1,314 matches
-
devenit periculos), în timpul unei plimbări pe munte (cînd Henry îl împinge într-o prăpastie). Atît șantajul, cît și presiunea psihologică a crimelor sînt studiate cu metodă de către Donna Tartt. Dilemele morale ale lui Richard Papen (complice fără voia lui la terifiantele întîmplări și, ultimativ, narator al lor, asemenea lui Horatio în Hamlet) reprezintă esența sofisticatei investi gații psihologice oferite de roman. Eroii parcurg, intens, traseele agoniei și extazului, fiind în permanență urmăriți de necesitatea asumării responsabilității propriilor acțiuni. Ideeea de bază
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și o transformă într-un veritabil epic de mistere, ivit în plin postmodernism. Romanul își derulează enigma pe două falii cumva distincte de construcție. Pe de o parte, avem, așa-zicînd, un "obiect narativ", ilustrat de povestea ca atare, bizară și terifiantă, a fetelor Lisbon, crescute într-o familie retrasă, din suburbia americană a anilor șaptezeci. Ele reprezintă un mister în sine, trezind fascinația băieților de prin vecini, care țes în jurul lor istorii fabuloase și dădătoare de fiori. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
său elegant, de profesor universitar, dintr-un renumit campus academic de peste Ocean, el se trezește, subit, în decorul lugubru al unei săli subterane, vag luminate, dominate de prezența unui imens sarcofag. Mai mult, în fața sa, tronează un straniu și, totodată, terifiant personaj. În condițiile date, de panică severă, aș îndrăzni să spun chiar că atenția pentru detalii de care dă dovadă povestitorul pe parcursul descrierii pare mai suspectă decît starea lui de delir incipient (altfel, absolut legitimă). Să-l lăsăm însă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
formula "dragul și nefericitul meu succesor". Întrucît interesul tinerei naratoare (fără nume de-a lungul romanului) pentru ocult și enigmatic este enorm, tatăl (Paul), o figură clasică de ficțiune gotică (individul solitar și apăsat de nevroze, care ascunde un trecut terifiant), îi povestește o lungă istorie (compusă din propriile experiențe, scrisori de-ale lui și de-ale altora, documente, marturisiri ale diverselor personaje, și segmentată cu situații din prezent), istorie menită să lumineze, ultimativ, secretul insolitelor epistole. Țesătura narativă ne poartă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
The Portage to San Cristobal of AH/Transportul lui AH la San Cristobal (1981). Cea din urmă îndeosebi (un roman cu subiect de ... "istorie virtuală") merge, de asemenea, pe o paradigmă cum să îi spun? "educațională". Scriitoriul imaginează un scenariu terifiant. Adolf Hitler (codificat în titlu prin inițiale "AH") supraviețuiește momentului capitulării Germaniei și trăiește, mai mult timp, sub o identitate falsă (ca numeroși naziști de vîrf, de altfel!) în America Latină. Deconspirat și capturat de un comando evreiesc, el e transportat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
spre Gage însuși, penetrîndu-i obrazul stîng, dezintegrîndu-i ochiul și, ulterior, ieșind, pe jumătate numai, prin partea dreaptă a craniului. La capătul momentului de criză, victima oferea un spectacol lugubru. Stătea în picioare, cu capul străpuns, de sus în jos, de terifianta lance oțelită. Toată lumea a intrat în panică, alergînd care încotro din calea apocalipticului zombie american. Rapoartele martorilor scenei sînt contradictorii. Unii susțin că Phineas s-ar fi prăbușit imediat după impact, pierzîndu-și cunoștința și intrînd în convulsii (pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
tiz al pinguinului domestic și, de aceea, identificat în roman drept "Mișa-nepinguinul") dispare, lăsîndu-și fiica preșcolară (Sonia) în grija eroului (ulterior, aflăm că el a fost ucis, asemenea multor alte personaje care vin și pleacă, în narațiune, într-o succesiune terifiantă). Redactorul-șef al ziarului (singurul care cunoaște identi tatea lui Zolotariov, acesta semnîndu-și "cruciulițele" cu pseudonimul "revoluționar" Un Grup de Tovarăși) îi cere și protagonistului să plece din oraș, pînă "se va mai așterne praful", sugestia subterană fiind aceea că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
realitatea exterioară marcată de ideologia vremii, în care autoarea a trebuit să se confrunte cu cenzura, care este redată, în mod tacit, în aproape toate volumele de poezie, dar, cu fervență, în binecunoscutul volum Revista "Amfiteatru" (1984), în care realitatea terifiantă a acelei vremi este redată aproape ad litteram: "Frunze, cuvinte, lacrimi,/ cutii de chibrituri, pisici,/ tramvaie câteodată, cozi la făină,/ gărgărițe, sticle goale, discursuri,/ imagini lungite de televizor,/ gândaci de Colorado, benzină,/ stegulețe, portrete cunoscute,/ Cupa Campionilor Europeni,/ mașini cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care s-a zidit. Vedem tot timpul, în jurul nostru, mame angoasate, posesive care suferă, imaginînd întruna tot felul de evenimente periculoase pentru sănătatea și viața copilului lor (accident cu autobuzul școlii, încăierare, droguri...). Decizia d-nei B.L. e o manifestare paroxistică, terifiantă a unui fenomen uman elementar. Să decizi înseamnă să-ți exersezi libertatea. Deciziile noastre esențiale sunt posibilele și imposibilele pe care ni le creăm, la care ne raportăm, fizic și mental. Cînd avem impresia că decidem, am decis deja asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
1. Topografia unui sentiment estetizat. Teroarea, între reflecție și analiză / 33 1.1. O radiografie conceptuală. Distincția dintre "teroare" și "groază" / 33 1.2. Teroarea în diacronie. Evoluția modelului în literatura universală / 41 1.3. Defazări și sincronizări. Alternative ale terifiantului autohton / 68 2. Teroarea în narațiune. Convenții și inovații în literatura română / 101 2.1. Prefigurări. Letopisețul Țării Moldovei de Miron Costin / 101 2.2. Teroarea naturală / 106 2.2.1. Sadismul istoric. Alexandru Lăpușneanul de Constantin Negruzzi / 107 2
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a descoperit cei doi sateliți ai lunii, celui mai mic și mai îndepărtat de orbita terestră i-a dat numele de Deimos, ca și cum ar fi dorit să sugereze că satelitul natural al Terrei are două fețe, una prietenoasă și una terifiantă, cu cea din urmă nefiind deloc bine să te întâlnești. Devine firesc, așadar, ca eseul de față al lui Cătălin Ghiță să se intituleze Deimografia, din dorința de a lansa o disciplină în spațiul literar autohton și un cuvânt cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
distanțare: absorbiți de golul visceral, fascinant pe care-l reprezintă Meduza, artiștii plastici europeni recurg la imaginile ei mai puțin din dorința de a raționaliza (parțial falocratic) o teamă de aneantizare, ci mai degrabă ca un substitut al extazului negru, terifiant, care atrage, a cărui istorie este, și ea, foarte veche în istoria europeană, indicând faptul că oamenii au fost magnetizați nu numai de figurile luminoase ale calmului și armoniei (v. Liniștiți și ocrotiți, de Jean Delumeau, tradusă și la noi
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nebuniei sau a bolii și a anomaliilor sexuale, la reprimarea retoricii de cauționare a acestora, consecința fiind un homo europaeus cuminte și binecrescut, obsedat de armonie și de laturile solare ale ființei, dincolo de care se întinde un ținut pustiu și terifiant, locuit de animale vorace și de monștri (unul dintre aceștia fiind omul însuși, în starea sa frustă și de nefinisare), care trebuie înfrânt, supus prin raționalizare, disciplinat prin rigoare, prin programe educative precise și prin dialectică. Prima consecință a fenomenului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
rigoare, prin programe educative precise și prin dialectică. Prima consecință a fenomenului spun specialiștii este conturarea omului european ca om agonal: ca un om care luptă mereu și la tot pasul împotriva a ceva, fie că e vorba de iraționalul terifiant care-l înconjoară, sau de terifiantul lăuntric, interior, care-l hărțuiește și îl neliniștește. A doua consecință e insularizarea: Europa educată, rafinată, concepută ca o mare "insulă" de sociabilitate ilustră și de civilizație, opusă spune Jacques le Goff în studiile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
prin dialectică. Prima consecință a fenomenului spun specialiștii este conturarea omului european ca om agonal: ca un om care luptă mereu și la tot pasul împotriva a ceva, fie că e vorba de iraționalul terifiant care-l înconjoară, sau de terifiantul lăuntric, interior, care-l hărțuiește și îl neliniștește. A doua consecință e insularizarea: Europa educată, rafinată, concepută ca o mare "insulă" de sociabilitate ilustră și de civilizație, opusă spune Jacques le Goff în studiile sale dedicate medievismului "pădurii" negre, întunecate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
regim existențial corectiv, o raționalizezi. Pentru linia protestantă a culturii europene o linie, cu precădere, anxioasă, construită pe terifianță -, oprirea din lucru, sau contemplația și surata ei, trândăveala reprezintă, în dezacord cu ceea ce gândeau și trăiau romanii, o potențialitate a terifiantului care nu este, de la sine înțeles, recomandabilă. Dar ea indică și faptul că orice artist adică om al contemplației și al "inutilităților" nelucrative este, în mod potențial, un "chip al spaimei", motiv pentru care i s-a adăugat un "adjuvant
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în "dreptul" artistului de a fi genial, adică altfel decât omul de rând, de a fi barbar, asocial, automutilant (ca Van Gogh) sau nevrotic și suicidar: de a strânge mănunchi, din mai multe direcții, toate firele divergente ale anormalului și terifiantului european, devenite măsură a genialității în romantism, orgoliu și sfidare mai târziu etc. Artistul ca administrator al spaimei? Poate nicăieri nu se vede mai bine această (i)responsabilitate creatoare decât în lugubrul pariu intelectual sublim, dealtminteri... pe care l-a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de femei care au participat la "joc" (Eliza Parsons, Eleanor Sleath, Regina Maria Roche, Mary Shelley etc.) indică faptul că "deimografia" lui Cătălin Ghiță funcționează, aici în ambele sale valențe masculină, respectiv grațioasă -, voința romancierelor de a crea protagoniști fascinanți, terifianți pe care societatea engleză cuminte îi genera mai rar fiind, în sine, mai mult decât psihanalizabilă. Numeroși exegeți au remarcat spectaculosul fenomen de restructurare socială simbolică pe care l-a reprezentat romanul gotic englez, prin mutarea acțiunii într-o geografie
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
autor al unei excelente cărți dedicate lui William Blake în 2008, vizitator avizat al Japoniei, căreia i-a dedicat o lucrare memorabilă, Cătălin Ghiță pornește în analiza "deimografiei" din cartea de față tot de la secolul luminilor, dând credit de întâietate terifiantului prezent în romanul gotic, detaliu care mi-a relevat faptul de a cărui legitimitate nu mă îndoiesc că, deși o prefață trebuie să fie în principal un text de suport pentru o carte aflată în prag de apariție, dialogul intelectual
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
s-o mai înțeleagă. Ocultismul inițial sau fantasticul de mai târziu reprezintă raționalizarea acestei spaime de necunoscut: în locul lumii înspăimântătoare sugerează Baltruišaitis -, oamenilor li se oferă un cod cultural al necunoscutului și al incomprehensibilului din jur, adică o surmontare a terifiantului prin "canonizare". Sub acest aspect, triada analitică pe care o sugerează Cătălin Ghiță în Deimografia e perfect îndreptățită: distingem spune autorul, pentru a-și ilustra ulterior tabelul cu exemple adecvat alese între o teroare naturală, una "de frontieră" (în care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și al sângelui degenerat, naturalismul discret al romanului venind, pe de o parte, din Liviu Rebreanu, și pe de alta, direct din zolism, fatalitatea ancestrală strivind oamenii cu puterea fricii pe care o iradiază blestemul. Multe romane valorifică modelul spațiului terifiant insular, de genul celui la care și Camus recurge în Ciuma: o comunitate închisă, separată de restul lumii, în interiorul căreia se ivește un focar de anxietate, stârnit de molimă sau de un eveniment/personaj destructiv. Sub aspect experimental, cea mai
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
doua jumătate a secolului al XX-lea. La noi, deși nu a existat o tradiție formal constituită a unei literaturi care să exploreze și să exploateze abisalul temerilor omenești, mai mulți scriitori s-au îndreptat, intuitiv, spre crearea unor scenarii terifiante, barochismul acestora permițîndu-ne să punem în discuție o arhitectură autentic supraetajată. Aceste texte, unele mai cunoscute, altele, dimpotrivă, obscure, vor face obiectul studiului meu: pornind de la ele și sfârșind cu ele, caut să rotunjesc o primă imagine coerentă a terorii
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
culegerea The Omnibus of Crime, citată, din nou, de enciclopedia sus-menționată, opune teribilul grotescului, scriind că "[î]n nimic altceva nu este fantezia individuală atât de variată și de capricioasă precum în percepția oribilului. Pentru o persoană, o povestire este terifiantă dincolo de orice închipuire, pentru alta, aceasta este doar grotescă" (1986: 443). Exegetul fenomenului trebuie deci să acționeze cu maximă precauție și să precizeze, din capul locului, că selecția textelor primare asupra cărora va fi centrată analiza literară nu poate emite
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
emite pretenții de obiectivitate sau de exhaustivitate. În Introducerea la cea mai faimoasă și mai comentată lucrare consacrată literaturii horror până în prezent, Supernatural Horror in Literature (prima ediție datând din 1927), H.P. Lovecraft observă, la rândul său, că adevărata proză terifiantă trebuie judecată numai în conformitate cu nivelul emoțional la care aceasta se ridică, intenționalitatea auctorială sau desfășurarea acțiunii nefiind elemente relevante. Testul suprem pe care trebuie sa-l treacă o scriere pentru a intra sub incidența suficient de selectivă a temei ar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
numi captatio benevolentiae), mi se pare important să precizez, în continuare, direcțiile în care îmi voi orienta discursul critic. În principal, găsesc imperativă o clarificare a ideii de "teroare". Din păcate pentru literatura română, deși există câțiva practicieni redutabili ai terifiantului, nu există nici măcar un singur teoretician al acestuia. De aceea, pentru a face lumină în tenebrele conceptului, va fi necesar să apelez la o serie de autori străini, cu precădere din spațiul anglo-saxon, care, în ultimii trei sute de ani, s-
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]