KorAP: Find »[drukola/base=surâs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...163 >

4,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

-l vezi hoinărind când se întrepătrund omul și lumina. Jean-Claude TARDIF, L’Homme de peu I Nu prea știu de unde să încep. E foarte greu. Au trecut atâția ani pe care cuvintele nu îi vor aduce înapoi, cu toate chipurile, surâsurile și rănile. Trebuie totuși să încerc să povestesc. Să povestesc ceea ce mă chinuie de douăzeci de ani. Remușcările și marile întrebări. Trebuie să spintec misterul ca pe un pântece și să mă cufund în el cu mâinile goale, chiar dacă nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
între gulerul bluzei și pielea dezvelită. Se opri după aceea în fața rămășițelor steagului, aranjă cu naturalețe florile veștejite într-o glastră, șterse cu un aer indiferent tabla și versurile neterminate, apoi îi zâmbi primarului care stătuse nemișcat, furat de acest surâs de 20 de ani, în timp ce în cel puțin cincisprezece locuri oamenii își tăiau gâtul și mureau zilnic cu miile, departe de orice surâs feminin, pe un pământ devastat, unde însăși ideea de femeie devenise o himeră, un vis de om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
un aer indiferent tabla și versurile neterminate, apoi îi zâmbi primarului care stătuse nemișcat, furat de acest surâs de 20 de ani, în timp ce în cel puțin cincisprezece locuri oamenii își tăiau gâtul și mureau zilnic cu miile, departe de orice surâs feminin, pe un pământ devastat, unde însăși ideea de femeie devenise o himeră, un vis de om beat, o prea frumoasă insultă. Primarul se bătu peste burtă dându-și importanță. Lysia Verhareine ieși din clasă cu un mers demn și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
de tânăr elegant. Și apoi, a-i face procurorului o vizită în ținuta de bal însemna să fie dat afară din start. Celălalt l-ar fi privit cum privești o maimuță îmbrăcată în haine de om. Micuța învățătoare își păstra surâsul ei distant. Rochia sa era la fel de simplă precum cea din prima zi, dar în tonuri de toamnă și de pădure, tivită cu o dantelă de Bruges care-i dădea o gravitate religioasă. Primarul se împotmolea în nămolul de pe străzi. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
special pentru ea. Vântul îi răsfira din când în când buclele înspumate ce aruncau asupra gâtului ei o umbră delicată. Privea drept înainte la ceea ce noi, ceilalți nu voiam niciodată să vedem. Se uita cu un zâmbet frumos, față de care surâsurile pe care ni le adresa zilnic, și Dumnezeu mi-e martor că acelea erau fermecătoare, păreau palide și distante. Privea câmpia brună și infinită, tremurătoare sub coloanele de fum ale exploziilor îndepărtate, a căror furie ajungea la noi estompată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
tânăra învățătoare așezată la marginea lumii noastre. Mă așez mereu în același loc, pe locul ei, și îmi trag sufletul. Durează minute bune. Privesc ceea ce privea ea, marea panoramă redevenită calmă și lentă, fără trâmbe și scăpărări, și îi revăd surâsul adresat infinitului compromis de război, revăd toate acestea de parcă aceeași scenă ar urma să se joace din nou, și aștept. Aștept. X Războiul dura. Toți fanfaronii care spuseseră că îi vom trimite pe nemți înapoi acasă în trei săptămâni cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
întregii ei vieți măritată decât cu ea însăși. Elphège Crochemort o primea ca pe o regină - știu asta de la ea -, îi oferea un pahar de nectar, vorbea cu farmec despre ploaie, piei și despre timpul frumos, îi zâmbea cu acel surâs despre care am vorbit mai devreme. Apoi o plătea, o ajuta să-și descarce căruța și o conducea până la drum, așa cum ar fi făcut-o un om galant. De douăzeci de ani, Josăphine locuia la capătul străzii Chablis, aproape în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
să le dăm crezare. Uneori, cărțile mint. Tot ce știu e că în Australia trăiește din 1923 văduva Blachart. Poate că s-a recăsătorit acolo. Poate că are și copii, o afacere. Poate că toată lumea o salută respectuos, cu un surâs larg. Poate că, punând un ocean între ea și noi, a ajuns să ne uite de tot, să-și recapete demnitatea, fără trecut, fără durere, fără nimic. Poate. În seara aceea, răniții nu erau la ea. Străzile erau pline cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
cuvintele. Nu s-a mișcat, nu a răspuns nimic. Am privit focul bătând din aripă, ultimele flăcări micșorându-se, deformându-se, luptând încă pentru a se ține drepte și în sfârșit dispărând. Am văzut atunci privirea lui Clămence, ochii și surâsul ei. I-am văzut pântecul. Mi-am văzut fericirea insolentă și am văzut chipul lui Belle de jour, nu moartă și înecată, ci așa cum o văzusem prima oară, vie și îmbujorată și proaspătă ca grâul necopt, în aceeași sală, umblând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
mare imagine a lui Clămence, înfățișată astfel sub ochii mei, în fiecare zi și-n fiecare oră. Am distrus portretele ei, până la ultimul, până la cel mai mic. Am aruncat într-o zi în foc acele fotografii mincinoase, deasupra cărora strălucea surâsul ei cald. Știam că, păstrându-le și privindu-le, mi-aș fi sporit durerea, cum ai încărca o căruța deja plină, cu riscul ca toată încărcătura ei să se prăbușească în șanț. Dar poate că Destinat ajunsese să nici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
acelea numite popular cununițe. Tânăra râdea. Era îmbrăcată în haine de țară și toată eleganța ei era pusă în evidență de simplitatea îmbrăcăminții. O pălărie cu boruri largi arunca o umbră întunecată pe jumătate din chipul ei, dar ochii și surâsul ei, strălucirea soarelui pe mâna sa ce ținea marginea pălăriei ridicate de vânt, toate acestea îi dădeau acelui chip o grație fermecătoare. Era o adevărată regină a câmpurilor. Cea de-a doua fotografie fusese decupată, după cum o demonstrau marginile netede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
așezate pe scoarță, cu haina puțin ridicată și buzele întredeschise, părea că așteaptă sărutul celui care o privea și care făcuse instantaneul. Era așa cum o cunoscusem. Numai expresia feței era alta. Nouă nu ne arătase acest zâmbet niciodată. Era un surâs al dorinței, al iubirii nebune, și a o privi în acest fel tulbura mult, jur, fiindcă apărea brusc fără nici o mască și înțelegeai atunci cine era ea cu adevărat și de ce era în stare pentru cel pe care-l iubea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

cap, mai și râzi de mine! Atunci Amory a gafat din nou: — Păi, situația este comică, Isabelle, și deunăzi vorbeam despre importanța simțului umorului... Ea Îl privea cu ceva ce nu era zâmbet, ci un ecou palid, Încruntat, al unui surâs, În colțul gurii. — O, taci odată! a strigat brusc și a luat-o la fugă spre camera ei, pe coridor. Amory a rămas pironit locului, pradă unei remușcări confuze. — La naiba! Când a reapărut, Isabelle purta pe umeri o eșarfă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
ROSALIND: Așa ceva nu există. Bărbații n-au idee cum să fie cu adevărat fericiți sau cu adevărat mânioși, iar cei care știu o iau razna. CECELIA: Păi, Îmi pare bine că n-am necazurile tale. Sunt logodită. ROSALIND (cu un surâs disprețuitor): Logodită! Nebună mică! Dacă te-ar auzi vorbind așa, mama te-ar trimite la pension, unde ți-e locul. CECELIA: Dar n-o să mă pârăști, fiindcă știu și eu unele lucruri pe care i le-aș putea dezvălui, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
noi să-i pătrundă În suflet o dată cu soarele. O POEZIE TRIMISĂ DE ELEANOR LUI AMORY DUPĂ CÂȚIVA ANI „Aici, copii ai pământului, peste a apei cântare duioasă, Ce-și susură muzica, purtând a luminii povară, Ziua-nflorește ca o fiic-a surâsului, prea radioasă... Aici putem șușoti neștiuți, ne-nfricoșați de noaptea de vară. Plimbări singuratice... Oare splendoarea sau ce ne-a legat Adânc În vreme, când vara părul și l-a despletit? Umbre iubeam și tiparul de ele pe sol aruncat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

lumina, altele erau cufundate În Întuneric, alcătuind un fel de mozaic ce părea să ne Întâmpine. Privește, i-am spus lui Akemi. Privește, hotelul parcă ne așteaptă pe noi. Șoferul Îmi cercetă fața În oglinda retrovizoare. I-am adresat un surâs abia schițat. El Însă nu mi-a surâs. Mă gândeam totuși că poate el ar fi avut chef să surâdă, dar nu-i permiteau regulile companiei, sau poate că se hotărâse să nu mai zâmbească toată viața, ca urmare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
prin faptul că eram amândoi Într-o perioadă de apogeu? — Am impresia că vă referiți la ceva ce diferă de la bărbat la femeie, am răspuns eu, smulgându-i un zâmbet. Nu era decât o ușoară crispare a buzelor, dar acel surâs provocă din nou un mic cutremur În dulapul meu de cuvinte uitate, căzute În desuetudine, care dădeau să iasă la iveală ca niște zombi. Ceea ce a adăugat ea Însă le-a oprit ascensiunea. — Aveți darul conversației, observ... La auzul cuvintelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
ai fi putut da seama că trecuse prin cele mai neînchipuite aventuri pe tărâmul sexului și al drogurilor. Nimic nu amintea de femeile total necunoscute legate strâns, cu simțurile exacerbate de afrodisiace, pe care le agresase sexual Împreună cu acel bărbat. Surâsul de pe fața ei era la fel de inocent ca acela al unei doamne din Înalta societate care crescuse primind numai lecții de limba franceză, de călărie și de balet, fără a ști nimic despre lumea reală. M-am ridicat scuturând ușor din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
decât să dau aprobator din cap, ca În transă. Când să ies din cameră, Keiko Kataoka și-a ridicat cam cu trei centimetri marginea fustei, expunându-și vederii mele picioarele elegant Încrucișate. — Contez pe dumneavostră, mi-a spus cu un surâs. Dacă reușiți să vă Întâlniți cu amândoi și să le ascultați poveștile, o să am o recompensă pentru dumneavoastră. Mi-am simțit de Îndată inima bătând mai să-mi sară din piept. Aveam gâtul uscat Încă dinainte, dar mă simțeam de parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-o șuviță de păr care cădea pe fruntea bărbatului care stătea cu capul plecat. Câteodată Îi mângâia buzele cu o mână ridată. Bărbatul nu-și ridica ochii din pământ. Părea că rezistă cu stoinicie umilinței. Din când În când un surâs vag flutura pe fața acestei femei care avea probabil de două ori vârsta Însoțitorului ei. Priveam scena cu interes, așteptându-mă ca bărbatul să se ridice enervat În orice moment. Cu toate că afară Încă strălucea soarele, amândoi beau fără gheață ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

a șapte inocente școlărițe germane. — Reichsführer, protestez, răcni Weisthor. E monstruos. — Sunt foarte de acord, zise Heydrich, și tu ești monstrul. Weisthor se ridică în picioare, tremurând din tot corpul: — Mincinos mic și ovreu! scuipă el. Heydrich îi aruncă un surâs leneș: — Kommissare, zise el cu o voce puternică, poți să poftești aici acum, te rog? Am intrat agale în cameră, cu pantofii răsunând pe podea precum un actor neliniștit pe cale să participe la o audiție pentru o piesă. Toate capetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
dumneata, Kommissare. Cum ai spus, nu ți-ai făcut decât datoria. Foarte bine. Și cu asta se întoarse pe călcâiul său deloc de neglijat și mărșălui cu eleganță afară din încăpere, însoțit de câțiva dintre ofițerii săi. Heydrich afișă un surâs ușor, care nu îi depăși colțul gurii. Apoi, ochii săi îi întâlniră pe ai mei și îmi făcură semn spre cealaltă ușă. Arthur Nebe ne urmă, lăsându-i pe ofițerii rămași să vorbească zgomotos între ei. — Nu sunt mulți oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378

surâzători, veseli, astfel încât oamenii să poată viza imitarea acestei bucurii în loc să se lase stăpâniți de frică în fața unor zei pe care artistul i-ar reprezenta cruzi, amenințători, vindicativi sau războinici. De la kouros-ul grecesc la teracotele etrusce, trecând prin straniul surâs al lui Buddha - contemporan cu Pitagora... -, surâsul - această blândă modalitate a râsului materialist - îndeamnă la gândirea epicurismului ca o gândire aproape orientală... -4- Grădina universală. Critica universitară a punctat momentele în care Diogene din Oenanda manifestă câte o particularitate față de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
imitarea acestei bucurii în loc să se lase stăpâniți de frică în fața unor zei pe care artistul i-ar reprezenta cruzi, amenințători, vindicativi sau războinici. De la kouros-ul grecesc la teracotele etrusce, trecând prin straniul surâs al lui Buddha - contemporan cu Pitagora... -, surâsul - această blândă modalitate a râsului materialist - îndeamnă la gândirea epicurismului ca o gândire aproape orientală... -4- Grădina universală. Critica universitară a punctat momentele în care Diogene din Oenanda manifestă câte o particularitate față de maestrul său. Ocaziile de subiectivitate rămân rare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445

ei venea un parfum insinuant, amețitor. „Amoniac”, gândi comandantul Felix S 23, simțind brusc că are șapte vieți în pieptu-i de aramă, nichel și puțină platină, la care avea dreptul după zece ani de slujbă neîntreruptă. — Care va să zică - repetă cu același surâs Getta 2 -, sunteți în misiune... Singuri, singurei... Și e lungă misiunea? — Depinde, își recăpătă glasul Felix S 23. Dacă ne-o îndeplinim, nu e lungă. Dacă nu ne-o îndeplinim, ne bagă la reprogramare și asta durează. — Și ce misiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]