893 matches
-
Șerpii au doi plămâni, unul mai mic (și nefuncțional) în stânga și unul mai mare (funcțional) în dreapta. Această configurație se potrivește formei lor alungite și este diferită de alți membri ai familiei Colubridae care și-au pierdut complet plămânul stâng. În funcție de subspecie, "Boa constrictor" poate fi găsit din nordul Mexicului, trecând prin America Centrală (Belize, Guatemala, Honduras, El Salvador, Nicaragua, Costa Rica și Panama) până în America de Sud, la nord de paralela 35 sudică (Columbia, Ecuador, Peru, Venezuela, Trinidad și Tobago, Guyana, Belize, Surinam, Guyana Franceză, Brazilia, Bolivia, Uruguay
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
rol important în controlarea populației de oposumi, prevenind potențiala transmitere de boli. În alte zone, șerpii sunt lăsați liberi pentru a menține sub control numărul de rozătoare (de exemplu în magaziile de cereale). În literatura de specialitate sunt descrise 10 subspecii:
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
o pasăre obișnuită. Apare ca pasăre de vară, sosind primăvara și migrează toamna în Africa. În România se găsește pe tot cuprinsul țării, mai ales în ținuturile pădurilor joase, străbătute de ape; este frecventă în Delta Dunării. Sunt descrise 7 subspecii. În România și Republica Moldova trăiește o singură subspecie - "Muscicapa striata striata" Mediu geografic în care trăiește muscarul sur este foarte divers, pasărea fiind mai ales legată de arbori. La nordul Europei, muscarul sur adesea poate fi văzut în pădurile incendiate
Muscar sur () [Corola-website/Science/330001_a_331330]
-
sosind primăvara și migrează toamna în Africa. În România se găsește pe tot cuprinsul țării, mai ales în ținuturile pădurilor joase, străbătute de ape; este frecventă în Delta Dunării. Sunt descrise 7 subspecii. În România și Republica Moldova trăiește o singură subspecie - "Muscicapa striata striata" Mediu geografic în care trăiește muscarul sur este foarte divers, pasărea fiind mai ales legată de arbori. La nordul Europei, muscarul sur adesea poate fi văzut în pădurile incendiate sau în pădurile de molid și pin, uneori
Muscar sur () [Corola-website/Science/330001_a_331330]
-
ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 1.627 hectare. Situl include rezervațiile naturale: Lacul Știucilor (lac populat cu știucă, un pește ce aparține subspeciei teleosteanilor), Stufărișurile de la Sic (zonă umedă alcătuită din mlaștini, iazuri și luciu de apă, cu vegetație de stuf și papură) și Valea Legiilor. Aria protejată aflată în bazinul râului Fizeș (afluent de dreapta al Someșului Mic) și încadrată în bioregiunea
Bazinul Fizeșului () [Corola-website/Science/331099_a_332428]
-
ape stătătoare sau în brațele laterale foarte încete. În munți ajunge la o altitudine de 900 m deasupra nivelului mării, dar este, de asemenea, găsit în unele lacuri de mare altitudine. Cleanul dungat este reprezentată în râurile Europei prin trei subspecii: În România a fost identificată în anul 1959 în râul Săpânța, afluent al Tisei de către Bănărescu și Bichiceanu . Aria de răspândire a acestei specii pe teritoriul României se află pe cursul principal al Tisei superioare și sectorul de vărsare al
Clean dungat () [Corola-website/Science/331286_a_332615]
-
Gușterul vărgat (Lacerta trilineata) este o șopârlă din familia lacertide ("Lacertidae") răspândită din peninsula Balcanică până în vestul Asiei. În România trăiește subspecia gușterul vărgat dobrogean (Lacerta trilineata dobrogica) care este descris mai jos. În clasificările mai vechi specia "Lacerta trilineata" cuprindea 14 subspecii, care în prezent sunt incluse în 2 specii: "Lacerta trilineata" și "Lacerta media": Arealul gușterului vărgat se întinde pe
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
Lacerta trilineata) este o șopârlă din familia lacertide ("Lacertidae") răspândită din peninsula Balcanică până în vestul Asiei. În România trăiește subspecia gușterul vărgat dobrogean (Lacerta trilineata dobrogica) care este descris mai jos. În clasificările mai vechi specia "Lacerta trilineata" cuprindea 14 subspecii, care în prezent sunt incluse în 2 specii: "Lacerta trilineata" și "Lacerta media": Arealul gușterului vărgat se întinde pe litoralul Croației, în Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru, la est în Bulgaria, sud-estul România, Albania, Macedonia, Grecia (inclusiv în Insulele Ionice și multe
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
multe insulele din Marea Egee, inclusiv Creta, Lesbos și Rodos), precum și în vestul și centrul Turciei. A fost găsită în următoarele țări: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Turcia. Este o specie politipică și cuprinde 9 subspecii ("Lacerta trilineata cariensis", "Lacerta trilineata citrovittata", "Lacerta trilineata diplochondrodes", "Lacerta trilineata dobrogica", "Lacerta trilineata galatiensis", "Lacerta trilineata hansschweizeri", "Lacerta trilineata major", "Lacerta trilineata polylepidota", "Lacerta trilineata trilineata"). Subspecia gușterul vărgat dobrogean ("Lacerta trilineata dobrogica") trăiește în România, în estul Bulgariei
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Turcia. Este o specie politipică și cuprinde 9 subspecii ("Lacerta trilineata cariensis", "Lacerta trilineata citrovittata", "Lacerta trilineata diplochondrodes", "Lacerta trilineata dobrogica", "Lacerta trilineata galatiensis", "Lacerta trilineata hansschweizeri", "Lacerta trilineata major", "Lacerta trilineata polylepidota", "Lacerta trilineata trilineata"). Subspecia gușterul vărgat dobrogean ("Lacerta trilineata dobrogica") trăiește în România, în estul Bulgariei (mai ales pe litoralul Mării Negre) și, probabil, în Turcia europeană. În România această șopârla este destul de rară, găsindu-se numai în Dobrogea (Bugeac, Mangalia, Cernavodă, Techirghiol, Năvodari, Casimcea
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
celălalt, iar negrul din jurul ochilor este orientat orizontal la primul și vertical la al doilea. Culoarea penelor este mai spălăcită la ciuful de câmp. Mai multe deosebiri se pot remarca în zbor: În 2009, "Asio flammeus" era categorizată în zece subspecii: Unele surse de specialitate delimitează și a unsprezecea subspecie: Ciuful de câmp este răspândit pe toate continentele în afară de Australia și Antarctida; astfel, ea este una din păsările cu cel mai extins areal. "A. flammeus" se reproduc în Europa, Asia, America de Nord
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
primul și vertical la al doilea. Culoarea penelor este mai spălăcită la ciuful de câmp. Mai multe deosebiri se pot remarca în zbor: În 2009, "Asio flammeus" era categorizată în zece subspecii: Unele surse de specialitate delimitează și a unsprezecea subspecie: Ciuful de câmp este răspândit pe toate continentele în afară de Australia și Antarctida; astfel, ea este una din păsările cu cel mai extins areal. "A. flammeus" se reproduc în Europa, Asia, America de Nord și de Sud, Caraibe, Hawaii și Galápagos. Unii indivizi
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
litostratigrafică. Geologul , „părintele” stratigrafiei chineze, a reluat și dezvoltat conceptul sub numele de „serie Loping”. În fine, discipolii paleontologului chinez au definit lopingianul ca serie cronostratigrafică. Baza seriei (și a etajului wuchiapingian) este definită ca primul strat în care apare subspecia de conodonte "Clarkina postbitteri postbitteri". Limita superioară a seriei (și a etajului changhsingian) este definită de prima apariție a speciei de conodonte "Hindeodus parvus" și sfârșitul anomaliei negative a izotopului de carbon C, după vârful care corespunde extincției în masă
Lopingian () [Corola-website/Science/334420_a_335749]
-
peștii diadromi) întreprind migrațiuni periodice din mare în apele dulci (pești anadromi) și invers (pești catadromi). Pe litoralul românesc al Mării Negre au fost identificate 131 specii de pești (fauna piscicolă de la litoralul românesc cuprinde, potențial, peste 140 de specii și subspecii ), pe litoralul bulgăresc 187, turcesc 167, ucrainean 155, rusesc 112 și pe cel georgian 110 specii. După starea de conservare după criteriile IUCN, 9 specii sunt critic amenințate cu dispariția, o specie amenințată cu dispariția, 11 specii sunt vulnerabile, 4
Peștii din Marea Neagră () [Corola-website/Science/335109_a_336438]
-
sau mai multe ecosisteme conservate sau modificate nesemnificativ . Parcul National Krka aparține climatului mediteranean. Datorită poziției sale speciale, distribuția de diferite tipuri de habitate , acesta este caracterizat de floră și fauna deosebit de bogate și variate . Opt sute șaizeci de specii și subspecii de plante au fost identificate pe teritoriul Parcului Național Krka , inclusiv mai multe specii endemice . Optsprezece specii de pești locuiesc în arealul râului Krka, printre care zece sunt endemice, ceea ce face Krka un reper natural de cea mai înaltă categorie
Parcul Național Krka () [Corola-website/Science/335255_a_336584]
-
vedere, acest tip local s-a dezvoltat din formule tipice de doină, împletite cu numeroase elemente muzicale orientale. O opinie asemănătoare are și etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu (care a efectuat cercetări mai ales în localitatea Clejani), considerând aceste cântece ca o subspecie a doinei. Pe cealaltă parte, etnomuzicologul Speranța Rădulescu consideră „dragostea” ca fiind un gen liric care se situează între cântecul propriu-zis, doină și cântarea epică, fiind însă mai dinamic decât toate trei, cu un profil melodic distinct întâlnit numai în
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
familia accipitride ("Accipitridae"), care se hrănește cu șoareci de câmp și lemingi. Este o specie migratoare, care cuibărește în nordul Eurasiei și Americii de Nord și iernează la sud în Europa (inclusiv în România și Republica Moldova), Asia și America de Nord. Sunt descrise 4 subspecii: Are o mărime de 50-66 cm, mai mare decât corbul. Greutatea: mascul 600-1380 g, femela 780-1660 g. Femela mai mare decât masculul. Penajul este pestriț brun cu alb pe spate și cap, mai închis pe piept. Abdomenul brun cu dungi
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
cap, mai închis pe piept. Abdomenul brun cu dungi albe. Exemplarele tinere care ajung în România au peste abdomen o bandă lată brună. Adulții, care vin mai rar în România, nu au această bandă întunecată. Coloritul variază în intensitate între subspecii. Coada este albicioasă și se termină cu o bandă subterminală lată brun întunecată. Aripile albe dedesubt, cu o pată neagră la încheietură și cu penele de pe margini mai închise la culoare. Tarsele de pe picioare sunt "încălțate" în pene până la baza
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
ele, dar femelele sunt mai grele, cu dungi mai puține pe coadă. Are o răspândire circumpolară. Cuibăresc în nordul Eurasiei și Americii de Nord. Migrează spre sud pentru a ierna În România și Republica Moldova se întâlnește în sezonul rece (oaspete de iarnă) subspecia " Buteo lagopus lagopus", care vine toamna în număr mare din nord (din regiunile tundrei eurasiatice și Scandinavia). Primăvara revine în nord pentru a cuibări. Iarna este întâlnit în ținuturile de deal și de câmpie descoperite, mai frecvent în partea sudică
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
mare din nord (din regiunile tundrei eurasiatice și Scandinavia). Primăvara revine în nord pentru a cuibări. Iarna este întâlnit în ținuturile de deal și de câmpie descoperite, mai frecvent în partea sudică a României. Recent s-a semnalat în România subspecia răsăriteană "Buteo lagopus menzbieri" (șorecarul încălțat răsăritean) provenită din regiunea nord-est asiatică; aceasta are coloritul cafeniu cu crem-deschis. Trăiește în zonele descoperite nord-asiatice, în principal în câmpiile joase, în tundra fără copaci, mai rar în tundra împădurită și taigaua din
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
mult din jumătatea întinderii întregii înotătoare dorsale. Partea moale a dorsalei este puțin mai înaltă decât cea spinoasă. Partea spinoasă a dorsalei are 17-19 radii spinoase (nici unul dintre spini nu este prelungit), iar cea moale 10-14 radii moi ramificate (la subspecia "Labrus viridis prasostictes" din Marea Neagră 12-13 radii moi). Formula înotătoarei dorsale la "Labrus viridis prasostictes" este D XVII-XIX 12-13. Înotătoarea anală este inserată aproximativ sub limita dintre partea spinoasă și cea moale a înotătoarei dorsale și are 3 spini (radii
Buzat () [Corola-website/Science/335685_a_337014]
-
Labrus viridis prasostictes" este D XVII-XIX 12-13. Înotătoarea anală este inserată aproximativ sub limita dintre partea spinoasă și cea moale a înotătoarei dorsale și are 3 spini (radii spinoase) în partea anterioară și 9-13 radii moi ramificate în partea posterioară. Subspecia "Labrus viridis viridis" din Marea Mediterană, are 10-11 radii moi, iar subspecia "Labrus viridis prasostictes" din Marea Neagră, are 9-10 radii moi. Formula înotătoarei anală la "Labrus viridis prasostictes" este A III 9-10. Înotătoarea anală are aproximativ aceeași lungime ca și partea
Buzat () [Corola-website/Science/335685_a_337014]
-
aproximativ sub limita dintre partea spinoasă și cea moale a înotătoarei dorsale și are 3 spini (radii spinoase) în partea anterioară și 9-13 radii moi ramificate în partea posterioară. Subspecia "Labrus viridis viridis" din Marea Mediterană, are 10-11 radii moi, iar subspecia "Labrus viridis prasostictes" din Marea Neagră, are 9-10 radii moi. Formula înotătoarei anală la "Labrus viridis prasostictes" este A III 9-10. Înotătoarea anală are aproximativ aceeași lungime ca și partea moale a înotătoarei dorsale. Înotătoarea caudală este rotunjită și are 14
Buzat () [Corola-website/Science/335685_a_337014]
-
de solzi deasupra liniei laterale (numărați vertical până la începutul înotătoarei dorsale) este de 4-6. Numărul de solzi sub linia laterală (numărați vertical până la începutul înotătoarei ventrale) este de 12-13. Aceasta se poate reda prin formula 41 [4-6/12-13] 49. La subspecia "Labrus viridis prasostictes" această formulă este 44 [4-5½ /12-13] 47. Vezica înotătoare este prezentă. Aparatul opercular cu 5-6 radii branhiostegale și o pseudobranhie bine dezvoltată. Pe primul arc branhial se află 20-22 branhiospini (spini branhiali). Apendicele pilorice lipsesc. Osul maxilar
Buzat () [Corola-website/Science/335685_a_337014]
-
în America de Nord. Familia erinaceidelor este diferențiate în două subfamilii ("Erinaceinae" și "Galericinae") cu 10 genuri și 24 specii existente. În fauna României și Republicii Moldova există un singur gen cu o singură specie "Erinaceus roumanicus", considerat de unii autori ca o subspecie, "Erinaceus concolor roumanicus", a speciei "Erinaceus concolor". Sunt descrise 10 genuri și 24 de specii existente de erinaceide, grupate în două subfamilii
Erinaceide () [Corola-website/Science/332717_a_334046]