1,424 matches
-
și începuse să tragă. Abia după ce-și vârî instinctiv capul între umeri, Grosvenor observă că țintea undeva în spatele lui. Auzi apoi un urlet de durere, urmat de un bubuit care zgudui pardoseala. Întorcându-și fața, odată cu ceilalți, Grosvenor văzu, uluit, un enorm monstru blindat, care se zvârcolea pe podea în fundul sălii. În clipa următoare, o replică exactă, cu ochii roșii, a primului monstru se materializă în aer și se prăbuși cu zgomot ceva mai încolo. Un al treilea își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
a discutat, aici a fost drama. O carte mare, pe onoarea mea, și foarte curajoasă. Uite, îți spun cinstit că eu n-aș fi avut îndrăzneala să scriu așa ceva... Pentru prima dată traducătorul văzu zâmbetul lui Dan și rămase aproape uluit. Era ceva care-l lumina și-l schimba cu totul, îi îndulcea trăsăturile, de parcă ar fi ieșit dintr-un tablou florentin, din bisericile pe care Peppin le vizita primăvara, când căuta soarele sudului și urmele strămoșilor italieni. Continuă după o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nimic cu o clipă mai devreme, ci pentru că între ei și parcul acela splendid nu părea să existe nici un fel de substanță materială. Dar parcul nu mai era pustiu: mișunau în el zeci de oameni și de utilaje. McAllister rămase uluit. Apoi, pe măsură ce senzația de iluzie se topi și amenințarea pe care o reprezentau acești oameni deveni tot mai penetrantă, emoția i se prefăcu în spaimă: - Vai de mine, spuse el, în cele din urmă, dar oamenii aceștia sunt soldați, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
supuse mișcărilor degetelor lui. Dincolo de prag nu era decât o lumină slabă, o boltă largă și întunecată. Din spatele lui vorbi primarul Dale: - Fara, nu te juca! Ce vrei să faci înăuntru? Fara constată cu uimire că trecuse pragul. Se întoarse uluit și se holbă la fețele acelea șterse: - Păi... începu el cam fără noimă, dar apoi se mai lumină. Păi, bineînțeles, vreau să cumpăr o armă. CAPITOLUL II ÎNĂUNTRU PLUTEA o liniște supranaturală. Nu pătrundea nici un sunet dinspre noaptea din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
cu o mișcare rapidă, își băgă mâna în decolteu și scoase o armă energetică strălucind de albeață. - Dacă nu pleci în clipa asta, trag. Hedrock își depărtă brațele de trup ca un om supus percheziției. - Un pistol obișnuit, zise el uluit, împotriva unui om care poartă o armă defensivă a Arsenalelor? Maiestate, dacă m-ați asculta măcar o clipă... - Nu vreau să am de-a face cu oamenii Arsenalelor. Asta era pur și simplu enervant. Hedrock vorbi cu o voce egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și abia ați scăpat ca prin urechile acului. Știți foarte bine că așa e. Oricine în locul dumneavoastră s-ar fi astâmpărat. "En garde, fetițo! A renunțat la învăluire. Probabil se simte foarte sigur de el de vreme ce abordează problema direct." ― Sânt uluită, domnule maior! Ce legătură am eu cu tabloul acela în afară de faptul că vi l-am predat anul trecut? Cu ce m-am făcut vinovată? ― Aveți idei! Ăsta-i ghinionul dumneavoastră! Adăugă rîzînd: Și al meu. De astă dată ideea v-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fost sugerată de o coincidență. Expunerea tabloului lui Goya în Muzeul Chiusbaian, adică la câteva zeci de metri de locuința prietenilor dumneavoastră, soții Miga. Nici că se putea ceva mai potrivit. Melania luă un fursec și-l mestecă mecanic. Părea uluită, arborase cea mai veritabilă expresie de candoare ultragiată. ― Cine a scornit istoria asta? Doar nu Florence! Ea ține la mine. Chiar dacă prezența mea uneori poate o sâcâie nu va inventa niciodată lucruri neadevărate. ― Nici nu le-a inventat. De altfel
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
e minunat... ― Ce-i cu Valerica Scurtu? întrebă în șoaptă locotenentul. Cristescu îl privi obosit: ― Bănuiesc că a fost asasinată. ― Asasinată?! ― Ca și Panaitescu. Ai ordinul de percheziție? ― Da. ― Scotocește toată casa... Deși cred că e inutil. ― De ce? Azimioară scruta uluit chipul maiorului. ― N-ai să găsești nimic. Sânt prea liniștiți. * Melania Lupu își frângea mâinile. Îl urmărea cu ochii plini de lacrimi pe Azimioară care începuse să cerceteze holul. ― Regret, doamnă... ― Îmi dau seama că nu aveți încredere în noi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-dintr-o cauză, iar Panaitescu dintr-alta. ― Teoria vecinilor dumneavoastră este că Panaitescu s-a sinucis. Am găsit o scrisoare către nevastă-sa în care încearcă să-și justifice actul. În fine, mai există și alte "urme". ― Sinucis? Omul îl privea uluit: Ei uite, asta n-aș fi zis-o niciodată. Panaitescu! Ultimul individ... Un cap limpede, o minte independentă, o vitalitate ieșită din comun. Ca să fiu absolut sincer, îmi era cel mai drag dintre toți, deși nu mi-a dat niciodată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Când femeia se numește Melania Lupu, e o crimă! Maiorul îl examină surprins. ― Din câte înțeleg, o apreciați în mod deosebit. ― Atât de mult, încît după moartea domnului Lupu am cerut-o în căsătorie. Din nefericire, am fost respins. Cristescu, uluit, întinse mâna după țigări. Genul de afirmații, stilul și calitatea mărturisirilor îl deconcertau. Și mai surprinzător i se părea faptul că bărbatul din fața lui putea să aibă maximum 45 de ani, în timp ce Melania Lupu împlinise 62. ― Interesant. Între dumneavoastră există
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Apoi se rostogoli pe scări. Cea de-a cincea lovitură îl prinse cînd se străduia să se pună din nou pe picioare. Acum își vedea cu ochii înfrîngerea, era o senzație maladivă, aproape mortală, dar își mișca mereu picioarele, aproape uluit că a putut ajunge la nivelul următor. Cea de-a șasea explozie, de o forță intolerabilă, îl prinse acolo, în capul acelor scări lungi și-l trimise învîrtindu-se în jos ca o frunză prinsă de furtună. La fund era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
lui navă. Din acel noian de aparate îi veni lui o idee. Începu să fiarbă în camera de comandă ca o bășică de gaz atomic. Era atît de puternică efervescența, încît o clipă rămase incoerentă. Dar cînd se concentra, mintea uluită a lui Hedrock înțelese că gîndul titanic nu este pentru el ci despre el. ―...locuitor de pe... fără sens... informații nouă sute de minute... studiați valoarea tensiunii unu... Trebuie distrus? Gîndul secret, aproape demențial care-i veni în cap lui Hedrock în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
avea să fie împărțit după voința lor sălbatică... Prea tîrziu, prea tîrziu... unsprezece Poate trecuse doar un minut, poate trecuseră multe, în timp ce Hedrock ședea acolo. Cînd în sfîrșit începu să-și reia observațiile, avu senzația că iese din întuneric. Rămase uluit cînd văzu că n-a murit. Voința lui de a trăi crescu și deveni un tipar luminos de intenționalitate. I se micșorară ochii concentrîndu-se asupra ecranelor video. Erau ca ferestre pe unde se uita afară la gloata de astronave ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
priviri amabile. ― Maiestate, începu unul dintre bărbați, asta e cea mai bună veste pe care am auzit-o de... Își pierdu însă glasul văzînd expresia de pe fața Împărătesei. Ca și cînd n-ar fi auzit întreruperile, aceasta spuse: \ PRINȚE, SÎNT ULUITĂ. ȘI CINE E FERICITUL ALES? \ PROBABIL UNUL DINTRE CEI MAI FORMIDABILI BĂRBAȚI PE CARE I-AM CUNOSCUT, ÎNCÎNTĂTOR ÎN POFIDA VITALITĂȚII SALE ȘI ÎNTRU TOTUL DEMN DE MÎNA TA. A VENIT LA PALAT ACUM VREO OPT LUNI ȘI TE-A IMPRESIONAT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Moartea era un lucru pe care-l văzuse cu ochii ei glaciali și, o putea înfrunta atît pentru el, cît și pentru ea. ― Dar ce-ar fi dacă aș oferi sistemul propulsiei interstelare? Vorbise atît de apăsat încît Gonish rămase uluit. Se trase puțin înapoi și se holbă la ea: ― Doamnă, zise el într-un tîrziu, nu vă pot oferi nici un fel de sfat intuitiv și nici vreo speranță întemeiată pe logică. Trebuie să recunosc că mă nedumerește scutul electronic, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
umană din istorie a luat sfîrșit. Știți, doamnă... Negatistul o privi fix, cu intensitate și continuă: ― E cu atît mai bine pentru dumneavoastră. Știți la fel de bine ca și mine că nu puteți avea copii. ― Ce mai e și asta? întrebă uluit Prințul Del Curtin. Innelda! ― Taci! Glasul ei se asprise de furie și umilință. Prințe, trimite-l pe individul ăsta înapoi în celula lui. A devenit de-a dreptul insuportabil. Și-ți interzic să discuți cu el despre suverana ta. Prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
foame, dincolo de teamă și speranța nerezonabilă. Moartea venise pentru Gilbert Neelan așa cum trebuia să vină pentru toți oamenii. Domnul să-l binecuvînteze și să-l aibă in pază. Hedrock opri intenționat acea reacție afectivă intensă: \ NUMAI O CLIPĂ, SPUSE EL ULUIT. ÎNCEP SĂ SIMT CĂ SÎNT OARECUM FRATELE LUI. \ ASTA (VENI UN ALT GÎND) ESTE UNA DINTRE CARACTERISTICILE UIMITOARE ALE FIINȚELOR UMANE. UȘURINȚA CU CARE UN SISTEM NERVOS RĂSPUNDE IMPULSURILOR DE LA ALTUL. ECHIPAMENTUL SENSORIAL IMPLICAT NU ARE EGAL ÎN LUMEA INTELIGENȚEI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
arăta sculptura. A trebuit să improvizez un subiect. Mi-am adus aminte de cerceii Liviei și i-am spus că încercam să înfățișez un nor de lăcuste care devoră o catedrală. "Dumnezeu mâncat de lăcuste, îți place ideea?" Privirea ei uluită m-a încurajat să continui: "Dintr-un vis mi-a venit ideea. Am visat că rătăceam într-o lume cu temple închinate lăcustelor, cu preoți îmbrăcați în odăjdii pe care erau țesute cu fir de aur lăcuste și cu nenumărate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-i salveze măcar memoria: l-a denunțat. Astfel, din Isus a rămas crucea, care a răscumpărat totul. "Dacă Isus n-a rezistat- apostolilor care i-au sucit mințile, ce să ceri unui om obișnuit?" perora, clătinîndu-se, călugărul renegat. Ceilalți ascultau, uluiți și puțin speriați de această blasfemie. Cu vocea lui nazalizată și ușor cântătoare apostatul îi liniști: "Chiar dacă Bătrânul nu există, noi trebuie să trăim ca și cum ar exista". "Cum adică?"' sări Domnul Andrei, mai mult ca să schimbe vorba. Călugărul l-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care atârna un candelabru uriaș, aprins, și podeaua erau îmbrăcate în oglinzi mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă întîmpina, uluită, figura mea, reflectată în sute, chiar mii de exemplare în oglinzile scăldate de o lumină orbitoare și rece. Senzație necunoscută, stranie, care pur și simplu m-a amețit. Cum s-o explic? Să-și închipuie oricine. La stânga, la dreapta, sus
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
grămadă de carne înfricoșată". Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea cu nici un chip. Încearcă chiar să se smulgă din mâna ta. Alunecă și cade, murdărindu-se de mâlul de pe marginea bălții. Râzi din nou, dar, deodată, te oprești din râs uluit: dinaintea ta, acum, nu mai e bătrânul șters, prăpădit; de jos, s-a ridicat un om aproape necunoscut, cu părul atârnând în dezordine, cu bărbia tremurând și cu ochii plini de mânie, care te privește fără să zică nimic. A
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o lume din care nu mai înțelegi uneori nimic." În loc de asta, Mopsul îmi aruncă un afront: "Măcar dacă ar fi fost o glumă bună". Pe măsură ce și-au revenit din perplexitate, au plecat unul după altul până ce m-am trezit singur. Uluit. Ce se întîmplase? Numai această reacție n-o prevăzusem. În zilele următoare m-au ocolit din nou și, treptat, a trebuit să înțeleg de ce: în ciuda asigurărilor mele, ei doreau să creadă că Bătrânul exista în sala cu oglinzi. Nu se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
caut pe Mopsul, pe Călugărul și pe Nelson. Nu mai erau nici ei. Doar pasărea neagră cu pete albe stătea mai departe, înfricoșată, în vârful gutuiului. Încă nu te-au doborît", îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie. Era vocea lui Dinu. "Cum, n-ai murit?" am exclamat gâtuit de emoție. El nu mi-a răspuns. Își umezea buzele cu limba. Coborî apoi buza de sus peste cealaltă, o supse, repetă operația și invers, gestul avea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și putrezi, alții țepeni și cu mustățile încă zbârlite. Îi găseai chiar și în oraș în mici grămezi, pe paliere sau în curți. De asemenea, uneori mureau și izolat, în holurile administrative, în curțile școlilor, pe terasele cafenelelor. Concetățenii noștri, uluiți, îi descopereau în locurile cele mai frecventate ale orașului. Piața Armelor, bulevardele, promenada Front-de-Mer erau, din ce în ce mai departe, mânjite. Curățat în zori de guzganii săi morți, orașul îi regăsea încetul cu încetul, din ce în ce mai numeroși, în timpul zilei. Pe trotuare i se întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
principală. —Bună, Orli? Maggie auzi o voce de femeie pârâind în interfon. —Mi zeh? — Uri. Ani lo levad. Nu sunt singur. Ușa se deschise și urcară două etaje până la un apartament a cărui ușă era deja deschisă. În cadrul ei, părând uluită, stătea o femeie care, își imagină Maggie, era cu cel puțin cinci ani mai tânără ca ea - și tulburător de frumoasă. Cu păr lung, negru, care cădea în bucle largi, ochi mari, căprui și o siluetă zveltă pe care nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]