3,608 matches
-
frecându-și grumazul pe care rămăseseră pe deplin vizibile urmele degetelor. Își dădu drumul greoi pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te... mortifică-ți cruzimea dinaintea umilei noastre măreții, și vei redeveni fiul nostru... murmură cardinalul. Orice urmă a ipocritei sale sacralități se făcuse nevăzută. Acum apărea drept ceea ce era pe dinăuntru: un politician angajat Într-un duel cu un adversar neînduplecat. Pierduse prima ciocnire și Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu o străfulgerare vicleană În ochi, pe care și-i Îndreptase spre ușa schimbătorului de valute. Dante Îl urmări cu privirea pe bărbatul care se Îndepărta, iar apoi intră În prăvălie cu pas hotărât. Proprietarul ședea la locul lui, Înapoia umilei tejghele din lemn ros, Încărcată de hârtii și de registre. Nu dădu să se ridice, mărginindu-se la un scurt semn din cap. Privirea Îi lunecă pe bocceaua stacojie, Înainte de a-l fixa din nou pe Dante cu suficiență. — Doriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era văzută. După o clipă de șovăială, se hotărî să o urmeze. Trecu și el de colț, pătrunzând În cealaltă aripă a clădirii. Aici, odăițele lăsau locul unor camere mai Încăpătoare, aranjate cu mai mult lux. Paturi de lemn În locul umilelor saltele de paie, precum și un minimum de mobilier. Deși erau toate goale, trecând pe dinaintea ușilor deschise descoperi că În fiecare din ele exista un mic opaiț, care abia lumina spațiul dinăuntru, populându-l cu umbre. Nu izbutea să o găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dea cărțile pe față. Mintea lui Dante se grăbi să recompună rețeaua de ipoteze Într-o urzeală rațională, care În sfârșit Își găsea o confirmare. Exista un singur motiv pentru care Bonifaciu putea dori să pună mâna pe o dansatoare umilă. Beatrice, ascunsă sub masa de carmin: moștenitoarea legitimă a tronului imperial. Orice altă ipoteză se risipea dinaintea acceptării implicite a acestui fapt. Prin urmare, asta voise Ambrogio să dezvăluie În viitoarea aulă a Studium-ului? Așa trebuia să fie. — Care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
străluceau ca niște cristale de gheață. Venea spre el Încet, cu mâinile pe lângă trup. Însă, de fapt, mușchii săi erau Încordați ca ai unei fiare gata să se repeadă asupra prăzii. Părea mai Înalt, acum când Își lepădase masca surghiunitului umil, iar sângele străbunilor corsari Îi vuia din nou În vine. Pentru o clipă, Dante avu impresia că se pregătea pentru priza cruciatului. Făcu un salt Înapoi, concentrându-și greutatea pe piciorul drept, plasat ușor În față, și se pregăti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el Însuși de o povară care tortura dumnezeiasca-i conștiință? Cu ce greșise și față de cine? Cert este că a recurs la o mașinație subtilă pentru a se elibera de osânda tainei: un alter ego făurit din materialul cel mai umil și mai perisabil, lutul, un duplicat al propriului sine, o marionetă confecționată, conform tuturor uzanțelor magice, după chipul și asemănarea Sa, pe care l-a sacrificat, transferând asupră-i pedeapsa pătrunderii acelui ceva misterios și inaccesibil minții noastre mărginite - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
duminică. A venit primăvara. Păsările călătoare s-au întors toate din țările calde, apucându-se grăbite să-și construiască frumoase, spațioase cuiburi. Pe ogoare duduie tractoarele, între blocuri duduie covoarele. Soarele râde vesel, încălzind fețele trecătoarelor. Să-ngăduie măritul Cetitor umililor naratori ca-ntr-această binecuvântată zi să lase deoparte firul subțire al poveștii pe care-o deapănă de-atâta vreme și să se cuprindă și ei de farmecul firii din jur, căci, orice s-ar spune, naratorii sunt și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
destinului. Și mie mi-a plăcut să cred întotdeauna că a murit știind că onoarea i-a rămas neștirbită. — Și pentru tuaregi onoarea continuă să fie cel mai important lucru? — Poți fi bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, poți fi umil sau puternic, urât sau iubit, dar nu poți trăi fără onoare, răspunse Gacel cu hotărâre. Și poți ajunge în rai sărac, umil și fără neveste, fiindcă acolo domnește belșugul și toate dorințele îți vor fi împlinite, dar nu poți ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
onoarea continuă să fie cel mai important lucru? — Poți fi bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, poți fi umil sau puternic, urât sau iubit, dar nu poți trăi fără onoare, răspunse Gacel cu hotărâre. Și poți ajunge în rai sărac, umil și fără neveste, fiindcă acolo domnește belșugul și toate dorințele îți vor fi împlinite, dar nu poți ajunge în rai fără onoare. Este singurul lucru pe care trebuie să-l aduci cu tine. — Niciodată nu mi-a trecut prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la fel cum important nu este să trăiești, ci cum trăiești. — Felul în care trăim noi este mizerabil. — Greșești, fetițo, îi spuse fratele său, întinzând mâna ca să-i mângâie părul lung și negru. Felul în care trăim noi poate fi umil, deoarece suntem cele mai sărace ființe de pe fața pământului, dar niciodată mizerabil. Sunt mulți bogați care trăiesc ca niște mizerabili, înconjurați de tot luxul posibil, și săraci care trăiesc în mod demn doar cu cât au nevoie. Mi-ar plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se supune și acceptă dinainte indiscutabila lui superioritate are ceva șanse de supraviețuire. — Ca tuaregii, de exemplu? Celălalt încuviință, fără falsă modestie. — Ca tuaregii, de exemplu. Suntem un popor destul de orgolios ca să acceptăm să ne supunem cuiva, dar suficient de umili ca să ne supunem naturii, pentru că știm că Allah a creat lumea cu milioane de ani înainte de a crea omul și că acesta este doar călător prin ea. Bruno Serafian nu răspunse. Se simțea epuizat și îl durea tot corpul, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de necunoscut. Și asta te sperie cel mai mult. Și chiar dacă pe voi n-o să vă intereseze această beție a fricii care este exclusiv a mea, eu mă simt datoare să vă amintesc că În fiecare clipă, În cea mai umilă celulă a noastră, se Întîmplă ceva cel puțin la fel de măreț ca atotputernicul cuartet al elementelor - aerul, focul, apa și pămîntul - la care ne Închinăm dintr-o milenară obișnuință. Mă iartă zeiță atotnăscătoare În patru chipuri Înfățișîndu-te navigatorului singuratec, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lecturii unor pagini din Ulisse de Joyce, că M. A. ar fi redactor de editură. Eu mi-l imaginam profesor, influențat probabil de comparația cu Emil Jannings din Îngerul albastru după romanul Profesorul Unrat de Heinrich Mann. 6. Complexat. Timid. Umil. Ascunzîndu-și cu obstinație orice trăsătură care l-ar putea distinge. Este insul banal și corect prin excelență. Punctual și disciplinat, ducînd o existență fără perspective Între cei doi poli ai vieții diurne: serviciul și casa. Un ins care nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fanatică, soro, devii periculoasă. Nici o grijă. Din păcate cei mai mulți gîndesc ca tine, nu ca mine, așa că stai liniștit. Numai În cărți mi se dă mie dreptate. Știi, cred că marii scriitori, adevărații artiști sînt În fundul sufletului lor niște oameni foarte umili și dacă nu și-ar lăsa numele pe opera lor ar trece neobservați printre noi ca Marcel Albu sau ca bărbatul meu. Mă gîndesc la Joyce țe stupidă s-a senilizat complet ce Înseamnă Joyce pentru ea un ins oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de Vama veche, ne apropiem de graniță, ne apropiem de țară nimănui. Dincolo de golfuri În urma noastră sute de trupuri goale Întinse cu indiferența cadavrelor la morgă după un cutremur. Picioare mușchiloase, zvelte, groase, flasce, infirme. SÎni rotunzi, alungiți, impertinenți, triști, umili. Sfîrcuri palide plictisite, Întărîtate, negre, roșii ca moțul curcanului cafenii, ca lobul unei urechi de copil malaez. Păr blond, păr negru, arămiu În unghiul interior al coapselor. Membre bărbătești agresive, aprinse, blazate, modeste, nici cît un deget de mănușă, senzaționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
luminițe sfârâitoare, nici un îngeraș agățat de crengi sau bomboane de anul trecut, doar o singură podoabă de sticlă în vârf și ace de brad de la Dumnezeu, pătate cu ceară. Nopțile cu băi călduțe în cada aceea bizară, cărțile nerușinate sau umile și casa cu cele șaizeci și nouă de uși deschise, așa cum era ea. Dar și bărcile bălăngănindu-se de-a lungul lacului, cu niște lampioane neverosimil de mari și pe deasupra toate roșii, de parcă totul ar fi fost organizat de Amália
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de nicăieri, speriindu-l de moarte pe Teleferic. Lui Clossettino nici că-i păsă. Începu să-și desfacă nasturii de la sacou în urlete gigantice de preamărire și adorație, după care haina îi căzu, dansând fantastic. Urmă cravata. Căzu și aceasta, umilă, alunecând în infinit. Ce mai era de scos? Cămașa - ruptă cu ură, întrucât clipa a ceea ce voia să facă Clossettino îl aștepta să fie gol, cu nimic îmbrăcat în fața nimicului. Alba himeră textilă se sfâșie turbată, șerpuind veninos, agățându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Știu, spuse Luca, mândru, doar eu le-am scris. - Și-atunci pot să vă sug pula? - Să zicem. Hai, dă-te-n pula mea, trej’ la muie. Luca nu observă însă licărul straniu din ochii bătrânului în timp ce acesta se pleca, umil. Nici șurubelnița pe care-o avea în mâna dreaptă pentru a-i deșuruba pula n-o observă. Pentru că dacă le-ar fi văzut, cu siguranță că ceva-ceva ar fi făcut, ferindu-se, fugind, ascunzându-se poate, plonjând în vreuna dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
intrarea casei. Când a urcat prima treaptă, fata s-a oprit ca trezită din vis. A privit trist porțile deschise în lături în care, ca și înainte, cei doi curioși stăteau ca niște cerberi; apoi, mi-a adresat un zâmbet umil și, cu capul plecat, încovoiată, și-a acoperit fața cu mâinile. Prinzând-o strâns de subsuoară, am împins-o pe ușa deschisă slugarnic de portar. Când, peste un ceas sau nu mai știu cât timp, am ieșit, ajunși în curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de corabie: ne lăsam în față, când ni se părea că parchetul se ridică, și ne dădeam drumul pe spate, punând frână, când acesta părea că se duce la vale sub picioarele noastre. La poartă, unde portarul maiestuos și, totodată, umil părea un împărat în dizgrație, Iag mai cumpără niște samahoncă și reuși să convingă două chelnerițe să se plimbe și să vină cu noi acasă. Jos, în pasajul întunecat și plin de ecouri, unde a trebuit să le așteptăm, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Mama trebuie să treacă pe lângă această masă, pe lângă gurile și ochii care râd cu atâta cruzime, pe lângă mine care râd și care, râzând, mă înstrăinez de ea. Și a trecut. Micuță, gârbovită, tremurând, a trecut, zâmbind și ea, jalnic și umil, de parcă ar fi cerut iertare pentru slăbiciunea trupului ei bătrân, neputincios. După ce a plecat mama, s-a lăsat tăcere. Lacheii continuă să zâmbească, Sonia râde și, în chinuitor dispreț de sine, râd și eu, dar nu de cele întâmplate, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Înțeleasă și greșit tălmăcită, el n-ar fi trebuit ca În noaptea aceea să vegheze asupra acelui text cu o caligrafie apăsată, text din care răzbătea dorința deșartă, sau poate doar bănuiala deșertăciunii, că pe lume orice existență, cît de umilă, cum necum, avea motivația actului creator. Ben Haas avea brusc revelația faptului că toate cele Întîmplate se datorau vanității sale, extravaganței sale lirice, precum și pasiunii sale pentru polemică: de a demonstra ucenicilor că Pigmalion nu avea forța morală a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dacă citești despre ea la căldurică, sub plapumă“) și perspectiva unei călătorii la Paris („schimbarea viziunii, suflețelul meu“) o va alege pe cea de-a doua. Cum va remarca unul dintre contemporanii săi, gura mieroasă a lui Racikovski, „vorba sa umilă“ se plămădise În acea zi de februarie a anului 1897, cînd acceptase propunerea procurorului. „Aceasta va fi primul său falsificat, pastișarea procurorului, de un mimetism stupefiant.“ De-acum Încolo, În drumurile sale, gările se vor perinda văzute de la fereastra trenului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
războiului, contra Germaniei și Ungariei, la reinstalarea regimului democratic, a vieții parlamentare și a activității partidelor politice. Dintre toți actorii politici, câștig de cauză a avut „minusculul” Partid Comunist, susținut de forțele sovietice de ocupație, dar având și sprijinul celor umili și mulți care așteptau o schimbare a situației lor. XI. 2 Evoluția administrației reflectatș în hotșrâri, regulamente, legi. Exercitarea mșsurilor administrative în satele comunei Filipeni pânăș la al doilea rșzboi mondial Pentru o lungă perioadă de timp, situată între retragerea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
metaforic Îmi vine să mă scap pe mine, protestă Fermín. — Nu-l băgați În seamă pe dobitocul ăsta, mie tare-mi place cum vorbiți dumneavoastră. SÎnteți ca No-Do, dom’ doctor, interveni Merceditas. — Muțumescu-ți, fata mea, dar nu-s decît un umil dascăl. Dar ce voiam să spun, fără altă tergiversare, preambul ori Înfloritură... Pe cît se pare, ceasornicarul, care În momentul arestării răspundea la numele artistic de Fetița cu Bigudiuri, mai fusese reținut În circumstanțe similare În două rînduri, consemnate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]