KorAP: Find »[drukola/base=tufiș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...80 >

1,983 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

lăsa să plecăm, după ce vom umple carele. — Nu vom pleca. Vom lupta cu ei. Centurionul rămase tăcut, observându-l pe tribunul care privea linia întunecată a pădurii, încercând parcă să-și dea seama câți barbari erau ascunși după copaci, în spatele tufișurilor sau culcați la pământ. Ce strategie vei folosi? întrebă Errius în cele din urmă. Vom folosi chiar strategia lor. Îi vom bloca în ieslea găinilor. Antonius sări jos de pe cal, apucă frâul și i se alătură repede lui Errius. Suntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să alerge printre copacii agitați de vântul puternic. Încerca să se orienteze, să înțeleagă cum îi putea ajunge din urmă pe quazi și își mijea ochii să vadă mai bine obstacolele care i se iveau în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar în mijlocul luminișului, nemișcați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că vrăjitoarea germanilor se afla în pădurea aceea unde lumina pătrundea printre frunze, fiindcă acum, între două raze de soare, între două trunchiuri se iveau, într-o liniște desăvârșită, umbre ce dispăreau imediat, părând că-l urmăresc; se ridicau din tufișuri, dar nu era vorba de ceață. Erau fantome, însă nu fantomele unor animale. Le vedeai cu coada ochiului, se topeau dacă te întorceai să le privești și apăreau din nou, foșnind asemenea vântului. Dar nu se simțea nici o adiere. Vitellius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vindeca... Velunda continua să se transforme - acum era un șarpe ieșit din letargie, gata să-și schimbe pielea. Lui Vitellius îi veni să o ia la fugă. I se păruse că vede un lup furișându-se și apoi dispărând între tufișuri. Prezicătoarea își recăpătase forma umană. Vitellius văzu că mantia ei albă era brodată cu purpură. În cele din urmă, îi zări chipul încadrat de razele aurii, mai fermecător decât acela al Venerei de pe Capitolium, mai frumos decât orice chip muritor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
deal și aprisese un foc într-o rariște, ca să ardă urna. Se întinsese în iarbă și ascultase trosnetul ușor al flăcărilor, invocând-o pe Velunda. Când jarul se stinsese, luna dispăruse printre copaci. Vântul împrăștiase cenușa în iarbă, printre florile, tufișurile și rădăcinile ce se iveau din pământul umed. Valerius privise cerul până când stelele păliseră în lumina zorilor și dispăruseră. Atunci Lurr, care îl însoțise pe parcursul întregii călătorii, se scuturase ca și cum ar fi auzit o chemare și intrase în pădure. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Dușmanii se năpusteau asupra noastră, atacurile erau tot mai violente... În lupta corp la corp, soldații își recunoșteau în adversarii lor prietenii de odinioară și, dezorientați, se lăsau omorâți. Frații se ucideau între ei... Oamenii mureau pe malul apei, printre tufișuri... Numai Legiunea întâi, Auditrix, a reușit să captureze acvila și însemnele Legiunii Rapax a lui Caecina. Restul... — Am pierdut? Asta ai venit să-mi spui? Chiar am pierdut? — A fost un masacru, Antonius... Nu-ți poți închipui cum arăta câmpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la câțiva pași de ei. Furibunzi, Antonius, Titus și Errius se năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu pe unul dintre atacatorii săi ridicându-se și târându-se spre tufișuri. Errius se năpusti asupra lui și-l lovi cu pumnul, amețindu-l. — Pe ăsta îl ținem prizonier. S-a terminat, șopti Antonius. Titus își rupsese o bucată din tunică și îi bandaja cu ea umărul rănit. Strânse bine fașa și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pământul e mai închis la culoare sunt gropi... Caută să nu cazi în ele, pricepi? Întăriturile fac trecerea între malurile canalului și restul amfiteatrului. Mâine o să vezi și tu ce bine seamănă totul cu câmpia padană: câteva coline, pășuni, prundiș, tufișuri, copaci... O mulțime de copaci au fost aduși din pepinierele imperiale de pe Mons Albanus. Împăratul vrea să lase mulțimea cu gura căscată... Iar în vârful colinei a pus garduri care imită fortificațiile armatei lui Otho, iar înăuntrul lor a pus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
priveliștea ce se deschise în fața ochilor săi când platforma se opri. — Dar suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri, copaci și pășuni. Dincolo de zidurile amfiteatrului se întindea Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe se vedeau câmpia încă verde și Mons Albanus. Valerius privi repede peisajul acela splendid, apoi își lăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
locul liber dintre castrapila. Se strecurară printre alunii pe care Vitellius îi pusese la marginea pajiștii, ca să înfrumusețeze decorul, și se ascunseră acolo. Așteptau să vină oamenii lui Flamma, care se îndreptau în fugă spre colină, pe drumul îngust dintre tufișuri. Valerius își înfipse sabia la picioarele lui Flamma, care trecea repede prin fața lui, fără să bănuiască nimic. Prea târziu. Flamma reușise să treacă, urmat de vreo cincizeci de vitellieni. Le strigă oamenilor săi să mărească linia de atac, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l aruncă în jos. Flamma și alți câțiva se feriră sărind în lături, dar printre cei din spatele lor bolovanul trecu lăsând în urmă o dâră de sânge. — Acum! îi șopti Marcus lui Valerius. În clipa următoare, gladiatorii othonieni ieșiră din tufișuri și se năpustiră cu săbiile ridicate asupra mașinilor de război. Soldații erau înarmați cu scuturi și săbii. Valerius se trezi prins între doi adversari. Îl desfigură pe primul, tăindu-i fața de la o ureche la alta, cu același gest - pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
își adunase armata. Împărțea ordine, încercând să-și alinieze oamenii. Legiunea a treisprezecea pe Via Postumia. Legiunea a șaptea... Legiunea a șaptea Galbiana pe stânga, apoi Claudia, iar la dreapta... La dreapta, Legiunea a opta, apoi Legiunea a treia, printre tufișuri... Cohortele pretoriene alături, iar cele auxiliare pe laturi... Agitat, își înfigea degetele în piept, ca și cum ar fi vrut să-l sfâșie. Titus îi prinse mâinile și le strânse, împiedicându-l să-și smulgă bandajele. Antonius se eliberă furios din strânsoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691

natura. Am zărit cum două păsărele își hrăneau puii și se pregăteau să plece în Țările Calde și cum veverițele își adunau provizii pentru iarna ce va urma. Era o vreme ciudat de călduroasă pentru acea perioadă. Deodată, din spatele unui tufiș, a apărut o lumină puternică. Curioasă fiind, am fugit să văd ce se întâmplase și de unde venea acea lumină. Făcându-mi loc printre frunzele tufișului, nu am fost atentă și am căzut într-o groapă adâncă, care părea că nu

Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
ce va urma. Era o vreme ciudat de călduroasă pentru acea perioadă. Deodată, din spatele unui tufiș, a apărut o lumină puternică. Curioasă fiind, am fugit să văd ce se întâmplase și de unde venea acea lumină. Făcându-mi loc printre frunzele tufișului, nu am fost atentă și am căzut într-o groapă adâncă, care părea că nu se mai termină. Era un fel de "groapă fără fund". După o vreme, m-am trezit pe un alt tărâm, unde trăiau niște pitici foarte

Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
Deoarece eram confuză și în același timp foarte încântată, am întrebat pe unul dintre pitici: Bună! Aș vrea să știu... Aaaa..! Un om! Cum ai ajuns aici? A spus piticul foarte agitat. Păi am căzut printr-o groapă din spatele unui tufiș și... Poftim? Printr-o groapă? Cum e posibil? Groapa transmitea cumva o luminiță strălu citoare? Da, dar de unde știi asta? Ooo... asta e de rău, e de rău! a spus piticul îngrijorat. Stai puțin! De ce e de rău? Tu cine

Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

la auzul vocii cotoroanței. Pasagerii uimiți care priviseră întâmplător pe fereastră în timp ce autobuzul își continua drumul, îl văzură pe Sampath alergând spre sălbăticie, spre o livadă ce se zărea pe coasta dealului. Alerga cu un sentiment acut al urgenței. Peste tufișuri, printre buruieni. În fața sa zări un copac, un arbore străvechi, cu tăcerea prinsă între crengi ca o rugăciune. Ajunse la baza lui și fără să facă vreo pauză, începu să se cațere cu febrilitate. Se avânta din creangă-n creangă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
întâmpla pe durata unei întâlniri atât de neobișnuite între potențiali parteneri de cuplu, se buluciră și ei afară din autobuz într-o grămadă murdară și haotică. Oricum trebuiau să ia o pauză de prânz și una mai intimă în spatele unui tufiș. Având în fața sa potențiala mireasă, ca pe un dar, grupul înaintă către arborele de guave. Sampath avusese dintotdeauna o slăbiciune pentru doamna de pe eticheta flaconului cu ulei de cocos pentru păr. Petrecuse o perioadă de timp destul de considerabilă gândindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
mare, apoi se micșorase cât un fir de păr, apoi ajunsese din nou plină. Kulfi mergea senină pe lângă copaci, desculță, având aerul unei regine; era adormită, dar mânca felii de pepene, scuipând semințele care cădeau ca picăturile de ploaie pe lângă tufișuri. Dimineața găseau cotoare de mere și coji de alune sub patul ei, urme lipicioase care duceau de la oalele din bucătărie direct în camera ei. În buzunar îi găseau bucăți de scoțișoară și mărar. În păr, rămurele și, deseori, un cărăbuș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
făcuse rost. Numai că, de fiecare dată, ca și cum ar fi fost prevenită, Kulfi îl zărea chiar la timp pe spion și-l pocnea cu mătura în cap. Un așa BUM te putea ucide, își zicea el și o privea din tufișuri cum își continua munca, feliind plină de vigoare legumele, decapitând puii și gâștele cu lovituri nonșalante de secure. Și totuși, cu cât îi erau mai zădărnicite eforturile, cu atât devenea mai suspicios. În clipa în care se întorcea din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
livadă urmărind-o pe Pinky în schimb, măcar de data asta, ca să se asigure că nu se petrecea nimic mai mult decât o banală călătorie în bazar... Din când în când îl zărea pitindu-se, întotdeauna puțin prea târziu, în spatele tufișurilor și trunchiurilor de copaci. Numai că de data aceasta nu era deranjată, deși observase plină de satisfacție că, în mod sigur, tatăl ei se înșelase; bărbații chiar o urmăreau. Când se plimba. Se urcă în autobuz și, când el făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
sătule de zgomotul pe care îl făceau oamenii sau poate sătule de livadă, spiritul lor sălbatic purtându-le din ce în ce mai departe, înspre celălalt deal, unde familia le văzu continuându-și atacul asupra reliefului neajutorat, distrugând fiecare copac, scoțând din rădăcini fiecare tufiș, canalizându-și energia asupra tuturor lucrurilor care le ieșeau în cale, lăsând porțiuni întregi de pădure parcă devastate de tornadă. În ziua următoare, înainte de răsărit, domnul Chawla era treaz și îmbrăcat, îndreptându-se spre oraș cât putea de repede. Grijile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
siguranței. Vedea toată harababura asta ca pe o ocazie mai mult decât ca pe un neajuns. Am putea, sugera el în raportul scris, organiza un pluton de execuție de cincizeci sau o sută de oameni care să se împrăștie prin tufișuri și să își descarce carabinele la fiecare douăzeci sau patruzeci de minute, ca să sperie maimuțele. Dacă suntem perseverenți, în mod sigur maimuțele se vor speria de moarte și vor dispărea de aici, nemaiîntorcându-se vreodată.“ Și trimise personal militar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
și-și strecură capul lunguieț în încăpere. Nu, n-o să facem așa ceva. În nici un caz, nici vorbă, n-o să înghițim așa ceva. Serios, domnule, șopti domnul Gupta la urechea Colectorului Districtual, e un plan prostesc, domnule. „Oamenii se vor împrăștia prin tufișuri“, scrie în plan. În ce tufișuri, domnule? Sute de oameni care se plimbă încolo și-ncoace... e mai mult teren de bâlci decât tufiș. Gloanețele o să lovească pe unul sau pe altul. — Și atunci ce propui să facem? își pierdu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
încăpere. Nu, n-o să facem așa ceva. În nici un caz, nici vorbă, n-o să înghițim așa ceva. Serios, domnule, șopti domnul Gupta la urechea Colectorului Districtual, e un plan prostesc, domnule. „Oamenii se vor împrăștia prin tufișuri“, scrie în plan. În ce tufișuri, domnule? Sute de oameni care se plimbă încolo și-ncoace... e mai mult teren de bâlci decât tufiș. Gloanețele o să lovească pe unul sau pe altul. — Și atunci ce propui să facem? își pierdu cumpătul brigadierul și sări în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
domnul Gupta la urechea Colectorului Districtual, e un plan prostesc, domnule. „Oamenii se vor împrăștia prin tufișuri“, scrie în plan. În ce tufișuri, domnule? Sute de oameni care se plimbă încolo și-ncoace... e mai mult teren de bâlci decât tufiș. Gloanețele o să lovească pe unul sau pe altul. — Și atunci ce propui să facem? își pierdu cumpătul brigadierul și sări în picioare. De ce nu vă gândiți voi la ceva? De ce nu inventați voi un plan alternativ, hmm? — Trebuie să analizăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]