949 matches
-
la meseria mea... Întinse mâna să-l mângâie, a îmbunare. - Zău, nu vorbesc la mișto. Chiar și lui dom’ Băcănel, Băcănel Obănceanu, de-a fost mare la partidul lor de demult, când mai trece p-aici, tot așa-i spun, tataie. Și nu se supără. Mai trece, îi cos un pantof, mai un flec, chestii de-astea specifice. Îi bat și placheuri... Pancratz pufni ironic. - Afinoghiu... El e încă activ, cu Filiala lor Județeană de la Vechiul Partid Istoric Nou. Înghite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că drumul ăsta merge la gară? Nu cumva m-am rătăcit pe cale, copilele mele? Fetele se despărțiră, îl ocoliră, strângându-se apoi iar una în alta. Izbucniră în râs. Buzata se repezi spre el, făcându-i semn să plece. - Hai tataie, pași, fă pași! Las-o Baltă cu textele. Suntem lesbi, nu te-ai prins? Nu ține vraja la noi! Dacă vrei pisicuțe, du-te la fredonare peste drum, la clubul popii! ...Acum, privindu-l pe insul din fața sa, care continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Dar, când să-mi croiesc puțin loc cu cotul ca să pot răspunde, printre pardon pardon și mă scuzați (spuse pe un ton foarte decent și respectuos, așa cum aș vrea să mi se adreseze mie tinerii dacă aș fi bătrân), un tataie a plescăit din limbă și m-a stropit cu salivă pe sacou. I-am văzut un dinte de aur și, lângă el, o gaură mare în gingie: - Ce te împingi așa, domnule? Tu nu vezi? - Nu m-am împins, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de-astea), mă rog, înțelegeți dumneavoastră. Atunci când stai o viață alături de cineva este foarte greu, dacă nu imposibil - cazul meu - să o iei de la capăt. Luați loc, aici, pe fotoliu, nu serviți un ceai? - Nu, mulțumesc (ceva tărie n-ai, tataie?). Aș vrea să vă întreb (scoase dintr-un alt buzunar un carnețel, eternul carnețel care poate fi admirat în aceleași filme polițiste, plus un pix de duzină) dacă ieri, din întâmplare, doar din întâmplare, evident, nu ați văzut cumva ceva
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dumneavoastră. Da, știu că ploua torențial, dar tocmai de aceea, în zilele ploioase, fiindcă plictiseala ne chinuie amarnic, aruncăm, din când în când, un ochi pe fereastră, cu speranța că... - Cel de la știri? - Ce știri? Nu-nțeleg (l-ai văzut, tataie, așa-mi place, zi-i cu vorbele tale de bătrân libidinos...), la ce vă referiți? - Cred că m-am exprimat greșit, scuzați-mă. Am făcut o ciudată și regretabilă analogie în momentul în care am urmărit buletinul de știri. O
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Așa că am presupus din nou, greșit, evident, că geamantanul acela a rămas la domnul scriitor. Poate că se cunoșteau. Dar nu părea că s-ar fi cunoscut. Totuși, după cum știți și dumneavoastră, aparențele pot înșela (mai ales în cazul tău, tataie!). Atât am văzut, altceva nu știu (tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta). Iar pe urmă, mai târziu, dar nu vă pot spune ora cu precizie, domnul scriitor a ieșit în curte, în ploaie, și vorbea singur. - Obișnuiește să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
alb, cu vârfurile aripilor cenușii și coada rotată, parcă ar fi păun, stă mereu într-o margine, nu se ames tecă cu ceilalți, trebuie să-i arunci lui anume, mai aproape. — Uite-l, arătă Cosmina. Porumbelul ăla e preferatul lui tataia. De când nu mai iese din casă, mi-a dat misiunea firimiturilor. Adună toată săptămâna coji uscate, zice că e păcat să arunci pâinea, probabil că tot de la pușcărie i se trage. Pe urmă le face fărâme. — Pune-le, fată, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-le, fată, pe toate la un loc, ce arunci așa, una câte una, de parcă dai la pește ? — Zice că trebuie să le dai firimitură cu firimitură, ca să te cunoască și să simtă că-i iubești. Păi, ce, ne vede ? — Pe tataia nu poți să-l păcălești... Tataia. Adică tatăl mai mare. De altfel, singurul pe care-l avusese, după ce părinții îi muriseră, amândoi, într-un accident de mașină. Camionul intrase dinadins, spunea bătrânul, atunci când se așeza în jilț și se tânguia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loc, ce arunci așa, una câte una, de parcă dai la pește ? — Zice că trebuie să le dai firimitură cu firimitură, ca să te cunoască și să simtă că-i iubești. Păi, ce, ne vede ? — Pe tataia nu poți să-l păcălești... Tataia. Adică tatăl mai mare. De altfel, singurul pe care-l avusese, după ce părinții îi muriseră, amândoi, într-un accident de mașină. Camionul intrase dinadins, spunea bătrânul, atunci când se așeza în jilț și se tânguia. Credeau că eu sunt înăuntru, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-o iei de la capăt ? Nu putu să răspundă în locul lui Papi. Nici ea nu-și mai pusese întrebarea de ceva vreme. Cărțile n-o întrebau niciodată nimic. „Ce-ai vrea să te faci când o să fii mare ?“, o întrebase tataia, după ce luase prima coroniță la școală. Ea își ridicase marginea rochiței și răspunsese ceremonios : „Eu, când o să fiu mare, vreau să fiu carte“. Și așa s-a întâmplat că pereții camerei ei s-au umplut de tomuri și viața i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alea, nici nu-ți dai seama cum trece timpul ? Mai bine te-ai gândi să vii și tu în Anglia... Nu, eu nu vreau. Nici nu m-am gândit, de fapt. Și, pe urmă, nu pot să-l las pe tataia... Ce-ar fi să-l întrebi ? — Nu-l întreb... O să-mi zică să nu mă gândesc la el, să fac cum e mai bine pentru mine. Dacă ar ști că tocmai el mă împiedică, ar fi în stare să-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vederi. Trebuie un declic. Ea o porni pe alee cu un mers legănat, de parcă dansa, chiar făcu o piruetă, dându-și brațele în lături. — Eu vin mereu aici, spuse, întorcându-se cu fața spre el. Dau de mâncare la porumbei. Tataia le pregătește firimiturile din resturi de pâine uscată. Dar ce tot spun eu, tu nu-l cunoști pe tataia. Dar el mă cunoaște pe mine, probabil... spuse, prinzând-o de braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dându-și brațele în lături. — Eu vin mereu aici, spuse, întorcându-se cu fața spre el. Dau de mâncare la porumbei. Tataia le pregătește firimiturile din resturi de pâine uscată. Dar ce tot spun eu, tu nu-l cunoști pe tataia. Dar el mă cunoaște pe mine, probabil... spuse, prinzând-o de braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe ca noi. Ea îi făcu semn să se așeze. Parcul era pustiu, două-trei felinare, căznindu-se să-și unească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe ca noi. Ea îi făcu semn să se așeze. Parcul era pustiu, două-trei felinare, căznindu-se să-și unească cercurile de lumină, făceau ca ungherele să pară și mai întunecate. Tataia m-a crescut, spuse Cosmina, punându-și poșeta în poală cu mâinile deasupra. Părinții mi-au murit când eram mică, într-un accident de mașină. Nu mi-i amintesc decât din poze. Când am împlinit optsprezece ani, tataia mi-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai întunecate. Tataia m-a crescut, spuse Cosmina, punându-și poșeta în poală cu mâinile deasupra. Părinții mi-au murit când eram mică, într-un accident de mașină. Nu mi-i amintesc decât din poze. Când am împlinit optsprezece ani, tataia mi-a făcut un cadou foarte frumos. Mi-a citit o poezie... — E poet ? întrebă Iacob, doar pentru că venise vorba. — Cred că ar fi putut fi. Viața i-a cam înjumătățit visurile. Știi, a făcut multă închisoare, când era student
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ultima strofă ? „Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare,/ Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor,/ S-o-mprăștiem, sămânță, pe șesul viitor,/ Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.“ Adică m- am făcut mare, voia să spună tataia, dar asta îl și întrista un pic, pentru că n-a avut destul timp să se bucure de copilăria mea. A fost surprins, într-o zi, să vadă că nu mai sunt o fetișcană. Culesul cu întristare. Asta se întâmplă acum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să vadă că nu mai sunt o fetișcană. Culesul cu întristare. Asta se întâmplă acum și cu mine, n-am destul timp să stau cu el. La vremea culesului, din păcate, un altfel de cules, o să mă doară foarte tare. Tataia e tot mai bolnav. Nici nu mai iese din casă... Are multe pe suflet și nu vrea să le ia cu el... Dar spune-mi tu ! Despre tine... De ce ai venit la spital ? Ești bolnav ? Iacob râse. — Asta să-mi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
despre minele de cupru care se închid. Pe urmă mă trimite în Valea Jiului. Tot reporter special. Nu știu de unde, brusc, tot interesul ăsta pentru minele pe terminate... Nu l-ai întrebat ? — Nu părea că așteaptă vreo întrebare din partea mea... — Și tataia ? Cartea lui despre închisoare ? — Tocmai asta nu înțeleg. Acum o săptămână, șeful mă întreba când o termin... Acum zice că mai poate să aștepte... Și ce-o să faci ? — Nu știu... Nu-i spun nimic bătrânului... Oricum, nu am mai mult
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loc alături. — Ai să râzi, spuse, dar e prima oară când intru așa, în casa unui bărbat... Am mai avut doi prieteni, în fine, cu unul dintre ei a ținut mai mult, dar de fiecare dată i-am prezentat lui tataia, el nu e gelos, îi place să-mi cunoască prietenii și nu se supăra dacă rămâneau peste noapte la mine, înțelegi ce vreau să spun... Avem intrări separate, eu stau la parter, în apartamentul părinților mei, printre fotografii... E prima
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e gelos, îi place să-mi cunoască prietenii și nu se supăra dacă rămâneau peste noapte la mine, înțelegi ce vreau să spun... Avem intrări separate, eu stau la parter, în apartamentul părinților mei, printre fotografii... E prima oară când tataia nu știe că mă întâlnesc în altă parte... Dar o să vrea să te cunoască... — I-ai povestit despre mine ? — Nu încă... Nici nu știu ce să-i spun, poate că doar mi se pare... Iacob al lui Zevedei îi luă mâna. Stăteau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
neliniștită. N-ai aparat de ras în baie. Și totuși, ești bine bărbierit. — E obiceiul meu de dimineață. Frizerul din colțul străzii îmi face și revista presei. — Zice de bine ? — Nu înțelege niciodată nimic. De asta reproduce știrile cu exactitate. — Tataia... începu Cosmina. — De ce te temi ? o întrerupse Iacob. Concertul de Penderecki s-a sfârșit. Moartea a venit și-a plecat. — Tataia, reluă Cosmina, confuză, nu citește ziarele. Ascultă doar știrile de la radio. Nu-i vorbă, mai mint și ele. Dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
străzii îmi face și revista presei. — Zice de bine ? — Nu înțelege niciodată nimic. De asta reproduce știrile cu exactitate. — Tataia... începu Cosmina. — De ce te temi ? o întrerupse Iacob. Concertul de Penderecki s-a sfârșit. Moartea a venit și-a plecat. — Tataia, reluă Cosmina, confuză, nu citește ziarele. Ascultă doar știrile de la radio. Nu-i vorbă, mai mint și ele. Dar tataia zice că poate să-și dea seama de asta după tonul vocii. El cunoaște vocile. Ceea ce nu se poate spune
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
începu Cosmina. — De ce te temi ? o întrerupse Iacob. Concertul de Penderecki s-a sfârșit. Moartea a venit și-a plecat. — Tataia, reluă Cosmina, confuză, nu citește ziarele. Ascultă doar știrile de la radio. Nu-i vorbă, mai mint și ele. Dar tataia zice că poate să-și dea seama de asta după tonul vocii. El cunoaște vocile. Ceea ce nu se poate spune despre literele tipărite, ale căror caractere nu au nicio fărâmă de sinceritate, formele lor nu te ajută să crezi sau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tonul vocii. El cunoaște vocile. Ceea ce nu se poate spune despre literele tipărite, ale căror caractere nu au nicio fărâmă de sinceritate, formele lor nu te ajută să crezi sau să nu crezi ce e scris. Uneori mă gândesc că tataia are dreptate, că și oamenii sunt ca literele. Doar vocea îi trădează, uneori. Iacob îi puse degetul pe buze și vocea se retrase în unghere. Îi mângâie colțurile gurii, apoi coborî arătătorul, încet, spre gât, simți artera și apăsă ușor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alături, punându-și capul în palmele ei făcute căuș. Cosmina îl privi cu indiferență. — Vreau să plec... șopti ea. — Mai rămâi, spuse el, dar glasul îi sună destul de neconvingător. Până te liniștești... — E târziu. Nu-ți face griji, sunt liniștită... Tataia mă așteaptă. El o să știe ce e de făcut... Îi dădu capul deoparte și-și trase picioarele de dedesubt. Bâjbâi pe podea, până își găsi chiloții, care arătau ca un petic nefolositor. S-au rupt, șopti, făcându-i ghem la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]