980 matches
-
m-am gândit/ La băiatul cu numele Gheorghe,/ Copilul cu numele tata?/.../ Fiți cuminți, îngeri mici, lăsați-l să doarmă./ Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă./ Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați/ Pe naivul meu tata,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) Nemaigăsind resurse suficiente, în interior, poeta caută refugiu în spiritualitate, singura punte statornică de legătură, între contingent și transcendent. Ca la majoritatea autorilor, însă, spiritualitatea se menține doar interioară, intimă, fără să se reverse și asupra trăirii propriu-zise
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
m-am gândit/ La băiatul cu numele Gheorghe,/ Copilul cu numele tata?/.../ Fiți cuminți, îngeri mici, lăsați-l să doarmă./ Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă./ Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați/ Pe naivul meu tată,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) sau "Nu m-am găsit în mine și atunci m-am răsfirat/ Prin plante și prin pietre,/ Prin flori, prin necuprins,/ Printre iubiri de-o clipă sfărâmate dinadins./ Și ruptă-n zeci de doruri am plâns, m-am
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și mor;// Lene fierbinte și-adâncă/ Unde se-opresc și albinele,/ Lumină atât de puternică,/ Încât stinge răul și binele// Într-o beatitudine/ Uimită ea însăși de sine;/ Fructe senzuale cu viermi/ În cărnile dulci de rușine..." Îmbinarea erotismului cu tragicul deconstruiește canonul unui romantism diafan, în care iubirea își găsea întotdeauna locul în natură, apropiindu-se mai mult de o estetică a urâtului, modernistă. Totul pare degradat sub influența senzualității, lenea, descompunerea, moartea fiind elementele noii lumi a poetei, influențată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din a doua etapă a creației). Aceasta din urmă face din propria intimitate un spațiu al refugiului, un cadru ocrotitor, deoarece ea se simțea bine în trupul său, material și spiritual. Ileana Mălăncioiu devine, însă, prizoniera propriei realități interioare, iar tragicul, transpus printr-o lirică a gravului, pe care aceasta o adoptă în cea mai mare parte a creațiilor sale, e constituit tocmai din căderea între cele două lumi, simțindu-se neînțeleasă total, în niciuna. Lipsa cuvintelor potrivite intervine, la Ileana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
În intima congruitate cu opera poetică, Vina tragică (1978), inițial teză de doctorat, "îi luminează sensurile și îi fixează o viziune foarte personală despre viață și despre literatură, (...) propunând o anumită perspectivă asupra eroului tragic și a vinei, fără vină: tragicul e o valoare a vieții și, de aceea, exclude absurdul"190. Având un rol important, în emiterea unor principii de funcționare a creației Ilenei Mălăncioiu, în cadrul paradigmei proprii, ipotezele filosofice oferă, totodată, o nouă deschidere, în devenirea poeziei acesteia. Alex
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
publicate în volumul Amfiteatru, asonanța 258 cu vocală anterioară închisă i: "Noi, plantele,/ Nu suntem ferite/ Nici de boală,/ Nici de nebunie/ Nici de foame,/ Nici de frică/ (N-ați văzut niciodată/ O tulpină galbenă" (Delimitări). Amestecând gravul cu ironicul, tragicul cu comicul, sublimul cu banalul, ca într-un râsu' plânsu' stănescian, utilizarea acestei figuri fonologice cu rang expresiv înalt contribuie la crearea imaginii cosmopolite și proteice, totodată, din textele interzise blandiene. Am încercat, pe parcursul acestui capitol, să trasăm, prin exemple
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cea mai potrivită de a conduce autoritar o națiune. Iar reminiscențele deschid pînă azi. Comicul spectacolului pare să abunde, însă treptat trece în dramă, și se realizează deseori din contrapunct, din autoironie, din jocuri de cuvinte și alternează mereu cu tragicul. Gheorghe Popescu este, în primul rînd, un text care denotă o scriitură de forță, care denotă în dincolo de condei un gînditor sensibil, uneori aforistic. Constantin Popa a dat dovadă din nou că nu este un simplu talent de scenă, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
această piesă au mers progresiv spre o moarte fizică, ca o consecință a unei morți spirituale. Și tocmai de asta cele cinci personaje formează un "cvintet" ce "interpretează" o stranie și înfricoșătoare "partitură" ce are doar două note cea a tragicului și cea a ridicolului ca pe un adevărat "imn al morților". Constantin Popa Personajele: Dosar numărul Soția dosarului Obiectiv numărul Sursa dublă Trimisul lui Dumnezeu pe Pămînt Plutonierul Supraveghetorul Doi băieți buni la toate Banda sonoră PARTEA ÎNTÎI TABLOUL I
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o nouă succesiune, tot aleatorie, de schițe Întinse pe cîteva pagini, unde cupluri de personaje - tată-fiu, soț-soție, frate-soră, etc. - duc vieți rapide, monotone, dependente de o serie de meserii transistorice, În locuri transistorice, vieți care de cele mai multe ori sfîrșesc tragic. Tragicul apare Însă atenuat de mecanismul diegetic, acționat artificial, care funcționează dintr-o formidabilă inerție: personajele fiecărei schițe au numele monosilabice și paronime (de pildă: Lam, Lem, Leg), ca și cum n-ar fi decît infime declinări ale aceluiași din unica necesitate a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
veritabilă filosofie! - de a putea transforma orice în ceva opus, de a opera inversări care, relativizând sensul valorilor, interzice imobilitatea. Astfel, perspectiva „contrariului”, ca o imagine inversată, mereu prezentă, e o lecție de luciditate dată de convertirea mereu posibilă a tragicului în comic. La rândul ei, supravegherea cunoaște un proces asemănător, ilustrare clară a faptului că, dacă mecanismele se înrudesc, efectele pot oricând să se deosebească. Exemplele sunt nenumărate. Dar cum se operează inversiunea? Ce deplasări se produc? Ce motivații explică
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în himeric, poetul întreținând, prin tentația experiențelor fundamentale, un continuu dialog cu absolutul". Volumul antologic "Monada" (1968) reia doar câteva piese din fiecare volum, creând unul mal valoros în ansamblu sub raportul realizării estetice. Simțim aici trecerea treptată sub semnul tragicului: "Toate stau sub semnul rău, Apollo". Tinerețea este supusă și ea trecerii, timpul e cel care seceră vieți: Tot atunci a fost zburare însă mai cu crezământ,/ că eu nu zburam la stele, ci zburam pe sub pământ". "Răsfrângerea de umbră
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Răsfrângere de câmpie") Ideea de sacrificiu în poezie, ca și în iubire, e condiția autodepășirii, în numele Astarteei, al Salomeei, simboluri tragice ce se confruntă cu timpul care se irizează, se dizolvă în materia cuprinsă în fluxul existențial. Un simbolul al tragicului e Absalom: "Omul, pendul Absalom,/ Macina noaptea, intrând și ieșind din sine/ Omul, pendul Absalom/ totul nimicul, totul nimicul" ("Astarteea"). În "Lanțul magic", nunta e o permanență a existenței; poetul face legătura între explozia senzațiilor, raportate la natura și explozia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al lui Tudor Arghezi: "Nichita Stănescu opune temei argheziene estetica sa existențială a golirii și a umplerii, a opțiunii imposibile între neantul plin și realul gol"1. Dacă la Tudor Arghezi opreliști transcendentale fac efortul insuficient, la Nichita Stănescu sentimentul tragicului este generat de așteptare, de neputință, într-un peisaj expresionist: "și plouă mărunt, topind pământul/ sub oasele albe, și nu pot să aleg.../ Stau cu o lopată în mână, între două gropi,/ și nu pot, în ploaia măruntă/ să aleg
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-nveselește și cu celălalt plânge oarecum, ne mărturisește el însuși. Aceasta este partea viabilă a operei lui, este un "sensibil schimonosit",cum spunea G. Călinescu despre Urmuz, și nu-l putem vedea altfel pe Sorescu și-n viitor, decât caricaturizând tragicul și dând gravitate și importanță banalului. Poezia lui este "spectacol de inteligență".7 În primul volum, "Singur printre poeți", Marin Sorescu parodiază spiritual ceea ce este formal și exterior; ceea ce a devenit manieră în creația unui poet sau a unei generații
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Altfel nu-mi explic de ce nu oprește nici o dată/ În nici o stație,/ De ce nu face o haltă,/ Am putea să-l dăm jos pe criminalul ăsta ramolit" ("Halebarda"). O caracteristică a poeziei lui Sorescu este teatralitatea. Poemul "Lada" vorbește despre tragicul existenței ce își găsește izvorul în nesiguranța, în idealitatea în care trăiește individul: Și-mi mai rămăsese lada aia imperfectă,/ Și ei s-au aruncat în ea și ei s-au aruncat în ea așa cum e, că erau tineri." Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de înțelegere al copilului și umorul absurd: Unii abia așteptau să se facă mari/ și să-și pună ștreangul/ De gât/ Ca să se strângă lumea, și ei să facă pe grozavii,/ Morți cu ochi beliți", versuri în care apare și tragicul, ca în poemul "Fusul". Moara amintește sătenilor de moartea morăresei, femeie tânără și frumoasă. Numele personajelor au sonorități stranii, și ele se potrivesc cu firea lor. În zilele de sărbătoare oamenii nu au poreclă și numele lor este șters, "nume
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Colecția TEXTE DE FRONTIERĂ 48 VIOREL ROTILĂ este lector doctor în cadrul Universității "Dunărea de jos" Galați, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Catedra de Filosofie-Sociologie. A publicat Tragicul în filosofia existențialistă franceză (2009) și Heidegger și rostirea ființei (2009). La editura Institutul European a apărut, în 2010, Din alchimia unei existențe. Jurnal de idei. Viorel Rotilă, "Citește-mă pe mine!" Jurnal de idei (c) 2011 Institutul European, Iași
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMÂNIA VIOREL ROTILĂ "CITEȘTE-MĂ PE MINE!" Jurnal de idei INSTITUTUL EUROPEAN 2011 Fiicei mele, Diana Cuvânt înainte Povestea titlului este simplă: în perioada în care lucram la teza de doctorat pe tema tragicului, fiica mea, care pe atunci avea vreo cinci ani, sătulă de faptul că stăteam toată ziua cu cărțile în loc de a mă juca cu ea, s-a întins într-o zi pe cartea pe care tocmai mă chinuiam s-o citesc
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
scrie istorii. Să ne gândim spre exemplu la istoriografia marxistă. Bucuria oricărei primăveri mă vindecă de regretul de a nu mă fi născut într-o țară caldă, de nostalgia ce mă bântuie în iernile fără de sfârșit. * Sentimentul dramei sau al tragicului unei situații este dat în bună măsură de idealurile noastre: ele creează etalonul în funcție de care percepem situațiile drept zguduitoare. S-ar părea că principala noastră problemă derivă dintr-o prea mare depărtare de realitate sau, mai bine spus, din faptul
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
realizându-le în acest fel. Cum distanța dintre idealitate și realitate este un dat al umanului, fiind condamnați la a ne împinge continuu limitele mai departe (acesta ar fi sensul tare al transcendenței continua depășire de sine înspre proiectele proprii), tragicul va fi întotdeauna o trăire ce ține de registrul afectiv uman. La limită, cred că putem vorbi de o foame a noastră de idealuri, fiind întotdeauna orientați către așteptarea proiectelor ce ni se potrivesc. Rămâne de analizat modul în care
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Înscriu În ontologia umanului. Chinul este un supliciu ritualizat, deși aparent formal; el este absurd, inutil și inexplicabil. El se raportează la acțiunile umane, fiind În final o Încercare de „repetare reparatorie” a vinovăției comise. Aceasta o vedem În panorama tragicului, care nu este altceva decât spectacolul chinului expiator. Toate personajele tragice au fost eroi, dar, prin vinovăția lor, au devenit eroi decăzuți. Este o pierdere a statutului uman și moral. Dar lucrurile nu se pot opri aici. Umanul cere reparație
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fost eroi, dar, prin vinovăția lor, au devenit eroi decăzuți. Este o pierdere a statutului uman și moral. Dar lucrurile nu se pot opri aici. Umanul cere reparație, iar persoana dorește să-și recapete libertatea pierdută prin căderea În vinovăție. Tragicul este efortul restaurării damnatului, a eroului căzut. Prin chinuri și suferințe el speră că-și va redobândi starea originară, de dinaintea căderii. Orice personaj tragic este o victimă a vinovăției sale, de care trebuie să răspundă. Anularea chinului, ca situație tragică
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
experiențe ale conștiinței, interioare persoanei umane, dar și ale sufletului colectiv. Acestea sunt reproduse În mod periodic prin ritualuri, care, sub forma unor spectacole comemorative, reproduc fie situații tragice, ca expresie a suferinței, fie situații comice, ca expresie a plăcerii. Tragicul și comicul, În plan cultural, sunt cele două modele a căror semnificație este atât psihologică, cât și morală, având ca scop reproducerea suferinței sau a plăcerii, obiectivate În exterior ca situații de viață exemplară, cu soluții finale cathartice, moralizatoare. Am
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
manifestare umană. Ea are funcții cultural-paidetice, de readucere În actualitate, de prezentificare a unor situații-limită, sau Închise de viață, așa cum apar ele În tragedie, de exemplu (nebunia lui Ahile, Aiax, Hercule, Oreste, Medeea etc.Ă. Nebunia culturală se asociază cu tragicul existenței umane, pentru a-l ilustra Într-o manieră simbolică. În toate situațiile de felul acesta, nebunul nu este bolnav psihic așa cum Îl Întâlnim În clinica psihiatrică, ci un personaj care ilustrează nebunia. El are un rol special care se
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de vedere psihologic și moral: admirația care glorifică și sfâșierea care condamnă prin suferință. Dar nici eroul și nici tragicul nu mai sunt persoane. Ele devin În această situație personaje. Transgresând realitatea, ele nu mai pot fi reale, pentru că se raportează exclusiv la aventura umanului, care se identifică cu valorile unice și exclusive pe care le ilustrează. Personajul, spre deosebire de persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]