2,886 matches
-
să vadă dacă m-am așezat bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina scade; parcă aș privi printre gene împrejurimile. Neică Marine, unde ne oprim? Ar fi bine aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi se încolăcește în jurul trupului. Mi-i gâtul uscat, limba grea. Nu pot rosti nici un cuvânt. Și înțeleg, înțeleg ce se va petrece! Îmi închipui și ce s-a petrecut. Parcă prin urechea ațintită vine, cu adierea vântului șoptitor prin trestii, un glas pierdut, cine știe de unde, de la o ființă care se stinge în mlaștini, departe, sau care poate s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
m-am dat așa, la marginea pădurii, cucoane Grigoriță, m-am dosit între tufișuri, ș-am început să-i urlu... Urlu eu o dată, urlu eu de două ori, numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă... Acolo erau, în trestii... Iar îi chem, și mai aștept... Atunci i-am zărit că ies... Erau șase... Da’ unu mare, înainte, ia așa, cucoane Grigoriță... (Și Vasile înjură și arătă cu mâna, de la pământ, mărimea lupului.) Încep eu a scheuna; se opresc ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rumene ale focului. Atunci zăriră pe cel nou venit și intrară în vorbă cu el. În sara aceea străinul a răspuns multora, dar a ținut minte pe puțini. Abia într-un târziu, când cei sătui plecară și la focul de trestie rămaseră numai câțiva, Niță Lepădatu începu a cunoaște pe unii din bordeienii moșiei. A cunoscut pe Gheorghe Barbă, cel mai vechi bouar, pe Mihalache Prescurie, vânătorul curții, și pe moș Irimia Izdrail de la coșerele din vale. Stăteau lângă foc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
desfăcu harapnicul și ieși cu țigara în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi de trestie. Gheorghe Barbă aduse ulciorul cu rachiu în lumină. Scânteile de la bordeie se stânseră. Numai în întunericul de sus luceau stele. Vântul de peste zi tot sufla și fremăta ușor în perdea. Mihalache Prescurie, vânătorul, zise: —Vătav ca Faliboga n-a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Era ș-acu într-o sâmbătă sara, și-n bordei era lumină, și-năuntru la căldură, isprăveau cina Gheorghe Barbă bouarul, moș Irimia Izdrail și Mihalache Prescurie. Doi băitănași se uscau de umezeală lângă vatra mare, unde ardeau mănunchiuri de trestii. Faliboga izbi cu piciorul în ușă, o deschise și intră înlăuntru, cu Niță Lepădatu după el. —Măi Grecușor! se răsti el cătră unul din flăcăuași, subțire și slăbuț; ieși afară și du pe Alba acasă la mine. Și spunei Ianei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu să urle prin noapte răgușit: — Măi oameni buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce caut, mă ducea într-un loc pe care îl știa el. Fără să-mi spuie el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la nuferii din baltă până la malurile ușor înclinate. Volburi se răsuceau pe trestii, iriși galbeni deschideau cărări, boschete de tamarix își atârnau strugurii dulce mirositori. După sălcii urmau pâlcuri de salcâmi înfloriți încă, al căror parfum părea că se târăște nevăzut și nesimțit pe oglinda luciului. Înainte de a ajunge la salcâmi, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pușcat. A căzut cu fața în jos. Ea s-a dus și i-a ridicat fruntea, ca să-l vadă răpus. L-a doborât și pe Tistu. După ce am aflat întâmplarea cu hoții, m-am suit în polog, cu făclioara de trestie. Uncheșul a mai rămas lângă vatră. M-am întins cu fața în sus, cu palmele sub ceafă, fără somn. Întăi, am văzut un cer de sălcii, pe urmă un cer mai înalt, cu stele, între care, într-un târziu, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sultanului, o duzină de sate înconjurate de lanuri de grâu și de orz, de livezi de măslini și de alte soiuri de plantații admirabil întreținute. Recoltele sale de grâu, de pere, chitre, portocale, banane, dar și de șofran și de trestie de zahăr, îi aduceau, zice-se, trei mii de dinari de aur pe sezon, lucru pe care un medic nu l-ar câștiga nici în treizeci de ani. În plus, mai avea, chiar pe colina Alhambrei, o imensă vilă, superb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
anul nostru lunar. La Granada, ca de altfel și la Fès, au fost întotdeauna urmate ambele calendare în același timp. Dacă te ocupi de cultivarea pământului, dacă ai nevoie să știi când anume e bine să altoiești merii, să tai trestia de zahăr sau să faci rost de brațele necesare culesului viilor, atunci doar lunile solare îți îngăduie să te descurci; în preajma sărbătorii de Mihrajan, de pildă, se știa că era timpul să fie culeși trandafirii târzii, cu care unele femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de stăpânii lor. Sala era mare, cu gradene. Cei mai mari se așezau în fund, cei mai mici în față, fiecare cu planșeta lui, pe care scria versetele din ziua respectivă la dictarea dascălului. Acesta ținea deseori în mână o trestie, de care nu ezita să se slujească atunci când vreunul dintre noi lăsa să-i scape o înjurătură sau făcea vreo greșeală gravă. Dar nici un elev nu-i purta pică și nici el nu păstra niciodată supărare până doua zi. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
prieteni pe tăcute. Într-o dimineață, când am făcut ochi, l-am văzut în odaia mea, stând așezat la picioarele dulapului-pat pe capacul căruia eram culcat. Am tresărit, temându-mă că am întârziat la școală și gândindu-mă deja la trestia dascălului care avea să șuiere căzându-mi peste pulpele picioarelor. Harum m-a liniștit cu un zâmbet. — Azi e vineri, școala e închisă, dar străzile sunt slobode, ca și grădinile. Ia-ți un codru de pâine și o banană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am fost admis la discuție, dar i-am putut săruta mâna monarhului, gest pentru care abia de a fost nevoie să mă aplec, căci mă domina cu cel puțin o palmă. Ochii i-au alunecat pe deasupra mea ca umbra unei trestii, înainte de a se risipi în mii de scântei imperceptibile, în vreme ce ai mei fixau fascinați un punct precis de pe chipul lui, acolo unde un nas imens părea că ocrotește mustața fină, plonjând vajnic deasupra buzelor. Desigur că acest fizic făcea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
frumosul și urâtul, finitul și nonfinitul, forma și culoarea. Succesul “groteștilor”, care au substituit, prin îngroșări exagerate, imaginația și fantezia imaginilor imitate, a suscitat protestele unor personalități marcante ale artei. Iată protestul lui Vitruvius împotriva iraționalului: “Cum este posibil ca trestiile să poată realmente suporta un acoperiș, sau ca niște candelabre să susțină cupola unui mic templu cu toate ornamentele sale, sau ca o tijă delicată și tremurătoare să țină o figurină șezând? Și cu toate că oamenii observă că aceste fantezii sunt
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
tren ce merge dintr-o gară În alta, trăgând În urma lui o groază de vagoane, În care se aflau amestecate de-a valma tot regnul vegetal și animal, Începând cu iarbă, arbori, insecte, păsări, reptile, moluște, pești și mamifere, inclusiv trestia cugetătoare, omul, reprezentat de bătrâni, tineri și copii, urcați În tren unii cu bilet, alții clandestin, așteptând cu toții să ajungă la destinația finală...Aflat Într-o stare de metamorfoză intermediară, Oliver ocupa un vagon special, călătorind În chip de copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pentru totdeauna. A fost sărbătoare mare. Fata era gătită cu podoabe și tatuaje. Era măruntă, isteață și foarte frumoasă. La început și sfârșit tamtam-urile izbucniră în rugăciuni de mulțumire către Marele Siprit al Soarelui. După nuntă, singuri, își făcură din trestii, o locuință a lor, după modelul celorlalte. Se împăcau de minune, erau foarte fericiți. Se duceau împreună pe deal, își luau în suflet întâlnirea cu soarele și totul le mergea bine. Într-o zi avură un copil, trecu o vreme
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
Teatru pentru copii Clasele I - IV Oana ARGHIRE Prefață Teatrul! Ce tânăr e bătrânul teatru, de peste două milenii! Și atunci cu acompaniamentul fluierului de trestie, actorii îmbrăcați în piei de țap făceau oamenii să se bucure sau să plângă și mai ales, să spere, să fie mai buni, mai cinstiți, mai curajoși. Și înfrunfând veacurile, teatrul a îmbătrânit. Nu l-a descurajat nici circul, nici
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
am mutat cu somnul pe izlaz și dormind am visat-o pe Mama că era parcă bolnavă și stătea În pat și a venit și cumnatu’ Panait și la urmă am mai visat și un foc la nașu. ardea niște trestie și o șiră de paie. după aia s-a mutat focul la domnul Învățător și tot la fel ardea. miercuri am spălat rufe și după masă ni s-au dat cămăși noi fiindcă cele vechi au fost rupte complet. seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a hangiului, fiindcă prima îi murise. Și era o șerpoaică de femeie de te băga în boale! Numai s-o fi văzut și nu-ți mai venea să pleci de la han. Parcă plutea printre mușterii. Își arcuia mijlocul ca o trestie, iar sânii se îndesau în iie gata s-o rupă!. Toți mușteriii ședeau cu ochii lipiți de șoldurile ei, pe care drăcoaica le mișca ca o tipsie de jăratec în fața unui cal năzdrăvan din povești! Și ce ochi avea! Două
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
seamănă unele zile de toamnă târzie cu zilele de primăvară timpurie! Întocmai cum uneori" râsul se aseamănă cu plânsul, sau zorile cu amurgul! Aleea mă primește cu aceeași căldură ca și acum douăzeci de ani; iar grilajul ei mărunt, de trestie îndoită în semicercuri ce se-ntretaie, parcă îmi surâde ia fel de prietenos. De după o perdea de plopi uriași se ivește liceul, vechi de trei sferturi de veac, maiestuos și frumos pentru mine ca nici un alt liceu din țară. Oare
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
hainelor tale este ca mirosul Libanului. 12. Ești o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fîntînă pecetluită. 13. Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri și nard; 14. nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară, cu tot felul de tufari de tămîie, smirnă și aloe, cu cele mai alese miresme. 15. O fîntînă din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban. 16. Scoală-te, crivățule! Vino, vîntule de miază-zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
înclină din cap. — El este? — Nu, acela este diwan-ul, mai marele curții, căruia trebuie să-i arăți cel mai adânc respect. Mă refeream la bărbatul de acolo, la englezul acela gras. Un șir de străini dormitează în niște fotolii de trestie, singurele din încăpere. Lângă ei, se află un indian elegant, îmbrăcat în haine europene, cu părul negru, lucios, netezit spre spate cu pomadă. Majoritatea bărbaților sunt tineri și poartă uniforme ale Serviciului Civil. Unul dintre ei, abia un puștan, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Crăciun fericit, zice maiorul. Și repetă, Crăciun fericit, de parcă ar vrea să verifice cum sună cuvintele. Apoi rămâne tăcut o vreme, după care, spre uimirea lui Pran, zice: am un dar pentru tine. Lângă fereastră, pe un scaun uzat de trestie, se află un pachet mare, învelit în hârtie maro de ambalaj. Maiorul gesticulează impacientat, făcându-i semn să-l deschidă. În interior, găsește un set de haine englezești: pantaloni scurți, o cămașă albă de bumbac, ciorapi de lână lungi până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]