1,469 matches
-
În primul rînd, Încercăm să aflăm cît de multe putem noi singure, spune Jemima. După care... eu am acces la diverse persoane care ne pot ajuta să obținem mai multe informații. Îmi face cu ochiul. Discret. — Detectivi particulari ? spune Lissy uluită. Vorbești serios ? — Și, după ce aflăm, facem public tot ce-am aflat ! Mami are contacte la toate ziarele... Simt că-mi bubuie creierii. Chiar vorbesc serios ? Chiar mă gîndesc la modul serios să mă răzbun pe Jack ? — Un loc foarte bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Își ia geanta și scoate o mică agenduță lila Smythson și un stilou Tiffany. Așa, deci ce știm ? Glasgow... plan B... transfer... — Panther Corporation n-are filială În Scoția, nu ? spune Lissy meditativă. Întorc capul și mă uit la ea uluită. Notează ceva, foarte concentrată, Într-un bloc notes, cu exact aceeași concentrare cu care-și rezolvă rebusurile alea ale ei demente. Văd că scrie „Glasgow“, „tranfer“ și „plan B“ și un colț al foii pe care a Încercat diverse anagrame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
despre ce vorba. Inspiră adînc. Am fost În Scoția să văd pe cineva. Îmi sare inima din piept de trei metri. — O femeie, zic Înainte de a mă putea opri. Nu, nu o femeie ! I se schimbă expresia și mă privește uluit. Asta ai crezut ? Că te Înșel pe la spate ? — N-am... știut ce să cred. — Emma, nu este vorba de nici o altă femeie. Am fost la... Șovăie. Aș putea să-i spun... familia mea. Simt că-mi plesnesc creierii. Familia ? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
femeie mîndră, care nu vrea să datoreze nimic nimănui. A vrut să facă totul cum voia ea. Pete a sprijinit-o financiar - dar nu Îl interesa deloc copilul. Nici măcar n-a spus nimănui că e tată. — Nici ție ? Îl fixez uluită. Nici tu nu știai că are un copil ? — Am aflat abia după moartea lui. Chipul Îi devine, pentru un scurt moment, opac. Am ținut mult la Pete. Dar asta am făcut mari eforturi să i-o iert. La cîteva luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să vorbească cu mine. Șovăi. Să... Îmi spună secretul lui. Glumești ! spune Lissy, rămasă fără aer, ducîndu-și mîna la gură. Și... despre ce e vorba ? — Nu pot să-ți spun. Nu poți să-mi spui ? Lissy se holbează la mine uluită. Vrei să-mi spui că, după tot ce s-a Întîmplat, nu-mi spui despre ce e vorba ? — Lissy, crede-mă, chiar nu pot. Îmi iau o față În agonie. E... complicat. Doamne, parcă sînt Jack. — Bine atunci, face Lissy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
În costum și cu un pahar de vin În mînă, cu părul blond strălucind În lumina reflectoarelor. Are o cravată nouă, remarc imediat. Cu buline mari galbene, pe fond albastru. Nu-mi place. — Connor ! Ce-i cu tine aici ? spun uluită. — Am primit o foaie volantă de la Lissy, Îmi răspunde, ușor agresiv. Întotdeauna mi-a plăcut de Lissy, așa că m-am gîndit să vin și eu. Și mă bucur că ne-am Întîlnit, adaugă stîngaci. Aș vrea să vorbesc cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
dorești mult asta. Nu-ți dai seama, asta poate fi șansa unei noi cariere pentru tine. — Dar nu vreau o nouă carieră ! — Ei bine, ar trebui să vrei ! Tu ai idee cît cîștigă Monica Lewisky pe an ? — Ești nebună, spun uluită. Ești nebună de legat, ești total și complet dusă... — Emma, nu fac decît să acționez În interesul tău. — Ba nu ! strig, cu fața În flăcări. E... posibil să... mă Împac cu Jack ! Urmează o pauză de treizeci de secunde. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pe Noica dr. Mircea Lăzărescu din Timișoara. Cazul interesant al unui psihiatru îndrăgostit de filozofie. Ce formă finală poate lua această iubire? Duminică, 19 noiembrie 1978 Ieri și astăzi am fost în febra Convorbirilor lui Eliade. Depășind momentul începutului, sânt uluit să constat ce forță capătă - expuse așa - ideile lui, risipite altminteri ș îngropate în erudiția cărților. Toată opera lui masivă de savant este alimentată - constați aici - de câteva idei de o extraordinară amploare și adâncime. Înșir ce mi-a rămas
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
astăzi am stat 12 ore traducând, îngrozit, din mica scriere a lui Heidegger, Die Kunst und der Raum. Senzația continuă de text principial intraductibil, de hățiș care se limpezește uneori pentru a se încurca pe urmă mai rău. Disperare. Sânt uluit să constat cum Beaufret și Fédier, traducătorii francezi ai scrierii, în placheta cu hârtie de lux publicată la St. Gallen, Erker, fac greșeli tipărite cu litere de-o șchioapă. Șocantă e eroarea de la pagina 24: "Dans le verbe "leeren" (vider
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
secolul de aur Fray Luis de Leon (1527-1591): Que descansada vida/la del que huye del mundanál ruido (Ce viață liniștită / duci cînd te-ndepărtezi de zarva lumii) din poezia Vida retirada (Viața retrasă). CÎntec de dragoste indian (engl.). 1 Uluite (fr.). Majordom priceput (engl.). SÎntem pe cale de a ne certa ? (engl.). După porecla pe care o, primise În 1808 Joseph Bonaparte, pentru scurt timp rege al Spaniei, de la populația ostilă a Madridului. În spaniolă Pepe e diminutivul lui Joseph, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Începuse construcția sub Ludovic al XIII-lea. Se reîntorsese În bîrlogul lui, unde nimeni altcineva nu se Încumeta să se aventureze. Puținii vizitatori rămîneau la ușă și se uitau În interior de parcă ar fi cercetat un fenomen natural, cu atitudinea uluită a lui Livingstone cînd descoperise cascada Zambezi. Încăperea aceea era un talmeș-balmeș de lucruri, un haos, o harababură. Auzise cam tot ce se putea spune despre starea În care se găseau cei cincizeci de metri cubi ai nefericitei lui Încăperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-l auzisem pe tata spunînd. La ieșire, am văzut-o pe mama improvizînd pe bulevard cîțiva pași de dans inspirați de felul de a fi al domnului Hulot. Își legăna șoldurile la fel ca el și se apropia de trecătorii uluiți, Întorcîndu-se totodată ca să verifice dacă ne țineam după ea și dacă ne făcea să rîdem. Imita de minune gesturile lui Hulot jucînd tennis, chiar dacă aducea mai degrabă cu eroina din La Strada, acea micuță Gelsomina care are În filmul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lui reamintește dihotomia realitate / ficțiune care se suprapune mereu peste imixtiunea planurilor temporale din piesă. Într-adevăr, Petronius cunoaște urmarea faptelor nu doar fiindcă aparține viitorului, ci și pentru că a consultat lucrările istorice despre trecerea Romei de la monarhie la republică. Uluit că cineva i se adresează ca unui om liber, Vindicius își întreabă ciudatul interlocutor dacă îi cunoaște destinul în care ar fi scris cu litere de foc ce se va întâmpla cu el. Petronius îi răspunde că totul e scris
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
se arată absentă (II, p. 60), complet detașată, nemulțumită (II, p. 61), ironică și tristă (II, p. 62), plictisită, oarecum jenată (II, p. 63), nervoasă (II, p. 65), nu prea convinsă (II, p. 66). În schimb, Oedip privește avalanșa imaginilor uluit, fascinat (II, p. 60), îngrijorat și, în același timp, amuzat, alarmat (II, p. 61), excitat, morbid (II, p. 62), speriat (II, p. 63). Fără să-și poată desprinde privirea de pe ecran (II, p. 62), urmărindu-l cu sufletul la gură
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să ne mai dea vreo atenție. CÎnd terminați, știi unde mă găsiți. Labirintul de cărți se ghicea În unghiuri spectrale ce se iveau de sub mantia Întunericului. Opaițul proiecta un halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns În tunelurile și galeriile labirintului, care scîrțîia la fiecare pas. Semnele lăsate la ultima mea incursiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
originală. Îndrăznnești să-l citești pe Thomas Hardy În engleză? Mă privi chiorîș. — Așadar, adjudecată. — Nu vezi? Parcă mă aștepta pe mine. Parcă ar fi stat aici ascunsă pentru mine dinainte ca eu să mă fi născut. Am privit-o, uluit. Bea Își boți zîmbetul. — Ce-am spus? Atunci, pe neașteptate, abia atingîndu-i buzele, am sărutat-o. Era aproape miezul nopții cînd am ajuns la poarta casei unde locuia Bea. Străbătuserăm aproape tot drumul În tăcere, fără să cutezăm să spunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Înainte de război, era profesor de estetică, Însă, cum era văr Îndepărtat cu Primo Caballero, firește, acum linge timbre de-o pesetă... — Chiar ieri m-am Întîlnit cu femeia asta, acasă la ea, am șoptit eu. Fermín se uită la mine, uluit. — La Nuria Monfort? Încep să cred că m-am Înșelat În privința dumitale, Daniel. Ai devenit un berbant autentic. — Nu-i ce crezi dumneata, Fermín. — N-ai decît de pierdut. Eu, la vîrsta dumitale, funcționam ca El Molino, cu spectacole la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
defunctului Julián Carax. De aici interesul nostru În a-i reconstitui trecutul și În a recîștiga memoria unui ilustru bărbat absent, pe care Parcele au ținut să-l smulgă de lîngă sărmanul copilaș. Părintele Fernando Își țintui privirea asupra mea, uluit. — E adevărat? Eu am Încuviințat. Fermín mă bătu pe umăr, mîhnit. — Uitați-vă la el, sărăcuțul, cum Își caută un progenitor pierdut În negura amintirii. Ce poate fi mai trist decît asta? Să ne spună preasfințita domnia voastră. — Aveți dovezi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și de Julián? — Julián... Vocea ei era șoaptă stinsă, Însă zîmbetul o trăda. — Îți amintești de Julián Carax, Jacinta? — Îmi amintesc de ziua cînd Penélope mi-a spus că are să se mărite cu el... Fermín și cu mine ne privirăm, uluiți. — Să se mărite? CÎnd a fost asta, Jacinta? — În ziua cînd l-a văzut pentru prima oară. Avea treisprezece ani și nu știa nici cine era, nici cum Îl chema. — Atunci, de unde știa că o să se mărite cu el? — Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
glonț trecu șuierînd pe lîngă capul lui Julián. Al doilea i-ar fi străbătut gîtlejul, dacă Miquel Moliner nu s-ar fi repezit la fiul portarului și nu i-ar fi smuls pușca, luîndu-l la pumni. Julián Carax contemplase scena uluit, paralizat. Cu toții crezură că Împușcăturile Îi erau adresate lui Jorge Aldaya, ca răzbunare pentru umilința suferită În seara dinainte. Abia mai tîrziu, cînd Garda Civilă Îl luase pe băiat, iar perechea de portari fusese alungată din locuință aproape În șuturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
după ce puse la punct cu Moliner ultimele detalii, Julián merse la casa de pe bulevardul Tibidabo pentru a-i explica planul Penélopei. — Ceea ce am să-ți spun n-ai să poți povesti nimănui. Nimănui. Nici măcar Jacintei, Începu Julián. Fata Îl ascultă, uluită și fermecată. Planul lui Moliner era impecabil. Miquel urma să cumpere biletele folosindu-se de un nume fals și angajînd un necunoscut să le ridice de la ghișeul de la gară. Dacă, În mod Întîmplător, poliția avea să dea peste el, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la noi, Julián? — Nu voiam să vă implic. — Asta nu mai depinde de tine. Unde-ai fost zilele astea? Am crezut că te-a Înghițit pămîntul. — Cam așa ceva. Am stat În casă. Acasă la taică-meu. Miquel l-a privit uluit. Julián a Început să-i relateze cum, cînd ajunsese la Barcelona, neștiind Încotro s-o apuce, s-a Îndreptat spre casa unde crescuse, temîndu-se că nu va mai găsi pe nimeni. Magazinul de pălării era tot acolo, deschis, iar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ivanovici, numai cu el, iar acesta-i moșier și străcapitalist, membru în felurite companii și societăți, din care cauză se ține la mare prietenie cu generalul Epancin... — Oho, ia te uită cine-mi ești! spuse în sfârșit Rogojin, într-adevăr uluit. Ptiu, drace, chiar că știe. Știe tot! Lebedev știe tot. Eu, Luminăția Voastră, și cu Lihaciov Alexașka am umblat două luni, tot după ce i-a murit părintele, și știu tot, adică mi-s cunoscute toate ungherele și ulicioarele, așa încât ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oarecare neîncredere. — Am fost îndrăgostit cu patimă de mama dumneavoastră, încă de pe când era logodită cu prietenul meu. Prințul a băgat de seamă și a fost frapat. Vine la mine într-o dimineață, înainte de ora șapte, mă trezește. Mă îmbrac uluit; tăcere de ambele părți; înțelesesem totul. Scoate din buzunar două pistoale. Prin batistă. Fără martori. La ce bun martorii, dacă peste cinci minute ne trimitem în veșnicie unul pe altul? Am încărcat pistoalele, am întins batista, ne-am pus unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
s-o înfricoșeze și mai mult, dar, întâlnind privirea prințului, care se uita la el derutat, rosti drept explicație: — Pentru... respect, he-he-he! N-are rost... dădu prințul să înceapă. Îndată, îndată, îndată... ca viforul! Și Lebedev dispăru iute din cameră. Uluit, prințul se uită la fată, la băiat și la cel întins pe canapea; toți râdeau. Izbucni în râs și prințul. — S-a dus să-și îmbrace fracul, zise băiatul. — Ce rău îmi pare, dădu iarăși prințul să înceapă. Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]