KorAP: Find »[drukola/base=ucigaș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...98 >

2,430 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

mănînce o creatură a mării, abia ucisă și cu atît mai puțin nu vrea s-o mănînce la lumina dată de grăsimea ei. Nu încape însă nici o îndoială că primul om care-a omorît un bou a fost socotit un ucigaș, poate c-a fost chiar spînzurat, cu siguranță c-așa s-ar fi întîmplat dacă-ar fi fost judecat de un tribunal de boi; și ar fi meritat o asemenea pedeapsă, ca oricare ucigaș. Duceți-vă în orice sîmbătă seară

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
un bou a fost socotit un ucigaș, poate c-a fost chiar spînzurat, cu siguranță c-așa s-ar fi întîmplat dacă-ar fi fost judecat de un tribunal de boi; și ar fi meritat o asemenea pedeapsă, ca oricare ucigaș. Duceți-vă în orice sîmbătă seară la halele de carne și veți vedea o mulțime de bipezi vii zgîindu-se la lungile șiruri de patrupezi morți. Oare această priveliște nu i-ar smulge un dinte din falcă pînă și canibalului? Canibal

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
părea să-i trădeze. L-ai văzut pe secundul asasinat, azvîrlit de pirați de pe puntea pe care-și făcea cartul de la miezul nopții; ore în șir s-a prăbușit în botul nesătul al apelor adînci, mai negru decît întunericul, iar ucigașii și-au văzut de drum, nestingheriți, în vreme ce fulgere repezi sfărmau corabia de lîngă el, care ar fi putut duce un soț fidel la brațele doritoare să-l strîngă la piept. O, tu, cap care, deși ai văzut atîtea, încît ai

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
de oțel ale unor cai de curse! Ă Caiele de potcoave, domnule căpitan? Păi, aveți cel mai strașnic și mai rezistent material cu care putem lucra noi, fierarii! Ă Știu, bătrîne. Caielele astea se topesc aidoma cleiului din oasele unor ucigași... Hai, repede, forjează-mi harponul! Forjează-mi, mai întîi, douăsprezece tije. împletește-le apoi, răsucește-le și ciocănește-le, ca să stea împreună ca șuvițele unei parîme de remorcare. Repede! Suflu eu în foc. După ce fură gata cele douăsprezece tije, Ahab

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
de leghe depărtare, iar Japonia, țara cea mai apropiată, e ferecată cu șapte lacăte. Sînt singur pe această mare pustie, iar între mine și lege sînt două oceane și un întreg continent... Da, da, așa e. Este oare cerul un ucigaș cînd fulgerele lui îl trăznesc pe un ucigaș în patul său, prefăcîndu-i în cenușă așternutul și pielea deopotrivă? Aș fi eu oare un ucigaș, dacă... Și privind pieziș, Starbuck merse tiptil și propti de ușă țeava flintei încărcate. Ă Hamacul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
apropiată, e ferecată cu șapte lacăte. Sînt singur pe această mare pustie, iar între mine și lege sînt două oceane și un întreg continent... Da, da, așa e. Este oare cerul un ucigaș cînd fulgerele lui îl trăznesc pe un ucigaș în patul său, prefăcîndu-i în cenușă așternutul și pielea deopotrivă? Aș fi eu oare un ucigaș, dacă... Și privind pieziș, Starbuck merse tiptil și propti de ușă țeava flintei încărcate. Ă Hamacul lui Ahab se leagănă cam aici, în dreptul flintei

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
lege sînt două oceane și un întreg continent... Da, da, așa e. Este oare cerul un ucigaș cînd fulgerele lui îl trăznesc pe un ucigaș în patul său, prefăcîndu-i în cenușă așternutul și pielea deopotrivă? Aș fi eu oare un ucigaș, dacă... Și privind pieziș, Starbuck merse tiptil și propti de ușă țeava flintei încărcate. Ă Hamacul lui Ahab se leagănă cam aici, în dreptul flintei, își spuse el. Capul lui e în partea asta. O apăsare pe trăgaci și Starbuck ar

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cabestanului de colo, iar Soarta e mînerul ce ne învîrtește. Și, tot timpul, privim cerul acesta surîzător și marea asta adîncă! Uite, vezi thonul acela? Cine-l face să se repeadă la peștele-zburător și să-l sfîșie? Unde se duc ucigașii, omule? Cine va condamna, cînd însuși judecătorul e tîrît la judecată? Dar ce blînd adie vîntul și ce senin e cerul! iar aerul e înmiresmat, de parcă ar fi trecut printr-o poiană de departe - pe undeva au cosit fînul, da

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
propriu-i ochi neadormit? Iar acum bietul Stubb se duce să se culce pe-o saltea prea moale - o, dacă ar fi umplută cu vreascuri, nu cu alge! Te conjur, balenă sfidătoare! Soare, lună și stele, priviți! Aflați că sînteți ucigașii celui mai bun dintre băieții care și-au dat vreodată duhul. Cu toate astea, aș mai dori să ciocnesc un pahar cu voi, dacă ați binevoi să-mi întindeți unul! O, tu, balenă nemiloasă, în curînd o să ai de înghițit

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368

moșieri și chiaburi visează, mângâindu-și pruncul, Mitrea Cocor. Visează și vede clar În viitor ogoarele, fărâmițate de până atunci, unite - prin Înțelegerea țăranilor - În mari tarlale, Întocmai celor din colhozurile sovietice. Cu același ideal În fața, Lazăr de la Rusca strigă ucigașilor săi credința sa nestrămutată În victorie. Deși răpus, el biruie prin forța credinței sale. Și tot acel ideal da eroilor comuniști din Scântei În beznă de (A.G. Vaida - n.n.) forța necesară să transforme Hașul Într-o școală de educație marxistă

Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
a dușmanului de clasă, resentimentele cu care chiaburul Își varsă cota, ura lui neputincioasă, paralizată de vigilența mereu crescândă a țărănimii muncitoare (Ă)». Despre partea mai puțin realizabilă a baladei Lazăr de la Rusca (aceea În care poporul muncitor cere pedepsirea ucigașilor lui Lazăr Cernescu), Dumitru Micu scria În termeni superlativi, din același motiv al lipsei studierii serioase a lucrării. «Cu multă vigoare e redată apoi indignarea Întregului popor muncitor față de mârșavul asasinat. Ca un vuiet În preajma furtunii a izbucnit din toate

Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
vigoare e redată apoi indignarea Întregului popor muncitor față de mârșavul asasinat. Ca un vuiet În preajma furtunii a izbucnit din toate părțile mânia celor ce muncesc. Din toate colțurile țării se Înalță glasuri ca de tunete, care cer „plată dreaptă” pentru ucigași; iar țăranii muncitori de prin părțile locului pornesc ca un singur om În căutarea bandei de chiaburi care rătăcește prin codri, urmărită de chipul și cuvintele neînvinsului activist». E ușor de văzut cum toată risipa de adjective și toată Încercarea

Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359

minciunii, observând că principiul potrivit căruia spunerea adevărului în orice împrejurare este o îndatorire necondiționată a omului ar face imposibilă viața socială în genere. Pentru a susține această apreciere, Constant imaginase situația în care un om nevinovat, urmărit de un ucigaș, s-ar ascunde în casa unui prieten. Ce va trebui să facă cel din urmă dacă ucigașul îi bate la ușă întrebându-l dacă cel pe care îl urmărește se ascunde în casă: să mintă sau să spună adevărul? Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
ar face imposibilă viața socială în genere. Pentru a susține această apreciere, Constant imaginase situația în care un om nevinovat, urmărit de un ucigaș, s-ar ascunde în casa unui prieten. Ce va trebui să facă cel din urmă dacă ucigașul îi bate la ușă întrebându-l dacă cel pe care îl urmărește se ascunde în casă: să mintă sau să spună adevărul? Dacă minciuna este în mod necondiționat interzisă, așa cum susține Kant, iar cel întrebat nu va putea evita un

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
spună adevărul? Dacă minciuna este în mod necondiționat interzisă, așa cum susține Kant, iar cel întrebat nu va putea evita un răspuns prin da sau nu, el va fi dator să spună adevărul, cu alte cuvinte să-și lase prietenul pradă ucigașului. Constant nu se mărginește să arate în acest fel că intuiția noastră morală se opune condamnării minciunii în orice împrejurări. El argumentează în favoarea dreptului de a minți în anumite condiții excepționale, și anume în felul următor. Conceptul datoriei este de

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
să fi părăsit între timp casa, fără știrea prietenului care l-a adăpostit. În acest caz, spunerea adevărului nu va avea consecințe nedorite. Dacă, dimpotrivă, prietenul minte, afirmând că nu se ascunde nimeni în locuința lui, va fi posibil ca ucigașul să părăsească imediat casa și să-și întâlnească victima care a făcut același lucru. În acest caz, cel care a mințit va putea fi acuzat împreună cu ucigașul. O asemenea argumentare nu ne apare convingătoare. Nu credem că vreun tribunal îl

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
afirmând că nu se ascunde nimeni în locuința lui, va fi posibil ca ucigașul să părăsească imediat casa și să-și întâlnească victima care a făcut același lucru. În acest caz, cel care a mințit va putea fi acuzat împreună cu ucigașul. O asemenea argumentare nu ne apare convingătoare. Nu credem că vreun tribunal îl va acuza pe cel care a mințit cu intenția neîndoielnică de a împiedica o crimă împotriva unui om nevinovat. Este cu deosebire surprinzător să întâlnim o asemenea

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
anumite situații minciuna ar putea să fie nu numai permisă, ci chiar și cerută, este respinsă de Kant pe temeiul distincției dintre a dăuna altcuiva și a face o nedreptate. Faptul că spunerea adevărului a dăunat în cazul in care ucigașul își găsește victima în casă ar fi accidental, întâmplător, observă Kant. Împrejurarea că în anumite situații spunerea adevărului poate aduce daune cuiva nu poate justifica încălcarea îndatoririi veracității. Și asta deoarece prin orice minciună s-ar face o nedreptate. Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
unor fapte ce nu sunt adevărate, ci pretenția că afirmația este în acord cu legea morală. Dacă, prin urmare, Kant subliniază că nimeni nu are dreptul să mintă din motive altruiste, el nu cere ca adevărul să fie spus prezumtivului ucigaș. El afirmă doar că legea morală trebuie să fie aplicată în această situație și nu îngăduie îndepărtarea de veracitate.27 Potrivit acestei interpretări, Kant nu susține, așadar, că suntem datori să spunem adevărul ucigașului potențial care bate la ușă. Or

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
cu vederea faptul că în Pmtv, precum și în răspunsul pe care l-a dat lui Constant, cuvântul minciună este folosit în accepția lui curentă - o declarație intenționat neadevărată cu privire la fapte. Atunci când cel ce locuiește în casă îi răspunde negativ potențialului ucigaș, care întreabă dacă persoana pe care o urmărește este acolo, el pur și simplu minte. Tot așa cum îl minte pe prezumtivul hoț cel lipsit de apărare atunci când răspunde negativ la întrebarea acestuia dacă are bani la el. Ceea ce rezultă este

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
moral. Să admitem, de dragul argumentării, că așa cum susține Hofmeister spunerea unui neadevăr ar reprezenta pentru Kant o minciună doar atunci când noi îi dăm de înțeles persoanei căreia îi spune acest neadevăr că intenționăm să spunem adevărul. Or, atunci când îi spunem ucigașului că persoana care se ascunde în locuința noastră nu este acolo va trebui să-i dăm de înțeles că intenționăm să-i spunem adevărul, căci altfel decizia noastră de a-i ascunde adevărul nu ar avea nici un sens. Ceea ce spunem

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
lui nu pornește de la neînțelegerea acestei poziții. Dezacordul dintre el și Kant nu este un dezacord aparent, care ar fi putut fi înlăturat dacă acesta din urmă s-ar fi exprimat mai clar. Dacă nu ar fi susținut că și ucigașului care își urmărește victima trebuie să i se spună adevărul, ce ar fi avut Kant să-i spună lui Constant?28 Un alt autor, Jules Vuillemin, a apreciat că în răspunsul dat lui Constant Kant își îngreunează poziția acceptând tacit

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Constant Kant își îngreunează poziția acceptând tacit echivalența dintre propriul său exemplu, cel al servitorului care minte spunând că stăpânul său nu este acasă, și cel imaginat de Constant, în care prietenul unui om nevinovat, care este urmărit de un ucigaș, neagă faptul că cel urmărit s-ar ascunde în casa lui. Servitorul - comenteză Vuillemin - nu știe că cel ce dorește să vorbească cu stăpânul său are dreptul să știe adevărul. El crede că spune o minciună inofensivă. Intențiile sale nu

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
în cazul altor acțiuni obligatorii din punct de vedere moral, urmările bune sau rele ale spunerii adevărului nu pot fi imputate agentului. Raportându-se la acest principiu, Kant susține că dacă cel care îl adăpostește pe prietenul urmărit de un ucigaș spune adevărul, aceasta poate aduce daune celui urmărit doar în mod accidental. Ceea ce reprezintă, după Vuillemin, o deformare a situației imaginate de Constant. Deformarea care ar rezulta din prezentarea situației într-o altă schemă de gândire. Vuillemin crede că a

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
de a nu recurge la violență și de a spune doar adevărul va putea fi exploatată pentru înfăptuirea unor acțiuni condamnabile, și anume prigonirea supușilor, lipsirea individului de dreptul la viață și lăsarea unui om nevinovat, lipsit de apărare, pradă ucigașului 31. În asemenea conflicte dintre îndatoriri verdictul imperativului categoric va fi clar. Iar a urma acest verdict - conchide Vuillemin - înseamnă a rămâne fideli spiritului gândirii lui Kant, chiar și împotriva unora dintre afirmațiile sale explicite 32 Punctul de vedere potrivit

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]