981 matches
-
fost reședința Plasei Iernut. Iernutul a făcut parte, pe rând, din Dacia, Imperiul roman, formațiuni statale specifice începutului de ev mediu (România populară, cnezat, voievodatul lui Gelu), voievodatul Transilvaniei dominat de nobilimea maghiară (sec XII - XVI), principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană (sec. XVII), Imperiul habsburgic (sec. XVII - XIX), Imperiul austro-ungar (1867-1918). La data de 17 aprilie 1989 localitatea Iernut a devenit oraș. Primul primar sub guvernare românească a localității a fost Ioan Ghip, participant la primul război mondial și membru
Iernut () [Corola-website/Science/297083_a_298412]
-
României de către trupele sovietice, ultimul rege al țării, Mihai I, a fost silit să abdice în data de 30 decembrie 1947. Ascendența din 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de Domn al Moldovei și al Țării Românești sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman a unit o parte a națiunii române în jurul unui singur conducător. În 1862 cele două principate s-au unit formal sub numele de România, cu capitala la București. Pe 23 februarie 1866 o așa-numită "Monstruoasă
Regatul României () [Corola-website/Science/297113_a_298442]
-
ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni. După 1476, Ștefan a fost nevoit să acepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dar a obținut obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă. Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind peste
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria. La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” Roman un hrisov de recunoaștere a suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor, în orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt enumerați
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
pornesc cavalerii arabi care vor răspândi noua religie prin Africa de Nord până în Spania, iar în Asia până în inima Indiei. O dată cu decăderea Califului Abbasid, în Peninsula Arabică iau naștere, în secolele 9 - 10, mici principate feudale, care ajung, în secolul xvi SUB suzeranitatea Imperiului Otoman, situație menținută, cu întreruperi, până în 1918. Muhammad Ibn al-Wahhab pune în Nejd, după 1740, bazele unei secte islamice puritane și militante, câștigând de partea sa și pe emirul de Daraiyya, Muhammad Ibn Saud, fondatorul actualei dinastii dominatoare din
Arabia Saudită () [Corola-website/Science/298071_a_299400]
-
ག་ཡུལ་ 'drug yul"), adică „Țara dragonului”. Principatul întemeiat de populația thepu în secolul VIII a fost ocupat de tibetani în secolul IX, care impun lamaismul (din secolul XII, religie de stat). În secolul XVIII, principatul Bhutan recunoaște suzeranitatea chineză. Timp de un secol își apără autonomia internă amenințată de expansiunea britanică. Primul monarh ereditar al Bhutanului este instalat la 17 decembrie 1907. În 1910, Marea Britanie recunoaște formal independența Bhutanului, dar își asumă controlul asupra politicii externe a acestuia
Bhutan () [Corola-website/Science/298078_a_299407]
-
apogeul în vremea lui Ciaxare (630 î.Hr.-584 î.Hr.). Triburile perșilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradiției, către anul 700 î.Hr., de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr.-559 î.Hr.) pe al Mediei. Cyrus II cel Mare (559 î.Hr.-529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității, transformă în numai 3 decenii Persia, dintr-o putere locală în cel mai
Iran () [Corola-website/Science/298110_a_299439]
-
Constantinopolului (1453), Rusia a rămas singura țară creștină suficient de puternică la extremitatea estică a Europei Răsăritene, ceea ce i-a permis, mai târziu, să se pretindă ca unică moștenitoare a Imperiului Roman de Răsărit, adică A Treia Romă. Deși sub suzeranitatea mongolilor, Cnezatul Moscovei a început să-și afirme influența în zonă, iar, la sfârșitul secolului al XIV-lea, a devenit suficient de puternic pentru a se scutura de jugul invadatorilor. Statul rus era controlat de Hanatul Crimeii, statul succesor al
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
al tuturor rușilor", după ce s-a căsătorit, în 1469, cu Sofia Paleologu, o prințesă bizantină (nepoată a fostului împărat bizantin). Marele Cneaz a consolidat dominația Moscovei în zonele înconjurătoare, cucerind cnezatele mai mici sau obligând principii locali să-i recunoască suzeranitatea. În 1574, nepotul lui Ivan cel Mare, Ivan cel Groaznic, a fost, la numai 16 ani, încoronat în mod oficial "Țar al Rusiei" (forma slavizată a termenului roman "Caesar"). La sfârșitul secolului al XVI-lea, cazacii au înființat primele așezări
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
restabilească în Transilvania legea românească (adică religia ortodoxă) și să îl repună în funcție pe mitropolitul Sava Brancovici, persecutat și întemnițat de către calviniști pentru că nu voise să renunțe la ortodoxie. După ce în 1683 ajunsese la porțile Vienei, Imperiul Otoman, sub suzeranitatea căruia se găsea Țara Românească, a suferit un puternic recul: rând pe rând au fost pierdute de către turci în dauna imperialilor Ungaria și Transilvania, însă situația Țării Românești nu permitea înlăturarea vasalității turcești. Iorga descria situația țării astfel:„” Negocierile lui
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
Mazepa, legăturile cu Rusia au fost afectate. Au trebuit reluate prin noul hatman al Ucrainei, Scoropadski, rămas credincios țarului. Victoria de la Poltava a rușilor împotriva suedezilor și lipsa de reacție a turcilor au fost noi impulsuri pentru țările aflate sub suzeranitatea otomană. Brâncoveanu a încheiat în 1709 o înțelegere secretă cu țarul, care prevedea că domnul muntean avea să strângă o oaste balcanică de 30.000 de oameni și avea să alimenteze armata rusă în timpul războiului acesteia cu turcii; înțelegerea intra
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
sârbilor. În 1521, Belgradul a fost cucerit de otomani și a devenit reședința Pasalâcului Belgrad, fiind declarat principalul oraș al Europei Otomane și printre cele mai mari orașe europene. Orașul a devenit capitala Șerbiei în 1841, după o perioadă de suzeranitate a Imperiilor Austriac și Otoman. Totuși, partea nordică a orașului a rămas în Austria până în 1918, când s-a destrămat Imperiul Austro-Ungar. Orașul unit a fost atunci capitala entităților Iugoslaviei, până în 2006, cănd Muntenegru s-a declarat stat suveran. Belgradul
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
cu cel mai înverșunat dușman al Imperiului, regele Siciliei, Manfred, drept pentru care basileul a poruncit să fie izgoniți din capitală, pentru trei ani, toți italienii. Nu a renunțat la intrigi nici despotul Epirului, care recunoscuse, de formă, în 1265, suzeranitatea Imperiului. Guvernarea lui Mihail al VIII-lea avea două sarcini: măsurile diplomatice contra planurilor de atac occidentale și restabilirea dominației bizantine în vechile teritorii bizantine prin eliminarea despotatului de Epir și a latinilor din Grecia. Centrul planurilor de atac împotriva
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
Anjou și doar neputința Imperiului bizantin putea să ofere motive de îngrijorare. Philip de Tarent, căruia Carol al II-lea îi transmisese în 1294 drepturile și teritorile casei de Anjou, administra moștenirea angevină a Epirului și revendica în numele regelui Neapolelui suzeranitatea asupra principatelor france din Grecia și chiar din Thessaalia. El își asigura posesiuni epirote prin căsătoria cu Thamar, fiica despotului Nikepfor și în 1295, epiroții îi vor ceda și orașele din Etolia. Puterea statelor grecești separatiste scădea mai rapid decât
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
al bizantinilor sub conducere lui Andronic cel Bătrân. Ajutorul lui Philip de Tarent costa despotatul de Epir o parte din teritoriul său, fără a reuși să consolideze situația (nefăcând decât să înrăutățească relația cu Thessalia), unde pretențiile lui Philip la suzeranitate provocau o mare nemulțumire. În anul 1295, fiii sebastocratorului Ioan atacau despotatul, epiroții apelând la împăratul bizantin. Evoluția statelor separatiste grecești părea a lua o turnură favorabilă pentru Bizanț, în 1296 murind despotul Nikephor al Epirului și vechiul inamic al
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
Cazacii începuseră să jefuiască în mod regulat teritoriile otomane din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Liderii polonezi nu-i puteau controla pe cazacii care prețuiau foarte mult propria independență, dar cum ținuturile zaporojene erau sub oficial sub suzeranitatea uniunii polonezo-lituaniene, aceasta era făcută responsabilă pentru raidurile căzăcești. De asemenea, tătarii, care erau sub suzeranitatea otomană, lansau raiduri în special în zonele de sud ale Uniunii polono-lituaniene. Pirații cazaci executau raiduri de jaf în porturile orașelor bogate de pe țărmul
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
XVI-lea. Liderii polonezi nu-i puteau controla pe cazacii care prețuiau foarte mult propria independență, dar cum ținuturile zaporojene erau sub oficial sub suzeranitatea uniunii polonezo-lituaniene, aceasta era făcută responsabilă pentru raidurile căzăcești. De asemenea, tătarii, care erau sub suzeranitatea otomană, lansau raiduri în special în zonele de sud ale Uniunii polono-lituaniene. Pirații cazaci executau raiduri de jaf în porturile orașelor bogate de pe țărmul otoman al Mării Negre, aflate la doar două zile de navigație de vărsarea Niprului. În două rânduri
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
contra inamicilor imperiului cu trupele sale, recrutate de el și reușea să restabilească pacea. Ocazia îi consolida poziția imperiului în Grecia. (Seniorii feudali din Achaia cor trimite o ambasadă marelui domestic pentru a-i anunța că erau dispuși să recunoască suzeranitatea bizantină; țara era în plină fermentație și baronilor francezi le convenea mai mult să se supună împăratului bizantin decât reprezentanților familiei de bancheri florentini Acciajuoli, care guvernau principatul în numele împărătesei titulare, Catherine). În urma unor pogromuri la Constantinopol, palatele cantacuziniștilor, care
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
regele suedez Carol Gustav, care aveau ca scop disoluția teritorială a statului polono-lituanian. Janusz Radziwiłł a semnat „Tratatul de la Kėdainiai”, care îi asigurau pricipelui domnia în două ducate desprinse din teritoriul Marelui Ducat al Lituaniei. Aceste ducate erau trecute sub suzeranitatea Suedeză prin așa numita Uniune de la Kėdainiai. Regele polono-lituanian Ioan Cazimir al II-lea nu se bucura de simpatia nobilimii (șleahta) datorită simpatiilor sale față de Austria absolutistă și a disprețului său deschis față de „sarmatismul” nobilimii. În 1643, Ioan Cazimir devenise
Potopul (istorie) () [Corola-website/Science/317601_a_318930]
-
convingă pe tătari să schimbe tabăra, ucrainenii au căutat un nou aliat, care să-i ajute să-și păstreze independența proaspăt dobândită. Liderul ucrainenilor, Bogdan Hmelnițki, s-a oferit să plaseze Ucraina sub protecția țarului Alexei I. Trecerea Ucrainei sub suzeranitatea Rusiei, act ratificat prin Tratatul de la Pereiaslav, a condus la declanșarea un război prelungit între Rusia și Polonia între anii 1654 - 1667. Pacea care s-a semnat în 1667, a dus la împărțirea Ucrainei de-a lungul râului Nipru. Sectorul
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
a semnat în 1667, a dus la împărțirea Ucrainei de-a lungul râului Nipru. Sectorul vestic (Ucraina de pe malul drept) a trecut din nou sub controlul Poloniei, în vreme ce sectorul răsăritean, (Ucraina de pe malul stâng), a rămas un teritoriu autonom, sub suzeranitatea Rusiei, Hetmanatul cazacilor. Expansiunea către sud-vest a Rusiei și în mod particular incorporarea Ucrainei răsăritene au avut efecte neașteptate. Cei mai mulți ucraineni erau ortodocși, dar contactul lor îndelungat cu catolicismul și contrareforma poloneză i-a pus în contact cu ideile cele
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
Agrahan și Tersko-Kizlyarskoie ("Терско-Кизлярское" Terek-Kizliar) din cazaci Agrahan plus cazaci armeni și georgieni. În 1736, și mai târziu în 1765, malul stâng al Terekului, deși încă în stăpânirea nominală a cazacilor, a fost oferit cecenilor, care doreau să treacă sub suzeranitatea rusă și să se mute aici. Pe la jumătate secolului al XVIII-lea, relațiile cazacilor cu popoarele din zona muntoasă caucaziană au început să se acutizeze. În 1765, a fost fondat avanpostul de la Mozdok, care a devenit în scurtă vreme ținta
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
dependentă de infrastructura Gazprom. În octombrie 2015 a fost inaugurat Cimitirul militarilor români de la Rossoșka. O serie de războaie ruso-turce au fost date pe teritoriul țărilor române. Deși inițial românii au avut încredere în ruși, considerându-i eliberatori ortodocși de sub suzeranitatea Imperiului Otoman, aceștia și-au schimbat părerea de-a lungul timpului, mai cu seamă din pricina ocupării Basarabiei. Românii și rușii au luptat împreună împotriva Imperiului Otoman în 1877-1878, după care Dobrogea, pe care rușii o ocupaseră de la otomani, a fost
Relațiile dintre România și Rusia () [Corola-website/Science/318129_a_319458]
-
la aprovizionarea capitalei românești cu produse finite importate. Principele Carol I al României a susținut construirea rapidă a unui pod peste Dunăre, pentru a realiza o legătură prin orașul Ruse (actualmente în Bulgaria) către Constantinopol; România se afla încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Totuși, din cauza interesului scăzut pentru acest proiect, planurile începute în 1870 au fost în curând abandonate. Noua reorganizare a Europei de Sud-Est stabilită la Congresul de la Berlin (1878) a dus la abandonarea proiectului pe o lungă perioadă de
Calea ferată București–Giurgiu Nord–Giurgiu () [Corola-website/Science/319573_a_320902]
-
Belarusului în secolul al XVI-lea. Originea denumirii este încă subiect de cercetare. Unii cercetători, precum М. Dovnar-Zapolski, М. Liubavski sau А. Potebnaia, teritoriile „albe” erau acele regiuni care, într-o anumită perioadă istorică, nu s-au aflat nici sub suzeranitatea Marelui Ducat al Lituaniei, nici sub a hanilor tătaro-mongoli. În acest caz, „alb” ar fi echivalent cu „libere”, „independent”. Alți cercetători consideră că numele „Ruteniei Albe” își are originea în culoarea părului sau a hainelor purtate de locuitorii regiunii (V.
Rutenia Albă () [Corola-website/Science/319032_a_320361]