835,971 matches
-
totalitare. Să menționăm circumstanța lăudabilă că Lucian Valea, deși insuflat de sentimentul de patrie, nu s-a înrolat în carnavalul sumbru al „patriotismului” ceaușist, sesizînd impostura orientării în climatul lipsei de democrație... Concluzia? O trage însuși autorul în astfel de termeni pertinenți: „Povestirea destinului unei generații poate fi și prilej de bucurie și prilej de întristare. De bucurie atunci cînd, pînă la urmă, cărțile ei, singurele care contează în fața posterității, devin marile realizări ale literaturii. Marile realizări ale ei. De întristare
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
sau chiar manipulată de cei câțiva comuniști mai notorii din Front. De unde și protejarea actuală a Securității cu care s-ar fi trecut la un acord, inițial”. Împrejurarea că, în al cincisprezecilea an de la acele evenimente chestiunea rămâne în aceiași termeni, că noi dezinformări se stivuiesc peste cele vechi - vezi recentele declarații ale președintelui Voronin privitoare la o cerere a lui Ceaușescu de a i se îngădui să aterizeze la Bolgrad, refuzată de Gorbaciov și Iliescu - produc spaima încremenirii timpului, preludând
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
creatorul celui mai paradoxal curent politic postcomunist din lume - extremismul laș (...) Creatorul PRM și-a pus pecetea inconfundabilă asupra partidului. El este un « om lipsit de curaj și de sentimentul onoarei» cuvinte prin care Dicționarul explicativ al limbii române definește termenul de «laș». La fel sînt toți membrii, simpatizanții și votanții formațiunii care îl divinizează pe CVT. Le e rușine să-și asume propria identitate, pentru că în lumea modernă democratică postcomunistă nu mai dă bine să spui că ești extremist. Chiar dacă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13229_a_14554]
-
jurnalistic, cel politic, registrul colocvial nu pot să evite o temă permanentă și - la noi - resimțită ca foarte acută. În principiu, ar merita văzut care sînt conotațiile afective și judecățile evaluative pe care se bazează în discursul public actual selecția termenilor. Baza ideologică a alegerii poate fi diferită și nu întotdeauna explicită: săracul-destinat, săracul-vinovat, săracul-victimă; bogatul-norocos, bogatul-merituos sau cel criminal. O interesantă analiză din punct de vedere istoric a acestui cîmp lexical realizează Ligia Livadă-Cadeschi, în volumul său De la milă la
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
Ligia Livadă-Cadeschi, în volumul său De la milă la filantropie. Instituții de asistare a săracilor din Țara Românească și Moldova în secolul al XVIII-lea, București, Nemira, 2001. Autoarea compară evoluțiile semantice și utilizările vechi - în documente, legi etc. - ale unor termeni ca sirac, siromah, mișel, calic - ajungînd pînă la Craii de Curtea-Veche (în pagini pe care nu le citisem cînd, acum cîteva luni, am reluat în această rubrică subiectul); în finalul capitolului, sînt prezentate cu prudență cîteva concluzii interesante: „Săracul, că
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
prudență cîteva concluzii interesante: „Săracul, că e vorba de cel de pe stradă sau de cel căzut în lipsuri materiale, originar fiind dintr-un strat social avut sau chiar bogat, e o prezență în general discretă în țările române (...). În general, termenii folosiți nu sunt peiorativi (...). Conotațiile negative ale limbajului despre săraci apar la începutul secolului al XIX-lea (...). Plecând de la vocabular, putem presupune că, în spațiul românesc și în perioada de timp abordată aici, săracul e o prezență ștearsă poate, dar
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
i se adaugă presiunea modelelor concurente, uneori contradictorii, din tradiția discursului creștin, socialist sau capitalist. Săracul e demn de compătimire, de admirație („sărac și cinstit”) și, în orice caz, majoritar. Riscă totuși să apară ca un învins sau (cu un termen tot mai frecvent) ca un loser, care nu a fost în stare să se descurce: o anume filozofie practică destul de populară în spațiul românesc îl condamnă la deriziune. Discursul politicienilor, de pildă, poate pendula comic între cele două seturi de
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
felul următor: „Este acceptat șdin nou, de către cine? n.m., M.M.!ț faptul că dl. C.V. Tudor este un intelectual populist”. I-auzi! Va să zică, la „export” era eloquent, la „consum intern” e populist! Pentru urechea fină a americanului se folosește un termen gingaș, pentru frustul valah se întrebuințează direct flegma, ca să înțeleagă și el! Din scrupul filologic, alerg la dicționar (Webster’s Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language, Gramercy Books, 1994, spre știința d-lor K.-F.) și citesc articolul eloquent
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
scop denigrator, dar și de fals intelectual. Pentru astfel de indivizi nu există adevăr, ci doar manipulare nerușinată și interesată a realității. Evident că dacă s-ar fi adresat unui potențial cititor din România descriindu-l pe Vadim și în termenii elogioși în care au făcut-o atunci când se adresează occidentalului, li s-ar fi râs în nas. Dar la exportul de vorbe merge orice, banul să iasă! Din nou, la ani buni de la căderea comunismului, prin pivoți precum d-nii Katz
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
omul invizibil!). În felul acesta, vor răsufla ușurați băieții cu înclinații românio-mariste din serviciile de informații, bucuroși să vadă cum a fost „neutralizat”, chiar de către cei pe care i-a apărat în atâtea rânduri, încă un filosemit (sau, ca să folosesc termenul cu care m-a onorat unul din șefii Securității din Timișoara, un „jidănit”!). Nimeni nu va putea șterge, însă, niciodată, diferența esențială dintre noi: în timp ce eu i-am denunțat și îi denunț pe antisemiții, xenofobii și rasiștii din România pentru că
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
tînăr în anii de care vorbesc, fiindcă nu împlinise 40 de ani) luau repede formele prieteniei. Nu arbora aere profesorale sau de șef de grupare, era familiar și colocvial, admitea să fie contrazis, replicînd însă șfichiuitor, ce e drept, în termeni a căror causticitate cîteodată rănea. Reputat pentru maliția, pentru sarcasmele sale, pentru plăcerea de a inventa, atît amicilor cît și inamicilor, porecle stîrnitoare de rîs, ce făceau ocolul lumii literare, rău de gură, deschis cu benigne voluptăți, în fond, zvonisticii
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
doua a acestei incursiuni cu aer de arheologie lirica, se ocupă de jumătatea secundă a refrenului villonesc. Spune Șerban Foarță: „Inovația, aparent modestă, adusă de François Villon vechiului topos ubi sunt constă în simplă (și genială) substituție a unuia din termenii figurii: acela unanim reprezentat prin numele mărimilor apuse ale acestei schimbătoare lumi, cu meteorica și perisabila zăpadă.” (p. 29) Apoi face etimologia lui „antan” și urmărește carieră „zăpezii”. Sigur, Șerban Foarță nu are discursul unui eseist clasic și nici nu
Singur în biblioteca poeziei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13277_a_14602]
-
e ilustrat de citate din texte populare, din manuale de aritmetică de la începutul secolului al XIX-lea, din autori că Agârbiceanu sau Goga. Or, în momentul de față cuvîntul pare să fie preluat de limbajul tinerilor, cu marca ironică specifică termenilor neliterari „recuperați”. Forumurile din Internet furnizează cîteva exemple recente, de tipul “Hai să facem o socoată” (Ciberplai 3.12.2000); „ Această socoată era făcută după celălalt calendar” (Ciberplai 6.04.2003); „is prea multi și dă prost la socoată ...” (dbrom
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
tale predilecte de investigație este subcultura. Și mă întreb dacă nu crezi că acest domeniu a cam fost supraevaluat în ultima vreme. - E o întrebare complexă, la care nu cred că pot răspunde în două fraze. Pentru că mă tem că termenul subcultură încă n-a fost definit destul de clar. Așa încît mă văd nevoit să schițez o istorie a noțiunii. La origine, conceptul de subcultură a apărut în sociologie; a fost propus de Școala de la Chicago a anilor ’30-’40 din
Despre subculturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13288_a_14613]
-
unei subculturi, acel grup este relevant din punct de vedere sociologic. Nu mai puteai trece indiferent pe lîngă un fenomen, pretinzînd că nu e o problemă reală. La fel stau lucrurile și acum. Dacă se face sau nu abuz de termenul „subcultură” e greu de spus. Eu aș zice că mai degrabă nu. Din experiența mea, multă lume îl folosește însă greșit. Dau un singur exemplu: Anumite subculturi sînt considerate ca atare de marele public. Dacă te duci la Frankfurt și
Despre subculturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13288_a_14613]
-
Frankfurt și să spunem că ești homosexual și vrei să afli care e infrastructura homosexualității, poți întreba pe oricine „Unde găsesc subcultura?” și o să-ți răspundă: „A doua stradă la stînga”. Evident, în acest caz, cuvîntul „subcultură” nu e un termen științific, dar a devenit demult popular în sfera amintită. Pe de altă parte, atunci cînd vorbim despre subcultură, e foarte ușor să apucăm pe o pistă greșită, pentru că nu există o singură subcultură, ci o Cale Lactee de subculturi. Iar
Despre subculturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13288_a_14613]
-
asemenea orientare a avut destui adepți. Pe scurt, eu cred că, de fapt, sistemele noastre de educație au ajuns într-un punct în care nu prea mai funcționează. - În ce ar consta criza? - Dă-mi voie să mă exprim în termenii lui Ivan Illich, un iezuit mexican foarte influent (care cred că a murit de curînd), unul dintre cei mai importanți critici ai educației moderne, în general. Illich a scris mai multe cărți despre sistemul de educație și învățămînt, despre sistemul
Despre subculturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13288_a_14613]
-
bucătărie iei/ o mătură înconjori/ - alergînd cu pași mărunți - încăperea de trei ori/ strigînd între timp/ zît șiț cîț & alte/ interjecții adecvate/ introduci mătura/ prin cotloanele unde s-ar fi putut ascunde/ dacă tot nu iese/ iei o bucată de/ (termen tehnic indescifrabil)/ și folosind descîntecul/ ce începe cu pis-pis-pis/ o arunci prin ușa întredeschisă/ pe care o închizi/ cu iuțeala fulgerului/ de îndată ce a ieșit/ din nou înconjori/ - în sens invers - / bucătăria de trei ori/ măturînd cioburile“. Pisica?! Unde e pisica
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
iar gîndurile sale sunt legate strict de întîmplările din ziua respectivă. Așa se face că portretele morale ale unora dintre protagoniști suferă modificări sensibile de la o zi la alta. Autoarea judecă realitatea politică a României de la începutul anilor’90 în termenii dihotomici din timpul perioadei comuniste. Viziunea sa este una pur morală, contrară a ceea ce s-ar putea numi realpolitik. Comentînd evenimentele din țară, diarista nu pune pe primul plan eficiența, găsirea unor metode pragmatice de a influența realitatea politică, pornindu
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
cuvînt, că Perrault ne propune un joc-joacă cu povestea tradițională, într-un echilibru foarte schimbător între tradițional și modern, joc șăgalnic care, printr-o ironie a sorții, se perpetuează și acum, cînd autori contemporani repovestesc, recitesc, rescriu, sau, cu un termen mai snob, foarte la modă în alte părți, “revizitează” poveștile lui Perrault, devenite între timp clasice, dîndu-le amprenta modernității lor. Să nu uităm că Perrault a susținut, într-una din dedicațiile sale programatice, cea la Dorințele ridicole, că nu materia
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
contextului, a anturajului, în timp ce adeziunea se face simțită cel mai bine prin funcția emotivă a naratorului, exprimată adeseori prin folosirea cuvîntului “bietul”, referitor la un personaj - de regulă pozitiv - aflat în dificultate. Pentru a defini toate acestea cu un singur termen ne-am gîndit la cuvîntul “șăgălnicie”, care adună în el ceva din umor, ironie, glumă, dar și din ștrengărie, joacă și voie bună, fără să se identifice însă cu vreuna din ele. De altfel, în prefețele și dedicațiile ce-i
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
de tot felul, marcate de fantasmele și stilul diverșilor autori, de módele și tendințele diverselor epoci. Să vedem, chiar și în fugă, cîteva replici, devenite și ele celebre, care lasă deschisă seria, pe care am putea să o numim, în termenii lui Genette, Perrault în palimpsest. Raliindu-ne la părerea lui Gérard Macé și a multor altora că poveștile lui Perrault sînt mai ales o lectură pentru adulți, nu ne oprim aici la numeroasele adaptări și simplificări, adresate cu precădere copiilor
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
revarsă frenetic din imaginația lui Alexandru Dabija, sensibilă profund la cuvînt, la funcția lui. Și nici despre o lume creată din obiecte, într-o absență inspirată a decorului. Obiectele și lumina nasc cel mai potrivit decor pentru această feerie în termenii lui “azi”. Ca un fel de Harry Potter. Și nici despre contrapunct, despre pledoaria neașteptată a unui ciudat și resemnat Zmeu al Zmeilor, despre apariția “fatală” a vrăjitoarei, baba Vraga à la Angelica Huston, de pildă, despre firescul în care
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
roșu este nu numai posibilă, dar și necesară. Cu două condiții: aceea de a respecta și sublinia ceea ce a fost specific fiecăruia dintre aceste două masacre abominabile, deci atît asemănările, cît și diferențele - și aceea de a nu favoriza un termen al comparației în dauna celuilalt”. Lectura a două cărți, Distrugerea evreilor din Europa de Raoul Hilberg și Cartea neagră a comunismului, îl duce pe eseist la concluzia că e incapabil a emite „o judecată istorică și rece în fața aceleiași cruzimi
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
o atitudine favorabilă evreilor, ci mai degrabă de reflexul uneia dintre obsesiile cu viață lungă ale bisericii catolice și ale bisericii lutherane: convertirea evreilor la creștinism. De altfel, de-a lungul timpului, legenda cunoaște o serie întreagă de „contrafaceri“ - e termenul pe care îl folosește autorul, poate nu cel mai bun, pentru că el implică o anumită perspectivă moralizatoare, ideea că o poveste „inocentă“ la început a fost coruptă de creștini pentru a sluji drept pretext al unor gesturi cumplite. Ceea ce, sigur
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]