4,234 matches
-
auzeai și câte un pește țâșnind din apă, iar câteodată și vreun plescăit înspăimântător când un rechin întunecat pune toți ceilalți pești pe goană pentru a-și salva viața. Și mai presus de toate, neîntrerupt ca și timpul, este uruitul surd al valurilor care se sparg pe recifuri. Dar aici nu era nici un sunet și aerul era parfumat de florile albe care se deschid noaptea. Era atât de frumoasă noaptea aceea, încât parcă sufletul nici nu mai izbutea să suporte temnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
defensivă. - E nevoie de domnia ta la hanul Îngerului. E un mort. Dante Își plecă fruntea, strângând din pumni și din pleoape pentru a-și Înfrânge amețeala care punea stăpânire pe el. Inima Începuse să Îi bată nebunește, În timp ce o mânie surdă Îi năvălea În suflet. Iarăși! Își impuse să respire adânc. Parcă străzile Florenței ar fi fost ale lui Hades. Aerul cald care Îi intra În plămâni devenise parcă irespirabil. Căută o altă imagine În memorie. Pietra, cu chipul ei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cum inima Îi bate tot mai tare. Deodată, femeia Își ridică ochii și Îl văzu. Se ridică iute În picioare, ca și când s-ar fi temut de ceva. În mișcarea ei precipitată, instrumentul părăsit se rostogoli pe jos, scoțând un vaiet surd. Dante Încercă să o liniștească printr-un gest. - Îl căutam pe Cecco. Îmi poți Înțelege cuvintele? Amara făcu semn că da. Oare simțise și ea căldura pasiunii care se deșteptase În el și voia să scape? Însă, În loc să iasă, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apt pentru construcții, de care voi, florentinii, păreți a fi atât de dornici. Întâmplarea, desigur. Însă Întâmplarea, messer Alighieri, le surâde adesea celor Îndrăzneți, așa cum arată păgânii aceia pe care ți-ai Întemeiat convingerile. Dante se făcu stacojiu. O furie surdă punea stăpânire pe el. Bășica aceea de slănină era o hazna În care se adunau toate bârfele din orașul acela blestemat. Acquasparta tăcu din nou, iar apoi se Întoarse spre jilțul său, ca și cum acea scurtă drumeție până la fereastră l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu doi pași În față, ieșind la vedere. Acum fixa trupul cu niște ochi aprinși de o stranie luxură. - Urmează-mă! Îi porunci Dante, Împingându-l spre portal. Dar mai Întâi ajută-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Își dăduse seama că folosise reversul uneia dintre filele ce conțineau desenele lui Bigarelli, pe care le sustrăsese de la sculptor după moartea acestuia. Greutatea adevărului Îl covârși. El era asasinul. Dar pentru ce? Își strigă Întrebarea către pereții din piatră surdă, către trupul nemișcat al lui Arrigo. Apoi, Își Îndreptă din nou atenția asupra desenului pe care nu Îl lăsase din mână, tremurând de emoție. Se așeză la masa de scris și netezi hârtia În lumină. Un octogon mare, În ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și, chiar dinainte de a face un rezumat al celor ce-mi spusese Josăphine, Mierck îmi tăie vorba adresându-i-se: — Profesia? Josăphine deschise gura mare, se gândi două-trei secunde, dar era deja prea mult, judecătorul se grăbi: — E cretină sau surdă? Profesia! Josăphine își drese glasul, îmi aruncă o privire, apoi spuse în cele din urmă: — Recuperatoare. Judecătorul îl privi pe ofițer, își zâmbiră, apoi Mierck continuă: — Și ce recuperează? Era felul lui, propriu judecătorului, de a-l reduce la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
până la sfârșitul toamnei, să rămână, dacă vă ascult, merge treaba mai ușor. Poveștile spuse... — Împletite, și Loredana râde obosită, ridurile de pe fața ei se înmulțiseră, dar spera ca toate vorbele astea să-i facă bine, să-i dispară durerea aia surdă din capul pieptului... — Împletite, dacă vreți. Eu vroiam să spun că sunt grele, grele povești, obositoare. Aia cu toată căsătoria și chiloții de sub pernă m-a amărât. Cum de-ați făcut asta? Sunt lucruri care nu se fac, mă scuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pentru el. Era insuportabil de singur, teribil de nefericit. Existau și câteva firișoare de consolare. Ori de câte ori Amory se cufunda În apele tristeții, vanitatea lui se lăsa ultima la fund, așa că se mai Încălzea ușor de plăcere când „Wookey-wookey“, bătrâna menajeră surdă, Îi declara că era flăcăul cel mai chipeș văzut de ea vreodată. Îl Încântase că era jucătorul cel mai tânăr și mai mic În greutate din prima selecționată de fotbal a școlii. Se roșise de plăcere când doctor Dougall Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
deveni un pișicher obișnuit, nu avea nevoie decât să-și ude părul cu apă, să-și reducă orizontul conversației și să poarte o pălărie de culoare mai Închisă. Dar lauda gulerelor Livingstone și a cravatelor negre ajunse la niște urechi surde. De fapt, D’Invilliers era vag exasperat de eforturile lui Amory, așa că acesta și-a limitat vizitele la una pe săptămână și-l invita ocazional pe Tom la 12 Univee. Asta stârnea râsete blajine printre ceilalți boboci, care i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ulterioare. Dorea să păstreze pomul fără ornamente, să poată determina corect și complet direcția și impulsul noului Început. După-amiaza a descrescut de la binele purificator al orei patru la frumusețea aurie a orei cinci. După aceea Amory a mers prin durerea surdă a soarelui scăpătat, când până și norii parcă sângerau, și În amurg a ajuns la un cimitir. Domneau acolo un miros greu, visător, de flori, duhul lunii noi pe boltă și umbre pretutindeni. A simțit imboldul de a Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Rainer se jena întotdeauna. Dar eu sunt mama ta, care te‑a adus pe lume, iar de tăticul nu trebuie să te ascunzi, și el are ce ai tu, chiar în același loc. Asta‑i provoacă lui Rainer un urlet surd, din fundul gâtului, un urlet ca de lup. Dar chiar de când are voie să se săpunească singur, Rainer are sentimentul că el este odată pentru totdeauna cel căruia i se trage o săpuneală. În mod eronat, aspiră către armonie, înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
discurs plicticos, iar eu n‑o să apuc să deschid gura. Tipul ăsta e cumplit de plictisitor. Singura soluție e s‑o ștergi cât mai repede din fața lui. Chiar dacă știi mai multe decât el, nu te lasă să vorbești. Când vaietele surde ale mamei răsună în noapte, Rainer își privește a doua zi tatăl într‑un asemenea mod, încât acesta le spune celor de față: uitați‑vă ce privire are! Ce‑ar fi ăsta în stare să‑i facă propriului tată?! La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
-i spun lui Gan, dar nu-mi ieșeau cuvintele pe gură. Creierul refuza să funcționeze, aveam senzația că-mi Înghețase. Eram Încă sub efectul cocainei și al somniferelor Înghițite, iar În cel mai adânc colțișor al creierului simțeam o durere surdă, de parcă mii de gângănii tropăiau pe-acolo. Eram Încă excitat, pofta de sex nu se dădea dusă nicidecum. Secretara lui Gan era o femeie mică și bondoacă, cu fața plină de pistrui, dar eram fermecat de picioarele ei, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dar destul pentru ca, în absența unor texte pro sau contra, să identificăm totuși o tendință, o înclinație, un ușor tropism... Judecați, vă rog: o serie de mărturii prezintă felul lui de a preda. în primul rând, reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Din somn cum te-ai desfăcut? Ai crezut în vorba mea Prefăcută... Ea glumea! Ai crezut că plouă soare, C-a dat iarbă pe răzoare, Că alunul e un cântec... Astea-as vorbe și descîntec! Trebuia să dormi ca ieri Surd la cânt și îmbieri, Să tragi alt oblon de var Între trup și ce-i afar'... Vezi? Ieșiși la un descîntec: Iarna ți-a mușcat din pântec... Ai pornit spre lunci și crâng, Dar porniși cu cornul stâng, Melc nătâng
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
povara mea bogată De-atîtea existențe și tot atâtea morți. LAVA Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere, O! tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul; Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere, Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul... Ce surdă clocotire, ce-nceată așteptare Sub aburii roșiateci, sub aburii de fier, Când înspre noi tărâmuri vroiai o revărsare, Când, oprimat de umbră, tu presimțeai un cer! Dar se desprinse vălul, și-o boltă-ndepărtată Din zîmbetu-i albastru desfășură spre tine
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
tăinuit fior, Tu vei ghici durerea Zeiței pământene Și plânsetul Fecioarei ce câmpuri leteene, I-e dat mult timp să ude în roua ochilor. Și-n toamna, somptuoasă de purpură și nacru, În toamna unde seara încheagă tonuri vii, Prin surda picurare a orelor târzii Îți vei purta tristețea, încet, pe Drumul Sacru. Nocturne bolți vor ninge, din slăvi, misterul lor. Ți s-o răsfrînge-n suflet tăria-ngîndurată Iar sfânta ta durere va trece legănată În ritmuri largi și grave, de corul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
îmbrățișarea Așteaptă să te-adoarmă așa cum tu desmierzi, Așteaptă infinită și limpede ca marea Să te cununi cu somnul și-n unde să te pierzi. UMBRA Ai biruit! O dungă-n miezul zilei, O mare de cenușe-n asfințit, În surda războire-ai biruit: Stăpână ești pe vânătul argilei! . . . . . . . . . . . . . . . . Demult, de când înflăcăratul cer Purta spre culmi diurna lui povară, La poala crestelor scăldate-n pară Tu încrustai un sumbru colier. Un promontor dințat sau în ogivă De pe atunci rupea cutezător Din
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nebride, Vă vor purta pe-ntinse nisipuri și dumbrăvi Veți colinda prundișuri fierbinți, veți trece ape Și munți pentru-a vă pierde în negrăite slăvi... V-o spun: Dăruitorul Beției e aproape! Dar ascultați cum crește ascuns sub orizon Tumultul surd de glasuri mereu mai tunătoare, Se clatină în tremur al înălțimii tron; Și iat-o, înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul sonor! Un viu puhoi coboară colinele Heladei, Un clocot peste care strident, străbătător, Vibrează-nfricoșata chemare a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
albe Ce-o să se-așeze, de pe-acum În dantelări de fine salbe, Pe tufă umedă, pe drum. Un cinic puf au nins scaieții... Și totuși, iată-mă venit În fața toamnei și-a tristeții Cu gândul iarăși ispitit, 76 De-avîntul surd care destinde Tot mai departe largu-i zbor Deasupra zărilor murinde, A sumbrei văi, a tuturor. II De-a lungul tristelor răzoare Pe care vântul grămădi Atâtea crengi rătăcitoare, Mângâietoare vei veni? Din golul toamnei vei renaște Iubirii mele, vis fugar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ultimilor sloi Și bolta nopții sale vaste Va-ncovoia și peste noi. FULGII Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără număr, Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie. Oștiri de nori aleargă... - Ce surdă simpatie, Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă? Ați prefăcut în domuri de-argint natura moartă Și-ați pus în peisagiu un nou fior de viață, Voi blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceață!... Tot plumbul meu din suflet
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
că înfăptuirea e mai întîi un act de speranță; că teoria e așteptare și mediațiune. Domnul Arghezi, întocmai ca d. Cocea în ziaristică, a făcut școală. În indigența noastră exclusivă, umbrele de idei pamfletare, fobiile sale, dar mai ales acel surd mârâit la săgeata Ideei, au fost îmbrățișate de mai slabi decât dânsul. Între victimele arghezismului nu cunosc alta mai semnificativă ca domnul Maniu, și toți aceia cari, în lipsa unor certitudini atent și calm recunoscute, împrumută câteva partipris-uri artistice pictorilor neinteligenți
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
principalelor rezultate. Sfârșitul acestui an de studiu e însemnat de zilele sînge-roase ale revoluției din iulie și întoarcerea lui Louis Philippe. Cu toate protestările sale, Galois, intern al Școalei Normale, nu poate participa la "cele trei glorioase". De aci, un surd resentiment împotriva d. Guignault, directorul școalei, resentiment ce avea să izbucnească mai târziu sub forma unui memorabil scandal. Aici, în Școala Preparatorie (redevenită după revoluția din iulie Școala Normală Superioară), întîlnește Galois pe Auguste Chevalier, legatarul său testamentar, de mai
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
o chemare a iubirii colorată de sugestivă halucinație. Unde expresia națională nu se poate înălța la esența ideii, intervine incantația, muzica întunecată și confuză a silabelor, urmărind vraja eterată a unei încordări absolute. Dar aceste apeluri onomatopeice, amestec de sunete surde și clare, nu sunt simple elemente folclorice, utilizate cu scopul de pitoresc; ele exprimă mijloace poetice, alternanțe de național și ezoteric, spre a deschide o perspectivă interioară a ideii. Universul poeziei barbiene este un univers abstract; poezie antimuzicală, tinzând să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]