1,658 matches
-
Sudoarea îmi curge șiroaie pe trup. E roșie. Nu e sudoare. Cercul câinilor se strânge. Îi aud din ce în ce mai aproape. Nu-i văd. Mi-i închipui pe după dune. Trupuri constelive și alungite, capete mari cât bostanul, gura băloasă, priviri turbate și tăioase ca cioburile de sticlă. Alerg. Cad. Mă târăsc. Mi-e frică. Mă ridic. Alerg. Mă împiedic. Nu mai pot. Soarele alb ca o roată cu spițe de nichel. Coboară. Spițe incandescente de nichel în omoplați, în pulpe. Carnea sfârâie cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
se mișcă sub mâinile mele. Nu e nisip. Furnici roșii, mari cât unghia, îmi îmbracă trupul. Harnice, rup bucățile mici de carne cu care dispar în nisip. Urlu din răsputeri, dar nu aud nici un sunet. Alerg din nou. Mici obiecte tăioase îmi sângerează tălpile. Sunt scoici. Marea e pe aproape. Câinii m-au ajuns. Mă sfâșie. Nu-i văd. Îi simt doar și îi aud. Alerg. Acum știu încotro. În depărtare nisipul își schimbă culoarea și se transformă în apă. Deșert
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Mare asemănare nu este între noi, el inteligent, orice observație asupra unei cărți sau unui om prefăcîndu-se într-o idee; eu având doar unele intuiții. Prietenia noastră pare multora ciudată, căci domnul Theodoriu este recunoscut ca un om cu replică tăioasă, utilizează ironia și nu-și pierde capul în nici o împrejurare. Dar cu mine a fost întotdeauna extrem de cald și, fără să-mi facă declarații, foarte prietenos, fie că pricepe, că la cea mai mică ironie aș fugi, fie că îl
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
destructivă; se luptă când se iubesc și se urăsc (mai mult sau mai puțin conștient) fiindcă se luptă. Naratorul se simte atât de nenorocit încît devine insensibil, însă luciditatea îl face să se bucure de insensibilitatea lui - căci totul devine tăios, dur, absolutizant. Dragostea și ura se succed rapid și fiecare moment diferă de celălalt. "Cum aș putea să nu mărturisesc totul?" spune Ioana, iar Naratorul: "nu voi ierta-o niciodată, chinul va fi etern." La teza de literatură franceză, din
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
creștine, păcătoșii care nu puteau trece puntea erau azvârliți în Iad. Legendele medievale vorbesc despre "o punte ascunsă sub apă" și despre un pod-spadă, pe care eroul (Lancelot) trebuie să-l treacă desculț și cu mâinile goale: puntea este "mai tăioasă decât o coasă", iar trecerea se face "cu suferință și durere". În tradiția finlandeză, o punte acoperită cu ace, cuie, brice străbate Infernul: pe ea trec atât morții, cât și șamanii, în călătoria lor spre lumea de dincolo. Descrieri asemănătoare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se mută de la ochii lui Balamber la cei ai marcomanului, trecând mai întâi, cu o privire scurtă, dar cuprinzătoare, peste fețele celorlalți, rămași ca trăsniți. Ca eliberat dintr-o strânsoare, Balamber își umflă pieptul într-un lung suspin. Cu voce tăioasă și puțin răgușită, Malaberga se adresă tuturor, de parcă ar fi vorbit unui grup de copii de școală: — Atunci? Ce stați în ușă ca niște proști? Intrați și închideți, până nu-mi stinge vântul focul. Audbert se supuse, ascultător, iar femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se lase tratat astfel de un diacon și cu atât mai puțin o putea îngădui impulsivul său frate, Geremar, așezat alături de el; acesta fu, de fapt, cel care răspunse iute; cu o grimasă de dispreț pe chip, făcu un gest tăios cu mâna: — Daaa! S-o facem pe păstorii! Să ne batem cu porcii romanilor pentru ghindele din pădure! Vandalii și goții au cucerit fortărețe și orașe bogate, i-au forțat pe romani să le recunoască guvernarea asupra unor provincii întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
printre dinți. Din nou, hunul ridică din umeri. Arătând iarăși spre mâna bandajată, observă: — Nu-mi spune mie. Urmărirea asta deja m-a costat zdravăn. Ți-am mai spus: zeul lor îi ocrotește. împingându-și bărbia înainte cu un gest tăios, Gualfard proclamă: — E o protecție care nu va dura mult, fii sigur. întorcându-se spre fratele său, adăugă, pe un ton poruncitor: — Te las pe tine să termini treaba. Eu nu mai pot să întârzii pe aici. Urmară câteva cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aplecat, astfel că sabia lui Sebastianus îl atinse când aproape că ieșise din bătaia ei, lăsându-l nevătămat; deși puternic dezechilibrat, se răsuci prompt, vrând să se pună în gardă, dar nu avu timp să o facă. Fulgerător, cu marginea tăioasă a scutului său strâmbat și spart de lovituri, romanul lovi în partea din mijloc scutul adversarului, i-l împinse la o parte, forțându-l astfel să-și lase garda, și fandă fulgerător. Cu o precizie implacabilă, lama îl atinse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l să-și reia locul. Apoi, arătând cu degetul spre Almiro, adăugă: — Am spus că trebuie să vă aliniați aici! în spatele lui, pe trei rânduri. înțelegeți ce vreau să spun? Pe trei r-â-n-d-u-r-i! înțelegeți sau... O voce ironică, sonoră și tăioasă, se auzi în spatele său: — Hai, las-o baltă, soldățelule! Furios, Metronius se întoarse, căutându-l din ochi pe cel care vorbise, și întâlni imediat vârful unei lame la un deget de gâtul său. Cel care o ținea în mână era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prezentă pe Sebastianus, precizând calitatea sa de om de încredere al lui Magister militum, Sangiban nu-i zâmbi, nu-i întinse mâna. Cu degetele înfipte în centura de piele, îl măsură cu o privire rapidă, după care, cu o voce tăioasă, se mulțumi să-l întrebe: — Când va fi aici? Conștient că se afla în fața unui comandant cu siguranță încercat de duritatea luptei aproape disperate pe care o dusese până în acel moment, Sebastianus hotărî să nu dea prea mare importanță lipsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
azi am fi putut să-i spulberăm pe gepizi o dată pentru totdeauna. în plus, e adevărat și că dacă mâine alanii cedează... Chipul lui Etius se întunecă. — Asta nu trebuie în nici un caz să se întâmple! exclamă pe tun ton tăios. O să pun în spatele lor câteva detașamente de catafracți, ca să-i ajute, firește, dar și ca să le taie, dacă e cazul, pofta de a mai fugi. întorcându-se spre hartă, făcu cu mâna un gest către el și Metronius. — Dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putință. Așa că am hotărât să te iau cu mine. Vocea sa, pe care, până în ziua aceea, Balamber o putuse auzi numai în timpul discursurilor puternice și convingătoare pe care obișnuia să le țină neamului hiung-nu înainte de fiecare bătălie, avea un ton tăios. El, simți totuși, o notă de apreciere și de ironie aspră, prietenoasă. Nu putu să răspundă decât: — La ordinele tale, Mărite Rege! Urcat acum în șa, Atila luă sabia lungă din mâna lui Ernak și-l privi cu și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de mărire? Uite, parcă și gura îi e strâmbată de un rictus sarcastic de gardian de profesie, care-și păzește prețioasa-i pradă până și în somn. Nu, e insuportabil! Nu mă vede, căci are o privire ciudată, rece și tăioasă. Trebuia să-mi închipui, aspidă cum e, că doarme cu ochii deschiși, căci asta e slăbiciunea ei aducătoare de moarte. Vrăjitorii, știind că e inutil să-i incanteze descântecul, îl scriau cu litere de aur pe o eșarfă roșie, pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu privirile sticloase și mațele împietrite. Folosea frecvent astfel de capcane culinare. Ascundea cu grijă în momeală bureți de mare comprimați, care se desfăceau apoi absorbind toate sucurile stomacului, arici de mare care perforau mațele jivinei sau câte o coastă tăioasă de delfin, meșteșugit arcuită cap la cap și legată cu vene de berbec, care exploda după o vreme, desfăcându-se fulgerător, aducând tăișul morții în hulpavele măruntaie. Când prindea de viu un pui de tigru și voia să scape de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Sudoarea îmi curge șiroaie pe trup. E roșie. Nu e sudoare. Cercul câinilor se strânge. Îi aud din ce în ce mai aproape. Nu-i văd. Mi-i închipui pe după dune. Trupuri constelive și alungite, capete mari cât bostanul, gura băloasă, priviri turbate și tăioase ca cioburile de sticlă. Alerg. Cad. Mă târăsc. Mi-e frică. Mă ridic. Alerg. Mă împiedic. Nu mai pot. Soarele alb ca o roată cu spițe de nichel. Coboară. Spițe incandescente de nichel în omoplați, în pulpe. Carnea sfârâie cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se mișcă sub mâinile mele. Nu e nisip. Furnici roșii, mari cât unghia, îmi îmbracă trupul. Harnice, rup bucățile mici de carne cu care dispar în nisip. Urlu din răsputeri, dar nu aud nici un sunet. Alerg din nou. Mici obiecte tăioase îmi sângerează tălpile. Sunt scoici. Marea e pe aproape. Câinii m-au ajuns. Mă sfâșie. Nu-i văd. Îi simt doar și îi aud. Alerg. Acum știu încotro. În depărtare nisipul își schimbă culoarea și se transformă în apă. Deșert
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nu slăbiciunii intelectuale, pentru că mai degrabă pierde omul simțul realității prin partea morală, decât prin cea intelectuală. O implori să nu te mai facă să suferi, adică îi ceri ei ajutor contra ei, nenorocitule, iar ea te ascultă rece și tăioasă ca o spadă de gheață și ridică în suflet altare celuilalt. Disimularea femeii față cu bărbatul e în ordinea lucrurilor, pe când a bărbatului față cu femeia e contra naturii, e o lașitate, e antipatică. O femeie se simte măgulită când
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
atâta ușurință. Femeia Îți este devotată și te respectă. Și cu asta am spus totul...” Această Întorsătură neașteptată a celor Întâmplate, avură darul să emoționeze asistența În afară de bărbatul femeii care privea la ea cu neâncredere. „Cine Îmi garanteză mie...!?” Aceste tăioase cuvinte, Încinse din nou atmosfera, când, Gironda interveni energic. „Ascultă băiete, eu trebue să fiu supărată...! Tu, n-ai motiv... Am fost negociată, desigur mai rău, de cum se vindeau sclavele În societatea imbecililor!!. Ce se putea petrece În cele câteva
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
recunoaște că totul e adevărat. Or acum nimeni de la mine de la serviciu nu crede asta. Nu cred c-aș putea să fiu atât de, ei bine, atât de puțin iubită. Jina s-a întors către Irene, i-a înregistrat privirea tăioasă și zâmbetul care întotdeauna îi înflorea pe buze atunci când îți închipuia oase rupte și răni pe care nici măcar Naji n-ar fi fost capabil să le repare. Jina și-a luat prietenele de câte-un braț și toate trei și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dar și felul în care respiri, gândești sau îți miști brațul. Cum te simți când pătrunzi într-o încăpere și, dintr-o dată, toată lumea tace. Alice a scris despre impresia că nu era compusă din carne și oase, ci din obiecte tăioase - cioburi de sticlă, lame, bucăți ascuțite de metal. Fiecare pas însemna o durere sfâșietoare. După liceu, Alice a devenit și mai prolifică. În facultate, după ce John Aberdeen i-a dat papucii, a umplut un jurnal întreg cu descrierea idilică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Naji. John a clătinat din cap și-a oftat. Alice. John a spus-o ca și când n-avea de gând să mai adauge nimic, dar, când Danny a încălecat balustrada, bărbatul a început iar să vorbească. Avea o voce aspră și tăioasă, ca și când fiecare cuvânt era o piatră care i se oprea în gât. Poate că scrisul e singura ei posibilitate. Poate. Alice a muncit mai mult decât își închipuie majoritatea oamenilor. Zi și noapte, și-a vărsat sufletul în cărțile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dor și mi-e dorul prin sânge, Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri, Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri, Mi-e șchioapă și umbra, din ochi picur sânge. Din mâini curge gheața în țurțuri tăioși Și ochii-mi aleargă spre tine setoși, Pe gură îmi crește un mușchi ce-ți arată: Din nord te izbește în suflet o piatră. Mi-e iarnă pe buze, mi-e vânt și mi-e ger, Iar plugul se-nfige
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
avea încredere oarbă. Ar fi vrut să-i răspundă râzând că nu Petruș e de vină că ea e o curvă, dar se abținu de teamă că riposta ar veni pe neașteptate și nu avea chef de schimbul unor replici tăioase. Se gândea cum e viața croită. Până acum un minut era fericită fiindcă vremurile bune se reîntorseseră la ea printr-un sărut, ca mai apoi să vină una ca Erjika și să-i amintească zeflemitor că toate se pun în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
cel care a lipit-o acolo a și uitat de existența ei. Și totuși, cei din poză purtau pălării din paie cu boruri largi. Dacă priveai atent fotografia, observai să soarele strălucea puternic. Aici Însă, dincolo de perdeaua cu găurele, zilele tăioase de februarie, Îndulcite de un soare pal, sînt rare și nu te Încălzește decît flacăra roșie de la soba cu gaz care fumegă undeva sub arborele de cauciuc cu frunze Îngălbenite. În plus, am fost singurul lor client cît m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]