KorAP: Find »[drukola/base=tuși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...80 >

1,978 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

mă aflam, să fi fost al patrulea. Ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că foarte mulți tușeau groaznic. Și eu tușeam. Credeam că am răcit și că aveam probleme cu gâtul. Dar nu numai eu, ci și alții tușeau. Îmi aduc aminte că mă întrebam dacă o fi răcit toată lumea. Respiram foarte greu. Coboram la Tsukiji. Voiam să mă dau jos cât mai repede și să inspir aer curat. Cum am ajuns în stație, am ieșit repede pe peron

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
noi. Cred că avea aceeași vârstă, dar era puțin mai scund decât mine. Părea să fie un angajat de la metrou, dar nu îmi mai amintesc bine figura lui. După ce trenul a plecat din Kodemmachō, oamenii din jur au început să tușească tare. Spuneau: «Să deschidem geamurile!» Pe podea se formase o baltă care a rămas mult timp acolo. Eu am călcat în ea. Nu am călcat intenționat, dar înăuntru era aglomerat, metroul era în mișcare, nu am reușit să-mi mențin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
că totul mi se părea ușor întunecat. Am ajuns la firmă și aveam o senzație ciudată pe gât. M-am dus la toaletă, m-am spălat pe față și am făcut gargară. Parcă mă gâdila ceva în gât. Încă nu tușeam. Nu mă simțeam deloc ciudat, însă, treptat, starea celorlalte persoane din firmă se înrăutățea. Inhalataseră cu toții sarinul care era impregnat în hainele mele. Erau mai afectați decât mine. Toți vedeau întunecat și spuneau: S-a făcut întuneric în lume.» M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
acestuia era deja coadă, m-am așezat la rând, am așteptat și am sunat: «Metroul s-a oprit. Și eu mă simt rău. O să întârzii.» Imediat ce am terminat de vorbit, am avut impresia că respiram aer greu. Am început să tușesc. Și cei din jurul meu tușeau. «Să vezi că mirosul ăla groaznic a ajuns până aici.» În momentul acela nu prea mai puteam să-mi mișc trupul. M-am îndreptat spre banca din stație și m-am așezat. Observatorul spusese deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am așezat la rând, am așteptat și am sunat: «Metroul s-a oprit. Și eu mă simt rău. O să întârzii.» Imediat ce am terminat de vorbit, am avut impresia că respiram aer greu. Am început să tușesc. Și cei din jurul meu tușeau. «Să vezi că mirosul ăla groaznic a ajuns până aici.» În momentul acela nu prea mai puteam să-mi mișc trupul. M-am îndreptat spre banca din stație și m-am așezat. Observatorul spusese deja ca persoanele care nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
mișca singuri plecaseră deja, nu mai rămăseserăm decât noi în stația Hatchōbori. În total eram treisprezece persoane. Toate păreau să fie salariate. Printre ele se afla și o femeie. Și ea se așezase în spatele meu la coada de la telefon și tușea. Domnul de lângă mine a vomitat sânge. Îmi aduc aminte că am văzut sânge... La început am stat cu toții lungiți pe jos, apoi observatorii au luat scaunele din metrou și ne-au întins pe ele. «Stați aici!» Ne-au scos afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
sigur că asta este cauza stării mele. Mi-e rău, ce mă fac?» Am trecut de barieră și am urcat scările ținându-mă de bară. Am ajuns la suprafață și mă îndreptam spre firmă. Capul îmi vâjâia. Nasul îmi curgea. Tușeam. Eram într-o stare groaznică. Am văzut câteva persoane care stăteau ghemuite pe marginea drumului și-și țineau batiste la gură. «Ce e asta? Ce se întâmplă?» Auzisem că la Tsukiji avusese loc o explozie și era posibil ca fumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am uitat prin stație și am văzut că banca din față era goală. Am coborât și m-am așezat acolo. Metroul avea să staționeze ceva timp și m-am gândit să-mi odihnesc picioarele. Însă, din față veneau oamenii care tușeau. Mergeau unul după altul. Au trecut pe lângă mine. Stăteau cu batistele la gură. «Ce s-o fi întâmplat? Or fi alergici al polen sau mai știu eu ce.» Dacă n-aș fi simțit mirosul în acel moment, n-aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Mergeau unul după altul. Au trecut pe lângă mine. Stăteau cu batistele la gură. «Ce s-o fi întâmplat? Or fi alergici al polen sau mai știu eu ce.» Dacă n-aș fi simțit mirosul în acel moment, n-aș fi tușit. Aș fi stat acolo nemișcat. S-a dat alt anunț: «O să vă dăm biletele înapoi, așa că vă rugăm să folosiți alte mijloace de transport până la destinație.» Toți se îndreptau către casa de bilete, luau biletele și ieșeau la suprafață. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
timp în stație și a inhalat gazul. La barieră m-am așezat pe vine. Nu mai puteam să-mi controlez gândurile ... nu mai vedeam. «Așa ceva nu e normal.» Începeam să mă sufoc. Mi-am dat sema că fusese un gaz. Tușeam. Nu, nu am simțit nici un miros. Nimic. Trebuia să ieșim la suprafață cât mai repede. Însă, nici afară lucrurile nu stăteau mai bine. A fost uimitor. Toți stăteau ghemuiți. Unora le curgea sânge din nas. Erau și tineri acolo. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
care era udă-udă. Semăna cu un fel de adeziv. Mi-am continuat drumul și, aproape de barieră, m-a lovit un miros. Gazul s-a răspândit în aer, a fost dus de vânt și s-a oprit în zona aceea. Toată lumea tușea. Mirosea a ulei ars. Mă întrebam: «Oare ce se întâmplă?» Am trecut de barieră. — Erau trei persoane una după alta căzute le pământ. Nu vi s-a părut neobișnuit? Era prea mare coincidența. Nu-mi amintesc. Era prima mea experiență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
în starea aceea, consider că sunt simptomele unui crize de epilepsie. Atât mă duce pe mine capul. Bineînțeles că mi s-a părut dubios. Aveam senzația că fusesem înjunghiat în gât. Nu mă durea tare, dar parcă îmi pulsa. Și tușeam. Toți cei din jur tușeau. Își scoseseră batistele și le țineau în dreptul gurii. Am urcat scările și am ieșit afară. Cerul era de un roșu aprins. Sunt zile în care, chiar după ce apune soarele, roșeața tot mai rămâne pe cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
sunt simptomele unui crize de epilepsie. Atât mă duce pe mine capul. Bineînțeles că mi s-a părut dubios. Aveam senzația că fusesem înjunghiat în gât. Nu mă durea tare, dar parcă îmi pulsa. Și tușeam. Toți cei din jur tușeau. Își scoseseră batistele și le țineau în dreptul gurii. Am urcat scările și am ieșit afară. Cerul era de un roșu aprins. Sunt zile în care, chiar după ce apune soarele, roșeața tot mai rămâne pe cer, nu? Deși cerul e roșu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
fac așa, pur și simplu. Multe lucruri erau scoase afară. Le-am aruncat pe toate înăuntru: ziarele, revistele. Am închis magazinul, am urcat scările în grabă și am ieșit afară. Deja îmi simțeam picioarele tremurând, mă clătinam. Am început să tușesc. În apropiere am văzut un observator pe care îl știam. Deja i se înroșiseră ochii. Și mie la fel. Erau cărate afară mai multe persoane leșinate. Asta e datoria angajaților de la metrou. Oricât de rău le era, trebuiau să coboare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
pretindeau că sunt atacați cu sarin din afară, aparatele acestea erau concepute pentru a diminua toxicitatea gazului. Mi s-a spus să mă ocup de componente. Cu puțin timp înainte de a mă muta în Aum, Fondatorul a ținut o prelegere. Tușea și ne-a spus că era intoxicat cu sarin. Părea moleșit și era negru la față. Totul părea extrem de real, lucru care m-a împins să mă mut în Aum. «Voi mai rezista o lună. În ritmul acesta Aum va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924

fantezia ei, ce știe să mărească până la grandios un fapt puțin însemnat. O altă certitudine a Ioanei, pe care insista deseori, fără să admită îndoială, făcea din Charles un tuberculos. Nu se vedea deloc asta, trupul lui părea voinic, nu tușea, nu se plângea de nimic. Dar îmi spuneam că Ioana trebuie să cunoască mai bine secretele familiei, și acesta nu putea fi decât un adevăr transmis direct de unde îl aflase. Sau poate că și acum brodase numai ca să explice acea

O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

femeie și o salută, căutând să-și păstreze fermitatea glasului: — Trebuie să ne ierți, Malaberga, că am dat buzna așa. Afară zeii s-au mâniat: e un vânt teribil, toarnă cu găleata, iar cărările sunt acum niște râuri de noroi. Tuși din nou, stânjenit. — în sfârșit, nu era cu putință să mergem mai departe - și nicidecum cu caii. Prietenul meu a văzut casa de pe cărăruia de sus, a crezut-o părăsită și s-a gândit că e bine să coboare iute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
potrivit, asta ar putea fi mișcarea hotărâtoare. Gloata de fugari se îndepărta în dezordine. Veneau acum, poticnindu-se, cei rămași în urmă: bătrâni, cei mai mulți; unii dintre ei, sfârșiți se așezau pe mal sau pe pietrele ce ieșeau din apă și, tușind, gâfâind și clătinând din cap, păreau resemnați la gândul morții. încetul cu încetul, în vale se așternu din nou tăcerea. Se auzeau doar plânsul îndepărtat al unui copil ce se pierduse și gâfâielile răgușite ale unui cal care își scrântise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
părea să dea ordine celorlalți, care erau cu toții fără cai, cu siguranță ca să se poată mișca în voie în interiorul viila-ei și să poată lua parte la jaf. Acela de jos trebuie să fie căpetenia. Vorbesc de noi, e limpede. Clemantius tuși din cauza fumului. — Da, admise pe un ton îngrijorat. Acum hotărăsc cum să ne gătească. Ai face bine să te întorci jos. Aici ești prea expusă și riști să fii lovită de o săgeată ori de o javelină. Hippolita, însă, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în curentul apei și reuși să o apuce și să o tragă la mal în siguranță, însă deja pe jumătate înecată. O întinse în iarbă, iar războinicii hiung-nu o înconjurară. Când, după o vreme, reuși să dea afară apa, Go-Bindan tuși și deschise din nou ochii; îl fixă îndelung, iar pleoapele i se zbătură. Apoi, cu toată seriozitatea, îi spuse doar atât: — Trebuie să-l omori pe catârul acela, Shudian-gun! Un cor de râsete încheie episodul, dar Balamber rămase adânc impresionat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542

militar din Fort Benning mi-a fost așezată o scrisoare sosită de la sora mea, Boo Boo; în acele momente mi se împacheta diafragma în benzi adezive (un procedeu medical uzual în cazurile de pleurezie, garantat, chipurile, să împiedice pacienții să tușească până-și scuipă plămânii). Când s-a încheiat acest calvar, am citit scrisoarea lui Boo Boo. O am încă și o reproduc cuvânt cu cuvânt. Dragă Buddy, Trebuie să-mi fac bagajele într-o goană nebună, așa încât scrisoarea asta o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
de a mă întoarce, cu coada între picioare, în Georgia. În 1942, toate vagoanele trenurilor erau doar teoretic aerisite, înțesate de poliție militară și miroseau a suc de portocale, a lapte și a whisky de secară. Mi-am petrecut noaptea tușind și citind un exemplar din Comics-urile Ace, pe care cineva a avut bunăvoința să mi-l împrumute. Când trenul a ajuns la New York, - la două și zece în după-amiaza cununiei - eram secătuit de tuse, epuizat în general, transpirat, șifonat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
cum s-a scurs următorul ceas și un sfert, în afară de faptul crucial că nu a existat nici o plonjare în Lohengrin. Îmi mai aduc aminte de un grup dispersat de fețe nefamiliare, care se întorceau discret spre mine, ca să vadă cine tușește atâta. Și mai țin minte că doamna din dreapta mea mi s-a adresat din nou, cu aceeași șoaptă pătrunsă de festivism: — Probabil că a intervenit o întârziere. L-ai văzut vreodată pe judecătorul Ranker? Are o față de sfânt. Și îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
m-a întrebat locotenentul după ce m-am potolit. În chip ciudat, în clipa aceea m-a podidit un nou acces de tuse, tot autentic. Eram încă întors pe trei sferturi către ceilalți și un sfert spre fața mașinii, ca să pot tuși cu întreaga cuviință igienică necesară. Deși pare să strice cursul povestirii, trebuie să strecor aici un paragraf care să răspundă anumitor întrebări. În primul rând, de ce continuam să stau în mașină? Făcând abstracție de orice alte considerente incidentale, mașina era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
atunci sari, pur și simplu, în mașini înțesate și rămâi acolo. Ca să mă întorc la intriga acțiunii, îmi aduc aminte că, în timp ce toți trei - doamna de onoare, soțul ei și doamna Silsburn - se zgâiau conjugat la mine și mă ascultau tușind, am aruncat o privire bătrânelului pipernicit. Am observat, aproape cu gratitudine, că picioarele nu-i atingeau podeaua. Picioarele lui îmi apăreau ca niște vechi și prețuiți prieteni. — Cu ce se ocupă omul ăsta? și-a continuat doamna de onoare investigația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]