KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

resemneze din prima clipă cu destinul lor, considerîndu-l o aventură trecătoare, dar al treilea, un pilot numit Gamboa, cu gesturi semețe și părul cărunt, deși nu avea mai mult de patruzeci de ani, se arătă dintru bun Început nărăvaș și tăcut, și era ceva În felul lui de a privi și a primi ordinele care Îl făcu pe Oberlus să priceapă că În curînd avea să-i dea motive să-l „pedepsească”. În pofida siguranței sale, preferă să aștepte ca portughezul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
prizonieri. De-o parte se afla Mendoza, și Împreună cu el cîinele lui credincios, norvegianul care-l admira fără rezerve și Îl asculta fără să crîcnească, iar de cealaltă, portughezii, Împărțiți la rîndul lor Între latenta răzvrătire a lui Gamboa și tăcuta supunere a lui Souza și Ferreira. S-ar fi putut crede chiar că, pentru aceștia doi din urmă, captivitatea nu reprezenta o povară prea grea, de vreme ce nu se deosebea prea mult de viața pe care o duceau pe vapor, mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
semene cu tine. Dar cum să aflăm asta? — Nu putem afla decît atunci cînd se va naște. Erau așezați pe stînca de pe culmea falezei, uitîndu-se cum norii negri se apropiau dinspre nord, amenințînd cu furtuna. Iguana Oberlus rămase cîteva clipe tăcut, ca și cum ar fi studiat norii, străin de orice temă de discuție, dar În cele din urmă, fără să se Întoarcă, Îi atrase atenția: Dacă seamănă cu mine... Dacă nu e un copil normal, am să-l arunc de pe culmea falezei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
și așa vei muri. Durerile facerii o apucară după-amiază și strigă ore Întregi, asudînd și zvîrcolindu-se, plîngînd, rugîndu-se și Înjurîndu-l pe „blestematul monstru respingător care o făcuse să conceapă alt monstru care voia s-o omoare dinăuntru”. Iguana Oberlus stătea tăcut, În așteptare, Încercînd să-și amintească instrucțiunile pe care pe primise și Încercînd să nu se gîndească la faptul că sosise ceasul și că În curînd trebuia să ia cea mai importantă hotărîre din viața lui. Pruncul care urma să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
tare. Apa Începu să fiarbă pe focul care, Într-un colț, Își aducea prinosul la iluminarea și mai fantasmagorică a acelui spațiu. Niña Carmen se Încleștă de drugii de la pat și Împinse cu putere. Iguana Oberlus rămase În așteptare, mereu tăcut. Sosiră zorii. Copilul se născu. Niña Carmen Încetă să mai strige și Închise ochii, vlăguită. Iguana Oberlus tăie cordonul ombilical, luă bebelușul În brațe și Îl Înfășă Într-o cîrpă curată. Apoi, foarte Încet, Îl apropie de lumină și Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
grăsime ar fi potolit pentru totdeauna furia lui, ca și cum ar fi fost numai o oglindă uriașă, pusă acolo pentru a răsfrînge razele soarelui. Dar ce era acea mare fără personalitate? O mare fără alt semn de viață În afară de acel curent tăcut și trădător, care Încerca să-i Împiedice, ca o mînă de ciclop, să se apropie de pămînt. Ar fi fost frumos, da, să se cuibărească În el, să se lase În voia farmecului său și să-i Îngăduie să pătrundă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
sentimentele. Se trezi la prînz, urină, puse mîna În tăcere pe vîsle, verifică direcția și Începu din nou să vîslească, fără să se mai oprească din treabă decît pentru a mînca ceva la căderea verii și a continua, nepăsător și tăcut, tot restul nopții. CÎnd soarele răsări din spatele munților Înalți, lumină cu primele raze oblice un peisaj auriu de nisip alb, un mare deșert de pe țărm, care se Întindea, monoton, de la un capăt la altul al orizontului, pe toată suprafața pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

Lincoln Town Car către sud. Dacă tot călătorești în felul ăsta, ai putea la fel de bine să vizionezi lumea la televizor. Geamurile electrice sunt ridicate până sus de tot, așa încât planeta Brandy Alexander are o atmosferă de-un albastru cald, nemișcat, tăcut. Sunt precis 21 de grade Celsius, și afară, dincolo de sticla concavă, toată lumea de copaci și stânci aleargă pe lângă noi în miniatură. În direct prin satelit. Noi suntem mica lume a lui Brandy Alexander, care țâșnește prin fața tuturor lucrurilor. Conducând, conducând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Mama zice: — Ar însemna așa de mult pentru drepturile homosexualilor. Dă-mi curaj. Flash. Dă-mi toleranță. Flash. Dă-mi înțelepciune. Flash. Sari la adevăr. Și eu zic: — Nu. Capitolul 15 Sari în jurul orei unu dimineața, în casa mare și tăcută a lui Evie, când Manus se oprește din strigat și eu reușesc în sfârșit să gândesc. Evie e în Cancún, așteptând probabil s-o sune poliția și să-i spună: persoana care vă îngrijea casa, un monstru fără mandibulă, ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
așa departe că nici nu-l auzi căzând. Fără să se întoarcă, Manus duce mâna în spate și apucă altceva. Un sfeșnic de argint. — Asta-i moștenirea mea, zice Manus. Azvârlit peste cap în întuneric, sfeșnicul se rotește prin aer, tăcut, așa cum îți imaginezi că zboară sateliții. — Știi - Manus azvârle o mână scânteietoare de inele pentru șervete -, părinții tăi sunt un fel de Dumnezeu. Sigur, îi iubești și vrei să știi că există pe lume, dar nu-i vezi cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

tipărită, destul de neglijent, cerneala se întinsese. "Ia și citește, domnule Bîlbîie, și te rog să-mi prezinți un raport amănunțit. Nu mă interesează toate fleacurile legate de mascarada asta, cît cealaltă jumătate. Cea întunecată. Undeva există încă o parte, nevăzută, tăcută, grea. De aceea, cu adevărat primejdioasă. Celor mai mulți dintre oameni, chiar și dintre oamenii care lucrează la noi ori cu noi n-am cum să le explic că e vorba doar de un sentiment, de o presimțire. Nici măcar nu ajunge la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
obișnuiții casei. În treacăt salută un profesor de filosofie, admirat pentru elocința și mai ales pentru ideile sale, duse la extremitatea severității morale, mereu înconjurat de un public feminin aflat într-un soi de transă extatică, din fericire mai întotdeauna tăcută, schimbă o vorbă cu un scriitor apropiat de cercul regenței, gras, al cărui rîs semăna cu un lătrat răgușit, nici unul, nici celălalt n-ar fi știut să-i facă introducerea de care avea nevoie. Aceasta nu putea fi decît foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
și modestia te ajută intri în toate casele boierești, chiar dacă o faci pe ușa din dos, important este să fii înlăuntru. Iar oamenii săi, Serviciul, reușiseră să pătrundă în toate cămările și odăile de taină ale societății, rămînînd în continuare tăcuți și modești, ceea ce făcea să nu deranjeze, să nu irite, să nu trezească adversități, să rămînă neobservați, dar să râmînă. Și uite, acum trebuia să încalce și această regulă, această lege de aur, riscînd așa soarta Serviciului și poate, de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
părțile de ochii sticloși ai păsăretului împăiat, văzîndu-și chipurile transfigurate, uneori livide în sticla borcanelor, unde pluteau într-un somn definitiv șopîrle și pești, șerpi de baltă știuți și lighioane nemaivăzute de ei, acolo domnul Schmeltzer le punea o întrebare tăcută, plimbîndu-și privirea ciudata de la unul la altul, pe măsură ce fiecare dintre ei răsucea butonul pilei galvanice, lăsînd așa să treacă un curent electric prin mușchii despărțiți de restul trupului, de inimă și de cap, iar mușchii tresăreau într-un zvîcnet viu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Și degetele lor dădeau viață întreagă, adevărată, aceeași mișcare, cu aceeași energie și amplitudine, cu aceeași nervozitate, o zvîcnire pe care o mai făcuseră de atîtea ori, de zeci de mii de ori, de milioane de ori înainte. Privirea întrebătoare, tăcută a domnului Schmeltzer stăruia asupra fiecăruia dintre ei și mult mai tîrziu a înțeles că ea ajungea să fie înțeleasă numai de unii dintre ei, anume de aceia care se înfiorau și care nu mai încercau și a doua oară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
puțin nu acolo, în fața unei evidențe și a atîtor băiețandri glumeți și cu totul neștiutori de ceea ce se petrece cu adevărat. N-ar fi putut spune că el, Mihai Mihail, adolescentul de atunci, a priceput pe de-a întregul întrebarea tăcută a domnului Schmeltzer. A doua oară nu i-a mai fost pusă și destul de repede, încă nu începuse războiul în Europa, el terminase școala și făcuse primul pas în strania sa meserie, profesorul de științe ale naturii Georg Schmeltzer a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
încetul cu încetul se va strînge, se va închide, devenind un adevărat pumn. Un pumn de fier, domnilor! Își simțea sîngele pulsînd în artere, nu voia să-și ridice pleoapele grele, vedea în spatele lor parada Gărzii civice, a armatei, disciplinată, tăcută, de nădejde. Vor trece acolo, pe sub ochii lui, în șiruri nesfîrșite, și mulțimea va privi fascinată la acel organism perfect, capabil să impună respect prin simplul fapt că există în perfecțiune! De afară se auzi clopotul de bronz, grav, anunțînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

care Îl Înfioră: „Asta este mărturia adevăratei lui credințe. Viața omului este cădere și iad, iar lumea este În mâinile tiranului. Blestemat să fie cel mai tiran dintre tirani, Elohim!“ Mulțimea Îi făcu loc și ea se strecură printre indivizii tăcuți și o porni jeluindu‑se prin deșert. Trupul ei muritor se Întorcea În lupanar, iar duhul ei se strămuta Într‑o altă nălucă. ONORURI POSTUME Faptele s‑au petrecut cam pe la o mie nouă sute douăzeci și trei sau douăzeci și patru. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
hotarul dintre mormintele celor avuți și a celor nevoiași, Bandura se Împletici când să urce pe un podium Înalt al unei lespezi de marmură neagră (un Înger din bronz ținând o coroniță deasupra unei micuțe răposate), și‑n fața mulțimii tăcute a marinarilor cu capetele dezgolite și a prostituatelor boite va ține un discurs solemn. Va relata pe scurt, chiar schematic, biografia Marietei: existența chinuită a unui vlăstar de proletar, dintr‑o mamă spălătoreasă și un tată depravat, un hamal alcoolic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

pe punctul de a calcă pe spatele unui nohú, veninosul peștescorpion, care i-a fost dintotdeauna cel mai mare dușman. Simplă idee că acea fiara ar putea să se ridice din nou în picioare îi îngheța sângele în vine. Rămase tăcut, în timp ce torța se consumă puțin câte puțin, iar cel de-al doilea geamăt și un tremur al corpului, care îi dovediră că agresorul e pe punctul de a-și reveni, îl ajutară să se hotărască, astfel că, fără să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
poziția în mijlocul canalului, astfel că nici măcar un înotător discret n-ar fi putut să se strecoare neobservat. Nici Tapú Tetuanúi, nici prietenii săi nu închiseseră ochii de mai bine de treizeci de ore, dar, cu toate acestea, ramaseră atenți și tăcuți, hotărâți să se arunce asupra bestiei, dacă aceasta s-ar fi ivit. Dar nu o făcu. Marea armata a stelelor străbătu cerul pe deasupra capetelor lor, iar ei își petrecură timpul studiindu-le încă o dată traiectoria, încercând să și-o graveze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
le explica oamenilor că animalul putea reapărea mai furios că oricând, iar în cazul în care ar fi făcut-o, putea transforma Marara într-o grămadă de așchii, dintr-o singură lovitură. Ordona așadar că toată lumea să rămână nemișcata și tăcută, să fie acoperite adăposturile animalelor și să fie închiși câinii, ca să nu facă zgomot, si, după ce cerceta îndelung, obsesiv chiar, orizontul și cerul, îi ordona cârmaciului să vireze cu nouăzeci de grade spre tribord, în timp ce toate velele erau întinse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și de frig și când spre dimineață a apărut în fața noastră o uriașă insula albă, am inceput sa strigam de bucurie, crezând că găsisem, în sfârșit, un loc în care să ne adăpostim și să găsim ceva de mâncare. Rămase tăcut, ca și cum și lui i-ar fi fost greu să creadă că toate acestea i se întâmplaseră. Totuși, când am pus piciorul pe ea, am descoperit că nu era vorba despre pământ, ci de apă, atât de rece, încât se solidificase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
încât deveniseră insuportabile, mai ales că, după moartea uneia dintre ele, părea să le fi dispărut și lor cheful de cântat sau de râs. Le lipseau povestirile Omului-Memorie, iar inactivitatea forțată a făcut ca nostalgia să cuprindă iarăși, discretă și tăcută, inimile tuturor. Plictiseală. Plictiseală poate dărâma spiritele, afectându-le mai mult decât cele mai mari adversități, căci există mii de moduri de a înfrunta adversitatea, dar există foarte puține de a face față plictiselii, atunci când aceasta atinge limitele pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

puști care și-o freacă, și-n clipa următoare n-o să mai ajungi în vecii vecilor avocat. Acu’ mă așez pe fundul piscinei, și cerul unduiește albastru deschis prin cei doi metri jumate de apă de deasupra mea. Lumea e tăcută, în afara bătăilor inimii care-mi zvâcnesc în urechi. Slipul cu dungi galbene l-am înfășurat în jurul gâtului pentru siguranță, în caz că apare vreun prieten, vreun vecin, oricine să mă-ntrebe de ce n-am fost la antrenamentul de fotbal. Sucțiunea constantă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]