1,529 matches
-
nu răspunzi? Iar eu spun printre dinți, habar nu am dacă este posibil să telefonezi de acolo, dar ea spune, îngreunând și mai mult situația, crezi că va uita, de unde să știu eu dacă va uita sau nu? O privesc tulburată, te asigur că, dacă va uita, vei afla. În bucătărie mă înconjor de zahăr și cacao, ouă, lapte și făină, pregătesc în tăcere tortul pentru ziua ei, un tort din ciocolată în formă de inimă, așa cum ceruse, iar casa întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
culcat cu Naoko. Nu-mi dau seama nici măcar acum dacă am procedat bine. Au trecut aproape douăzeci de ani și tot nu știu. Poate n-am să știu niciodată. Atunci nu prea am avut de ales. Naoko era cumplit de tulburată și de agitată și îmi era clar că așteaptă de la mine un gest care să o liniștească. Am stins lumina și i-am scos, cât am putut de încet, unul câte unul, toate lucrurile de pe ea. Apoi m-am dezbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la imprimantă mai Întâi ultimul fișier, acela scris de Belbo Înainte de fuga lui Paris. Și, În timp ce imprimanta țăcănea implacabilă, am Început să mănânc cu lăcomie și să mai beau ceva. Când imprimanta s-a oprit, am citit și am rămas tulburat; Încă nu eram În stare să hotărăsc dacă mă găseam În fața unor revelații extraordinare sau a documentului unui delir. Ce știam eu, În fond, despre Jacopo Belbo? Ce Înțelesesem din el În cei doi ani În care-i fusesem alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să vă reamintesc eu dumneavoastră semnificațiile profunde ale acestui număr”. „E voie?” Era vocea lui Diotallevi, care intrase În spatele nostru, pe neauzite, ca un templier din Provins. „Pâine pentru dinții tăi”, zise Belbo. Îl prezentă rapid, colonelul nu păru excesiv de tulburat, dimpotrivă, dădea impresia că dorește un auditoriu numeros și atent. Continuă să interpreteze, iar Diotallevi saliva la delicatesele acelea numerologice. Gematrie pură. „Ajungem la sigilii: șase lucruri intacte cu câte un sigiliu. Ingolf găsește o casetă, evident, Închisă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mesajul din Provins”. „Nu vrem s-avem sfârșitul lui Ingolf”, am spus, Încercând să zâmbesc. „Îți repet, e o prostie. Dar de unele povești e bine să te ții departe”. Am spus că sunt de acord, dar m-am simțit tulburat. La urma urmei, eram un student care lua parte la marșuri și o Întâlnire cu poliția nu prea Îmi convenea. Ajunserăm la pensiunea respectivă. Nu era dintre cele mai bune, fiind și departe de centru. Am fost imediat Îndrumați către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
strecoară val-vârtej, înăuntrul capelei, înșirându-se ca pentru apel, patru cozi motănești îmbățoșate, tuciurii! Dedesubtul copârșeului, miaună autoritar Momocilă: Dă-te jos, puturosule! Mișcă-te! Ce-nseamnă asta?! Mort-nemort, marș afară, la muncă, trântore! Ciofleicea! Hai! Valea...! Sculă Mică geme tulburat, dar n-are de ales. Ca o răsuflare pripită sau ca un abur de mlaștină, acesta se înalță și se prelinge în decor, prin deschizătura îngustă a ușii! Șobolanul se îndreaptă hotărât, către adormitul de Crocodil, care n-are habar
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Nu, nu, domnule prefect, eu garantez pentru oamenii mei! repetă generalul. ― În orice caz, spre a evita orice eventuale ezitări, vă rog să luați măsuri, domnule general, ca în detașamentele desemnate pentru represiune să nu fie înglobați soldați din regiunea tulburată! zise prefectul cu mai multă gravitate. Pe urmă discutară puțin itinerariul expediției de pacificare. Baloleanu hotărî ca un detașament de o mie de oameni cu șase tunuri să fie mâine, duminică, la ora opt dimineață lângă gara Costești, unde va
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
văzură, Ripley și ceilalți, că era deschis canalul de ventilație. Grilajul de protecție, care în mod normal acoperea gura de aerisire, fusese ciopârțit. Luându-și lanterna electrică, Dallas îndreptă fascicolul în canalul întunecos. Când se întoarse cu fața la colegii lui, părea tulburat. ― A venit timpul șă ne mai tragem sufletul. ― Ai înnebunit? exclamă Lambert. ― Nu înțelegi? replică Dallas. Asta ne ușurează treaba. Canalul duce la sasul principal. Pe la jumătate nu e decât o singură deschizătură destul de largă ca să scape dincolo, și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
el, și m-am mirat puțin de asta, dar mă întreb și astăzi : ce duh poartă în sine popa Zamă de i-a trăit spiritul neatins patruzeci și cinci de ani în singurătatea de nici o veste și de nici o unealtă tulburată a văgăunii Orheiului ?... Acest popa Zamă este, probabil, cel mai savuros personaj din campania monografică de la Cornova, din 1931, repusă de curînd în pagină cu o extraordinară migală și vizibilă plăcere de Marin Diaconu, Zoltán Rostás și Vasile șoimaru la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
apăsîndu-i o mână pe umăr. Zâmbeau amândoi cu același zâmbet, care putea să însemne atâtea lucruri, de la viclenie la ironie sau, pur și simplu, blândețe. Amândoi aveau pleoapele complet lipite de gene și tivite delicat cu negru. Am plecat foarte tulburat. Afară m-am întîlnit cu Luci și i-arri povestit ce văzusem. Nu puteam pricepe când cumpărase Mendebilul stiloul- pornografic. În cele trei-patru zile câte trecuseră de când îl văzusem prima dată, negustorul nu se mai arătase pe la blocul nostru. Nu, nu știu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Blocul nostru avea un demisol, spre care coborau câteva trepte, înainte să cotească spre ușa apartamentului; la demisol se afla o nișă cu o bancă. Acolo ne jucam. De jocul nostru nu trebuia să știe nimeni. Datorită lui am aflat, tulburați, că eu și Marcela nu eram la fel, că, dincolo de îmbrăcăminte, există diferențe ciudate între toate fetele și toți băieții. Țin minte cât de greu mi-a venit să accept evidența. De zeci de ori ne retrăgeam în semiântuneric, pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ea. Așa că păstrează-ți pentru tine sarcasmul, n-o cunoști.) Apoi nu ne-am mai văzut multă vreme. Ne-am întîlnit pe stradă, întîmplător, toamna, în octombrie. Am trăncănit nițel și ne-am dus fiecare spre casa lui. Am ajuns tulburat, spre mirarea mea. Am simțit pentru prima dată că țin la ea, că-mi lipsește. A doua zi m-am dus de dimineață la facultate. Am așteptat-o să iasă pe culoar și m-am trezit cerînd-o de nevastă. Eram
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în același timp. Fiecare zi din cele șase câte stătusem până acum la tanti Aura mi se amesteca în memorie (și chiar mai adânc, acolo unde se nasc sentimentele) cu celelalte, dând o imagine mirifică și dureroasă. Eram cu totul tulburată și chiar fizic aveam o permanentă, surdă senzație de rău. Mă însoțise în vise și iată că apărea și în realitate. Când privirile mi-au căzut pe Zizi, am avut parcă un presentiment. Am luat-o de jos, am scuturat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Când zâmbea era copilăros și aproape drăguț. A ridicat mâna stânga și m-a mângâiat pe păr. Apoi a luat teancul de foi scrise la mașină și le-a pus pe pat, făcîndu-mi semn să citesc. Eram prea amețită și tulburată ca să citesc tot manuscrisul, de altfel nici nu l-aș fi isprăvit decât în câteva zile. La început n-am priceput nimic, era un fel de povestire încîlcită. Am sărit vreo douăzeci de pagini și am rămas uimită. Era povestea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
al lor să se poată exprima. Ajuns aici cu demonstrația, arhitectului îi sticleau ochii atât de neobișnuit, încît vecinul își lua în grabă la revedere și urca în apartamentul său, unde, neștiind dacă să râdă sau să compătimească, se simțea tulburat tot restul zilei. Perioada underground dură până în primăvara anului următor. O dată cu înverzirea gardului viu și a salcâmilor din spatele blocului, Emil Popescu dădu brusc mai tare difuzoarele stației, astfel încît ceea ce cânta să se poată auzi pe o rază de câțiva
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
poetului... - Dar de unde știa el că ești poet? îl întrerupse Orlando. De unde știa el că ești poet înainte de a te cunoaște? Adrian îl privea adânc, concentrat, ca și cum ar fi trudit să-l înțeleagă. - Cum să vă spun? începu el târziu, tulburat. Nu existam, pentru el, decât în măsura în care eram poet. Căci nu am altă identitate. Ce l-ar fi putut interesa pe el - de fapt, ce te-ar putea interesa pe dumneata sau pe oricine altul - ce sânt eu în afară de poet? Și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
urmase tăcut. Dar după câțiva pași se opri brusc și, întinzînd mâna, i-o trecu blând pe obraji, ștergîndu-i lacrimile. Atunci dădu cu ochii de măștile care-i priveau, împietrite, de la mese, de la estradă. - Ce se întîmplă cu ei? întrebă tulburat. De ce-au rămas așa? De ce ne privesc? Leana îl trase după ea, cu fermitate. - Adrian, Măria-ta, să nu te mai uiți înapoi, șopti apropiindu-și buzele de urechea lui. Să privești tot înainte, că iar ne pierdem, și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nefamiliar al telefonului proaspăt instalat. Sophie trebuie să fie prin apropiere, a ieșit doar adineaori să pregătească ceaiul ; iar el pune în termeni clar exprimați și exacți ceea ce tânărul nu reușește, ca de obicei, să pescuiască din adâncul sufletului său tulburat, decât sub forma unor întrebări convenționale. — ...sau dacă, totuși, nu cumva acești oameni care se luptă între ei pentru a ne conduce (și ne conduc pe rând, așa cum în rând îi aduce mâna împăciuitoare a regelui), acești oameni au calitățile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ăștia sîntem noi craiovenii, care avem o cultură comună În acest sens, și uneori la discuții se alătură și alți răcani, care cunosc subiectul. Iar cei care nu-l cunosc se uită la noi ca la niște animale ciudate. Aerul tulburat al lui Patrana mă face să cred că trăiește cu senzația că noi ne-am născut pe altă planetă. Noi credem că el s-a născut Într-un fund de lume neatins de civilizația secolului În care trăim, chiar și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ei de brebenel. Începu să-și caute cu înfrigurare ochelarii, pentru a descoperi în Ennistone Gazette dacă se comisese pe undeva vreo crimă. Fiind mioapă, nu-l recunoscuse pe George. Dacă l-ar fi recunoscut, ar fi fost și mai tulburată. Alex, care sosise cu un taxi și își pieptănase părul în pragul ușii, își reveni repede din șocul pe care i-l pricinuise prezența lui George. Nu avea timp să speculeze asupra acestui fapt. Din cine știe ce motiv, George nu figurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de douăzeci de ani, Tom McCaffrey să spunem, s-ar fi apropiat de o fată adormită, pe jumătate dezbrăcată, relaxată în somn (să ne imaginăm o păstoriță), pe care ar fi adorat-o, nu s-ar fi putut simți mai tulburat decât George, acum când îl găsise pe Rozanov dormind. John Robert era îmbrăcat, dar cu cămașa și betelia pantalonilor descheiate. Nu se vârâse sub așternut, ci se culcase pe patul făcut, îndoind neglijent capătul cuverturii albe până pe la înălțimea genunchilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
camere întunecoase și că dacă i-ar fi dat drumul afară ar fi murit. Pe urmă privirea îi căzuse pe un alt raft, unde văzuse, cu groază, o pisică stând la pândă, gata să se repeadă la bufniță. Ești cam tulburată astăzi. Nu pot respira din pricina parfumului florilor. Părintele Bernard zicea că s-ar putea să treacă pe aici. Nu mai vine la ora asta. Ba s-ar putea, el vine întotdeauna târziu. Ție nu-ți place preotul, Pearlie. Simt că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și nici nu-și pregătise în gând întrebările pe care urma să le pună. Simpla idee de a se afla lângă Hattie i se păruse mult mai importantă decât „a cere explicații“ sau „a lua măsuri“. Și acum era mai tulburat decât se așteptase, văzând-o pe fata care, deși căutase, semiconștient, să arate ca o școlăriță, radia de o matură feminitate. — Nu sunt speriată, răspunse Hattie, aruncându-și coada împletită peste un umăr și pe cea despletită peste celălalt umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în sfârșit, să se odihnească, să realizeze ceva care păruse să fi devenit pe veci imposibil: să zacă pe spate, cu ochii închiși, să se simtă liniștit, și somnoros, și nesperiat, în deplină pace. Dar în același timp se simțea tulburat și confuz de ciudat. Ceva plesnise, cedase, și era (așa să fi fost oare?) mai bine. Nu voia să examineze îndeaproape noua stare de lucruri, știa că, de acum înainte, nu va mai dori să examineze nimic îndeaproape. Voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de orice simțire... de orice sentiment normal. Cuvintele căzură cu greutate - nimicitoare prin prozaismul lor, după conflictul atât de abstract dintre ei doi. John Robert le simți precizia mortală înțelegând, cu groază, că discuția lor luase sfârșit. Vorbi: — Ești răscolită, tulburată, pentru tine totul înseamnă doar o experiență nouă, și ești decepționată. Dar pentru mine, Hattie... nu-ți pot spune ce iad e viața mea. Hattie refuză să-și exprime compătimirea. Se gândea la simțămintele ei. — Mi-ai forțat iubirea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]