1,169 matches
-
răzbat cu greu /"29 sau "Dar iezerele unul lângă altul sute, / Când râd arhipelagurile lumii mute / Gheyserii lungi lumina descompun / Ca munții de cristal și alaun //"30. La Camil Petrescu forța orfică se convertește într-o axis mundi, prin care teluricul și celestul se contopesc: "Azvârle orgile planetei jerbe grele / De imnuri spre spiralele de stele.../"31 Extinzând comparația, Lapona Enigel se înscrie în paradigma eroilor solari, ca și cuplul Fred d-na T., plenitudinea lor sufletească devenind manifestă mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
lui Ladima e nelipsită, întocmai ca în tradiția medievală, unde cavalerii, travestiți în menestreli, își însoțeau stihurile cu acorduri de lăută. În aceeași idee a paralelismului dintre tradiția cathară și opera lui Camil Petrescu, să presupunem că existența elementelor acvatice, telurice și aeriene (lipsește, sau suntem în imposibilitatea de a semnala și elementul piric) e tot o tentativă a autorului de a reconstitui Primordialul. S-a observat că, în carlinga lui, Fred Vasilescu se simte ca după Potopul biblic, în căutarea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
o potemkiniadă comunistă). António Lobo Antunes transmite inchizitorilor talentul său de taumaturg al narației, făcând din ei stiliști desăvârșiți în deplin acord cu viziunea lor despre lume, sinestezică, sinoptică, animistă, mitopoetică. Aproape fiecare personaj este o cutie de rezonanță a teluricului, vegetalului și vietăților (moșia Palmela, Setubal), dar și a apelor, fluviale sau marine, ce străbat sau mărginesc provincia portugheză, marcată de carantina totalitară, dezolantă și totuși vie prin viciile și virtuțile ei de supraviețuire. Dicțiunea inepuizabilă a memorialiștilor-inchizitori, aproape transa
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
expiatorie. Diviziunea mai poate fi Înțeleasă și ca o separație de starea anterioară, socotită impură sau malefică. Schemă ascensională nu va funcționa În cadrul poemei, fiindcă la nivelul operațional eroina nu va dori să se verticalizeze, nu va dori salvarea din teluric, din Întunecos, nu va dori părăsirea atanorului, nu-și va găsi adevărata salvare În regimul diurn al fanteziei și va rata stadiul de albedo, stadiul cînd opera ajunge la perfecțiune, la maturitate asta Însemnînd În registrul descriptiv-poetic o renunțare la
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
eminescian este, și aici, evident) pentru a călători "în necunoscute sfere/ cu umbra-ncătușată în recile mistere" (Taina a cincizeci și patra sau despre călătoria printre sfere) etc. Sperând, de bună seamă, în salvarea de sine, dar și în "izbăvirea setei telurice" care îl torturează, cum se vede, la modul cel mai serios. În totul, o detaliere în optzeci și opt de trepte în fond sinonime ale unei vita dolorosa convertită în vita mistica, scrisă și rescrisă cu "litere înnobilate-n esențe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a unei interiorități vulnerate atât de propriile angoase, cât și de excesul de violență pe care îl constată într-un univers aproape dezaxat. Poetul Doru Maximovici se așază, deloc întâmplător, într-un punct de hotar, între bine și rău, între teluric și celest, "între cinstita moarte/ și visata nemurire", pentru a-și putea exploata cu atât mai pregnant conștiința (limitei) umanului încarcerat "la apusul pragului/ dintre ființe/ acolo unde coroana de spini te face nemuritor", acolo unde "IUBIREA ȘI MOARTEA s-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
arcadele sparte", "toamna apăsătoare/ pentru o sperietoare/ dezarticulată", canoanele zării ruginind în marsupii etc. Încărcătura dramatică a textelor, adesea construite pe tiparul ritualului sacrificial sau desacralizant, sporește atunci când ceremonialul de gen este atribuit elementelor. Poetul uzitează adesea de procedeul antropomorfizării: "Teluric vântul sapă adăpost/ În carnea cerului cerșind răsplată"; "Armura plânge-n Louis Treize"; "Zăpezi aprinse de dogoarea frunții/ Se șterg pe ochi cu palimpseste stranii" etc. pentru a contura un tablou întunecat, în care speciile și regnurile fuzionează, la modul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aceste versuri, faptul că sursa neliniștii care i se insinuează, perfid, până îi cotropește ființa este chiar scindarea între angelic și demonic, după cum la fel de transparentă este speranța salvării prin scris: serafimul, unul dintre "atleții intermedierii" (Andrei Pleșu) între celest și teluric, deci între Dumnezeu și cópia lui infidelă, grea de păcate, este cel care îi mijlocește omului scrisul, ca acces altfel barat la realitatea suprapământeană, atât de îmbătătoare... În orice caz, da capo al fine, întregul ansamblu al creației lui Horia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Focalizând atenția strict asupra momentului tainic al renașterii din ritmicitatea ciclica a naturii ce se regenerează, motivul vântului introduce, la fel ca în unele contexte leopardiene, imagini auditive (vocile-ngropate). Momentul tainic este o poartă ce permite alunecarea spre o dimensiune telurica, primordială, mitică: și-un freamăt cuprinde străvechile ape (idem).350 Viziunile celor doi poeți se apropie așadar prin faptul că motivul amintit, secondat, întâi la Leopardi, apoi la Quasimodo, de imagini acustice marchează revenirea naturii la viață. La Quasimodo se
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mod nediscriminatoriu față de cea temporală, în fapt, apare ca o consecință a celei din urmă. Protagonistul se mută dintr-o epocă în alta decorul se schimbă și el. Cu atât mai mult, când trece dintr-o dimensiune în alta (dă teluricul pe selenar), spațiul suferă modificări nu doar de aspect, relief și grad de poluare, ci și de consistență. El își întinse mâna asupra pământului. El se contrase din ce în ce mai mult și iute, până ce deveni, împreună cu sfera ce-l încungiură, mic ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mărgele hipertextuale" (perechile de serii intratextuale care configurează constelațiile menționate până acum nu sunt singurele de pe "bolta intratextuală" a prozei eminesciene; ar mai putea fi descrise și altele care vizează metatextul, cromatica, alta,-um,-us ...) sunt importante pentru descrierea peisajului teluric. După ce Dan-Dionis accede la Paradisul selenar, frământării disimulate în obscuritatea interioarelor, în nevoia de refugiu, în desenul cabalistic al păienjenișului și al hieroglifelor îi ia locul paradigma ordinii liniștite și limpezi din proximitatea domei lui Dumnezeu. De la nivelul dimensiunii edenice
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru a ajunge aproape de condiția edenică) se explică prin valoarea entropiei, care tinde către zero, deci nimic nu tulbură apele din înălțimi: "...cu lacuri albastre (s.n.) și limpezi ca lacrima" (Eminescu: 2011, II, 49). Dintr-o perspectivă ce depășește spațiul teluric sau selenar-edenic, de o relevanță deosebită pentru complexul de semnificații ale mesajului transmis prin Dan-Dionis se bucură constelația metatextuală (S6). Ea marchează pasajul de nivel a două serii intratextuale: metatext explicit și metatext implicit (alegorizant). Le vom prezenta succesiv și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
motorul (repe tare/diferire) mecanismului intertextual (Gignoux: 2005, 105). Dacă vom considera punerea în abis ca un efect intertextual, "Căderea îngerilor" este un tablou fictiv -, ne vom trezi în fața unui fals hipotext. După consumarea evadării în Paradis și soluționarea situației telurice, nuvela Sărmanul Dionis trimitea la Théophile Gautier pentru a face înțeles mesajul nostalgiei inverse pe care cititorul ar trebui să îl deslușească. Intertextualitatea explicită (poate prea, o fi capcană, avatarii celor doi scriitori nu aparțin aceleiași familii mitologice) realizează punerea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a două sau mai multe entități textuale. Interpretarea lui în termenii Mitului Eternei Reîntoarceri (MER) ne va furniza un câștig de comprehensiune asupra mecanismului intertextual pe care încă nu l-am obținut prin studiul "din interior". Este necesară desprinderea de teluricul textual. Când sugeram (vezi supra) imaginea unei "bolți intratextuale" eminesciene, dincolo de un ușor derapaj în impresionism (asumat) al hermeneuticii prezentului studiu, privilegiam ideea desprinderii de teluricul tipografic, spre un înalt (altus,-a,-um36) textual. Astfel am întâlni mitul. Reiterăm, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care încă nu l-am obținut prin studiul "din interior". Este necesară desprinderea de teluricul textual. Când sugeram (vezi supra) imaginea unei "bolți intratextuale" eminesciene, dincolo de un ușor derapaj în impresionism (asumat) al hermeneuticii prezentului studiu, privilegiam ideea desprinderii de teluricul tipografic, spre un înalt (altus,-a,-um36) textual. Astfel am întâlni mitul. Reiterăm, ca ipoteză de lucru, ideea în virtutea căreia și Intratextul răspunde celor patru Principii fundamentale ale mitului: 1. Model exemplar; 2. Repetare; 3. Ruptură a duratei profane; 4
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
262). În varianta Umbra mea, eroul își propune să petreacă timpul edenic singur, undeva, la o distanță față de pământ suficient de (astronomic) mare, pentru a nu fi atins de ură. În cuprinsul acestui segment intratextual, accentul cade pe cronica petrecerii telurice a umbrei. În textul variantei, umbra este solicitată să noteze, în ziarul ei, evenimente și stări, urmând ca omul să le citească și (s.n.) el, nu se precizează când. Nuvela consideră că este vorba despre memoriul vieții umbrei, genitivul asociindu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru demonstrația amplă dezvoltată epic, pentru ca în final să fie exprimată concluzia, excipit cu indice al entropiei ridicat. Cercetătorul nivelului de acțiune a influenței schopenhaueriene în opera eminesciană percepe deznodământul idilic. Considerăm că rezolvarea poveștii de iubire consumate în dimensiune telurică ocupă un plan secund, umbrită fiind de închiderea "ramei" din finalului nuvelei. Abordarea relațională a textelor eminesciene pe care o reclamă atenția la intratext ne-a învățat că nimeni nu e singur, niciun text, adică. Sensul excipitului sau morala aventurii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Asocierea stării de teamă cu vegetalul constituie, de data aceasta, o îndepărtare de la condiția superioară de om. Deconstruind, din nou, canonul romantic tradițional al identificării omului cu natura, Ana Blandiana folosește cu o deloc subtilă ironie metafora căderii omului în teluric. Plantele devin prima metaforă opacă, constituentă a universului vegetal, care reprezintă vocea unei generații întregi. Deloc întâmplător, poeta alege acest element al cadrului natural corespondent altuia, și anume ploilor copilăriei. Alcătuite din aceleași sunete (consoana oclusivă bilabiară surdă p și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de popor vegetal. Extrăgând mai multe elemente simbol, aparținând aceluiași câmp semantic al cadrului natural, Ana Blandiana redă universul acelei vremii, printr-o frescă deconstructivistă a generației sale. Îmbinând cadrul natural cu ideea de moarte, printr-o insesizabilă trecere de la teluric la uman, autoarea folosește metafora desfrunzirii drept punte de trecere între cele două medii. Desfrunzirea este un atribut al toamnei, dar și al perioadei de sfârșit a vieții, care poate fi generată de univewrsul sufocant persecutor, în care aceasta trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
universul copilăriei și al maturității sale, precum fructele, frunzele sau mirosul de prune urcând spre alcool, autoarea le transpune într-un cadru vrăjit, în care fericirea se confundă cu o plutire în raza de miere prăfoasă, foșnind într-o livadă: "Teluricul și spiritualul se împletesc, într-un dans al contrariilor, ce se resping și se atrag, rând pe rând. Tabloul naturii pare să se situeze, într-un registru temporal diferit de cel al omului. El cunoaște ipostaza veșniciei, în timp ce trecerea, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sale merite au fost umbrite de unele exagerări raționalist-tehnologice, în dauna tradițiilor mitologico-religioase, a imanenței umane față de transcendența divină, dependentă mai mult de cuvânt decât de acțiune. Cu toate acestea, doi ierarhi ortodocși români din secolul al XVIII-lea, mai telurici decât alți prelați ancorați "în spirit", episcopul Chesarie din Râmnicu Vâlcea, pe la 1770, și mitropolitul Gheuca Leon (c. 1730-1788), din Iași, au valorificat Enciclopedia editată de D. Diderot, prin traducerea unor articole în românește cu "chirilice", și au propagat în
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
clisă. Ea însăși are un aspect păstos, vâscos, un corp diform, parcă nevertebrat, capul întors straniu din punct de vedere al unor normale torsiuni anatomice, într-un unghi imposibil, spre cer. Contururile feței abia se disting, himera este o forță telurică pe cale de a se desprinde din materia primară. Paciurea înregistrează chiar acest efort de a desprinde forma de ceea ce este amorf, de a se forma. Himera se ivește din acest bloc, dar oricând poate fi resorbită în masa lui, din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ceremonii de Înmormântare. Bradul prezintă mai multe semnificații În cadrul tradiției mitologice de dendrolatrie. Astfel, arborele apare ca simbol sacru al ecosistemului fitogonic românesc, ca metaforă a tinereții perene a munților acoperiți de podoaba lor verde și ca alegorie a forței telurice a pământului românesc În ascensiunea spre cer. Ceea ce reprezintă mătrăguna În rândul plantelor, e reprezentat de către brad În rândul arborilor, căci e numit „arbore al vieții și al morții”. Prin Însăși prezența lui de arbore mereu tânăr, având cetina mereu
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
cosmice. Poesis devine astfel arhetipul iubirii, o divinitate uraniană, o proiecție a spiritualizării însăși. Numele eroinei, care provine din greacă, unde poesis înseamnă „creație”, este în acest sens, ca și numele eroinei din Sărmanul Dionis, plin de semnificații. Firea voluntară, telurică, ascunsă sub chipul angelic al eroinei din Geniu pustiu (Poesis) capătă dimensiuni și nuanțe noi în Avatarii faraonului Tla și în Cezara. Cele două Cezare din operele citate se situează în planul feminității demonice, trăsătura care le unește fiind intensitatea
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
faptul că Euthanasius o înfățișează pe femeie sub semnul unei agresivități inocente care sugerează o Veneră candidă. Cezara oferă o ipostază a iubirii pasionale asociată cu voluptatea panteistă. Contesa Bianchi este o ființă care ascunde sub înfățișarea angelică, năvalnice pasiuni telurice. Dragostea sa este cu atât mai agresivă cu cât în calea ei stă marchizul Castelmare, logodnicul acceptat din rațiuni materiale. Cezara e o ființă dominată de sentimente năvalnice care îndeamnă la pasiune. Ea ilustrează iubirea agresivă aflată „în faza declanșării
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]