894 matches
-
cu ecran extra‑plat și un casetofon modern, argintiu, indicau faptul că Întreg apartamentul nu fusese creat și conceput stilistic În secolul trecut de către meseriași de mare artă care doreau să‑și demonstreze uriașul talent. M‑am strecurat pe lângă camerista tremurândă și am ieșit pe hol. Băiatul Îngrozit și‑a făcut din nou apariția. — Poți să mă conduci, te rog, În camera mea? l‑am Întrebat cât am putut mai blând, dar el a crezut că, În mod evident, și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vorbesc, sub umbra nucului și nu observ că cineva se apropie de poartă. O voce sparge liniștea tăinuită din jur: - Căutați pe cineva doamnă? - Eu...? ce sa caut? eu... am venit oleacă pe acasă... am apucat sa îngăim printre buzele tremurânde și privirile speriate prinseră să caute prin curte. Cei doi de mai 'nainte dispăruseră. În fața mea stătea un necunoscut care mă privea curios. - Pe cine căutați? - mai intrebă omul - cu blândețe în glas? O iau la fugă, fără să mai
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
și îi zbură din mână, aterizând sub roțile unui auto mobil, înainte chiar ca ea să-și dea seama. își acoperi capul cu gluga de la jacheta roz de lână, pe care și-o legă strâns la gât cu degetele ude, tremurânde. Ciudat, își spuse, încercând în van să se liniștească singură. E totuși iarnă, de unde oare acest potop neînchipuit, în șuvoaie, dincolo de orice anotimp? Dar alungă iute gândul retoric, născut mort. Altă întrebare, mai practică, îi dădea târcoale: oare ce putea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îi sunt vii și strălucitori, de parcă toată energia trupului se concentrase acolo. Atins de zâmbetul fetei, toate umbrele din sufletul lui Marius dispar ca praful luat de vânt. Aleargă către ea, prăbușindu-se lângă patul metalic. Delicat, cu o mână tremurândă, îi atinge umerii slăbuți, la fel de ușor ca și cum și-ar trece degetele peste petalele fragile ale unei flori. Sărută genele încărcate cu umezeala sărată a lacrimilor încă necăzute și atent, le șterge pe cele care se preling peste obraji, către buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la vremi ce zadarnic așteptase să vină. Mai era puțin ca ziua să fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, cînd amurgul aluneca În camera altădată plină de rîsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumînarea de datină veghea ușor tremurîndă somnul nedrept al Învățătorului; la căpătîiul lui plîngea ca un copil un bătrînel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de spate; era Lung. Toate se amestecară În față-mi, femei sau bărbați, cunoscuți, necunoscuți, anii, vîrstele, că prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
urmă îl căutam pe poet, care se întîmpla să mai facă rost, îi ceream una și mă duceam la general sau ministru ce fusese, și i-o dădeam. Tresărea, uitase că îmi ceruse, o primea cu mâini care nu erau tremurânde, dar nici liniștite, o aprindea și îmi spunea: Îți mulțumesc, generosul meu tânăr, dar ce cauți tu aici, băiat în floarea vîrstei? Ce-ai făcut?'' Nu spuneam unul din cele patru adevăruri posibile, ci unul inventat, cel mai simplu și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai bine lipsă, e un fel de sirop grețos care n-are decât meritul că face spumă..." "Mamă, n-avem nevoie de șampanie, și nu ne aduce nimic, ne descurcăm noi", zise iar fiica ei de astă dată cu buzele tremurânde. "Ești nervoasă", constată doamna Cucu sec și cu glas parcă abstract, cum pot oamenii fi atât de nervoși, parcă spunea, și se cără în sfârșit, însă cu o încetineală care nu spunea nimic bun, se putea întoarce oricând. Petrecerea noastră
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
părea să nu observe că și Ganea era de față. Însă, în timp ce prințul punea penița în toc, căuta o pagină și se pregătea de scris, Ganea se apropie de șemineul lângă care stătea Aglaia, acum în dreapta prințului, și, cu voce tremurândă, întretăiată, îi spuse aproape la ureche: — Un cuvânt, un singur cuvânt de-al dumitale și sunt salvat. Prințul se răsuci și-i privi pe amândoi. Fața lui Ganea exprima o veritabilă disperare, părea că aceste cuvinte le-a rostit fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că mie mi s-a întâmplat cu doi ani mai înainte... — Asta ar putea fi o explicație! Nastasia Filippovna râdea de parcă ar fi apucat-o isteria. — Tată, ieși puțin pe coridor să-ți zic două vorbe, spuse Ganea cu voce tremurândă, chinuită, apucându-l mașinal de umăr. O ură infinită îi clocotea în privire. Chiar în clipa aceasta se auzi o bătaie foarte puternică a clopoțelului din antreu. Smucitura ar fi putut să rupă cordonul clopoțelului. Se anunța o vizită ieșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să așteptăm două ore în camera servitorilor... — Și desigur... și eu... și așa fac prinții! Și asta... dumneavoastră, deci, sunteți general! Și eu nu vă sunt lacheu! Și eu, eu... bâigui pe neașteptate, neobișnuit de tulburat, Antip Burdovski, cu buzele tremurânde, cu un tremur de om ofensat în voce, cu stropi care-i săreau din gură, de parcă ar fi plesnit sau ar fi explodat cu totul; însă, brusc, se grăbi atât de tare cu vorbele, încât, după primele zece cuvinte, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
care se ridicase deja de pe scaun: — Sunteți prințul Mâșkin, cu care am avut plăcerea să fac cunoștință? — E nebună! Smintită! Vă rog să mă credeți! îi răspunse prințul cu vocea tremurătoare, întinzându-și - cine știe de ce- spre el mâinile tremurânde. — Desigur, nu mă pot lăuda cu asemenea informații, însă trebuie să știu cum vă numiți. Dădu din cap și se retrase. Poliția apăru la exact cinci secunde după ce dispărură ultimele personaje. De altfel, scandalul nu ținuse mai mult de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de el. Prințul îl privea și aștepta; timpul se scurgea, începea să se crape de ziuă. Rareori, Rogojin începea să bolborosească cu voce tare, vehement și incoerent; începea să țipe și să râdă; atunci prințul își întindea spre el mâna tremurândă și îi atingea ușor capul, părul, le mângâia, îi mângâia și obrajii... nu putea face nimic altceva! Începuse și el să tremure din nou și iarăși i se înțepeniră brusc picioarele. O senzație cu totul nouă îi sfâșia inima cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
politic din orașul Constanța, dansa cu o femeie aproape goală, având doar o ață între fese. Într-un moment al dansului, femeia își ridicase un picior și-l așezase pe umărul partenerului, afișând pe întreg ecranul televizorului, fesele ei goale, tremurânde, cu o ață între ele. Femeia era durdulie și i tremurau dezgustător grăsimile, ca o piftie. Noi toți plătim și întreținem T.V.-ul și de multe ori ne arată doar fundul gol. Pe alte canale sunt prezentate filme cu sex
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE by NARIH IVONE () [Corola-publishinghouse/Science/810_a_1736]
-
stăpânii lor, iar dacă au pisoi, îi duc în locuri ferite, iar uneori dispar din casă. * Șobolanii și șoarecii încep să alerge, ignorând prezența oamenilor, chițcăie, își părăsesc ascunzișurile și fug cât mai departe de locuințe, cu gurile și nările tremurânde. * Maimuțele manifestă semne de agitație mare cam cu o zi înainte de un seism puternic, sunt nervoase, sar din copac în copac și provoacă un zgomot asurzitor. * Animalele sălbatice sunt mai sensibile la cutremure decât cele domestice, deoarece instinctele lor nu
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
atletic, cât mai cu seamă omul umil, gârbovit de nevoi, autorul știind că aceștia sunt indicii profunzimii în viață, ca și în artă. Precum Blaise Pascal, referitor la sculptură, profesorul vede omul în scrisorile sale comparându-l cu o trestie tremurândă, mereu fragilă, aflată permanent în bătaia vântului, trestie care se înclină până la pământ, dar nu se rupe, orice ar urma. Nu spunea Heidegger, că „omul viu, adevărat, s-a născut din grijă și trăiește zilnic pe versantul acesteia, preocupându-se
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
încet și moșul ne privea, ofta și ochii îi lăcrimau. În pragul casei își făcu apariția un om, adică cred că era un om, pentru că încă putea îngăima cîteva cuvinte: O înghițitură..., domnu' Vasile..., pentru cuțitul ăsta... Cu o mînă tremurîndă întinse un cuțit fără mîner, ruginit și vai de el. Bunul nostru moș Vasile se scoală, prinde vietatea și o dă afară, departe de privirile noastre. Busculada ne-a înmărmurit și ne-a oprit din mîncat. Carolina și cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Deci telefonul a fost ascultat. Contez pe efect și insist: Hai să-ți redau conversația, din memorie... "Mîine se rezolvă. Am emoții..." Vă rog, dom' primar... Ce propui? Îmi dau demisia... Dă-ți-o! Îi întind hîrtia. Scrie cu mîna tremurîndă. Nu simt milă, ci silă. Pun rezoluția " Se aprobă" și-mi reiau activitatea. Continui să fiu misterios. Spre luare-aminte. Drepturile omului, legea, mandat, autorizare de ascultare. Vax! Doamna aceea, Dumnezeu să-i dea sănătate și ani mulți, poate citește aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Pe unde apucăm. Lumea are lacrimi în ochi. O bătrînă plînge în hohote! Prezentatoarea se apropie cu șiretenie de biata ființă. De ce plîngeți? Un copil al nimănui... Eu îi dăruiesc pensia mea pe șase luni! Bătrîna întinde, cu o mîna tremurîndă, fîșicul de bani. Bumberică lasă ochii în jos și, cu mișcări încete, ia banii. Lumea este înduioșată. Se plînge abundent, pe săturate. S-a mutat Bumbărează? întreb a doua zi. Da. Dar ieri a venit cu cartușe de Kent, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sînt român trimis în misiune în afara granițelor, latru jalnic și fără convingere. Președintele nostru era un Saint Bernard, cu un bot mai mare decît capul meu. Țipă: Întîi dă osul, Simirade! Am urcat plouat pe punte și, cu o labă tremurîndă, întind osul. Îndrăznesc totuși să protestez puțin: Traiane... Constituția... fără decret... Decretul îl semnez eu și acum, te rog să mă crezi, am mare nevoie de oase. Uite ce am în spatele meu. Înțelege, omule, pardon, cîine! Traian, cu un gest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se face vers119. Melancolia e o noapte a sufletului 120. Un îndrăgostit cuprins de melancolie vorbește încet pentru că descoperă o plăcere în a-și desfășura gândul 121 spune Stendhal. Și[-s] cu neguri îmbrăcate/ Lac, dumbravă și pădure./ Stele palid tremurânde/ Ard prin negurile sure.// Lumea-n rouă e scăldată,/ Lucioli pe lacuri sboară./ Luna umbrei, umbra lunei/ Se amestec, se-nfășoară122. În Literatură și senzație, Jean-Pierre Richard surprinde starea de melancolie în chiar rotundul miezului său, dezvăluind-o din interior: Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atent, chiar și atunci când ni se spune să stăm „grupați câte doi” și „lumânările și candelele nu mai pot fi aprinse acum, sunt prea multe, dar se va ocupa cineva mai târziu”. Undeva, vizavi de mormântul propriu-zis, arde cu flacără tremurândă un covor întreg de candele roșii, galbene, portocalii. Cred că noaptea, în timpul privegherii ce are loc la mormântul acesta, efectul trebuie să fie covârșitor asupra ochiului și inimii pelerinului. Crucea încrustată în scoarța copacului și ofranda în bani de la rădăcină
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
spune nimic, mănâncă dintr-o înghețată cilindrică, multicoloră, pe care a primit-o de pomană de la un domn bărbos, ce distribuia deliciosul produs celor din jur dintr-o cutie de carton ținută sub braț, spunând doar atâta, cu vocea ușor tremurândă : „Să fie de sufletul mamei mele, o chema Ioana, ca pe Sfântul, tare-i mai plăcea înghețata, să mănânce și ea cu noi, pe unde o mai fi ea acum”. Mănânc la rândul meu o înghețată oferită de domnul cel
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mei. Pretorul nu s-a grăbit, s-a așezat pe o canapea, lângă mine, Încercând să mă mângâie, Închipuindu-și că va avea loc și altceva. Eu m-am ridicat brusc de pe canapea și i-am spus, cu o voce tremurândă de durere și indignare: „Domnule pretor, eu am nevoie de această autorizație pentru năpăstuiții mei părinți exilați În sătucul uitat de Dumnezeu, dar niciodată nu voi putea plăti pentru ea cu corpul meu. Eu sunt tânără căsătorită și niciodată n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
septembrie 1939, ea a prins la București, într-o ambuscadă, mașina lui Călinescu și l-a împușcat mortal pe neînduplecatul ei vrăjmaș. Gardiștii s-au dus la sediul postului Radio România, au năvălit în studiou și au anunțat cu voci tremurînde și triumfătoare: "Garda de Fier l-a ucis pe Călinescu! Asasinarea "Căpitanului" a fost răzbunată!" După care, conform bunei tradiții legionare, s-au predat ca să-și ispășească fapta. "Neamul românesc" a apărut cu chenar negru. "Un om care a sacrificat
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
rîndul acestuia creau o stare de neliniște. În sfîrșit, puțin după ora 9, mașina lui Iorga s-a oprit în fața Institutului. Iorga a urcat treptele clătinîndu-se, cu ochii roșii și, după cum relata unul dintre studenții săi, a anunțat cu voce tremurîndă: "Granițele noastre au fost violate!"11. După aceea, și-a scurtat discursul comemorativ, deoarece, așa cum a explicat cu lacrimi în ochi: În aceste clipe se pregătesc lucruri groaznice împotriva noastră. Vom suferi așa cum am suferit și pînă acum, dar (la
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]