, și Seniorul Gamo și-au unit forțele și, începând de dimineață, atacă Azuchi. Au dat foc și orașului, și castelului, iar vântul suflând dinspre lac a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armata terestră în marș, înaintând de-a lungul coastei. Dar din Azuchi nu mai rămăsese decât pământ pârjolit și, de îndată ce sosiră, trupele fură cuprinse de deznădejde. Zidurile albastre cu auriu din Azuchi nu mai existau. Toate porțile zidului exterior și streșinile înalte ale Templului Soken arseseră până-n temelii. În cetate, situația era și mai grea. Nici măcar câinii de pripas nu mai aveau ce să vâneze, iar preoții bisericii creștine umblau de colo-colo, cu ochi goi. Nobuo ar fi trebuit să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Katsuie, seara trecuse și slujba comemorativă se amânase pentru ziua următoare. Ștergându-și sudoarea de pe trupuri și schimbându-se cu ținuta de doliu, generalii așteptau ora stabilită pentru slujba memorială, în capela castelului. Bâzâitul țânțarilor se auzea dens pe sub streșini și o lună nouă, subțire stătea suspendată, pe cer. În tăcere, generalii traversară spre citadela secundară. Pe ușile glisante ale capelei erau pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară. Numai Hideyoshi nu apăru. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un felinar de hârtie. Foarte curând, când ieși de la toaletă, găsi un alt om ținând un mic căuș cu apă pe care, apropiindu-se, i-o turnă peste mâini. În timp ce-și ștergea mâinile, Hideyoshi privi poziția lunii deasupra streșinilor, apoi se întoarse spre cei doi paji și întrebă: — Gonbei e aici? Când apăru omul pe care-l chemase, Hideyoshi întoarse capul spre scara de la etajul întâi, apoi îl privi pe Gonbei din mers: — Du-te la templu și spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de elită învălui imediat turnul, ca un roi de viespi, pentru ca, în curând, să pătrundă înăuntru. Un fum negru ca smoala începu să iasă de la etajul doi, apoi, de la al treilea și de la al patrulea. — Bine! răcni Hideyoshi, când, din streșinile cu multiple fațete ale turnului, țâșni o uriașă umbrelă de flăcări. Era vâlvătaia care semnala sfârșitul lui Katsuie. Shibata Katsuie și cei optzeci de membri ai casei sale le ținuseră piept atacanților la etajele doi și trei ale fortului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tabăra principală a inamicului de pe Muntele Komaki. Forțele combinate ale lui Nobuo și Ieyasu numărau cam șaizeci și una de mii de oameni. Hideyoshi își îngustă ochii, privind în depărtare. Soarele amiezei era năucitor de puternic. Punându-și tăcut mâna streașină la ochi, se uită calm peste Muntele Komaki, care era acoperit de forțele dușmane. În ziua aceea, Ieyasu era încă la Kiyosu. Venise pe Muntele Komaki, dăduse instrucțiunile pentru alinierea în luptă și se înapoiase grăbit. Părea că un maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
miazănoapte, companie după companie. — Ei, uite-i! — Stindardul de comandant cu tigvele aurite. — Probabil Hideyoshi e înconjurat de vasalii lui. Honda și oamenii săi, care călăriseră fără oprire, priveau spre malul celălalt, arătând cu exclamații zgomotoase și punându-și mâinile streașină la ochi. Cu toții tremurau de emoție. Distanța era atât de mică încât, dacă oamenii lui Honda ar fi strigat, glasurile inamicilor ar fi ajuns înapoi la ei. Chipurile soldaților dușmani se vedeau bine, iar pașii celor douăzeci de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să șovăie. Cine-o fi acolo, hărțuindu-ne cu o armată atât de mică? Hideyoshi era surprins. Cu o expresie șocată pe chip, își opri, involuntar, calul. Generalii care călăreau în jurul lui și militarii din apropiere își puseră cu toții mâinile streașină la ochi, privind spre malul opus, dar nimeni nu putu da un răspuns prompt la întrebarea lui Hideyoshi. — Un comandant care acționează atât de curajos contra unei armate de mărimea asta, cu o trupă de nici o mie de oameni, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i cu supărare, aș vrea să ne purtăm pașii închipuirii pe Ulița cea Mare, sfințite. --Mă gândeam eu că n-om putea face nici un pas altundeva dacă n-om zăbovi pe Ulița Domnească. Uite că... Bătrânul și-a pus mâna streașină la ochi, ca și cum ar fi vrut să distingă nălucirile ce i-au năvălit în minte, și a pornit să povestească: --Pe lângă vânzări și cumpărări a tot felul de acareturi, la 22 iulie 1650 (7158) “Io Vasilie (Lupu n.n
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
trebuie să te gândești pe cine aveau în față! Pe “părintele Mitropolitul”, care de această dată însă se afla în afara legii... După această apreciere asupra felului cum se petreceau lucrurile în vremurile despre care vorbeam, călugărul, și-a pus mâna streașină la ochi și, privind către soare, m-a întrebat: --Știi ceva? --Dacă nu știi, ți-oi spune eu. Hai să ne facem a păși, fiindcă despre călător se spune că.... --Că îi șade bine cu drumul... Mergeam respectându-i pasul
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
să nu pui prea multe grăunțe dintr-o dată, că se “îneacă”... Am tras la râșniță până am umplut o covată mare cu făină... --E deajuns pentru astăzi. Oi mai râșni altădată. Când am ieșit din magazie, bătrânul a pus mâna streașină la ochi și, privind spre soarele aflat la chindie, a spus cu oarecare tristețe: --Până ajungem noi la chilii, soarele se rostogolește după deal luând cu el și funigeii... --Ce sunt de fapt funigeii, părinte? --Vezi tu? Dumnezeu le-a
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
dugheană sau o pivniță celuilalt, ba că a cumpărat o casă sau o dugheană, dar „după pravilă” nu era îndreptățit, ba i-a închis ieșirea spre uliță cu cine mai știe ce angarale ridicate unde nu trebuie, ba apa de pe streașina casei vecinului se scurge pe prispa lui sau cine mai știe ce le trece prin cap!... Văd, părinte, și mai văd cum unii dintre jălbari chiar au dreptate. Dar astea sunt păcate lumești și cine le poate opri? Păcate lumești
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
iulie 1669 (7177), când Gheorghe Duca cel Bătrân îi dă din nou dreptate. În timp ce călugărul îmi vorbea despre necazurile Măricuței, m-am trezit cuprins de curiozitete: Care sunt cele cinci dughene și casa Măricuței, părinte? Bătrânul și-a pus mâna streașină la ochi și, după o scurtă cercetare a uliții, a întins mâna spre o ogradă frumoasă, cu livadă și un șir de dughene așezate șnur cu fața la uliță. Din tot ce am văzut am priceput de ce se zbătea Marica Covrigoaia să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
mai încăpătoare. Nu seamănă nici una cu cealaltă. Prin curțile caselor trebăluiesc rândașii sau câte un țigan rob. Acesta este semn că aceea este o casă boierească...Glasurile precupeților se întretaie în văzduh ca gâzele în zbor. Călugărul își pune mâna streașină la ochi și, arătându-mi o dugheană mai răsărită, mă întreabă: Vezi dugheana aceea? E a „Tofanei jupînesăi răposatului Ilie ce au fost spătar mare”. Și ce-i cu asta, părinte? Afară de faptul că e mai arătoasă, încolo seamănă cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Adecă eu, Tudora călugărița,...dat-am acestu adivărat zapis al meu la mîna dumisali giupînului Pascal neguțitoriul precum,...am dat danie...o casă cu loc cu tot la uliță pîn-în țintirimul Curălarilor și locul din sus, dispre răsărit, pînă în streșinile chiliilor călugărițelor...Deci eu, fiind la bătrînețile meli și neavînd cine mă căuta,nime din rudele meli nu s-au aflat, nici din feciorii mei, ce eu rugîndu-mă dumisali giupînului Pascal, dumnealui și-au făcut pomană de m-au căutat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
tu vezi că ești pământ și în pământ ai să te întorci”. Pe când soarele se ascundea în spatele unei gene roșii de deasupra dealului dinspre soare apune, trăistuțele nostre erau deja pline cu alune. Am să le pun la uscat sub streașina chiliei și la iarnă vor fi mană cerească pentru veverițe. De altfel ele își strâng câte ceva pentru iarnă, dar una-i să primească o alună din mâna ta și alta-i să scormonească în omăt pentru a da de locul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
roți șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Rareori, se auzeau pași. Rondul de noapte, patrulele Utopiei, cadența leneșă a santinelelor mizeriei. Brusc, întunericul scrâșni. Brusc, rafale de lumină. Farurile, scrâșnetul mașinii, tablă roți șuruburi, un autobuz gol, hodorogit, bălăbănindu-se turmentat, smulgând din noapte zidurile, arbori adormiți, streașina ruginită, butoaiele borțoase cu gunoi, ghidonul unei biciclete, un topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]