3,688 matches
-
Acasa > Poezie > Sonete > FUG FECIORII Autor: Camelia Florescu Publicat în: Ediția nr. 2082 din 12 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Leagă-mi ochii ! Leagă-mi vara! Strigă-mi plopii! Poartă-i seara , Pe sub tâmple! Să se scurgă, Să se-ntâmple Să n-ajungă. Să mă cheme Să m-adoarmă, Pui de lele Să mă cearnă. Leagă-mi noaptea ! (Și răscrucea) Uită-mi șoapta! Poartă-mi crucea! Peste dealuri, Peste sâmbre, Pe sub maluri Valuri strâmbe
FUG FECIORII de CAMELIA FLORESCU în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385354_a_386683]
-
însuși, la librăria Cărturești din București. Din câte știm, până acum au apărut deja alte câteva volume din seria anunțată. Semn de vigoare și spirit creator mereu tânăr, ajuns în areopagul împlinirilor eclatante. Dacă măcar un sfert din bărbații cu tâmple ninse de lumină (ai acestei țări) ar realiza câte 10 la sută din ceea ce a înfăptuit și lasă moștenire Corneliu Leu - pentru intelectualii de la sate, pentru păstrarea și promovarea culturii noastre în formele ei cu adevărat specifice și autentice -, atunci
Piatră de hotar: 83 de ani Nu-l plângeţi. Corneliu LEU trăieşte! (Fulguraţii) [Corola-blog/BlogPost/92773_a_94065]
-
un somn binefăcător, ca o transă care ne-a îmbogățit spiritual, o gură de aer prospăt în miezul caniculei românești. Citez unul din aforismele lui Ionuț Caragea și conchid, nu fără urmă de regret: parcă am visat cu deșteptătorul la tâmplă. Gabriela Căluțiu Sonnenberg Sibiu, iulie-august 2013
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92905_a_94197]
-
totul adoarme brusc râde chipul curcubeului printre oglinzi totul se termină pentru un nou început deasupra apelor trupuri de gânduri răsfiră iar și iar soarele în fiecare clipă a alergării lui prin existență pe tine om cine te atinge pe tâmple cine te trezește crucea sau numai așchiile ei într-un liman al somnului rațiunii Anne Marie Bejliu, 29 noiembrie 2015 Referință Bibliografică: furt / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1794, Anul V, 29 noiembrie 2015. Drepturi de
FURT de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383154_a_384483]
-
Cătinean este și un poet patriotic care își cântă țara în versuri cum puțini poeți ar ști să o facă. Glia sa sfințită cu lacrimi îl cheamă la datorie și nu își dorește decât ca pacea să se aștearnă pe tâmplele țării și să strângă petale de armonie de pe brațele ei. Zbuciumul său interior îl determină să scrie adevărate scrisori patriotice în care lupta pentru dreptate, cinste și onoare, dar și pentru un viitor mai luminat al pământului său străbun de
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
par teferi. Eu le răspund candid că nu-s acasă. Mă înțeleg muscalii, și se-nchină. Dar sus, în felinar, rîde-o mireasă, un șobolan se-mpușcă fără vină. De-aș mai trăi o dată pîn-la ziuă, ca să îmi ung cu rouă tîmpla beată, jur c-am să scot pe brînci apa din piuă și c-o să-mi prind și fluturi la cravată. E ora cînd prin case lupii urlă cu beregăți tăiate de-ntuneric și într-un gang, un înger blond, din
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
par teferi.Eu le răspund candid că nu-s acasă.Mă înțeleg muscalii, și se-nchină.Dar sus, în felinar, rîde-o mireasă,un șobolan se-mpușcă fără vină.De-aș mai trăi o dată pîn-la ziuă,ca să îmi ung cu rouă tîmpla beată,jur c-am să scot pe brînci apa din piuăși c-o să-mi prind și fluturi la cravată.E ora cînd prin case lupii urlăcu beregăți tăiate de-ntunericși într-un gang, un înger blond, din surlă,vrea să îmi
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
publicat în Ediția nr. 2241 din 18 februarie 2017. Iubito, aveai ochii de neguri cînd ningea Frumoasa, trista iarnă pe sufletele noastre Și mîna ta subțire prin fulgi mai flutura, Și ascultam colinda potecilor albastre. Trecea mereu o sanie prin tîmpla mea de foc, În inimă la tine se tot tăiau copacii Și străzile și vremea ardeau a nenoroc În alb, precum în vară, pe cîmpuri, roșii, macii. N-am apucat un bulgăr să aruncăm în noi, Parcă ningea degeaba, pentru
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Însă, iubito, totuși, eu zic c-a fost ... Citește mai mult Iubito, aveai ochii de neguri cînd ningeaFrumoasa, trista iarnă pe sufletele noastreși mîna ta subțire prin fulgi mai flutura,Și ascultam colinda potecilor albastre.Trecea mereu o sanie prin tîmpla mea de foc,În inimă la tine se tot tăiau copaciiși străzile și vremea ardeau a nenorocîn alb, precum în vară, pe cîmpuri, roșii, macii.N-am apucat un bulgăr să aruncăm în noi,Parcă ningea degeaba, pentru o altă
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
iarnă, beau, la geam, un ceai de tei; mă scutură și mă răstoarnă frigul peste ghiocei. deși miroase-a primăvară zăpezile mă troienesc și nu mai știu a câta oară stau lângă foc să mă-ncălzesc. deși am ghiocei la tâmple mă-ncearcă visuri fel de fel, cum ar fi fost, să se întâmple, să mă prefac în ghiocel? nu mai ești nici tu fecioară, nici eu nu mai sunt holtei, dar visăm o primăvară plină-ochi cu ghiocei... Referință Bibliografică: deși
DEŞI AFARĂ ÎNCĂ-I IARNĂ... de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383246_a_384575]
-
apune făr' să-l vezi Luna fuge printre stele, licărul de ceară-i pierzi, Luciul de izvor cu spume gâfâie spre vale, Chiar și codrii-și plâng marama într-o iute jale. Toate trec... mă trec și eu, ninge peste tâmple De-or zori fără oprire, ce-are să se-ntâmple? Socotesc că fug de mine, vor să plec devreme Mă voi duce, scurs de viața... care-n plâns îmi geme. Referință Bibliografică: ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL / Ciprian Antoche : Confluențe Literare, ISSN
ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383267_a_384596]
-
odăii Marietei. Deschise ușa încetunel, pitulată în spatele imensului buchet. După salutul firesc, înaintă spre pat în vârful picioarelor, să nu tulbure liniștea încăperii. Marieta îi răspunse printr-o grimasă ce se voia zâmbet și două lacrimi i se prelinseră spre tâmplele adâncite. Abia de mai semăna cu Marieta de altădată! Fața i se alungise extrem de mult, nasul i se subțiase, iar ochii, ochii, și așa mici de la natură, deveniseră două punctișoare ascunse în găvanele încercănate ale orbitelor. Paloarea feței era cadaverică
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
Autor: Valentina Geambașu Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului PRIMĂVARĂ În pântecul iernii te-am așteptat Cu ochii mei însetați de soare, Gânduri printre gene au lăcrimat Pictând vise în veștedă floare. Îmi sprijin tâmpla pe un ram de gând Cu tine caut răsăritul în a mea viață, Cu tine am învățat să râd să plâng Candele albe pâlpâie sub umbre de ceață. În orologii în tăcere îți număr pașii Speranțe-nmuguresc timid pe alei
PRIMĂVARĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383330_a_384659]
-
ai trecut printr-o clinică!” Un punct de vedere. Rămâi la părerea că între autor și cititor există un prag psihologic: nici una dintre părți nu are încredere în discernământul celeilalte. Casus belli. § Albul pereților amplifică lumina: te dor ochii, capul; tâmplele, mai ales. Uneori, ceafa. Vizitatorul se dă drept doctor, încearcă să te tragă de limbă. E Castelanul, știi mai bine decât oricine. Întreabă de cărțile pe care le-ai scris, aduce vorba despre cele viitoare; îl interesează Stațiunea. Vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
hârtie cu grafia lui subțire, În timp ce lumânarea se consuma pe masa de scris. Se scurseseră, probabil, câteva ceasuri bune de când Începuse să-și redacteze lucrarea. Se opri pentru a reciti tot ceea ce scrisese. Se simțea istovit, migrena Îi zvâcnea În tâmple, somnul era Încă departe. — Cu siguranță, așa e. Ipoteza contrară sfidează rațiunea și evidența, murmură el, trecându-și mâna peste frunte. Pe masă se aflau un urcior plin și două cupe. Turnă apa Într-una dintre ele până când se revărsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl considera un laș. În bătălia de la Campaldino, cu unsprezece ani În urmă, Îl văzuse ținând piept la asaltul aretinilor, atunci când cavaleria inamică se aruncase asupra rândurilor lor destrămate. De ce, acum, Îi era frică dinaintea porții unei biserici? Durerea din tâmple Îi reveni Într-o explozie violentă. Își Înăbuși un nou atac de greață și Îl dădu la o parte, scârbit, pe omul care Încă șovăia. Voia să rezolve chestiunea cât mai grabnic, pentru a se putea refugia, În sfârșit, Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să se creadă că era chiar așa. O tresărire de orgoliu Îl zgudui pe Dante. În fond, nenorocitul acela nu se Îndepărtase prea mult de adevăr. Dacă mintea i-ar fi fost mai puțin tulbure, Își zise el strângându-și tâmplele, poate că ar fi fost În stare să pună În legătură elementele pe care le adunase, dându-le un contur. Însă un glas lăuntric Îi șoptea că ar fi fost nevoie de mult mai mult de un ceas pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care Însemnele autorității sale le produceau asupra concetățenilor. Se Întoarse să se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unica insulă a minții, Înconjurată de o mare clocotitoare de nimic, o mică stâncă pe o rută abandonată de orice corabie, părăsită până și de cântecul sirenelor. N-ar fi știut să spună de când dura acea tăcere deplină. Simțea În tâmple șuieratul surd al sângelui. Toate umorile se precipitau Înlăuntrul lui. Din când În când, i se părea că se găsește pe buza unei cascade uriașe care se prăvălea spre măruntaiele pământului. Era copleșit de bubuitul propriului său trup. Apoi, dindărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
strălucirii soarelui, acum sus pe cer. Se ridică Împleticindu-se, cu mintea Încă răvășită. Apoi Își luă capul În mâini, Încercând să se clatine. I se păru că abia revenise la suprafața unei mări populate cu monștri. Dar flacăra din tâmple dispăruse. Un extraordinar sentiment de bunăstare Îi răzbătea prin toate fibrele și orice atom de durere se risipise. Odată cu bunăstarea trupului, vioiciunea și virtuțile minții Își recăpătaseră vigoarea. Faptele petrecute peste noapte Îi erau cum nu se poate mai limpezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trăgându-se de nasul dungat În roșu. — Eu lovesc ca un tigru. Las mâțele pentru șobolani ca voi! Cu inima În frământare, poetul privi Împrejur. Probabil că și dânsul era răvășit, judecând după sângele care Îi bătea cu furie În tâmple. Încetul cu Încetul, Începu să se destindă, păstrându-și ochii ațintiți asupra lui Lapo. — Da... poate că e mai bine să ne Întoarcem la datoria noastră, zise el Înșfăcând pergamentul cu degetele care Încă Îi tremurau de emoție. Ați spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai dădu cu presupusul celălalt, Însă fără convingere. Tot În tăcere, Dante se apropie de fereastră pentru a examina mai bine acea materie vegetală. Chipul i se Întunecă și o brazdă evidentă Îi despărțea acum fruntea În două. Durerea din tâmple i se ascuți și ea. — Fă să dispară tot vinul din pivnițe, Bargello. E mai bine ca priorii Florenței să bea apă, cel puțin pentru câteva zile. — Despre ce este vorba? Ai aflat? — E ciumăfaie. Frunzele plantei și florile, partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atât de pervers Însăși firea omului? Aceasta era forța care Îi smulsese pe cei dintâi părinți din paradisul terestru? Luă cupa de vin plină până la margine și bău cu Înghițituri mari. O văpaie de fierbințeală Îi urcă din stomac până la tâmple. — Ai citit, cu siguranță, canțona lui Cavalcanti, prietenul dumitale, Doamna mă roagă. Tot Cecco fusese cel care vorbise. În urechea lui Dante, glasul său răsunase parcă undeva În depărtare, ca și când toți s-ar fi dat dintr-o dată deoparte pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pustie a unui teatru, actorii Își fac pe rând intrarea spre a da viață reprezentației. Steaua zorilor, divina Ishtar care le cerea preoteselor sale să Își jertfească trupul, acuplându-se cu necunoscuți. Își luă capul Între mâini, apăsând puternic pe tâmple, ca și când ar fi vrut să oprească, pentru o clipă, confuzia din gânduri. Dacă măcar tu, tată, m-ai putea ajuta! se surprinse el gândindu-se. — De ce m-ai ales pe mine drept călăuză? răspunse glasul drag al lui Vergilius. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a rampei carosabile a podului exista un rând de trepte Înguste. Chiar dacă, cu greu, se putea zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]