9,583 matches
-
ușa de sticlă. Numai cel care dormea se întinse acum pe trei scaune, scoțându-și picioarele de sub el, ca un stăpân al trenului. Înapoi în stația goală brațul lui acoperit de cămașa neagră îi cuprinse brațul și urcară împreună scările. Tremurau amândoi și se lăsau purtați unul de altul spre suprafață în timp ce aerul rece din tunel le venea în față tot mai puternic. Nu-și spuseră nimic tot drumul, doar se priveau și își zâmbeau, purtându-și mâinile una în alta
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se întuneca și ajungeam acasă frânți. Amândoi pierduserăm noțiunea timpului, până în după-amiaza în care am băgat cheile în ușă și am simțit cheile tatei înfipte în mintea noastră. Normal ar fi fost să tresărim, să ne schimbăm la față, să tremurăm ușor de emoția revederii, dar trecuse prea mult timp pentru toate astea. Nici urmă de vină, nici un gest de a ne ascunde expresia feței. Tata, în hol, se uita la noi, iar noi ne uitam dincolo de el, peste umerii lui
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
picioare, învăluindu-l ca într-o pelerină. Peste el vegetația sclipea în întuneric. Îi era greu să-și țină ochii deschiși, căldura din interior era mai puternică decât el. De sus cădeau coloane subțiri din picături incolore și începu să tremure de frig, iar picioarele i se chirciră sub el. Strânse pleoapele și se chinui să se trezească. Pentru moment crezu că izbutise, că o să vadă din nou ecranul televizorului, noptiera cu medicamente, ceaiul aburind și patul cu așternutul transpirat. Alma
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
NUCI SAU BISCUIȚI CU VANILIE? În încăpere totul încremenise, nimeni nu îndrăznea să-și lase respirația auzită, doar unchiul Traian, întins în patul său mirosind a transpirație și lavandă, trăgea puternic aer în piept, își umfla cu el burta ce tremura ca o piftie și îl elibera apoi printre dinți, purtând mirosul greu și amar al gurii. Stăteam cu toții strânși în jurul patului și îi vegheam respirația, chiar și Cristi venise până lângă noptieră și îl privea pe unchiul cu o față
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ne-am strâns mai aproape. Stătea întins între cele două perne ce se înălțau de-o parte și de alta a tâmplelor, mâinile le ținea sub pătura pe care mătușa i o ridicase până sub bărbie. De sub pătură burta îi tremura în ritmul tusei. Apoi se liniști. Gura îi rămăsese întredeschisă și i se vedea cerul gurii albicios. Mirosul amărui al salivei se contopea cu acreala transpirației și cu izul de lavandă putrezită ce emana dintre așternuturi. Amestecul de mirosuri ne
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o atmosferă de neprevăzut. Finalul a fost, pentru doamna Rița, triumfător. N-a mai predat și nici n-a mai primit nimic. Totul a rămas, în colegiul său, ca înnainte. Doar, că, excesiv a mplificat. Toată lumea se bucura. Sigur, sponsorul, tremura, permanent, ca varga bătută de vânturi și de ploi. Însă doamna deputat Rița îl avea, zilnic, în vedere. Nu lăsa să-i scape din mână nici o licitație, oricât de mare sau oricât de mică ar fi fost. De îndată, făcea
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
lăsa să-i scape din mână nici o licitație, oricât de mare sau oricât de mică ar fi fost. De îndată, făcea și dregea, ca licitațiile să fie câștigate, una după alta, de către sponsorul domniei sale. și el a încetat să mai tremure, de un anumit timp. Dimpotrivă. Crescându-i profiturile, firesc, îi creșteau, proporțional, puterea pecuniară și fălcile. și era atât de mulțumit! Atât de bucuros, încât, când ajungea să mai meargă pe jos, parcă zbura, nu altceva. I-a venit, la
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
încă fierbinte, din timpul zilei, devenea tot mai pasionată și tot mai pasionantă. Când pe burtă, când pe spate, când în fund, de cele mai multe ori rostogolindu-se, arzând ca focul... așași petrecea orele, până târziu, către zori... Excitată la maxim. Tremurând ca o vărguță, ori ca o frunză, în dunga vreunui curent; se zbătea până ce amorțea. Până când trupul, în întregime, îi devenea moale, ostenit, dornic... dornic de ceva ce nu se mai întâmpla. În acele arsuri, pe acolo nu s-a
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
la care mă refer. Ciocârliile autentice fiind, așa cum bine știți, acele păsări mici, de câmpie, care, ziua, din timp în timp, izbucnesc spre cer ca niște pumnișori de țărână vie, distribuind împrejur același cântec, parcă în ritmul în care-și tremurau mărunt și rapid, aripioarele, ce le tot avântau către înnalturi. Apoi, brusc, în momentul în care concertul ia sfârșit, păsărelele coboară spre câmpie ca niște săgeți ostenite. În acele momente, concertul lor era preluat, continuat și ridicat la cote superioare
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
nu reușea; atunci bătrânul, fără să-și modifice expresia feței, izbucni în râs, un râs exasperant, de care ți se zbârlea părul, un râs dur, discordant, sarcastic - ecou al unui râs venit de pe lumea cealaltă. Cu sticla într-o mână, tremurând de frică, am sărit de pe scaun. Nu știu de ce tremuram. Era un tremur teribil și plăcut ca și când mă trezisem brusc dintr-un somn odihnitor și înfricoșator totodată. Am pus sticla jos și mi-am înfundat capul între mâini. Am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
izbucni în râs, un râs exasperant, de care ți se zbârlea părul, un râs dur, discordant, sarcastic - ecou al unui râs venit de pe lumea cealaltă. Cu sticla într-o mână, tremurând de frică, am sărit de pe scaun. Nu știu de ce tremuram. Era un tremur teribil și plăcut ca și când mă trezisem brusc dintr-un somn odihnitor și înfricoșator totodată. Am pus sticla jos și mi-am înfundat capul între mâini. Am rămas așa câteva minute, câteva ore? Nu știu. După ce mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
multe ori să privesc prin lucarnă, dar mă temeam să nu aud din nou râsul bătrânului. Am petrecut a doua zi pradă acelorași stări. Puteam să renunț la a O vedea? Până la urmă, în ziua următoare, plin de temeri și tremurând, m-am hotărât să pun sticla de vin la locul ei. Am tras perdeaua; peretele era acolo, în fața mea, negru, tenebros, acoperit de acea obscuritate care îmi invadase viața. Nici gând de deschizătură, nici gând de fereastră dând în exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu se poate vorbi în veșnicie, în starea fără început și sfârșit. Pentru ochii mei, era femeie, dar avea, în același timp, ceva supraomenesc. Fața Ei ștergea din memoria mea toate celelalte fețe; eram năuc. Tot contemplând-O, începui să tremur, iar genunchii mi se înmuiară. În clipa asta, în ochii Ei mari, peste măsură de mari, umezi și strălucitori ca două sfere de diamant negru într-o baie de lacrimi, mi-am văzut întreaga aventură dureroasă a vieții. În ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
închiseră încet, ca și cum văzuseră un lucru supranatural pe care nimeni nu putea să-l contemple. Ca și cum văzuseră moartea. Pleoapele I se lăsară în jos; eu eram asemenea unui înecat care se ridică la suprafața apei, după chinurile agoniei. Începui să tremur; tremuram de febră; îmi ștergeam cu mâneca sudoarea care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și aceeași imobilitate, doar că păreau mai bolnăvicioase și mai slăbite. Era tot întinsă, rozându-și unghia de la degetul arătător al mâinii stângi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
încet, ca și cum văzuseră un lucru supranatural pe care nimeni nu putea să-l contemple. Ca și cum văzuseră moartea. Pleoapele I se lăsară în jos; eu eram asemenea unui înecat care se ridică la suprafața apei, după chinurile agoniei. Începui să tremur; tremuram de febră; îmi ștergeam cu mâneca sudoarea care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și aceeași imobilitate, doar că păreau mai bolnăvicioase și mai slăbite. Era tot întinsă, rozându-și unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în lumea tenebroasă, un cadavru - un cadavru inert și inteligent. În această clipă gândurile îmi înghețară. O viață singulară și stranie se năștea în mine; existența mea era legată de toate creaturile care mă înconjurau și de toate umbrele care tremurau în jurul meu. Eram profund, indisolubil unit cu lumea, cu ritmul ființelor și al naturii. Prin fire oculte, un curent morbid luase naștere între mine și toate elementele. Nici un vis nu-mi părea contrar ordinii naturale. Puteam să pătrund cu ușurință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Niciodată, nu face nimic. Te cunosc, îți cunosc casa. Am o drișcă la doi pași de aici. Hai să te duc, ha! E foarte aproape. Puse vasul pe pulpana hainei mele și se ridică. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii. Am luat obiectul și am urmat silueta aplecată a bătrânului. La cotul drumului staționa un car funebru rablagit, cu doi cai negri costelivi. Cu o agilitate deosebită, bătrânul se cățără pe capră. Am urcat și eu în drișcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dădu de-o parte: încovoiat, cu un fular legat la gât, apăru unchiul meu, tatăl acestei stricate. Avu un râs uscat, înfricoșător, de ți se zbârlea părul pe cap. Râdea fără să ne privească, dar atât de tare, că-i tremurau umerii. Îmi venea să intru în pământ. Dacă aș fi avut putere, i-aș fi dat o palmă zdravănă cadavrului care ne contempla cu o mutră disprețuitoare. Ce infamie! Înspăimântat, am fugit în camera mea. Din cauza acestei ușuratice... Poate fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dezbrace, n-a vrut. Nimic nu putea s-o înduioșeze. Spunea: „Sunt la ciclu.“ Fără să mă fi lăsat să mă apropii de ea, a suflat în lampă și s-a dus să se culce în celălalt capăt al camerei, tremurând ca o frunză; ai fi zis că fusese aruncată într-o cușcă, împreună cu un monstru. Nimeni nu mă va crede, nici nu-i de crezut, ea nu mă lăsă s-o sărut pe buze. În a doua noapte m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aceeași clipă, îl zării pe tatăl său, bătrânul cocoșat, cu un fular în jurul gâtului. Ieșea din casă. Trecu pe lângă de mine fără să mă privească. Râdea sacadat, oribil, ți se zbârlea părul pe cap. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Era pe la asfințit. M-am ridicat, aș fi vrut să fug de mine însumi. Involuntar, am început să merg spre casă, fără să văd pe nimeni și nimic. Aveam impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
stacojie și cu o expresie amintind de soția mea când e furioasă, cu buzele palide și ochii rotunzi, înspăimântați, mă trăgea afară din mulțime și arătându-mă călăului îmbrăcat în roșu, spunea: „Spânzurați-l și pe ăsta!“ M-am trezit tremurând tot. Ardeam ca un cuptor. Eram lac de sudoare. Obrajii, în flăcări; m-am sculat să beau apă și să-mi umezesc fața, ca să scap de coșmar. Apoi m-am culcat la loc. Dar n-am mai putut să adorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și brânză. Apoi răsună vocea îndepărtată a unui negustor: „Dude negre, bune pentru fiere!“ Nu, viața reîncepea, istovitoare, mereu la fel. Lumina era mai vie. O rază de soare, reflectată în apa bazinului, pătrunsese în camera mea prin lucarnă și tremura ușor pe plafon. Visul din noaptea precedentă îmi părea atât de îndepărtat și șters, de parcă ar fi datat de mulți ani, din copilărie. Doica îmi adusese micul dejun. Fața ei, trasă și slabă, apărea ca reflectată de o oglindă deformantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu am o stea. Se auziră atunci din stradă strigătele unei bande de gardieni beți care treceau făcând glume obscene. Cântau în cor: Hai să bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu bem acum, Când o să mai bem? Tremurând de frică m-am dat de-o parte. Cântecul se răsucea în aer într-un mod ciudat. Se îndepărtă încetul cu încetul, apoi se stinse imediat. Nu, n-aveau nimic cu mine. Nu știau... Totul se scufundă din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
examinam corpul; coapsele, pulpele și sexul aveau o aparență exasperant de voluptuoasă. Umbra lor era aceeași pe care o aveau la zece ani, când eram copil. Și-am simțit că viața fugise ca o umbră rătăcitoare, ca aceste umbre care tremurau ușor pe peretele băii, insignifiante și fără scop. Dimpotrivă, ceilalți oameni erau grei, solizi, zdraveni și, natural, umbrele lor se detașau mai puternice și mai mari pe peretele umed al băii, unde o vreme își lăsau propriile urme, în timp ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
să râdă. Trebuia să operez noaptea, ca să-i văd târfei ochii, căci privirea ei plină de reproșuri mute m-ar fi rușinat. Ca să termin, am strâns o rufă căzută la piciorul patului, de care mă împiedicasem. Am fugit din cameră, tremurând de spaimă. Am aruncat cuțitul pe terasă, fiindcă el îmi dăduse ideile astea criminale. Scăpasem astfel de un cuțit, asemănător cu cel al măcelarului. Intrând în camera mea, am văzut la lumina lămpii că luasem chiar cămașa ei de noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]