1,083 matches
-
iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de mai jos (90); după cum se poate testa prin adverbe de timp, diferența [trecut] / [non-trecut] se marchează prin forma verbului lexical: participiu trecut (90a) vs gerunziu (funcționând, de fapt, ca participiu prezent, v. Nicula
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
prezent), verbul lexical apare la infinitivul scurt verbal; infinitivul se bazează pe tema imperfectivă (fapt observabil la verbe ca a merge), imperfectivitatea la nivel modal fiind citită ca irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când necesitățile de satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor anterior, condițional perfect), auxiliarul principal (care are ca trăsătură de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
valoarea principală a auxiliarului de "viitor" este de a marca, în primul rând, modul indicativ. Rămâne de văzut, în special în situația timpurilor irrealis, care este diviziunea precisă a marcării trăsăturilor gramaticale, i.e. în ce măsură au auxiliarele românești și valori de temporalitate, pe lângă valori de mod și modalitate, dată fiind diviziunea lui Reichenbach (1947) (cf. și Giorgi și Pianesi 1997) între timp al vorbirii / timp al evenimentului / timp al referinței 48. În orice caz, din perspectivă comparată, s-a subliniat în repetate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
auxiliarului avoir după mod și timp. În concluzie, gramaticalizarea auxiliarelor românești a operat în mod sistematic prin eliminarea trăsăturilor de timp (și aspect) și reanaliza acestor verbe ca mărci de mod. Întrucât auxiliarele românești nu satisfac pe deplin necesitățile de temporalitate ale propoziției, verbul lexical este direct implicat în procesul de valorizare a trăsăturilor de timp, fapt care explică deplasarea verbului lexical din domeniul lexical vP în domeniul flexionar în română spre deosebire de alte limbi (e.g. franceza) în care auxiliarele satisfac necesitățile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
propoziției, verbul lexical este direct implicat în procesul de valorizare a trăsăturilor de timp, fapt care explică deplasarea verbului lexical din domeniul lexical vP în domeniul flexionar în română spre deosebire de alte limbi (e.g. franceza) în care auxiliarele satisfac necesitățile de temporalitate ale propoziției. Rezultate de reținut • în structurile analitice, inserția auxiliarului nu blochează ridicarea verbului din domeniul flexionar; auxiliarele românești sunt centre care se inserează în MOOD0 • auxiliarele românești valorizează trăsăturile de mod (și modalitate) din proiecția verbală extinsă, iar verbul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
2013) explică în mod elegant capacitatea gerunziului de a avea subiect propriu, diferit de subiectul din principală, și de a îl marca nonambiguu cu cazul nominativ (124c). O sugestie teoretică din Chomsky (2007, 2008); Richards (2007) privind "moștenirea" trăsăturilor de temporalitate (Feature Inheritance) de către flexiune de la C, combinată cu intuiția lui Ouali (2008) conform căreia C poate dona / păstra / împărți 69 trăsăturile de temporalitate cu flexiunea, poate da seamă de trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cu cazul nominativ (124c). O sugestie teoretică din Chomsky (2007, 2008); Richards (2007) privind "moștenirea" trăsăturilor de temporalitate (Feature Inheritance) de către flexiune de la C, combinată cu intuiția lui Ouali (2008) conform căreia C poate dona / păstra / împărți 69 trăsăturile de temporalitate cu flexiunea, poate da seamă de trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Inheritance) de către flexiune de la C, combinată cu intuiția lui Ouali (2008) conform căreia C poate dona / păstra / împărți 69 trăsăturile de temporalitate cu flexiunea, poate da seamă de trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu se proiectează, însă prezența trăsăturilor de temporalitate în structura propoziției gerunziale permite atribuirea nominativului. Opțiunea de păstrare a trăsăturilor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
lui Ouali (2008) conform căreia C poate dona / păstra / împărți 69 trăsăturile de temporalitate cu flexiunea, poate da seamă de trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu se proiectează, însă prezența trăsăturilor de temporalitate în structura propoziției gerunziale permite atribuirea nominativului. Opțiunea de păstrare a trăsăturilor în domeniul C explică de ce gerunziul se ridică
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu se proiectează, însă prezența trăsăturilor de temporalitate în structura propoziției gerunziale permite atribuirea nominativului. Opțiunea de păstrare a trăsăturilor în domeniul C explică de ce gerunziul se ridică în mod sistematic la C: pentru verificarea trăsăturii nonfinit. Într-o formulare informală, se poate spune că trăsătura nonfinit este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
specificatorii proiecțiilor verbale (proiecțiile [+V]). În structurile analitice, auxiliarele sunt implicate în mod direct în verificarea trăsăturilor de mod și modalitate, iar verbul lexical (participiu trecut / gerunziu (i.e participiu prezent) / infinitiv) joacă un rol important în verificarea trăsăturilor de temporalitate; astfel, auxiliarele se generează în mod direct în poziție de centru al MOOD0, iar verbul lexical se ridică din domeniul vP prin mișcare locală spec-la-spec la [Spec, TP]. Deplasarea prin specificatori explică efectele de adiacență din nucleul flexionar românesc: specificatorii
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
propusă în §3.1.3.2 are, fără îndoială, o perspectivă generală și rămâne ca în cercetări viitoare să se stabilească cu exactitate, pe de o parte, inventarul trăsăturilor de care dispun auxiliarele românești și, pe de altă parte, natura temporalității exprimate de formele irealis (e.g. am subliniat în §3.1.3.3, exemplul (91) natura "deschisă" a temporalității marcate de condiționalul prezent, care nu redă un eveniment stricto senso prezent). (xi) O altă idee subliniată de-a lungul discuției din
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
să se stabilească cu exactitate, pe de o parte, inventarul trăsăturilor de care dispun auxiliarele românești și, pe de altă parte, natura temporalității exprimate de formele irealis (e.g. am subliniat în §3.1.3.3, exemplul (91) natura "deschisă" a temporalității marcate de condiționalul prezent, care nu redă un eveniment stricto senso prezent). (xi) O altă idee subliniată de-a lungul discuției din acest capitol, dar nediscutată explicit, privește relația dintre morfologie și sintaxă sau, mai clar, dintre gradul de marcare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și mintiniș va da (DVT.1679−99: 322r) La fel ca în limba modernă, valoarea intepretativă a structurii se obține compozițional: auxiliarul/auxiliarele marchează valori de mod și modalitate, iar verbul lexical (infinitiv, participiu trecut sau gerunziu) marchează valori de temporalitate. Structurile de viitor cu gerunziu s-au specializat ca forme de prezumtiv / viitor epistemic (v. Zafiu 2009). Analiza structurilor cu auxiliar prezentată în §III.3.1.3 poate fi extinsă, așadar, și la româna veche. Despre structurile perifrastice care nu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
paradigmă reichenbachiană (v. Reichenbach 1947), care separă timpul vorbirii / timpul evenimentului / timpul referinței, rămân de stabilit cu mai multă claritate distribuția acestor categorii în proiecția verbală extinsă și exponentul pentru fiecare categorie; o altă problemă controversată este cea privitoare la temporalitatea formelor irrealis complementizatorul să - distribuția elementului să conduce către interpretarea acestuia drept complementizator generat într-o poziție joasă a domeniului C (în FIN0), nu drept marcă flexionară - pe lângă construcția cu complementizator scindat ca... să, analizată ca activând ambele proiecții completive
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Pesetsky și Torrego (2001, 2004, 2007, 2011), întrucât considerăm că surprinde cel mai bine vacuitatea semantică a cazurilor structural (v. Stan 2005), respectiv natura lor pur sintactică. 26 Spre deosebire de grupurile nominale, argumentele realizate propozițional sunt înzestrate cu o trăsătură de temporalitate interpretabilă (iT). Astfel, spre deosebire de DP-uri, CP-urile nu au nevoie de a primi caz, fapt care explică distribuția diferită a complementelor propoziționale, observată încă de la Stowell (1981). 27 La fel se întâmplă și în derivarea topicii VOS din italiană
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de paradigme de mod/timp/aspect ale verbului (Biberauer și Roberts 2010; Schifano 2015a, 2015b) și, respectiv, la numărul de morfeme specializate pentru marcarea subiectului (Roberts 2010b, 2010c) (v. și infra în text). 36 Proiecția TP este proiecția responsabilă de temporalitatea principală a propoziției și corespunde proiecției TSP din Pesetsky și Torrego (2004) (v. §2.5.2 supra). 37 Compromis derivat din Principiul de economie a proiectării (engl. Principle of Economy of Projection), propus de Speas (1994). 38 De exemplu, româna
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ceea ce explică incompatibilitatea celor două auxiliare. 48 O altă soluție pe care am sugerat-o pentru a rezolva această tensiune dintre distribuția auxiliarelor românești, care este dictată de categoria de mod, și intuiția că auxiliarele marchează și unele valori de temporalitate este înzestrarea auxiliarelor cu o trăsătură de (c-)selecție [iT] (v. Nicolae 2015e). 49 Ar fi fost, de altfel, ciudat ca - în situația românei - gramaticalizarea auxilarului a avea din structura perfectului compus să acționeaze prin eliminarea trăsăturii originare [prezent] și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
este total diferit de cel al „noului pelerin”, pelerinul de autocar. Pentru această femeie, ca și pentru cei trei țărani din Bucovina, pelerinajul este o ruptură în cotidian, venirea lor aici și modul în care trăiesc pelerinajul are o altă temporalitate, alt ritm, alt înțeles. Or tocmai acest tip de practică pelerină, care a supraviețuit cu greu anilor 1980-1990, este acum în curs de dispariție, legată de pierderea ruralității. Micul univers al pelerinajului. Tânărul rotunjor, cu barbă rară, bălaie, îmbrăcat ca
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
heterodoxe care lasă uneori urme persistente, conștientizate și recuperate sau nu, în tradiții ulterioare. Mai mult, ca într-o „grădină a potecilor care se bifurcă” (cine poate uita fascinanta scriere borgesiană ?), traseele pelerinilor nu străbat doar spațialități diverse, ci și temporalități diferite, cronotopi feluriți (în cel mai tehnic sens bahtinian). De aceea, e la fel de greșit să socotim că pelerinul parcurge spațiul nostru (teritorial, modern, structurat, rațional, omogen etc.) pe cât este să credem că pelerinul trăiește cu adevărat în timpul nostru chiar și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
El dizolvă esența alchimică și are valoarea numerică 2. Jupiter e transcenderea alchimică care prin încununarea elementelor poate ajunge pământ ceresc cu valoarea numerică 4. Mercur este intermediarul elementelor unind mintea lunară cu absolutul solar pe semnul infinității finite a temporalității descendente și are valoarea numerică 8. Marte are valoarea numerică 5 și reprezintă jetul de căldură ce țâșnește din soare, focul viu al suflului vital primordial. Iată că Luna, oglinda timpului, are valoarea numerică 9 și reflectă perfecțiunea minții, capabilă
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și, de toate verbele aflate la diateza pasivă, funcția de complement de agent: „Îngânat de glas de ape/Cânt-un corn cu-nduioșare.” (M.Eminescu, I, p. 103) Mai participă direct la realizarea dezvoltărilor semantice ale acuzativului funcția de circumstanțial (de temporalitate și spațialitate) realizată prin substantiv fără prepoziție: „O oră să fi fost amici,/ Să ne iubim cu dor.” (M. Eminescu, I, p. 191) Prin intermediul recțiunii prepoziționale, acuzativul caracterizează și substantivele - constituenți ai unor sintagme nominale iar planul său semantic cunoaște
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
genitivul locativ): „Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii,/Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii.” (M. Eminescu, I, p. 140), „ În cenușa vetrei veghea un motan cu șapte capete...” (M. Eminescu, P.L., p. 12); • temporalitatea: „...La lucru-i osândiră/ Și le subjugă munca vieții lor întregi (M.Eminescu, I, p. 56). Când relația sintactică dintre cei doi termeni ai grupului nominal are caracter intrinsec, genitivul dezvoltă alte valori semantice: procesualitatea, caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a doua, pronumele nehotărâte, negative, interogative, relative, de cuantificare și ordinale. PRONUMELE DEMONSTRATIVTC "PRONUMELE DEMONSTRATIV" Pronumele demonstrativ este un pronume nepersona,l dar conținutul său semantic specific este orientat de raportarea spațială la protagoniștii actului lingvistic sau de raportarea la temporalitatea actului de comunicare. Această trăsătură semantică se înscrie în corelația apropiere-depărtare. Pronumele demonstrativ poate funcționa indicial, prin absolutizarea trăsăturilor semantice de apropiere sau depărtare, când „obiectul” situat între cei doi poli, apropiere-depărtare, rămâne fără expresie lingvistică, fiind implicit în grade
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eu.” • atribut:„Strângând cu multă amiciție (...) mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta.”( M. Eminescu, Proză literară, p. 83) ADJECTIVUL DEMONSTRATIVTC "ADJECTIVUL DEMONSTRATIV" Sub aspect semantic, adjectivul demonstrativ caracterizează „obiectele” extralingvistice din perspectiva protagoniștilor sau a temporalității actului lingvistic; indică apropierea sau depărtarea, identitatea sau diferențierea acestor obiecte, dar fără a substitui substantivele care le denumesc, ci subordonându-se lor:„Atâtea stele cad în noaptea asta.”(L. Blaga, p. 11) Adjectivul demonstrativ se deosebește de pronumele demonstrativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]